Zvonuri

•Se spune că în atenţia lui nea Bebiţă de la anticorupţie s-ar afla mai mulţi oameni politici care ar cam fi băgat interpuşi la înaintare în tranzacţii cu terenuri cumpărate de investitori străini în judeţ.  Sforile s-au tras prin cumpărarea unor suprafeţe ţintite de şmenari şi arderea etapelor la punerea în posesie. După care se achitau câţiva poli sărăntocilor puşi în posesie iar prin a treia mână terenul era vândut către investitor. Aşa au făcut unii milioane de euroi în doar câţiva ani de mandat. Întrebarea este însă alta.

•Nea Bebiţă chiar face anchetă serioasă sau doar marchează teritoriu? Că afacerile sunt destul de clare şi uşor de documentat, dar rechizitoriu întârzie cam mult. Să aştepte omul rezultatul alegerilor ca să nu se trezească cu vreo surpriză?

•Scăndălău cât casa la Urziceni. Supăraţi că primarul lor nu poate să îşi treacă bugetul prin consiliul local ca gâsca prin apă, adică fără amendamente, liberalii au trecut la cartea şantajului. Unul dintre consilieri este ameninţat că dacă nu votează bugetul va fi zburat din funcţia de director de şcoală! Altul este atenţionat de primar că se poate trezi cu sechestru pe bunuri pentru datorii mai vechi dacă nu ridică mâna cum trebuie în şedinţă.

•Cel de-al treilea a visat că dacă nu zice ca primarul va pleca din scaunul de director de spital. Acum că ar zbura bugetarii ăştia politici din funcţiile călduţe obţinute pe carnete de partid n-ar fi o problemă. Problema este modul de lucru banditesc impus de săgetătorii lui Teia. Iar dacă vă închipuiţi că liberalii presează doar de dragul de a face treabă mare pentru alegători vă înşelaţi. Buget aprobat înseamnă plăţi făcute către prestatori şi comisioane grăsuţe băgate la teşcherea. Că, vorba aia, bugetezi, nu bugetezi, vremea comisionului trece.

•Cam la fix ne-a ieşit dezvăluirea cu greva proletarilor de la Amonil! Acum ţinta piept pe care securiştii au luat-o în vizor este scăderea preţului de transport pe conductele Transgaz. După care vine nea Putin şi pompează la greu spre fabricarea bioetanolului la făbricuţa de mare capacitate a lui Niculae. Adică niţel monopol rusesc pe carburantul lui Decebal şi Traian, pe bază de acţionariat american şi management rusesc. ’ra-ţi ai dracului cu globalizarea voastră cu tot!

Agentul 007,63

Controlat de kgbei!