Criză pentru scaunul lui Tăriceanu

Deşi teoretic nu este la guvernare, PSD a reuşit să arunce România către o criza acută. Surprinzător este că partidul lui Iliescu reuşeşte această performanţă pe mâna liberalilor, aflaţi măcar teoretic la conducerea guvernului. Guvernul minoritar al PNL a ajuns în postura de marionetă a PSD pentru simplul motiv că având nevoie de susţinere parlamentară a fost nevoit să accepte compromisurile dictate de PSD. Aşa s-a născut aberanta majorare a pensiilor pe care nici măcar bugetul anului 2008 nu o poate suporta în totalitate. Tot aşa au apărut masivele transferuri de bani către autorităţile locale, care la sfârşitul anului trecut au primit de la buget mai multe fonduri decât în restul anului. Toate aceste măsuri evident populiste sau, după caz, destinate satisfacerii unei clientele politice, au adus pe piaţă mai mulţi lei. De aici presiunea pe cursul de schimb şi aprecierea monedei euro care s-au repercutat rapid în preţuri. Inflaţia a dat şi ea semne de viaţă la fel de repede, astfel încât tot ceea ce s-a reuşit în ani de sacrificii s-a pierdut în doar câteva luni de dezmăţ financiar. Cedând presiunilor politice ale PSD, Tăriceanu a reuşit să-şi dea de două ori cu stângul în dreptul. Primii nemulţumiţi au fost exact pensionarii, cei pentru voturile cărora tandemul Tăriceanu-Geoană a aruncat România în pragul crizei. Majorarea pensiilor a fost înghiţită foarte repede de creşterea preţurilor la utilităţi şi alimente. Adică ceea ce politicienii populişti au dat cu o mână a luat înapoi piaţa liberă cu două. Mecanismul este simplu. Mai mulţi bani pe piaţă neacoperiţi de servicii determină o creştere a consumului. Care consum este alimentat de importuri, ceea ce conduce la creşterea monedei europene. Creşterea euro conduce la creşterea preţului la utilităţi şi implicit la toate produsele. Dintr-o dată, majorarea pensiilor rămâne fără efect, lucru pe care revoltaţii pensionari nu-l pricep dar îl resimt. Şi, firesc, înjură pe bună dreptate guvernul la unison cu PSD, care rânjeşte iliescian la bietul Tăriceanu devenit para trăznet. A doua piedică pe care primul ministru şi-a pus-o a fost reprezentată de transferurile masive de bani către autorităţile locale. Banii au plecat cu vagoanele spre primăriile controlate de PSD şi PNL. Unii nici măcar nu au reuşit să toace pomenile guvernamentale din cauza timpului scurt. Ce a dat Moş Crăciun fără să ţină cont de proiecte şi nevoi, a luat înapoi Sfântul Varujan. Pentru că intrat în 2008 cu sacul ciuruit, ministerul de finanţe a confiscat cota de 40% din tranzacţiile imobiliare pe care o încasau primăriile, deturnând-o spre bugetul de stat. Aşa că cele câteva sute de milioane primite în ajunul Crăciunului nu vor suplini miliardele pierdute de comunităţile locale prin naţionalizarea” acestui impozit. Măsura a atras nemulţumiri din partea primarilor, care au fost miluiţi cu firimituri luându-li-se la schimb şunca din fasole. Sunt suficiente argumente pentru orice om de bun simţ ca să constate că Tăriceanu nu a făcut altceva decât să îşi taie singur craca de sub picioare, iluzionându-se, de fapt, că se eternizează în funcţia pentru care ar fi în stare să sacrifice situaţia economică a României.