Investiţii de peste 600 de miliarde la Slobozia

 Primarul Sloboziei, Gabi Ionaşcu, anunţă un buget de investiţii pentru 2009 cifrat la circa 600 de miliarde de lei. Suma anunţată este mai mică decât cea alocată în 2008, care s-a situat la nivelul de 684 de miliarde de lei. Din aceşti bani, primăria a reuşit să cheltuiască anul trecut 461,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 68,9% din suma previzionată. Pentru anul acesta, primarul Ionaşcu îşi propune obiective ambiţioase care vizează în principal infrastructura şcolară, dar şi finalizarea investiţiilor la infrastructura edilitară a municipiului demarate în 2008.

2009, anul apei din sursă subterană

Dintre investiţiile demarate în 2008, primarul Ionaşcu speră să se finalizeze în acest an alimentarea cu apă din sursă subterană, proiect care a generat discuţii aprinse anul trecut. De asemenea, extinderea canalizării în Slobozia Nouă şi Bora va fi finalizată în acest an, ca şi în cartierele Independenţei, Gării şi Dimitrie Cantemir din Slobozia. Modernizarea staţiei de epurare a apei nu va putea fi finalizată în acest an, specialiştii primăriei estimând ca finalizarea acestui obiectiv să se petreacă undeva în iunie 2010.

Investiţii noi la nivelul anului trecut

Primarul Gabi Ionaşcu speră să poată realiza în 2009 investiţii comparabile cu cele din 2008, chiar dacă are oarece temeri cu privire la nivelul încasărilor la buget. Temerile primarului se datorează faptului că în ultimele luni ale anului trecut încasările au scăzut cu circa 50 de miliarde faţă de estimări. Pentru 2009, Ionaşcu îşi propune construirea a patru săli de gimnastică care au o valoare estimată de circa 51,7 miliarde. La acelaşi capitol este de aşteptat să intre la finanţare şi sala de spectacole polivalentă cu 1200 de locuri, obiectiv evaluat la circa 3,5 milioane de euro şi transformarea unui punct termic de la baia comunală în sală de gimnastică pentru o grădiniţă. Obiectivul a revenit în actualitate după ce Guvernul Tăriceanu abandonase ideea. Pe lista de investiţii ce va fi supusă aprobării consiliului local se mai află şi o sală de expoziţii cu patinoar, ce va fi amplasată în zona bazarului. Reamenajarea locului de agrement din pădurea Peri şi modernizarea pieţei Revoluţiei din Slobozia sunt obiective prioritare pentru executiv, mai ales că în cadrul acestui ultim obiectiv va exista şi prima parcare subterană din Slobozia cu circa 100 de locuri. În 2009 vor apărea două noi grădiniţe şi două pieţe în zona MB-uri, respectiv lângă sediul Jandarmeriei. Amenajarea unui sens giratoriu la intrarea în oraş dinspre Constanţa este un alt obiectiv important pentru care se vor aloca circa 22 de miliarde de lei vechi. Anul acesta va demara şi modernizarea parcului Tineretului, proiect în valoare de 7,5 miliarde ce va fi finanţat de la bugetul Ministerului Mediului. Ionaşcu speră ca tot în acest an să reuşească extinderea utilităţilor în cartierul Tineretului, unde au primit locuri de case circa 300 de familii tinere. Programul de reabilitare a străzilor va continua şi în acest an şi va avea o alocare bugetară de aproximativ 3,5 milioane de euro pentru circa 15% din reţeaua rutieră a oraşului. Iluminatul public va fi exploatat prin delegarea gestiunii către un operator privat după ce primăria va lua în proprietate reţeaua. În plus, faţă de aceste obiective, primarul speră să mai poată demara studiile de prefezabilitate pentru alte trei proiecte foarte importante. Este vorba despre varianta ocolitoare a municipiului pe partea de sud-est, un pod peste râul Ialomiţa în prelungirea bulevardului Chimiei şi extinderea utilităţilor pe platformele industriale ce se vor construi de către IMM-urile locale şi investitorii chinezi.