< begin gallery scripts --> < end gallery scripts -->

Wednesday, February 8th, 2012

Poliţiştii ialomiţeni hăituiesc vânzătorii de reviste pentru adulţi

10

Vă mai amintiţi filmul acela celebru prin 96-97, regizat de Milos Forman, care povesteşte cum a reuşit proprietarul revistei Hustler să revoluţioneze America pudibondă invocând primul amendament al Constituţiei…Da, da, acela care făcea referire la dreptul la libera exprimare…Ei bine, la Slobozia nu numai că nu s-a auzit de asta, dar, în buna tradiţie a autorităţilor, oamenii au ajuns să fie amendaţi şi pentru faptul că nu se mişcă destul de repede. O relatare incredibilă care l-ar face pe demodatul Larry să se ridice în picioare de ciudă.

„Ridică-te, fă, în picioare! Ce vrei, să mă aplec eu la tine?!”

El se numeşte Caraivan Săndel şi câştigă o pâine amară vânzând ziare în zona pasajului care face trecerea spre piaţa Cuza Vodă din Slobozia. Şi a scăpat doar cu avertisment pentru „vina” de a fi vândut, conform legii, revistele cu caracter obscen. Subliniem, conform legii!!

Ea este soţia lui, se numeşte Caraivan Neluţa Nicoleta şi este victima celei mai incredibile forme de exces de zel din partea a doi poliţişti ai Poliţiei Municipale Slobozia pentru vina de a nu se fi mişcat destul de repede când a vrut pulanul lor de miliţieni să facă control la chioşcul de ziare. Iată cum sună o parte din declaraţia ei: „Miercuri, după Paşte au venit doi poliţisti la mine în control. Şi au început să ţipe la mine să dau jos revistele că ei m-au avertizat…Şi nici una, nici două, mi-au cerut să mă legitimez… Oricum n-aş fi făcut-o, că n-aveam buletinul la mine…da’ înainte să apuc să mă ridic la ei, îl aud pe unul că îmi zice…Ridică-te, fă, de-acolo! Ce, vrei să mă aplec eu la tine?! Hai, în picioare! Atâta mi-a trebuit….Eu n-am nimic cu ei, dar atâta mi-a trebuit…În sfârşit! Ne-am certat, i-am dat datele şi ala care m-a dat la verificat prin staţie n-a înţeles că pe mine mă cheamă Neluţa, a înţeles Lenuţa… Şi pentru că nu m-a găsit în baza lor de date, a chemat duba să mă ia…A venit cu duba ca să mă aresteze că vinde bărbată-miu reviste!”

Poliţisti, asmuţiţi la ordinul autorităţilor locale

Iar dacă ceea ce aţi auzit până acum vi se pare prea mult, credeţi-ne, e doar începutul! Pentru că poliţiştii asmuţiţi împotriva comerciantului de ziare e doar vârful icebergului. După cum explică el însuşi: „Undeva pe la 1 martie a venit vicele (Alexandru Stoica-n.n), cu deputatul ăla al lor (Marian Neacşu-n.n) şi un reporter care era cu ei i-a pozat lângă revistele mele. Atunci n-au zis nimic, dar a doua zi a venit Abaza(şeful Poliţiei Comunitare-n.n) la mine şi mi-a zis. De mâine nu mai pui revistele la vânzare. De acord, am zis eu, dar îmi daţi şi mie hârtie că nu mai am voie să le vând, ca să pot să explic firmei de distribuţie de ce nule mai iau. Nu-ţi dau, de unde să-ţi dau eu ţie hârtie!? ”

Evident, varianta prezentată de noi dumneavoastră este una prescurtată. Înainte de a ajunge să primească avertismentul Poliţiei Municipale Caraivan Săndel a fost hărţuit de către poliţiştii comunitari.. de fiecare dată pentru vina de a-şi fi expus revistele la vânzare, conform legii. Aceiaşi poliţişti, edilii locali şi şeful Poliţiei Comunitare nu au putu da însă nici o explicaţie pentru tabloidele de genul Libertatea în care aceleaşi obscenităţi sunt oferite la vedere, aceloraşi copii invocaţi drept victime ale pornografiei afişate de către tarabagii. Pentru că, după cum veţi afla mai jos, interdicţiile nu se opresc aici.

Oraşul fără reviste pentru adulţi

Pentru ca aberaţia susţinută ilegal de către poliţiştii comunitari şi cei ai Poliţie Municipale să fie completă, ar mai fi de spus un singur lucru: nici ceilalţi tarabagii nu mai au dreptul să vândă reviste pentru adulţi în Slobozia. Mai bine orientaţi însă, ei au înţeles că nu-i bine să te pui cu organu’, că organu’ are creierul odihnit şi întotdeauna dreptate. De aceea, ori au preferat să piardă milioane bune din vânzări, ori îşi anunţă prin semne clienţii atunci când primesc un nou număr din Playboy.

Ce spuneţi acolo, în spate?! Că legea privind prevenirea şi combaterea pornografiei( L 196/2003/n.n) nu face nicio referire explicită la interzicerea revistelor pentru adulţi pe tarabele stradale!? Că suntem în anul de graţie 2009?! Că la Slobozia autorităţile se bat cu pumnii în plămâni că suntem europeni şi respectăm legile!? Că deja v-aţi prins odraslele accesând site-uri porno şi aţi reziliat contractul cu firma de Internet! ŞI CE DACĂ!?

Autoritatea e autoritate şi-n vorba goală şi dacă vrea ea mâine-poimâine vă interzice şi să respiraţi. Aşa că până atunci trageţi tare aer în piept şi, dacă aveţi poftă să vă holbaţi la fete tipărite, daţi fuga până la o benzinărie. Acolo braţul lung al Poliţiei n-are jurisdicţie nici pentru hoţi, d-apoi pentru nişte biete reviste pentru adulţi a căror singură vină e că s-au lăsat pozate cu edilii comunităţii.

Comments

10 Responses to “Poliţiştii ialomiţeni hăituiesc vânzătorii de reviste pentru adulţi”
  1. marian neacsu says:

    regret ca numele meu a fost amestecat in aceasta poveste care imi este eminamente straina. nu am nimic impotriva oricaror activitati sau produse care nu sint ilegale ( celelalte componente murphyste sint de asemeni permise), si, am inca foarte multe alte lucruri decit a haitui oamenii care cistiga un ban cinstit. sper ca este si puctul de vedere al autoritatilor. multumesc.

  2. C.M.Ion says:

    E comportamentul lor.Se cred superiori,cred ca au dreptul sa faca orice ca niste stapani in teritoriu. Va spun asta pentru ca am vazut cu ochii mei,patru politisti care la ora3(noaptea) au dat jos din masina politiei o ,,femeie”dupa ce si-au facut ,,mandrele” cu ea,in fata catedralei.Au dat-o la caini la propriu…erau acolo cel putin 7 caini care s-au repezit la ea.A urlat femeia…mult…cel putin 20′ si nimeni n-a iesit din case.Acolo era si se distra politia,cine ar fi indraznit sa se arate…S-ar putea sa fie totusi cam veche stirea era noiembrie 2006.Cu astfel de oameni defilam,nu-i minunat?!

  3. eu sunt “reporterul care i-a pozat langa revistele mele”. tot eu sunt cel care i-a batut obrazul primarului ionascu, in calitate de parinte, ca nu pot trece cu copilul pe strada principala unde TOATE tarabele de ziare etaleaza reviste si ziare ce abunda in imagini erotice pe coperti. chiar il felicit pe primar ca a luat atitudine, il felicit si pe dl. abaza ca s-a executat – puteau vedea, totusi, mai demult ca de ani de zile se intampla asta – sincer, nu m-ar fi deranjat sa o si altoiasca oleaca pe impertinenta vanzatoare: va vaitati ca nu e ordine in oras si atunci cand politistii incearca sa faca ceva, sariti pe ei ca ulii… voi faceti acum ca justitia romana, il saltati pe jiji becali in loc sa umflati hotii…

    ps: deputatul neacsu nu a fost prezent la acea actiune a psd-ului de 1 martie, deci numele lui a fost amestecat aiurea in tarasenie. dar tot nu-i inteleg punctul de vedere, gen “a haitui oameni care castiga un ban cinstit”. are si dansul copil mic, il invit sa se plimbe pe matei basarab….sa vedem ce o sa-i raspunda copilului cand acesta o sa intrebe “ce fac tanti alea” de pe copertile revistelor.

  4. parintele unui copil de 11 ani says:

    Subscriu punctului de vedere anterior prezentat. Nu este posibil ca peste tot sa vedem astfel de imagini… Sunt curios daca cel care a scris articolul are copii… Felicitari celor care au avut initiativa de a curata cel putin o taraba de asemenea mizerii si le recomand cu caldura sa persevereze.

  5. mihai enciu says:

    Credeti ca taraba este problema? Cand ati verificat ultima data pe unde navigheaza copilul dvs. pe Internet? Cine credeti ca se mai uita la asemenea reviste cata vreme internetul este plin de productii mult mai bune din punct de vedere calitativ? Ce este nociv la revista Playboy?

  6. elena says:

    Regulile de comercializare a respectivelor reviste in Romania nu interzic ca acestea sa fie expuse la taraba.
    Legea prevede inscriptionarea avertismentelor, anveloparea pentru a nu putea fi rasfoite si faptul ca nu pot fi vandute minorilor.
    Atat timp cat aceste reguli nu se incalca nu inteleg care e problema? De ce trebuie ca noi sa adaugam la lege? Si atat timp cat acestea sunt o marfa (sunt considerate presa), unde ati vrea sa fie vandute?
    De ce nu ne intoacem la scanteia si scanteia tineretului? Tema revistelor pentru adulti a fost dezbatuta pe planeta asta ani de zile, s-au cheltuit milioane pe campanii impotriva lor si tot sunt scoase la vanzare. Nu intelegeti ca este doar o forma de exprimare, si ca libera exprimare nu mai poate fi ingradita.
    Copilul dumneavoastra mai devreme sau mai tarziu tot va vedea continutul unei astfel de reviste, important este ca adultii sa fie capabili sa ii explice ca exista si astfel de lucruri pe lume si sa le cultive discernamantul.

  7. C.M.Ion says:

    Astept si urmaresc rapoartele politiei in ultima vreme.Ori in ziare ori in emisiuni radio nu se mai spune nimic despre scandalul din ianuarie-Urziceni-impuscaturi ziua in amiaza mare.A fost facuta o arestare a lui L.G. si s-a spus atunci ca are legaturi cu clanurile,cu taxele de protectie…Nimeni insa nu ne-a mai spus ce s-a intamplat cu el.E condamnat asa cum ar fi trebuit sa fie sau i-au dat drumul ca de obicei?Nu merita sa fie liber si ar trebui intrebat si cine furnizeaza numele persoanelor pe care le poate trafica-asta face,se ocupa cu trafic de persoane.Il ajuta tatal si mamaia lui si inca alte persoane.Pot confirma.Domnul comandant al politiei Urziceni a spus (in emisiunea Agenda Publica-marti 28-04) ca nu mai sunt probleme in oras, e liniste si pace.Dar,la intrebarea reporterului a zis ,,n-am spus eu,tu ai zis….discutam dupa emisiune….”Singura concluzie este ca nu trebuie discutat in direct ca sa nu auda prostimea,sau pu…… vorba lor.Cer ca domnul comandant M.Trandafir sa iasa in fata presei si sa spuna sa auda toata suflarea ce s-a intamplat cu L.G. ARESTAT IN DATA DE 24-25 MARTIE.Mandatul de interimar expira curand si probabil crede ca pleaca linistit,vin inapoi cei care dupa DEMISIE DE ONOARE merita SA VINA INAPOI LA POSTURI….Mai sa fie!Cu cine va jucati domniile voastre?Rog respectuos sa fie facute investigatii si sa primesc raspuns.L.G. sa nu mai ameninte pe nimeni cu cutitul si cu moartea,sa nu mai duca pe nimeni la ,,produs”.Sa fie inchis pe viata cu toti complicii lui.Multumesc.

  8. @ guraialomitei: “il felicit si pe dl. abaza ca s-a executat “, “sincer, nu m-ar fi deranjat sa o si altoiasca oleaca pe impertinenta vanzatoare”…
    Vanzatoarea era impertinenta pentru ca? Pentru ca ce? Am impresia ca “altoitul” instiga la lucruri mult mai grave decat prostiile de reviste de pe taraba….
    Sincer…. profund dezamagit!
    Ia spune-mi… vad ca guraialomitei se lauda cu nu stiu ce trafic… Cu ce esti mai bun tu ca te mandresti cu un accident teribil care ti-a adus trafic pe site?
    Sa o altoiasca? Instigi la bataie? Pentru ce? De unde atata ura? Femeia aceea nu fura!!! Face ceva legal! Munceste Cinstit! Nu o blama pe ea pentru legile in vigoare! Vai de mine cata ipocrizie!!!
    EA VINDE REVISTE DEOCHEATE PENTRU O PAINE! TU PUBLICI ACCIDENTE MACABRE SI STIRI DIN TOATE ZIARELE SI DE LA RADIO CAMPUS SI DE UNDE MAI AI TU CUNOSTINTE DOAR PENTRU ORGOLIU. Si vrei sa fie o femeie (O FEMEIE!) altoita! Aberant!. Viata a fost blanda cu tine copile ca altfel nu gandeai asa.
    Nu nu imi place sa vad pornaraie pe strazi este urat, e adevarat. Dar chiar nu consider ca vanzatorii in cauza au vina suprema. Numai in Romania munca poate fi dispretuita! Uitati-va in jur oameni buni ca altfel va plangeti ca la inchisoare sunt numai gainarii! Pai de`! De ei va legati daca gandesc in stilul de mai sus! Chiar m-am sictirit! Numai bine!

  9. Petronel Tudor says:

    Mai întâi o minimă precizare: domnul Neacşu din articol nu era domnul Neacşu deputatul ci Vasile Ciupercă, şeful PSD. Greşeala vânzătorului de ziare e scuzabilă: i-a văzut de atâtea ori împreună încât a început să-i confundă, lucru deja din ce în ce mai uşor!
    Cu privire la vânzarea revistelor cu caracter obscen, mai întâi trebuie definit legal de unde până unde se întinde obscenul, ca să citească şi, mai ales, să înţeleagă şi comunitarii. Cât despre cum se vând pe afară revistele… în capitala Europei, la Bruxelles, ele sunt expuse fără restrictii la orice punct de vânzare a presei şi colţ de stradă, ca şi la noi, într-o copertă transparentă care să nu permită răsfoirea.
    Iar minţile odihnite care nu-şi pot plimba copiii de oful tarabelor, ar trebui să mai la mână reviste gen “Bravo” destinate tinerilor, ca să vadă acolo educaţie sexuală în poziţii la care n-au visat vreodată. Şi dacă nu le-ajunge, să cumpere un Click, Can Can ori Libertatea, să aibă sex la fiecare pagină. A, era sa uit, să se uite şi pe coperţile programelor TV care se dau gratis cu anumite cotidiene săptămânal, să vadă acolo reclame la site-uri şi servicii porno!
    Şi încă ceva: dacă Abaza a ajuns să execute controale şi să dea amenzi doar că cine ştie ce individ care e amic cu Ciupercă ori cu vicele Stoica este deranjat de ceva pe tarabele vânzătorilor de ziare s-a ajuns prea departe cu slugărnicia şi prostia!

  10. SEBASTIANA says:

    Stiti ce bine imi face cand vad expuse ziarele cu femei superbe , imbracate sumar , imi aminteste de tinerete , cu regretul ca nu aveam reviste in care sa apar si eu , ca tare frumusica mai eram (scuzati lipsa de modestie)Daca privind aceste imagini ne murdarim , sau copiii nu primesc o educatie aleasa inseamna ca ori suntem redusi mintali , ori privesc progresul doar ca o cale de a gasi mancare mai multa cu care sa ne imbuibam . Domnul de la poz.3 care a facut aceasta fapta buna , asa crede el , nu are habar de ce se intampla in lume ., ori nu intra pe internet , ori are conceptiile bunicii sale , care isi acoperea tot corpul ca sa nu se vada cat de nespalata e .Nu ar fi mai bine sa ne educam copii in sensul de a putea selecta ce e bun si ce e rau pentru ei , si de a nu mai gresi in viata avand o educatie sexuala , corecta , bazata pe realitate . Si revistele ar trebui sa fie mai atente la ce afiseaza pe coperti , oricum sunt fetitele mai imbracate decat la plaja , unde copii vad de toate . Domnul acela reclamagiu o fi vazut suplimentele erotice de la =LIBERTATEA =. Asta-i dovada ca este un incult , nu citeste nici macar ziarele pentru care face atata scandal , daca le-ar citi ar gasi subiecte mai interesante prin care sa se afirme , dar asa luandu-se de doi oameni modesti , care castiga cu greu o bucata de paine , nu este decat un paranoic , ramas cu conceptii tampite de la comunisti , fiind tot o sluga a lor .Oamenii acestia tremura toata iarna de frig , suporta arsita soarelui ca sa ne puna la dispozitie hrana spirituala si el ce face , nemernicul , ii pune intr-o situatie jenanta , platesc si o amenda din putinul care il castiga neavand nicio vina , doar aceea , ca prin amabilitate si-au castigat o multime de clienti permanenti si ca vand tot ce se ofera in tara asta in materie de presa . refuz sa cred ca si-a bagat politicul coada aici , ar fi prea injositor , mai ales ca prin presa de pe taraba lui se face si propaganda politica , in interesul celor care au ajuns sa nu mai iubeasca oamenii simpli si vor sa-i lase sa moara de foame , de suparare .Hartuiala asta nu duce la nimic bun , iar turnatorii distructivi ar trebui starpiti ca mustele , ca tare mai sunt scarboase .

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!