Ai noştri, ca brazii europeni: Politicienii ialomiţeni au furat startul la Ziua Europei
Ialomiţa a subscris şi ea entuziasmului general prilejuit de sărbătorirea datei de 9 mai, Ziua Europei. Numai că, ghinionul dracului, la Slobozia, unde s-au concentrat manifestările, ziua asta a picat într-o sâmbătă. Şi cum week-end-ul politicenilor locali este mai important decât anul electoral şi campania pentru alegerile europarlamentare, evenimentele de sâmbătă au fost concentrate vineri. Iar sâmbătă, într-un oraş pustiu şi fără vlagă europeană, singurii care s-au agitat marcând Ziua Europei au fost copii. Lucru firesc, pana la urmă! Pentru că ei cu siguranţă vor trăi în Europa când vor deveni majori şi vor pleca la cules de căpşuni.
La Slobozia Ziua Europei s-a devansat
Ca să nu fim acuzat de orbul găinilor, vom preciza că manifestările dedicate zilei de 9 mai, Ziua Europei, au fost nenumărate. Muzeul Judeţean ialomiţa a găzduit un simpozion, Colegiul National „Mihai Viteazul” a organizat o întâlnire cu europarlamentarul Maria Petre, Consiliul Judeţean Ialomiţa a organizat a doua ediţie a concursului de cultură generală pe teme europene, Centrul cultural „Ionel Perlea” a găzduit o expoziţiei a unor artişti europeni… Însă toate acestea s-au desfăşurat vineri, pentru ca oficialilor locali şi judeţeni să le rămână weekend-ul liber după atâta încordare administrativă de peste săptămână.
Iar pentru ca anonimatul manifestărilor să fie deplin asigurat, aceeaşi oficiali au decis ca anunţarea acestor evenimente să fie făcută exclusiv on-line. Drept pentru care, în zi de 9 mai, nici măcar obişnuitele steaguri ale UE nu au fluturat demonstrativ. Probabil ca nu cumva electoratul să fie conştientizat prematur de banere publicitare specifice că bucata de Europă în care trăieşte este prost administrată, furat şi lipsită de orice orizont.
Ziua Europei, format A4
Şi totuşi, Ziua Europei a fost şi serbată şi marcată oficial. Noi am descoperit-o în centrul oraşului, pe o coală A4 lipită de panourile de baschet achiziţionate de către Primăria Slobozia pentru evenimente festive. După cum puteţi vedea în imaginea alăturată, economia de mijloace cu care autorităţile locale au marcat evenimentul e incredibilă. Iar singurul oficial pe care l-am întâlnit, viceprimarul Valentin Băcanu, completează fericit imaginea, cu o explicaţie pe măsură: „În loc să fiţi mulţumiţi că evenimentul a fost organizat, căutaţi nod în papură.”
Ne facem mea culpa şi încercăm să suplinim lipsa crasă de interes a autorităţilor judeţene, precum şi deficitul de informaţie oferind o minimă reparaţie morală unui eveniment ignorat, practic, de către autorităţile judeţene: „La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii UE, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.
În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare. Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.”(sursa: www.europa.eu)


