În Ialomiţa, coşeritul nu e o meserie. Orice gospodar ştie că o dată pe an, ca să tragă soba bine, trebuie să scuture coşul. O face, soba arde bine şi consumă mai puţin. N-o face, soba nu mai trage şi iese fumul în casă. Aşa au stat lucrurile de când e lumea lume. Până când  Tică Gelu s-a întîlnit cu meseria pe care vizează să o practice: aceea de coşar autorizat. Numai că nimeni nu dă doi bani pe autorizaţia lui. Aşa că s-a gândit că nu i-ar strica puţintică reclamă. La telefon ne-a asigurat că are o poveste cum nu s-a mai spus. Şi  a avut dreptate! Povestea lui Tică Gelu, întâiul coşar autorizat al judeţului.

 

Laptop şi cameră video pentru  vise de coşar autorizat

Tică e tânăr, abia de-a trecut de 40 de ani. Ne întâmpină la şosea, lângă primărie, la Vlădeni, intr-un Renault de 15 mii de euro. Straşnică meserie, coşeritul: „Nu, nu vă gândiţi că din curăţat coşuri. Ar fi fost bine să fie aşa. Am o afacere în alimentaţia publică. Dar am vrut mai mult. Am vrut altceva. Aşa m-am apucat de coşerit…”

Povesteşte aşezat, cu convingerea pe care i-a insuflat-o prima întâlnire cu branşa. O întîlnire care  pare a fi fost întâlnirea vieţii lui: „După cum vedeţi, am ce-mi trebuie. Nu mă scald, dar aşa, la limită, avem. Numai că voiam mai  mult, voiam altceva. Aşa că în februarie, m-am dus la un curs de trei zile. A picat pe 5, de ziua mea. Şi-acolo am învăţat tot ce s-a scris prin ziare: Că s-a scris, să ştiţi! Ca să fi cum scrie la carte trebuie să investeşti. Cam o mie de euro. Cameră video, laptop, perii de sărmă, flexometru performant Păi să vedeţi periile…Am dat 9 milioane numai pe câteva, staţi să vi le arăt…”

Mergem să vedem periile din porbagajul Renault-ului de 15 mii de euro. Tică e deja în transă. „Uite, asta e racla coşarului. Am primit-o cadou de la preşedintele Asociaţiei Hornarilor… Că ea se agaţă copilul, la naştere. La noi mu e obiceiul, mai mult în Ardeal! E frumos tare, să vă povestesc..”

Nu mai apucă, trebuie să salute un vecin. Vecinul nu ştie că Tică s-a apucat de coşerit. Se uită cruciş la periile lui, îşi face cruce şi pleacă: „Asta-i treaba, domnule, nu ştie lumea. De-asta v-am chemat pe dumneavoastră, ca să înţeleagă…” spune Tică cu năduf, scuipând într-o parte.

 

Asociaţia hornarilor cu studii superioare

Ca să-şi urmeze visul, Tică a făcut tot ce-a ştiut mai bine. A mers la autorităţile locale  şi şi-a anunţat intenţiile, a colindat zona din primărie în primărie explicând la ce pericol se expun oamenii, a explicat prietenilor ce a învăţat în cele trei zile de cursuri.  După 4 luni de eşecuri şi o singură comandă, printr-un prieten la o cârciumă din Făcăieni, a avut o revelaţie: o campanie de presă. Noi suntem primii, dar vor urma şi ceilalţi …televiziunea, presa centrală, radioul, CNN-ul.: „Oamenii trebuie să înţeleagă la ce pericol se expun. Eu asta le spun. Hornurile sunt vechi, nu corespund noilor tehnologii. La cursuri noi am învăţat, dar oamenii nu ascultă. Să vă dau un exemplu, cu termopanele… cum are toată lumea, şi la ţară…şie etanş în casă. Soba consumă şi ea aer, trebuie oxigenată ca şi noi… Şi-atunci ce faci? Priză de aer! Nimeni nu ştie de ea. Şi la oraş la fel. Vine, îţi pune horn, dar nimeni nu ştie cum trebuie făcut. Monoxidul de carbon apare din start. Am întâlnit caz la rude de-ale mele. Le-a dat meseriaşul gură de aerisire, dar a pus o inconiţă pe ea. Cea mai mare prostie. Preşedintele nostru de asociaţie se zbate…şi noi la fel. Ştiţi că trei sferturi din asociaţia honarilor sunt oameni cu studii superioare?!”

Nu ştiam, dar aflăm. După cum aflăm şi alte amănunte incredibile despre coşari şi problemele pe care le întâmpină in efortul lor civilizator. Ca de exemplu faptul că, prin judeţele din ţară, şefii filialelor asociaţiei coşarilor sunt oameni cu dare de mână care se ocupă de hornărit pentru că vor să ajute oamenii. Sau că, în schimbul unei cotizaţii anuale de 500 de lei noi oricine se poate afilia asociaţiei coşarilor care numără cam 50 de membri. Sau, şi mai interesant, că un coş autorizat de Tică are garanţie 30 de ani, iar la cerere, clientul poate primi şi „imagini video realizate în interiorul coşului, imaginile putând fi predate spre păstrare pe suport electronic.

 

Legea Hornarilor

Deşi pare greu de crezut, Tică e serios şi gata de mai mult…Vrea o lege a hornarului! „Când am fost la Camera de Comerţ să  mă înscriu, nici nu mi-a găsit obiectul de activitate. Mi-a trecut activităţi specializate de curăţenie. În acest moment sunt singurul care are activitate autorizată de hornărit. Dar asta nu există. De aceea asociaţia, prin preşedintele nostru, Mircea Balşoianu şi cu ajutorul nostru cred că avem nevoie de o lege. Şi o să reuşim, că în asociaţie sunt firme puternice, poate să facă presiuni unde trebuie. Eu pot să vă spun că îi ajut cât pot, că d-aia m-a şi ridicat şi Mircea în picioare, la cursuri. Le-a spus: vreau să vi-l prezint pentru că e un băiat care a reuşit singur, ne-a găsit, s-a înscris, ne ajută. Aşa îmi plac mie oamenii”

Legea însă e mai importantă decât poveştile. Dacă apare legea, devin şi autorităţile mai sensibile. Că toată lumea ştie cum devine treaba cu ordinul… Tică ştie însă că până atunci trebuie să se descurce cum poate. Şi-a făcut filială la Asociaţie, se gândeşte serios să mai angajeze un om, ca să nu fi cumpărat degeaba atâta instrumentar de specialitate… şi luptă din toate poziţiile pentru conştientizarea populaţie asupra pericolului pe care îl reprezintă hornurile necurăţate, prost curăţate sau mediu curăţate. Îl mai ajută şi colegul de la Constanţa, şi domnul Mircea de la Asociaţia mare, şi colegii de prin ţară care îii împărtăşesc pe internet din experienţa lor. Dar sufletul afacerii rămâne tot reclama: „Mergem oriunde. Şi nu cerem mult. Preţurile pleacă de la 40 de lei noi. Plus transportul. Dar suntem la datorie 24 de ore din 24. iar dacă n-o fi şi n-o fi să găsesc de lucru, aşteptăm să ne cheme domnul Mircea, la el, la Reghin. Că acolo e patria coşarilor, nu ca aicea.”