Golănii marca PD-L: Babagianu, făcut funcţionar public la apelul bocancilor

Subprefectul Gheorghe Babagianu a fost introdus cu forcepsul în corpul funcţionarilor publici cu scopul de a putea fi promovat în funcţia de subprefect. Intrarea s-a făcut pe uşa din dos a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi, potrivit CV-ul postat pe site-ul prefecturii, efracţia a avut loc în ianuarie 2009. Pe site-ul ANOFM, singurul concurs la Direcţia de Mediere unde domnul Babagianu a fost încadrat este anunţat în data de 17 martie 2009, celelalte anunţuri fiind datate în mai 2009 şi octombrie 2008 şi vizând alte posturi. Ilegalitatea crasă se vede din avion.
Un CV mirobolant
Descrierea pe care subprefectul şi-o face este de-a dreptul excepţională. Omul este trompetă în materie de PC, se pricepe la afaceri, adică la comerţ cu bani şi gajuri, ştie rusă şi franceză şi se pricepe la coordonare. Adică să fie şef. Profesional, Babagianu a ars-o la Intreprinderea de Transporturi Auto , deşi el este inginer horticultor, apoi inginer la IAS Borăneşti, locul de unde s-a furat inclusiv clădirea administrativă, după care s-a refugiat în mediul de afaceri, periplu întrerupt în perioada 2002-2004, când a activat în funcţia de viceprimar la Urziceni, servind sub steagul PSD. Tentativele de ocupare a funcţiei de primar, costisitoare şi lipsite de succes l-au împins pe panta funcţiilor numite, că cele câştigate alegeri s-au dovedit inaccesibile. Numai că pentru asta era nevoie de o calitate pe care domnia sa nu o avea: cea de funcţionar public. Calitatea de sponsor şi membru PD-L, combinaţiile cu liderii din Bucureşti ai partidului lui Băsescu sau poate doar plata anticipată a “subvenţiei” pentru funcţie au rezolvat problema.
Dilemă administrativă cu miros penal
Raportându-ne la CV-ului domnului subprefect deducem că numirea în funcţie datează din 11 martie 2009. Cum pentru numire era necesară calitatea de funcţionar public este evident că intrarea în această categorie profesională trebuia făcută prin concurs. Din octombrie 2008 şi până la data de 17 martie 2009 pe site-ul ANOFM nu există niciun fel de anunţ de concurs, de unde deducem că angajarea sa în cadrul Direcţiei de Mediere a Muncii s-a făcut în baza acestui concurs de consilier clasa 1, gradul profesional asistent. Spunem asta, deoarece niciun concurs de angajare într-o instituţie publică nu se poate desfăşura fără publicarea anunţului pe site-ul propriu şi, în cazul de faţă, şi la Monitorul Oficial partea a treia. După cum se poate vedea, anunţul la care ne referim noi este extrem de dubios. El a fost postat pe site-ul ANOFM la data de 17 martie şi dă termen de înscriere 8 zile de la publicarea în MO. Cum este de presupus că ambele anunţuri au fost publicate simultan, rezultă că stabilirea primei probe de concurs s-a făcut ilegal pentru data de 23 martie, la numai 6 zile de la anunţarea concursului. Ambiguitatea este întreţinută de CV-ul subprefectului, unde nu apare explicit data de la care a început activitatea în cadrul ANOFM , adică data de când a devenit funcţionar public. Domnia sa se mulţumeşte să precizeze că deţine calitatea de funcţionar public din 2009 până la data de 11 martie 2009, când a devenit subprefect. Asta înseamnă că la data când a fost numit subprefect interimar prin Hotărâre de Guvern, Babagianu nu avea calitatea de funcţionar public. Deci, nu putea ocupa funcţia nici măcar interimar. Dacă lucrurile stau altfel, aşteptăm cu interes o variantă care să cuprindă documentul prin care Babagianu a devenit funcţionar public printr-un concurs legal din punct de vedere al formalităţilor în cadrul Direcţiei de Mediere a Muncii. În caz contrar, la Palatul Victoria e rost de cătuşe!



“Raportându-ne la CV-ului” ? ha ha hahahahaha ha.
Ce perspicac si curajos esti!!! Nu ai un nume? Multumim oricum ca ne vizitezi site-ul.
Mdea, in fine! Daca tu vrei sa reactionezi asa la o remarca de bun simt…. Si poate ca sunt “perspicacă”…Ca sa vezi ca am si simtul umorului… Nu sunt chiar asa de curajos/curajoasa incat sa-mi dau numele. Dar, hai ca te-am pupat, ca esti simpatic!
Ma asteptam sa comentezi fondul nu o banala eroare de tastare. Dar poate nu poti…. Am o curiozitate. De ce nu aveti curajul sa va asumati comentariile pe care le faceti pe forumuri? De cine va e frica? Noi semnam cu nume si prenume atunci cand scriem ceva. Voi de ce nu puteti? Ce va tine de mana? Si ce valoare are o opinie exprimata de un anonim? Bine, nu e cazul comentarului tau care nu contine nicio opinie.
hmmmm, IP de STS….. INTERESANT! Cum ar veni JE lucreaza la prefectura. Sau la Militie….
daca as putea sa va spun cine e babagianu …ce franceza ,rusa habar nu are de nimic doar cum sa mai fure niste bani daca se poate poate.