Amsterdamul devine un oraş ‘inteligent’ din punct de vedere ecologic

 

 

Berlin, 10 iun /Agerpres/ – În încercarea de a transforma Amsterdamul într-un oraş şi mai ecologic, săptămâna trecută, 1.200 de locuinţe din oraş au instalat un sistem de economisire al energiei produs de IBM şi Cisco, menit să reducă costurile la electricitate.

Altor locuinţe li s-a acordat acces înnoit la împrumuturi de la băncile olandeze ING şi Rabobank pentru a cumpăra orice sistem ce economiseşte energia, de la becuri la materiale de izolare a acoperişului. În plus, pe una din principalele artere comerciale din centrul Amsterdamului, Utrechtsestraat, au fost instalate panouri solare pe staţiile de transport în comun pentru a transforma respectiva stradă într-una din primele străzi pilot care foloseşte energia curată, notează publicaţia germană Der Spiegel.

Aceste proiecte vor fi urmare de altele, cum ar fi cel de instalare a 300 de staţii de alimentare pentru reîncărcarea maşinilor electrice, instalarea de panouri solare pe casele de secol XVII şi modernizarea infrastructurii pentru a permite caselor să vândă energia pe care o produc micile turbine de vânt sau panourile solare, reţelei electrice a oraşului pentru a obţine profit.

Primul astfel de punct de reîncărcare a fost instalat deja, urmând ca cele aproximativ 300 rămase să fie instalate în parcări şi în alte spaţii publice, acest proiect fiind preconizat să se finalizeze până la mijlocul lui 2010.

Măsurile luate de Amsterdam vin în contextul în care guverne de pe tot globul alocă miliarde de dolari pentru a crea ‘oraşe care se folosesc de tehnologie inteligentă’, ce combină proiecte privind energia regenerabilă cu reguli mai dure privind eficienţa energetică. Chiar dacă alte state şi-au manifestat interesul pentru această idee, Amsterdamul rămâne liderul mondial în acest domeniu, scopul său fiind finalizarea primei runde de investiţii într-un oraş mai ecologizat până în 2012.

Municipalitatea şi companiile private sunt aşteptate să investească peste 1,1 miliarde de euro în următorii trei ani, în programe destinate să facă din Amsterdam un oraş care se foloseşte de tehnologie inteligentă.

Planurile Amsterdamului sunt ambiţioase, însă preţul lor este ridicat. Potrivit estimărilor, încercarea de a folosi energie mai ecologică va costa fiecare locuinţă 438 de dolari, timp de 15 ani, doar pentru a instala reţele energetice inteligente /smart grid/.

Cu toate acestea, prin transformarea Amsterdamului într-un oraş ”inteligent” din punct de vedere ecologic, planificatorii locali se aşteaptă să impulsioneze economia, cu ajutorul investiţiilor publice şi private, dar şi să reducă emisiile cu 40 la sută, până în 2025.