Activitatea primăriilor, blocată de măsuri de austeritate
Blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile bugetare creează probleme insurmontabile pentru primăriile din Ialomiţa. La primăria Perieţi, situaţia generată de pensionarea contabilei şi secretarului consiliului local nu are ieşire deşi OUG 34 care împiedică organizarea unui concurs are portiţe legale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să avizeze concursul fără de care cele două posturi nu pot fi ocupate. Consiliul Judeţean recomandă primăriei să angajeze o firmă care să presteze servicii de contabilitate!
Criză de personal la Perieţi
Pensionarea contabilei şi a secretarei Consiliului Local pune primăria în imposibilitate de a funcţiona. Încercarea primarului Elena Cristea de a organiza un concurs a eşuat deoarece Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să îşi dea avizul fără de care concursul nu se poate organiza. Motivul este articolul 22 al OUG 34/2009 care prevede că se suspendă ocuparea posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale. În lipsa concursului, primarul refuză să se strecoare pe portiţa lăsată în lege prin care, în cazuri justificate, poate angaja pe propria-i răspundere un procent de până la 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 14 aprilie 2009 în condiţiile în care cheltuielile de personal astfel angajate se încadrează în bugetul aprobat. Refuzul primarului este justificat în condiţiile în care legea 188 privind statutul funcţionarilor publici prevede că funcţiile publice se pot ocupa doar prin concurs. Într-o adresă de răspuns, Prefectura sugerează primarului să apeleze la transfer, detaşare sau redistribuire, modalităţi prevăzute de asemenea de Legea 188. Din păcate în cadrul primăriei nu există personal calificat iar delegările de atribuţii operate de primar către persoane necorespunzătoare din punct de vedere al studiilor nu reprezintă decât o soluţie pe termen scurt. Nici detaşarea nu este o soluţie pentru că este greu de crezut că vreo instituţie se poate dispensa de un funcţionar care să şi fie de acord să activeze la Perieţi.
Consiliul Judeţean bate câmpii!
În disperare de cauză, primarul Elena Cristea a apelat la Consiliul Judeţean de la care a cerut sprijin şi asistenţă de specialitate. Instituţia, prin vocea autorizată a preşedintelui Ciupercă, se declară de acord să acorde asistenţă pe domeniul juridic, dar numai punctual şi pentru problemele ce nu pot fi rezolvate cu ajutorul funcţionarilor din primărie. Pentru problema contabilităţii instituţiei, CJI a oferit o soluţie halucinantă! Primăria este sfătuită să îşi caute o firmă specializată sau o persoană fizică autorizată, soluţie care s-ar încadra în prevederile legii contabilităţii. Nu ştim câte firme au expertiză în domeniul contabilităţii instituţiilor bugetare, dar persoane competente se găsesc pe sprânceană la Camera de Conturi sau la Direcţia de Finanţe. Care pe lângă servicii ar oferi şi protecţie la o adică.


