< begin gallery scripts --> < end gallery scripts -->

Wednesday, February 8th, 2012

Traseismul greţos: Primarii Sava şi Catrinoiu au pupat inelul lui Blaga!

0

 

Starostele PD-L Ialomiţa, precu(r)viosul Blaga zis Buldogul a descins astăzi la Slobozia pentru o şedinţă cu activul de bază. Comitetul oamenilor muncii din Organizaţia Ialomiţa i-a prezentat buldogului spre închinăciune doi primari liberali dispuşi să pupe inelul stăpânirii. Este vorba despre primarul de la Urziceni, Constantin Sava, şi cel de la Feteşti, Gheorghe Catrinoiu. Surse din debaraua democrat-liberalilor susţin că la întâlnire s-a discutat despre cooptarea celor doi primari în vederea alegerilor din 2012. Şi că Blaga a fost asigurat că cei doi plimbăreţi şi-au dat cuvântul să lase baltă liberalismul la alegerile viitoare. Discuţiile purtate la partidul prezidenţial sunt ca o frecţie la piciorul de lemn având în vedere că potrivit legii, cei doi primarii pot emigra la PD-L doar dacă sunt daţi afară din partid. Cum acest lucru este puţin probabil să se întâmple, toata afacerea se rezumă la o strângere de mână şi la promisiuni. Iar cum până în 2012 doar nişte anchete penale îi mai pot arunca pe cei doi în braţele buldogului, este greu de precizat ce tranzacţie s-a derulat astăzi. Indicii cum că traseiştii ar putea sări gardul sunt rezultatele alegerilor europarlamentare, unde cei doi campioni electorali au scos scoruri derizorii. În cazul lui Sava mai contează şi războiul pe care-l are cu subprefectul Babagianu, aflat zilele acestea pe craca schimbării. Orice manevră de ejectare a cămătarului administrativ din prefectură este un brânci dat primarului din Urziceni către PD-L. Cât despre Catrinoiu, singura lui ancoră la PNL ar fi Cristina Pocora. Dar cum zilele trecute domnişoara deputat a devenit doamnă iar uşile ministerelor cu bani i s-au închis în nas după pierderea guvernării, Catrinoiu nu prea mai are ancore ideologice la PNL.

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!