< begin gallery scripts --> < end gallery scripts -->

Thursday, February 9th, 2012

Verdictul primarului Gabi Ionașcu la problema apei: “Rețelele de distribuție deteriorează calitatea apei”

27

 

Calitatea apei potabile din sursa subterană a încins spiritele pe scena politică locală. Consilierul PNL Radu Paros a organizat miercuri o conferință de presă în care a anunțat inițierea procedurilor pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii primarului Gabi Ionașcu. Președintele PD-L,Cazacu Marinică, a inițiat niște demersuri de natură penală la adresa primarului, pe care-l acuză că a risipit mulți bani pentru o investiție ineficientă. Internetul este plin de reacții de la cetățeni care acuză calitatea apei, gustul și culoarea. Unii cunoscători susțin chiar că doar din două puțuri s-ar extrage apă potabilă, care în amestec cu apa din celelalte puțuri ar da lichidul livrat cetățenilor din Slobozia. În toată această isterie, justificată cumva, presa amplifică fenomenul găzduind opinii amestecate cu fapte din care nimeni nu mai înțelege nimic. Febra electorală în care au intrat adversarii politici ai primarului Gabi Ionașcu demonstrează că politicienii locali nu sunt dispuși să caute soluții și să pună umărul la rezolvarea unei probleme de interes public, ci doar să câștige capital electoral din asta. Rămas cumva singur și cu spatele la zid, primarul explică în detaliu problema și expune o soluție pentru rezolvarea ei.

 

-Domnule primar, ați reușit să găsiți o explicație pentru calitatea apei livrată consumatorilor din Slobozia?

- Cauzele le-am stabilit împreună cu experții mai de mult, numai că sunt puțini cei dispuși să asculte și să înțeleagă. Este vorba despre conținutul de compuși de fier datorați coroziunii țevilor de transport pe care o provoacă clorul. Apa din sursa subterană degajă clorul introdus în ea pentru dezinfectare. Prin circulația apei el se degajă și formează pungi în conducte. Aceste acumulări cărora eu le spun pungi generează corodarea accentuată a conductelor. De aici și încărcătura de oxizi de fier și culoarea gălbuie a apei. Această situație se va menține, spun chimiștii, până la crearea unui nou echilibru dinamic între compușii din apă și depunerile de pe conducte. Se creează în timp o peliculă care diminuează fenomenul de coroziune și colorarea apei. Explicația aceasta este: rețelele de distribuție deteriorează calitatea apei.

- Adică să înțelegem că până la apariția acestui echilibru trebuie să înghițim mizeria de pe țevi pe care ne-o vindeți la preț de apă potabilă?

- Sigur, problema se poate pune și așa. Dar dacă așezați în balanță faptul că, chiar și cu aceste inconveniente, avem în sfârșit independență față de Amonil și că nu mai există riscul să rămânem în toiul verii fără apă, s-ar putea să constatați că judecata dumneavoastră este superficială. De la politicieni nu am așteptări să înțeleagă importanța proiectului și nici nu mă aștept să sprijine ideea. Ei vor voturi și pentru asta calcă în picioare orice. Nu le pasă de problemele locuitorilor și nu vin cu soluții. Vin cu niște critici absurde și bazate pe experiența lor precară. Haideți să vedem cine critică. Domnul Paros și domnul Cazacu! Investițiile de anvergură nu prea au tangență nici cu pompele funebre, nici cu agricultura de tip rentier. Este un domeniu mai de grabă ingineresc, greu accesibil unor domni specializați în gestionarea unor adaosuri comerciale la chifle și sicrie. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar asta este realitatea. Mă aștept în schimb de la cetățeni și de la presă să înțeleagă că ceea ce am început acum este o investiție care va rezolva problema alimentării cu apă a orașului și a comunelor din jur pentru câteva decenii. Primul pas a fost făcut și el a însemnat construirea frontului de captare. Următoarea etapă este reabilitarea rețelei de distribuție, care ne creează acum această problemă.

-Adică 150 de miliarde de lei nu au ajuns? Mai trebuie resurse pentru a putea avea apă bună la robinete?

- Încă de la proiectare am avut în atenție schimbarea rețelelor de distribuție. Singura chestiune care m-a surprins a fost aceea că măsura se impune a fi luată mai curând decât credeam. Slobozia are la ora aceasta o rețea de distribuție formată din 39 de kilometri de conductă din oțel cu diametrul cuprins între 100 și 600 de milimetri, la care se adaugă și 3,5 kilometri de conductă de azbociment. Ambele tipuri sunt interzise în acest moment de legislație pentru că materialele din care sunt realizate afectează calitatea apei. Rețelele au fost modernizate astfel în 1994, când nu se anticipa nici modificarea de legislație și nici apariția unei alte surse de apă cu altă compoziție. Mai mult decât atât, proiectul a fost executat defectuos. Pentru conductele de oțel nu s-a executat și protecția catodică. Așa se face că la conductele care trec prin preajma rețelei de energie electrică se înregistrează apariția curenților vagabonzi care favorizează corodarea țevilor. Până acum fenomenul nu a fost sesizabil pentru că apa de suprafață are altă compoziție chimică decât cea de subteran. Schimbarea rețelei de distribuție se impunea oricum, pentru că este nevoie și de o reechilibrare a presiunii. Rețeaua actuală nu a fost dimensionată să suporte extinderea la care s-a ajuns în prezent. Pentru mine era clar că pasul următor era schimbarea rețelei și asta o sa fac.

- Ce presupune asta? Iar șanțuri, apă oprită, asfalt stricat?

- Nu se pune problema, soluția tehnică la care m-am oprit este de tip tub în tub” și presupune un fel de căptușire a țevilor existente. Am în vedere două aspecte. Primul este cel legat de infrastructura rutieră care va fi puțin afectată, iar cel de-al doilea se referă la costuri, care vor fi cu 40% mai mici decât cele ale soluției clasice de schimbare prin săpătură deschisă. În circa două săptămâni voi avea o proiecție privitoare la costuri și vom putea demara studiul de fezabilitate. Cât despre timpul de execuție acesta va fi de 6 luni, ceea ce mi se pare un interval de timp rezonabil pentru o asemenea operațiune. Trebuie să vă spun că în localitățile limitrofe Sloboziei, unde livrăm aceeași apă și unde rețelele sunt construite din polietilenă nu s-a constatat nici un fel de problemă de calitate. Apa nu are colorit și este foarte bună. Este clar că și la noi apa va fi la fel după ce vom reabilita sistemul de distribuție. Iar după estimările mele asta se va întâmpla în vara anului viitor.

Comments

27 Responses to “Verdictul primarului Gabi Ionașcu la problema apei: “Rețelele de distribuție deteriorează calitatea apei””
  1. vanatorul says:

    Bun…sa zic ca primarul are dreptate. Totusi, de ce nu s-a luat in calcul aceasta problema inainte de demararea proiectului? Nu se stia ca apa de adancime are alta compozitie decat apa de suprafata si ca tevile sunt vechi si ca….Ceva miroase, totusi.

  2. marinel says:

    Pai in primul rand miroase apa….. Si nu miroase deloc bine ! Apoi miroase gura primarului ! Care desi spune ca n-a mancat usturoi candeste de la o posta …. Cu tot clorul pe care ni-l baga pe gat , damful este infect ! Chiar trebuie sa moara cineva ca sa intelegem ca iubirea cu care ne cadoriseste “mnealui e toxica …????? era imposibil ca aceasta mega investitie paguboasa sa nu genereze o alta ! Pai ce gura lor nu trebuie sa manance ? Ca vorba aluia , milion pe milion sunt mai multe milioane …. ca doar e monoton crescatoare , nu ?

  3. TIL says:

    Dom’ primar surprinde cu explicatii tehnice ciudate: “curenti vagabonzi”- nicaieri in literatura de specialitate, nu se gaseste sintagma asta; in cel mai rau caz pot fi numiti curenti de inductie.O alta chestiune – solutia tehnica de tip “tub in tub”implica automat reducerea sectiunii si cresterea presiunii apei in noua conducta, pt acelasi debit, deci implicit cresterea consumului de en, electrica. Nu mai vorbim de cum se va rezolva o viitoare dezvoltare a retelei si a cresterii debitului. Fara sa vrea domnul primar se “demasca” indirect: el numeste politicienii drept insi care nu inteleg proiectul, ci vor doar voturi(pentru care calca totul in picioare)- pai tot om politic este si dansul, deci joaca aceeasi hora cu ceilalti! Pana una, alta, slobozenii continua sa bea “tulburel” de la chiuveta cu comentarii si ganduri de genul: om mai duce-o pana la toamna?

  4. Ionascu Gabi says:

    Eu multumesc pentru curajul de a publica acest interviu. Totusi este un act de curaj atata timp cat cei mai vocali sunt opozantii. Trebuie sa sapun acestora ca de vinerea trecuta si pana astazi 17.07.2009 a fost declarata ,,saptamana portilor deschise” la sursa de apa, la statia de tratare, laboratorul de analize, etc. Pacat ca numai presa a fost prezenta in aceasta perioada, in rest nimeni altcineva. De ce oare? Nu intereseaza pe nimeni? Nici macar pe cei care contesta sau au dubii? Este interesant. Eu si cu colegi de ai mei am verificat la unii contestatari calitatea apei, culoarea, gustul si mirosul. Unii au reclamat iar cand am cerut sa verificam au refuzat. De ce oare?
    Pun o intrebare de om normal: cum credeti ca se poate furniza apa nepotabila care sa afecteze sanatatea? Cum credeti ca institutiile abilitate ar ascunde aceasta?
    Cum credeti ca se poate autoriza functionarea unui sistem de apa fara ca apa sa nu fie buna?
    Crede ca cei care decid furnizarea apei sunt iresponsabili?
    Culoarea apei existat si inainte, ba tulbure, ba excesiv de clorinata, ba cu rugina, si in anii ’84 – ’87 si sulf. Este adevarat, contextul este altul, sunt polite de platit, dorinte nesatisfacute, frustrari ale celor care nu au facut sau nu au avut sansa sa faca ce noi am reusit.
    Iata adevarul:
    1. apa care a mai fost bauta ce cel putin cinci ori inaintea noastra, cea din Dunare, avea o alta compozitie mineralogica si biologica, bineinteles si o alta temperatura, fapt ce a condus la realizarea unui anumit echilibru bio-chimic in sistemul de distributie. Datorita incarcaturii biologice clorul dozat pentru dezinfectie ramanea legat perioade de timp foarte lungi. Aduceti-va aminte, la intreruperi mai lugi si la reluarea furnizarii apa era colorata.
    2. apa din noul front de captare este diferita din punct de vedere bio-chimic care datorita incalzirii in sitemul de distributie si a incarcaturii organice mai mici degaja clorul in sistem in volum si cu viteza mult mai mare care formeaza pungi de gaz. Este bine stiut ca, clorl gazos este un oxidant puternic fapt cere genereaza colorarea apei. Dovada afirmatiei: conductele datorita coroziunii accelerate se sparg mai repede fapt sesizat frecvent in aceasta perioada, miros de clor liber si lipsa colorarii apei in sistemele de conducte din PVC din Bora, Slobozia Noua, Ciulnita, Scanteia, etc.
    Invit pe oricine sa mearga la statia de tratare sa vada cum pleaca apa in sistem, si apoi sa mai vedem.
    3. apa care stationeaza mai mult in conducte este mai intens colorata, dimineata cand deschideti robinetul prima data, apa din vasele wc din fonta, etc.
    Sunt multe argumente care demonstreaza realitatea, dar imi este teama ca nu vor fi citite.
    De ce acum, acum este randul. O casa se incepe cu fundatia si nu cu acoperisul. Pana cand sa stam la mana AMONIL?
    Prieteni dragi, nu-mi pute gura, gura mea nu manaca din aceasta investitie, nu-mi este rusine de nici o intreprindere a mea si-mi fac datoria cu buna credinta si raspund pentru aceasta.
    Pe toti ,,Toma necredinciosul” ii invit alaturi de mine, sa facem impreuna pentru comunitate si sa verificam care este situatia.
    Pacat ca traim in minciuna si aceasta a condus la neincredere si sa credem ca toti sunt mincinosi.
    Venit cu mine sa vedem realitatea si va rog apoi sa spuneti cum este aceasta.

    Cu sinceritate,

    Gabi Ionascu

    Primarul Municipiului Slobozia

  5. Ionascu Gabi says:

    I-mi cer iertare, uitasem ceva, stiti cu totii ca nu primarul si Primaria furnizeaza apa, URBAN-ul. D-lui director Cilibeanu v-ati adresat. Daca nu, oare de ce?
    Asa este. Ce putem crede despre isteria provocata de unii, daca peste tot se trag ,,tunuri”. Slobozia o fi ocolita?
    Avem experiente interesante: ,,cu televizorul ati mintit poporul”, ,,bulina rosie … cu gaina care a nascut un pui”, ,,sa traiti ….”, etc.
    Un prieten m-a consolat: ,,toate greselile vietii ti se iarta, dar nu vei fi iertat nicio data de binele facut”. O fi adevarat?
    Cu sinceritate,

    Gabi Ionascu

    Primarul Municipiului Slobozia

  6. TIL says:

    Domnule primar, ceea ce va imputa oamenii nu sunt bunele intentii, ci modul pur pompieristic in care incercati sa le traduceti in fapte; tipic pentru omul politic: “sa luam fata ” alegatorului! Dvs. ati fost ales si sunteti platit sa rezolvati problemele urbei, nu sa va manifestati frustrarile de om neinteles, vesnic atacat de rau voitori sau adversari politici – riscul il stiati si trebuia sa vi-l asumati; daca nu, stiti refrenul: lasa-ne, lasa-ne, ca ne-am saturat! E evident mai avantajos sa aibe orasul propria sursa de apa, dar cand angajezi banii(multi) ai comunitatii, lasi naravurile politicianiste , heirupismul comunist si mentalitatea lui “merge si asa”si studiezi cu multa intelepciune toate implicatiile posibile ca sa nu obligi oamenii sa experimenteze (pe banii si pielea lor) tot felul de situatii-limita. Sa lasam filozofia de 2 lei: nu binele trebuie sa-l tinem minte , ci raul pe care l-am facut – pt ca sa incercam mereu, cat suntem in viata, sa-l reparam! Restul e…politica.

  7. celso says:

    Domnule Primar, puteti sa ne aratati zeci de analize, atat timp cat calitatea apei(miros, gust) creeaza indispozitie, hartiile alea nu fac doi bani pentru consumator.Partea si mai grea este ca tocmai in mijlocul recesiunii mai primim o lovitura fiind nevoiti sa dam din veniturile si asa mici, bani pe apa plata – fiindca nu putem risca sanatatea copiilor nostri.Nu ma suspectati de rea-credinta, spun asta fiindca s-a vazut cum pentru un pumn de euro, politicienii sunt in stare sa calce pe cadavrele propriilor votanti.

  8. mihai enciu says:

    Este evident ca apa are o problema la Slobozia. Este la fel de evident ca la Amara, de exemplu, oamenii spun ca apa nu arata ca la Slobozia. Sigur ca responsabilitatea pentru calitatea apei este in intregime a domnului primar. Dar cred ca analiza contestarilor proiectului trebuie sa tina cont de mai multe lucruri.
    1- Slobozia era in pericol sa nu primeasca apa de la Amonil avand in vedere debitele pe care Urban la are la aceasta societate si situatia financiara precara a furnizorului de apa aflat in pragul falimentului.
    2- Retelele de apa din Slobozia sunt vechi si afecteaza calitatea apei din sursa subterana.
    3- Persepectiva ca orasul sa primeasca apa rece cu program era iminenta si nu cred ca este cineva care sa prefere apa cu program in toiul verii.
    4- Nu primarul Ionascu este vinovat pentru calitatea retelelor si pentru faptul ca relatia comerciala Amonil – Urban a fost lasata la voia intamplarii. Amonil a umflat debitele iar Urban a fost adusa in stare de faliment nedeclarat. Asta impiedica municipalitatea sa acceseze fonduri europene pentru a rezolva problema.
    In aceste conditii, domnul primar are nevoie, pe langa critici si de sustinere. Proiectul este mult prea important ca sa il demolam cu totii. Miza este indepedenta orasului fata de furnizorii privati de servicii care ne-au facut datori vanduti in complicitate cu unii politicieni din varful PSD. Cred ca avem nevoie de rabdare si incredere. Si de comunicare. Iar aici domnul primar trebuie sa dea tonul. Si cred ca a inceput sa o faca.

  9. Ionascu Gabi says:

    D-lui TIL

    Dupa ton si explicatii sunteti mai tanar. Este adevarat curentii de inductie indusi in traseele altor instalatii sau in corpuri metalice aflate in campul electric a traseelor de transport a energiei electrice in limbaj tehnic popular au fost definiti ,,curenti vagabonzi”. Cei care suntem mai in varsta stim definitii si de genul acesta. Poate si dvs stiti, dar aveti un spirit critic la adresa mea mai pronuntat. Constat ca totusi stiti fiindca ati definit in termeni tehnici fenomenul. Spiritul critic nu totdeauna este mobilizator trebuie sa recunosc.
    Referitor la solutia tehnica ,,tub in tub” se vede ca nui stapaniti toate solutiile. Nici eu, dar am intrebat, am cercetat si am gasit solutia: procedeul consta in despicarea vechii conducte si tragerea alteia de acelasi diametru fara a afecta caracteristicile hidraulice si energetice proiectate. In plus de aceasta solutia permite o reechilibrare a sistemului. Ei daca ma intrebati mai considerati dvs ca ma ,,demasc”. Sa ma demasc cu ce? Ma-ti jignit in mod inutil si gratuit. Daca aveti curaj aratati-va identitatea. De ce nu o faceti ca si mine. Ce motive aveti?
    Drept este, provin dintr-un partid politic. Acolo sunt si politicieni, nu toti fac politica. Unii fac administratie, altii investitii, altii sunt practcieni si care impreuna cu politicienii constituie un angrenaj numit partid politic ca produce politici cu aplicabilitate la nivel de partid, national, zonal, local, etc, menite sa creasca gradul de adeziune si incredere a cetatenilor si accederea la putere. Politicienii aflati in opozitie totdeauna critica pe cei de la putere cu scopul decredibilizarii si accedera lor la putere. Este simplu, nu? Sper ca detaliile de mai sus clarifica anumite nedumeriri si va pune adevarul in locul sau.
    Nu sunt politican, si nu fac politica de dragul politicii. Eu fac administratie, cred in misiunea mea, imi iubesc comunitatea si de aceea ma-am pus in slujba ei. Imi place sa fac, sa produc fapte si nu vorbe. Cred ca ati vazut cateva dintre acestea. Joc hora cu si pentru toti slobozenii. Cred ca nu puteti pune la indoiala aceasta. Si totusi daca da, va invit alaturi de mine sa impartim leafa pe care o primesc si sa facem impreuna sa fie mai bine. Va doriti aceasta?
    Veniti cu mine luni sa va explicati si sa explicati dvs, de ce apa pleaca cutata din statia de tratare si ajunge colorata la robinetele din apartamentele dvs. Poate eplicati dvs cum am putea schimba conductele din fier din blocuri si din retele orasului?
    Sunt sigur, o sa spuneti cam asa: primarul trebuie sa faca ca de aceea l-am ales. Ei, cum este cu politica si politicienii. Cum este cand unii trebuie sa faca si altii sa beneficieze.
    Aveti incredere, nimeni nu este nebun sa afecteze sanatatea cuiva, dar mai ales unui oras intreg.

    In dimineata aceasta am mers in parcarea blocului sa-mi iau autoturismul propriu si sa plec in oras, ce credeti, a fost devalizata partea dreapta, lovite usile si oglinda tandari. Daca ati fi in locul meu ati suporta o astfel de rasplata? De aceea va invit sa veniti alaturi de mine si sa impartim povara. Incercati!

    Imi permit sa va recomand sa nu mai faceti aprecieri gratuite la adresa mea. Apa o distribuie URBAN-ul. Intrebati-l si pe directorul acestuia.

    Iertati-mi excesul de eplicatii fiindca este greu sa repari ce altii strica.

    Cu sinceritate,

    Gabi Ionascu

    Primarul Municipiului Slobozia

  10. Ionascu Gabi says:

    D-lui celso

    Analizele nu le fac eu si nu le arat eu. Acest lucru il fac specialistii si cei de la URBAN. Repet si va invit sa vedeti dvs ce pleaca de la statia de tratare si ce ajunge la robinetele dvs. Aveti curajul sa maergeti acum cu mine? Va astept la Primarie la ora 12.00.
    Puteti sa descrieti gustul si mirosul? Dati adresa la Dispeceratul URBAN si ei vor veni imediat si vor lua probe.
    Am o intrebare, de ce va ascundeti identitatea?

    Cu sinceritate,

    Gabi Ionascu
    Primarul Municipiului Slobozia

  11. Ionascu Gabi says:

    D-lui Mihai Enciu

    Va rog, facieti un loc in site-ul dvs unde se poate ,,turna apa pe foc” sa clarificam lucrurile, unde putem pune copii ale unor documente, unde putem sa ne spunem sincer pasurile, iar eu va promit ca cel mult la doua zile voi raspunde.

    Va multumesc.

    Cu sinceritate,

    Gabi Ionascu
    Primarul Municipiului Slobozia

  12. TIL says:

    Domnule primar, aveti tonul frust al omului care in loc sa primeasca laude si aprecieri, e luat in observatii critice din toate pozitiile. Va repet, sunteti un om politic , o persoana publica, trebuia sa stiti ce va asteapta; nimeni nu v-a obligat sa candidati, deci asumati-va si consecintele mai putin agreabile. Nu va mai considerati jignit, primiti un salariu de la buget, nu faceti munca patriotica.Ca om politic faceti aceeasi greseala ca orice politician: eu sunt cel bun, ceilalti sunt cei rai; cine nu ma aproba e cu adversarii, etc.Pana una alta, de 20 de ani toti politicienii conjuga bunastarea alegatorilor doar la viitor – dar propria bunastare este traita din plin la PREZENT.De aici drama si marea dezamagire a omului obisnuit .Pentru politician primeaza: persoana proprie, familia, partidul, prietenii si, pe cand sa urmeze alegatorii, se termina mandatul. Domnule primar sunteti administrator, dar in acelasi timp om politic; sa n-o mai dam dupa cires! Ca sa nu ziceti ca sunt rau va recunosc si merite: Slobozia e schimbata fata de ce era cu ani in urma; lucrurile se misca, dar prea incet , alteori pompieristic plus “circul” de rigoare. Nu va sunt dusman nici inamic politic-cum sunteti tentat sa credeti.Sunt omul de pe strada si ma deranjeaza ca va supara critica mai ales cand o meritati.La greu, politicienii ar trebui sa se gandeasca ca sunt in campanie electorala: atunci ei au solutii pentru toate problemele oamenilor. Cu aceeasi sinceritate,Tiberiu din IL.

  13. Grigore Ionescu says:

    Stimate d-le primar Ionascu, Stimate d-le director Cilibeanu,
    Personal, sunt convins ca autoritatile si-au facut corect treaba si apa furnizata este potabila. La mine curge o apa limpede si rece. Este foarte putin probabil ca autoritatile competente care au autorizat furnizarea acestei ape sa nu-si fi facut treaba corespunzator. Altfel, faptul ar fi de o gravitate fara precedent si probabil, nu ati putea fi invinuiti pentru aceasta. Repet, personal cred ca e putin probabil. Prin urmare, cu respect, va rog sa-mi lamuriti urmatoarele probleme: ca si specialisti si gospodari, ati verificat temeinic costurile investitiei si solutiile adoptate? (banuiesc ca SF-urile, proiectele, achizitia instalatiilor, executia, etc…nu puteau fi facute pe bani mai putini…) . Care este valoarea totala a investitiei, rata anuala a valorii imprumutate returnate bancii si care este rata anuala a dobanzii, in cati ani returnam banii? Pe scurt, cat ne va costa aceasta investitie? Investitia era strict necesara. Speram sa fie si bine facuta (tehnic si cu costuri corecte) si sa ne ofere siguranta serviciilor si a sanatatii. Va rog de asemenea, sa insistati cu explicatii mai amanuntite asupra costurilor fiecarei investitii, pentru a intelege ca banul nostru al tuturor este bine gestionat si gospodarit. Sunt convins, ca asa cum va cunoastem (inimos si bine intentionat) veti ordona subalternilor sa realizeze o rubrica speciala pe site-ul primariei. In continuare, dorim actiuni corecte, bine intentionate, asa cum ne-ati obisnuit. De ce nu initiati de exemplu o comisie comuna cu ” opozitia ” pentru analiza solutiilor adoptate pentru aceasta investitie, a oportunitatilor alegerii echipamentelor si costurilor pentru a inchide definitiv si constructiv acest subiect? Va multumesc pentru tot ce faceti pentru urbe si va asigur de sprijin in toate actiunile oneste!

    Cu respect,
    Grigore Ionescu

  14. Cetateanul says:

    Domnule Primar

    Acum ca avem investitia noua cand putem vorbi si de o scadere a pretului la apa. Am inteles ca am scutit de la Amonil 300mc/zi.

  15. Ionascu Gabi says:

    Incerc sa nu fiu vorba lunga, dar totusi:

    D-lui Tiberiu din IL:
    D-le tiberiu nu sunt frustat, nu astept ,,sa primeasc laude si aprecieri”, nu iau pe nimeni ,,in observatii critice din toate pozitiile” dar nu pot accepta sapuneala cu ,,peria de sirma” asa … ca putem spune orice despe orcine. Democratia sa fie de vina?
    Fiti politician asa ca mine, luati un salariu de la buget cat il iau eu si aveti adversarii pe care ii am eu si apoi mai vedem cat de cofortabil va veti simti.
    Pai ce, daca suntem in politica, persoane publice, platiti de la buget pentru ce facem trebuie sa fin un fel de stalp unde …
    Haideti sa ne asumam cu totii rolul de administratori publici, sa punem cu totii umarul si sa beneficiem impreuna de bunul public. Si eu imi doresc, si poate in curand voi deveni unul dintre cei care numai voi plati taxe si impozite si voi cere sa mi se dea.
    Dupa modul de exprimare inteleg unde va situati, dar iertati-mi tonul. Naduful are aceiasi masura si intensitate si la cei care sunt alegatori, platitori de taxe si impozite, si politicieni, si primari, si … si parinti, si copii, si sotii, etc. Toti muncim pentru o bucata de paine si pentru mai bine. Nu cred ca cineva trebuie sa-si asume mai cazne pentru ca este platit de la buget. Trebuie sa indure ei mai mult decat ceilalti? Care sunt motivele? Si, de la ei trebuie sa ne asteptam la mai bine?
    Iertati-ma inca o data, nu cred ca mai era nevoie sa recunosteti ca sunt si merite. Stiti, chestiunea aceasta este ca in vorba din intelepciunea romaneasca cu vaca buna de lapte.
    Si mai este ceva. Chiar asa trebuie sa fie un politician, un administrator, sa-si abandoneze ,,persoana proprie, familia, partidul, prietenii” si sa puna in locul lor numai ,,alegatorii” ca doar ,,nimeni nu l-a obligat” si ca,, nu face munca patriotica”.
    O sa spuneti ca sunt frust si o sa irit si pe altii, dar ma ingrijorez daca este asa cum ati aratat in cazul meu. Sunt aproape sigur ca nimeni nu se va sacrifica pentru altii. Numai Iisus Hristos a facut-o si cu ce s-a ales. Nu ma compar cu El. Sunt un credincios care vremelnic a ajuns in locul de cea mai inalta onoare din comunitate, dar care nu este asa.
    Mi-am permis cam mult, dar stiu ce am de facut si voi face. I-mi voi duce misiunea la capat.
    Si totusi va multumesc. Cred ca am cui.

    Cu stima si sinceritate,
    Gabi Ionascu.

    D-le Grigore Ionescu, 19.07.09, ora 7.29 am:
    Va multumesc fiindca ma salutati in final cu respect. Este duminica si dupa ce am fost si eu la biserica am deschis la birou computerul si am mai rasfoit o data editiile electronice ale ziarelor noastre, dar trebuie sa va spun ca tot aici veti gasi raspunsul la intrebarile dvs. O parte din problematica a fost afisata pe site-ul nostru http://www.sloboziail.ro intr-un extras din fisa investitiei ,,sursa de apa suterana”, iar restul chestiunilor in cateva zile, dupa ce colegii mei vor extrage informatiile le voi pune la dispozitie.
    Dar totusi sper sa nu afectez spatiul disponibil:

    Extras din ,,Fisa Investitiei: Alimentare cu apa din sursa suterana”

    Obiectiv: Sursa (puturi) pentru alimentare cu apa a municipiului Slobozia;
    Aprobare: conform HCL nr. 150/25.08. 2005 – valoare: 11.378.394 lei, echivalent 2.662.480 euro;
    Autorizare:
    - Autorizatie de construire nr. 6342/23.11.2006, eliberata de primaria Municpiului Slobozia;
    - Autorizatie de construire nr. 24/22.05.2007, eliberata de Consiliul Judetean Calarasi pentru zona Calarasi;
    - Ordin de incepere a lucrarilor nr. 40976/29.11.2006 pentru zona Slobozia;
    Valoarea contractului de lucrari nr. 39/17.10.2006 = 9.235.873,77 lei;
    Executant: SC TMUCB SA Sucursala Slobozia;
    Valoare totala contract C+M: = 13.767.196,26 lei,
    din care:
    - act aditional nr. 1 = 400.000 lei (actualizare inflatie pentru anul 2007),
    - act aditional nr. 2 = 4.531.322,49 lei,
    - act aditional nr. 3 = 710.725,63 lei (actualizare inflatie pentru anul 2008),
    Lucrari executate:
    Ob. 1 Captare = 6.559.583,99 lei,
    Ob. 2 Conducta aductiune = 5.179.336,55 lei,
    Ob.3 Automatizari = 777.808,51 lei,
    Valoarea totala realizata C+M = 12.516.729,05 lei.
    Alocatii bugetare anuale executate:
    Sinteza cheltuielilor pentru ,,Alimentare cu apa din sursa subterana”
    Anul 2005
    SF Alimentare apa din sursa subterana 34,175.00
    Total 2005 34,175.00
    Anul 2006
    Lucrari de C+M 1,102,634.42
    Cheltuielei proiectare 212,750.00
    Planuri de situatie si topografice (carti funciare) 24,308.00
    Cheltuieli materiale 6,973.93
    Taxe, avize si comisioane 8,862.84
    Total 2006 1,355,529.19
    Anul 2007
    Lucrari de C+M 7,485,103.24
    Servicii de consultanta si supraveghere lucrari 7,700.00
    Racorduri electrice (taxe si tarife de racordare) 608,056.26
    Cheltuieli proiectare 54,689.82

    Comisioane ICS si Casa Sociala a Constructorilor (0,7% + 0,5%) 67,847.04
    Despagubiri 11,401.95
    Taxe notariale 1,259.00
    Planuri topografice si parcelare (carti funciare) 600.22
    Total 2007 8,236,657.53
    Anul 2008
    Lucrari de C+M 5,165,283.66
    Servicii de consultanta si supraveghere lucrari 6,600.00
    Comisioane ICS si Casa Sociala a Constructorilor (0,7% + 0,5%) 51,922.77
    Lucrari laborator, analize documentatii de specialitate 43,993.20
    Studiu de impact 16,189.66
    Tarif racord (ENEL) 34,535.63
    Despagubiri agricol 14,387.00
    Taxe notariale + Oficiu cadastru 1,700.71
    Analize de apa 225.00
    Multiplicari documentatii 87.50
    Total 2008 5,334,925.13
    Anul 2009
    Analize de apa 148,143.09
    Multiplicari documentatii 167.70
    Total 2009 148,310.79
    Total executie multianuala 15,109,597.64
    Terminarea lucrarilor: 29.05.2009, prin proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 23203/29.05.2008 pentru:
    - 20 puturi + zona captare, pentru lungimea frontului de 5 000 ml;
    - conducta aductiune pe o lungime de 6 950 ml;
    - statie de tratare;
    Rest de executat: aferent a 5 puturi = 1.143.059,55 lei.
    Data inceperii demersurilor pentru autorizare sanitara:
    - Initierea procedurii de catre Primarie: adresa nr. 20 096/08.05.2008 catre SCURBAN SA,
    - Data depunerii cererii de autorizare a fost 17.07.2008 de catre S.C. URBAN S.A. la Autoritatea de Sanatate Publica Ialomita,
    - Data obtinerii autorizatiei de la Autoritatea de Sanatate Publica Ialomita a fost 24.06.2009.
    Cheltuielile pentru asigurarea sigurantei bunurilor invetitorului Consiliul Local:
    Paza si siguranta bunurilor sunt realizate prin Serviciul de Politie Comunitara de la data receptiei la terminarea lucrarilor (29.05.2009) la o cheltuiala medie lunara de 9 316,81 lei.
    Publicitatea buletinelor de analiza: nu sunt documente publice intrucat fiecare laborator inscrie conform normelor legale specifice, urmatoarea formulare: ,,acest buletin de analiza nu va fi reprodus fara acordul scris a laboratorului” sau ,,se interzice reproducerea Raportului de Incercare in alte scopuri decat cel pentru care a fost eliberat sau reproducerea partiala fara acordul scris al …”
    D-le Grigore, stiti bine ce-i opozitia la noi: lupta pentru putere.
    Metodele de lupta politica: decredibilizarea adversarului, miciuna si defaimarea.
    Nu sunt un politician sadea, poate de aceea ma aprind mai repede cand este vorba de mine si faptele mele.
    Am fost educat cum nu trebuia pentru zilele acestea. Am fost crescut in dispretul hotiei, prostiei si minciunii. De aceea incerc sa fiu gospodar si in satul meu dar si la mine in curte. Sincer, am fost adoptat de slobozeni, ii consider membrii familiei mele, ca tot nu am neamuri aici, si-i iubesc si slujesc cu credinta. De aceea nu sunt de acord cu ce spunea d-l Tiberiu din IL.
    Nu va cunosc, sa stiti ca va apreciez sinceritatea dvs, este de natura sa ma mobilizeze.

    Cu stima si consideratie,
    Gabi Ionascu

    D-lui Cetateanul, 19.07.09, ora 11.25:
    Scaderea pretului la apa este certa.
    Lucrul acesta se va petrece imediat dup ace vom avea o dimensiune reala a costurilor pe care l-e monitorizam timp de o luna.
    Aprobarea pretului va avea loc la finele lunii august, darn u mai tarziu de 20 septembrie 2009 in cazul in care URBAN-ul va depune propunerea de modificare dupa data de 15 august.
    Nu, debitul mediu orar este mai mic cu cca 300 mc/h, iar pretul ape brute (netratate) este mai mic cu cca 0,40 lei ron fata de 0,76 lei ron fara TVA cat plateam la AMONIL.
    Intreb: oare acesta diferenta nu o fi deranjand pe nimeni? Si daca da, ce bun decredibilizator si poate platnic o fi!? Chiar asa sa fie?
    Dvs, ce ziceti? Or fi si altii? Cei care nu au facut nimic, or avea interese?

    Cu sinceritate,
    Gabi Ionascu

  16. marinel says:

    Domnule Primar , faptul ca v-a fost deteriorata masina este regretabil ! O actiune golaneasca a unui (unor ) autor(i) fara discernamant ! Din pacate armata de mercenari comunitari pe care o conduceti este complet ineficienta in stoparea huliganilor care colcaie prin orasul nostru ! Parerea mea este ca ar trebui sa acordati mai multa atentie acestiu serviciu public care suge multisor de la buget si care mai mult streseaza decat actioneaza ! Referitor la apa , ei bine aici avem cu totii o problema ! E murdara , lipicioasa , colorata , pateaza crunt obiectele sanitare si distruge electrocasnicele , miroase urat si are un gust foarte rau ! Zvonul ca doar la Slobozia calitatile ei sunt deteriorate este o gogoasa ! Si in localitatile care se alimenteaza din aceeasi sursa apa este la fel de infecta ! Prea multi bani cheltuiti pt nimic , prea multe justificari puerile , prea multe necazuri pricinuite cetatenilor de aceasta apa toxica ! Sunt sigur ca nu exista in acest moment nici o solutie viabila de remediere a nenorocirii ! Inlocuirea retelei de distributie poate fi justificata invocandu-se varsta si uzura acesteia dar nu e solutia imbunatatirii calitatii apei !

  17. mihai enciu says:

    Buna observatia despre eficienta politiei comunitare! Baietii sunt ocupati sa faca circulatie pe Matei Basarab.

  18. George Nuta says:

    Buna ziua,
    In primul rand vreau sa salut noua fereastra de dialog creata.
    Nu voi face comentarii cu privire la calitatea apei, deoarece problemele de sanatate ale mele si ale familiei m-au determinat cu mult timp inainte sa consum numai apa imbuteliata (plata si minerala) in ciuda costurilor deloc mici.
    Problema la care as dori un raspuns din partea dvs. este presiunea scazuta a apei, de regula in intervalul orar 17-23 (in sezonul cald). Presiunea scazuta face inutilizabila centrala termica si chiar simpla udare a peluzei devine imposibila. Este oare reteaua subdimensionata (avand in vedere extinderea cartierului si eventual furnizarea apei catre localitatea Scanteia)?
    Imi cer scuze fata de administratorul site-lui pentru ca “nu sunt in topic pentru urmatoarea tema” si as vrea sa va semnalez un inconvenient major – traficul greu din (si inspre) cartierul Slobozia Noua, degradarea cladirilor adiacente soselei si bineinteles a Dn21(E584). Discutii au fost in anii anteriori, insa nu s-au concretizat in solutii. Pe segmentul aceluiasi drum (intre Industria Locala si benzinaria Petrom, in zona lucrarilor pentru introducerea sistemului de canalizare) s-a asternut asfalt de o calitate si executie foarte proaste; consecinte directe uzura prematura a autoturismelor si indirect risc foarte mare de accidente. Intrebare: cand se incheie aceste lucrari (care s-au derulat pe o perioada foarte lunga de timp) si cand se asfalteaza “la standarde normale” pentru a putea sa circulam civilizat?
    Precizez ca aceste probleme sunt comune majoritatii locuitorilor din acest cartier.
    P.S. una dintre solutiile propuse vis-a-vis de traficul greu era instalarea unei camere video pentru monitorizarea circulatiei. S-a renuntat la idee?
    In speranta unui raspuns din partea dvs. la aceste probleme va multumesc anticipat!
    Cu stima,
    G. Nuta

  19. Grigore Ionescu says:

    Stimate d-le Primar,
    Va multumesc pentru raspunsul prompt si aproape complet…Cred ca trebuie sa va lasam timp sa lucrati. Asa ca eu nu am sa va mai retin cu alte intrebari! Poate alta data cand veti fi un pic mai relaxat! Stiu ca nu veti da inapoi de la nimic! Va doresc sanatate si toate cele bune!
    Cu stima,
    Grigore Ionescu

  20. Ionascu Gabi says:

    Buna seara,

    Incerc cateva raspunsuri si o sa raspund de la ultimul intervievent catre inceput:
    D-lui Nuta:
    Camera video nu sperie pe nimeni, mai ales ca asa ceva de curand s-a interzis. Tine de organul de politie rutiera si asa cum am mai spus de administratorul drumului DN 21 care de la iesirea din Slobozia (de la PECO) si pana la iesirea din judet este a Administratiei Nationale a Drumurilor, care la insistentele noastre si cu semnaturile dvs nu au contat si au dat un raspuns … la Sfantul Asteapta. Copia raspunsului este la Ionut Raileanu.

    Sa nu uit! Am auzit de curand ca mai am o preocupare, ma ocup de afaceri imobiliare impreuna cu viitorul socru a lui Ionut Raileanu. Mare tampenie, nici nu-l cunosc pe viitorul socru, nici nu-i stiu numele. Singurul lucru pe care-l stiu este acela ca am o ,,masina de tocat minciuni” la adresa mea.

    Portiunea de DN 21 PECO – DN 2A este in administrarea noastra si asfaltarea se va efectua dupa finalizarea lucrarilor de canalizare si a racordurilor aferente. Pe strada se realizeaza executia canalizarii din primavara anului acesta si nu ,,(care s-au derulat pe o perioada foarte lunga de timp)”.
    Reteaua de apa din Slobozia Noua nu a fost dimensionate si pentru irigat. Pentru irigatii se pot fora puturi proprii astfel incat sa economisim banul public si cel personal. Firesc, nu?

    Cu stima,
    Gabi Ionascu

    D-lui Marinel Iulie 20th, 2009 12:38 pm :
    Citez: ,,Referitor la apa , ei bine aici avem cu totii o problema ! E murdara , lipicioasa , colorata , pateaza crunt obiectele sanitare si distruge electrocasnicele , miroase urat si are un gust foarte rau ! Zvonul ca doar la Slobozia calitatile ei sunt deteriorate este o gogoasa ! Si in localitatile care se alimenteaza din aceeasi sursa apa este la fel de infecta ! Prea multi bani cheltuiti pt nimic , prea multe justificari puerile , prea multe necazuri pricinuite cetatenilor de aceasta apa toxica ! Sunt sigur ca nu exista in acest moment nici o solutie viabila de remediere a nenorocirii ! Inlocuirea retelei de distributie poate fi justificata invocandu-se varsta si uzura acesteia dar nu e solutia imbunatatirii calitatii apei !” Resping asa ceva. Dati-ne adresa sa verificam si sa prelevam probe. Nu va este frica sa faceti astfel de afirmatii?
    ,,Armata de mercenari comunitari” nu o conduc direct ci d-l Abaza Laurentiu, ca doar nu pot sa fiu sef la toti, apoi de furturi si de fapte penale se ocupa politia municipala. Mai este un lucru, daca toti avem aceiasi atitudine ca a dvs fata de politistii comunitari nu credeti ca ar trebui noi, cei care dam exemplu, sa-i inlocuim si sa facem noi ce ar trebui sa faca ei? Ce ziceti, va prindeti?
    Vom trai si vom mai vedea.
    Cu stima,
    Gabi Ionascu

    ,,Primarul trenuie sa faca totul”

    Astazi 20 iulie, incepand cu ora 10.30 m-am deplasat in 17 puncte pentru a preleva probe de apa impreuna cu salariati ai Autoritatii de Sanatate Publica Ialomita.
    Punctele de prelevare au fost:
    1. Cartier M. Eminescu – Frizerie MB 3,
    2. Cartier Nord-Garii – Pompieri,
    3. Cartiear Micro 6′ – Strand,
    4. Cartier 820 ap – Pizzerie La Costa,
    5. Cartier Pitii – Piata Agroalimentara,
    6. Cartier Manastirea Sfintii Voievozi – Manastire,
    7. Cartiea Stadion – Restaurant La Costa,
    8. Zona Industriala Vest – Fabrica Teletext,
    9. Cartier Slobozia Noua – Casa de copii,
    10. Cartier Bora – locuinta individuala,
    11. Scanteia – islaz,
    12. Cosambesti – gospodarie la intrare in localitate,
    13. Ciulnita – gospodarie la intrare in localitate,
    14. Amara – intrare in staia de pompare,
    15. CV3 – intrare in statia de tratare Slobozia Sud,
    16. Iesire din bazin de stocare 6 000 mc,
    17. Iesire din bazin de stocare 10 000 mc.
    Analizele se lucreaza pe doua laboratoare ageate si autorizate de Institutul de Sanatate Publica din Bucuresti si vor fi diponibile pe acest site imediat ce vor fi intocmite.

    Gabi Ionascu

  21. No Comment says:

    Citez din comentariile postate pe http://www.guraialomitei.com la un articol pe aceeasi tema:

    Definitia apei potabile pe wikipedia zice că:
    Apă potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.
    Probleme ce pot apare cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt în afară de o sursă necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere igienic.
    O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°), cu un gust plăcut, incoloră şi inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu, săruri de sulfaţi cu metalele amintite).
    Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei (în Germania fiind admisă o duritate de 25°cu un pH 6,5 – 9,5).
    Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:
    * să fie incoloră, transparentă, inodoră (fara miros), relativ insipidă (fara gust), să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii;
    * să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
    * microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
    * să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa – numita duritate a apei. Duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 grade germane.

    pt. dl. Primar zice că:

    Astfel, clorul în combinaţie cu acidul humic (care există în toată apa de pe pămînt) formează trihalometani care sînt substanţe dovedite cancerigene…

    Clorul din apă distruge complet vitamina C ca şi bacteriile cohabitante care ajută la absorbţia vitaminelor, mineralelor şi a substanţelor hrănitoare. Tot clorul din apă este responsabil de apariţia cancerului la ficat şi colorectal. Este apa de la robinet potabilă? Trebuie să mă tem de clorul din apă? Sînt întrebări la care răspunsul este încă insuficient pentru a fi acceptat de toată lumea.

    Apa de la robinet, duşmanul gravidei
    Apa de la robinet poate fi periculoasă pentru femeile însărcinate. Ele prezintă riscul de a pierde sarcina din cauza consumului de apă clorurată. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu al Fundaţiei Americane pentru Studiul Apei.
    Clorul, în combinaţie cu mineralele sau alte materii organice prezente în apă, duce la formarea unor compuşi (numiţi bromodiclorometan), care pot fi cauza unor forme de cancer sau a anumitor probleme de reproducere. Studiile pe oameni au demonstrat că expunerea uşoară la aceste substanţe chimice măreşte riscul de dezvoltare incompletă a fătului şi de avort spontan.

    No Comment zice că:

    Mi se parea normal un comunicat in presa locala sau chiar un pliant in care sa se explice tot, pe intelesul tuturor. Asa evitati orice “manipulare ordinara”.

    Incercati sa explicati oamenilor pe intelesul lor.

    Si poate imi spune si mie cineva cum de este teava prin care venea apa de la Slobozia in proprietatea Amonil?
    Si cum de nu se poate aplica trecerea ei in proprietate publica asa cum se aplica si cu terenurile peste care urmeaza sa se construiasca obiective de interes public?

    Eu unu, dupa cum am scris si pe http://www.guraialomitei.com ma intereseaza sa am apa buna in cada, nu asa cum e in pozele care sunt puse in comentariile de pe site-ul mentionat anterior.
    Lipsa explicatiilor din partea primariei sau a institutiilor autorizate a dus la aceasta situatie.

    Il felicit pe dl. Paros ca macar am aflat si noi mai multe detalii si am obtinut 17 probe de apa testete la 2 laboratoare.

    Sa speram ca apa care a ajuns la laboratoare este cea prelevata, nu a mai adaugat cineva pe drum ceva apa plata.

    Asteptam rezultatele prezentate in original (fotografii dupa ele) si dupa aceea o sa mai comentam.

    Sper ca acest comentariu va fi postat cu toate ca am mentionat site-ul concurent al http://www.gazetadesudest.ro

    PS. Eu nu am stiut ca pana pe 17 a fost ziua portilor deschise ca as fi venit.

  22. No Comment says:

    Imi pare rau ca nu am nici relatiile necesare, nici banii necesari sa trimit si eu o proba la unul din acele laboratoare.

    In conformitate cu Legea 458 din 8 iulie 2002:
    Art. 6. – (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:
    a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie;
    (2) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se consideră că au fost îndeplinite obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia situaţiei în care apa este furnizată direct publicului, precum: unităţi de învăţământ, unităţi de asistenţă medicală, instituţii socioculturale şi cantine.
    Art. 10. – (1) Nici o substanţă sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie, îmbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regăsească în concentraţii mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impurităţi care să diminueze protecţia sănătăţii.
    Art. 11. – (1) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să asigure disponibilitatea informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauză. Informaţia trebuie să fie corectă, clară, furnizată la timp şi actualizată.
    (6) Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să afişeze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.
    (7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţia deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.
    (8) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde:
    a) sistemele publice de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele care furnizează în medie o cantitate de apă mai mică de 10 m3/zi sau care deservesc mai puţin de 50 de persoane;
    b) informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7);
    c) situaţia pe o perioadă de un an, publicarea efectuându-se la sfârşitul anului respectiv.

    Prin urmare asteptam sa respectati legile tarii si publicarea rezultatele la analize in momentul sosirii lor (eventual repetarea lor la intervale regulate si publicarea rezultatelor asa cum se procedeaza in alte orase din tara).

    Spre ca rezultatele care urmeasa sa vina sa contina toate testele conform LEGEII nr.458 din 8 iulie 2002:
    Aluminiu1)
    Amoniu (0,5mg/l val. max. admisa)
    Bacterii coliforme
    Culoare
    Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)
    Conductivitate
    Cloruri (250mg/l val. max. admisa)
    Clorul rezidual liber2) (0,5mg/l val. max. admisa)
    Clostridium perfringens3)
    Escherichia coli
    Fier1), 4) (200µg/l val. max. admisa)
    Gust
    Miros
    Nitrati (50mg/l val. max. admisa)
    Nitriţi5) (0,5mg/l val. max. admisa)
    Oxidabilitate6) (5mgO2/l val. max. admisa)
    pH (6,5-9,5 val. max. admisa))
    Pseudomonas aeruginosa7)
    Sulfati (250mg/l val. max. admisa)
    Sulfuri şi hidrogen sulfurat8)
    Turbiditate (5UNT val. max. admisa)
    Număr de colonii dezvoltate7) (22oC şi 37oC)

    NOTĂ:
    1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.
    2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.
    3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de exemplu criptosporidium.
    4) Se vor determina ferobacteriile la staţiile de tratare unde se practică deferizarea apei.
    5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru dezinfecţie.
    6) Se va determina în situaţia în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.
    7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.
    8) Se va determina numai în situaţia în care se practică desulfurizarea apei.

  23. No Comment says:

    Trebuie sa recunosc ca pentru prima data in 21 de zile am vazut o schimbare in bine cel putin a culorii apei
    Insa, cum nu cred in coincidente nu pot sa ma intreb de ce au inceput sa se vada schimbarile exact lansat a inceput dl. Paros intentia de a face referendum pentru demiterea primarului.
    Probabil ca dl. Paros cu ajutorul “discutiilor” de pe acest site si de pe gazetadesutest.ro au grabit nitel lucrurile… sau… cine stie…
    Ramane sa vedem rezultatul analizelor si cum va fi apa peste o saptamana.
    Daca ne intoarcem la cea maro sau o sa fie mai buna decat este si in poza de mai jos:

    Poza facuta cu blit la aproape 7 zile dupa cea publicata mai sus. (nu am mai avut timp sa o las sa se umple toata).
    Singura “inrautatire” era ca apa actuala era mai tulbure (in poza nu prea se vede da mai devreme cu un minut sa fac poza nu se vedea fundul cazii).

    Cum ziceam, asteptam rezultatele analizelor.

    Daca m-am inselat, imi cer scuze, dar pe viitor anuntati operatiunile urban care risca sa produca probleme la calitatea apei si schimbati reteaua de distributie daca ea a fost de vina.

  24. George Nuta says:

    Buna ziua,
    M-am “folosit“ de aceasta cale de comunicare pentru ca o consider la indemana (adresam intrebari si postam raspunsuri atunci cand timpul ne permite).
    As vrea ca de la inceput sa lamuresc niste aspecte:
    1. Am postat aici niste sesizari la anumite probleme cu care ma confrunt zi de zi, probleme la care asteptam raspunsuri din partea dvs.;
    2.Cred, sau as dori sa cred ca ma caracterizeaza intr-o oarecare masura simtul civic (daca va amintiti am avut cateva initiative, o propunere de investitie in cartier, selectarea diferentiata a deseurilor, in parte concretizate), intrucat imi doresc sa locuiesc intr-un cartier civilizat si, poate, avand anumite dotari sa-i civilizam si pe cei din jurul nostru, care nu au avut sansa sa viziteze o tara civilizata.
    3.Nu ”simpatizez” cu politica din anumite ratiuni si considerente personale, motiv pentru care sincer nu inteleg nici polemicile de mai sus si nici aluzia la care faceti referire in raspunsul dvs.(Citez: Sa nu uit! Am auzit de curand ca mai am o preocupare, ma ocup de afaceri imobiliare impreuna cu viitorul socru a lui Ionut Raileanu. Mare tampenie, nici nu-l cunosc pe viitorul socru, nici nu-i stiu numele. Singurul lucru pe care-l stiu este acela ca am o ,,masina de tocat minciuni” la adresa mea.). Probabil ca este adresat altui corespondent si din intamplare l-ati inserat in interiorul raspunsului destinat mie. Altfel, consider ca aveti vreo acuza la adresa mea si doresc sa imi spuneti despre ce este vorba; sper sa fie o neintelegere, totusi.
    Revenind la inconvenientele cu care ma confrunt, cu tot respectul, nu cred ca mi-ati raspuns exact. 1.Referitor la presiunea apei in orele de varf (atunci cand toata lumea se intoarce de la serviciu si foloseste apa mult mai mult decat in restul zilei); la acest aspect m-am referit si nu are legatura cu irigatiile (pentru acestea se utilizeaza alta sursa de apa, iar locatia este in afara cartierului, pe camp.). Intrebare: se poate majora debitul de apa? avand in vedere faptul ca pentru o casa la curte necesarul de apa este mai mare decat cel al unui apartament dintr-un bloc. In conditiile actuale de presiune centrala nu incalzeste apa si dusul obisnuit ramane un vis frumos dar nerealizabil pana la orele 23.
    2.In legatura cu traficul greu din zona si avand in vedere demersurile intreprinse de catre dvs., raspunsul primit de la ministerul de resort, v-as ruga sa aveti amabilitatea de a-mi raspunde f. scurt daca raspunsul a fost negativ sau pozitiv (nu este cazul sa pierd timp dupa nu stiu ce persoana sa imi arate acel raspuns, atat timp cat dvs. l-ati vazut).
    In cazul unui eventual raspuns negativ al ministerului va rog sa-mi spuneti daca se mai poate gasi o solutie la aceasta problema(de ex. daca primaria poate prelua in administrare Strada George Cosbuc si eventual daca se pot monta limitatoare de viteza; asa cum precizati mai sus, segmentul din Dn21 cuprins intre Peco si intersectia cu Dn2A facand parte din intravilanul municipiului este in administratea primariei, de altfel ca si Bdul Matei Basarab. Pe cale de consecinta, str. G. Cosbuc, poate fi preluata in administratea autoritatii locale?)
    3.Dn21 pe zona unde se desfasoara lucrarile la sistemul de canalizare, am apreciat eu s-a asternut un covor asfaltic necorespunzator d.p.d.v. calitativ. (tranzitez drumul acesta de 4 ori pe zi si ma costa cam mult sa remediez frecvent problemele mecanice la ambele autoturisme). Mi-am permis de asemeni sa opinez ca lucrarile dureaza de foarte mult timp, probabil din cauza stilului de lucru “din reclamele cu Dorel” daca vreti sa destindem putin atmosfera (am vazut cum se lucreaza si prin alte parti si sunt convins ca acea lucrare se putea realiza in cel mult 1-2 luni) bineinteles de vina fiind constructorul. intrebarea este: la ce data aproximativa se termina aceasta lucrare pentru a se reface carosabilul?
    Pe langa faptul ca este strangulata circulatia din cauza lucrarilor, mai parcheaza IN LOC NEPERMIS pe aceasta artera de la TIR-uri la autoturisme.
    4.Tot referitor la Dn21, … din pacate in discutia de ieri cu dvs. am facut referire si la un risc mare de accidente… coincidenta sau nu, in aceeasi zi a avut loc un regretabil accident soldat cu 2 morti (eveniment la cere am asistat fiind blocat in trafic). Dvs. aveti – in opinia mea- o influenta mai mare in a mobiliza un eventual echipaj dotat cu radar al serv politie rutiera. Stiti cum se desfasoara circulatia pe acest tronson. Este un adevarat risc sa opresti la trecerea de pietoni (semnalizata corespunzator) din centrul cartierului Slobozia Noua, intrucat ai sansa sa fi tamponat de un tir care circula cu 80-90 km/h, sau esti depasit in plina intersectie si eventual este accidentat si pietonul caruia ii acorzi prioritate (fiind si statie de maxi-taxi si scoala in vecinatatea intersectiei). Sigur, nu sunt de competenta primariei astfel de aspecte, insa poate prezenta unui agent de la Politia Comunitara ar mai tempera practicile majoritatii soferilor de a incalca toate regulile de circulatie si de preventie. (vis-a-vis de Politia Comunitara, constat cu parere de rau pe de o parte ca nu mai are competente in domeniul circulatiei rutiere iar pe de alta parte ca nu este dorita de anumiti cetateni si sunt convins ca numai niste amenzi ne mai impiedica de la derapaje, ca de civilizatie, mai avem de asteptat).
    In speranta ca interpretati asa cum am formulat aceste sesizari, astept raspunsuri si solutii din partea dvs.
    Multumesc anticipat!
    Cu stima,
    G. Nuta

  25. In seara aceasta apa se vedea galbena in ceasca cu care vroiam sa pun de un ceai (cred ca are maxim 100 ml)…Deci sunt sanse minime sa avem o apa NORMALA la robinet in curand. Pana si doctorul de familie mi-a spus ca e GENOCID ceea ce se intampla, dar si ca popularitatea lui Ionascu e in picaj, fiindca a cam inceput s-o ia pe aratura…

  26. Explicatiile nu ne ajuta cu nimic. De la 1 iulie bem aceeasi apa mizerabila, ba chiar ne si spalam cu ea, fiindca nu avem incotro…Ce efect va avea asupra sanatatii noastre, e greu de spus acum.

  27. cornelius says:

    Acum ce fac ?au gasit alta ,trebuiau schimbate tevile si apoi puturile ,o adunatura de carcotasi care nu se informeaza si apoi sa dea cu noroi .Osa schimbe si tevile ,sigur gasesc altceva ,dar nu mai au credibilitate daca doreau cu adevarat sa faca ceva ,mergeau pana la cosambesti sau marculesti si vedeau adevarata apa

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!