În vreme ce Consiliul Județean stă într-o păguboasă expectativă Instituția Prefectului a depus 7 proiecte ce vor fi finanțate din bani europeni
Sub mandatul prefectului Acsandru Știucă Instituția Prefectului a depus nu mai puțin de 7 proiecte finanțate cu fonduri europene, unele aflate în stadiu avansat de implementare. Valoare totală a proiectelor este de aproximativ 6,4 milioane de euro, majoritatea proiectelor vizând programe ce vor avea ca efect eficientizarea activității instituției: “M-am aplecat foarte atent asupra acestor proiecte pe care le văd ca o sursă importantă de finanțare în vederea modernizării instituției și eficientizării relației cu cetățeanul. Într-o perioadă de criză, cum este cea pe care o traversăm, orice sursă de finanțare pe care o putem folosi în acest scop mi se pare importantă și Instituția Prefectului va continua să acceseze toate programele disponibile pentru autoritățile locale. Am promovat parteneriate alături de colegii din Brăila și Tulcea iar asta mi se pare un lucru extrem de important având în vedere că de cele mai multe ori programele de finanțare presupun existența unor parteneriate”, ne-a declarat domnul prefect. Iată care sunt cele șapte proiecte accesate de prefectură:
1. Titlul proiectului: “Servicii de calitate furnizate de către Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa prin informatizarea gestiunii documentelor, registraturii şi ghişeului unic pentru cetăţeni”
Solicitant: Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa
Programul / Fondul: Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative / Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice pentru cetăţeni prin implementarea, în 12 luni, a unor măsuri organizatorice şi a unor sisteme informatice care să ducă la creşterea calităţii şi eficienţei pentru serviciile publice furnizate de către Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa.
Valoarea totală: 339.709,30 lei, din care contribuţia solicitantului 42.820,50 lei
Stadiul proiectului: depus în sesiunea iulie 2009, declarat conform şi eligibil, aflat în evaluare tehnică şi financiară la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Ministerul Administraţiei şi Internelor.
2. Titlul proiectului: “Implementarea, certificarea şi menţinerea Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 în cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Ialomiţa, Consiliului Judeţean Ialomiţa, administraţiei publice din oraşele Amara, Căzăneşti, Fierbinţi-Tîrg, Ţăndărei şi din municipiile Feteşti şi Urziceni (I.C.M.S.M.C. ISO 9001: 2008”
Solicitant: Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa
Partener: Consiliul Judeţean Ialomiţa
Programul/Fondul: Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative / Fondul Social European
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice pentru cetăţeni prin implementarea, certificarea şi menţinerea în funcţiune a Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 .
Valoarea totală: 508.520,32 lei, din care contribuţia solicitantului 64.099,20 lei.
Stadiul implementării proiectului: depus în sesiunea iulie 2009, declarat conform şi eligibil, aflat în evaluare tehnică şi financiară la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Ministerul Administraţiei şi Internelor.
3. Titlul proiectului: “Oportunităţi egale pe piaţa muncii pentru categoriile dezavantajate”
Solicitant: Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea, la iniţiativa D-lui Prefect Vasile Gudu
Parteneri: Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa şi Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui
Programul/Fondul: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa prioritara 6 “Promovarea incluziunii sociale” / Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului: creşterea gradului de ocupabilitate a persoanelor vulnerabile cu risc de marginalizare sau excluziune de pe piaţa muncii prin creşterea gradului de informare, motivare, educaţie profesională şi calificare a acestora, precum şi prin informarea şi conştientizarea angajatorilor şi celorlalţi actorilor implicaţi în piaţa socială a muncii.
Valoarea totală: 3 950 000 lei, din care contribuţia Instituţiei Prefectului Judeţul Ialomiţa 23.800 lei.
Stadiul implementării proiectului: depus în sesiunea august 2009 la Autoritatea de Management – Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
4. Titlul proiectului: “Centru Mobil de incluziune socială”
Solicitant: Alianţa pentru Unitatea Rromilor Brăila , la iniţiativa D-nei Prefect Gabriela Loredana Alexandru.
Parteneri: Instituţia Prefectului – Judeţul Brăila, Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa, Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui, Asociaţia Dreptate şi Frăţie Ialomiţa şi Internaţional Rromani Star.
Programul/Fondul: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa prioritara 6 “Promovarea incluziunii sociale” / Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului: Promovarea incluziunii sociale prin îmbunătăţirea accesului şi a participării persoanelor de etnie roma pe piaţa muncii.
Valoarea totală: 165.000 lei.
Stadiul implementării proiectului: depus în sesiunea august 2009 la Autoritatea de Management – Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
5. Titlul proiectului: “Susţinerea implementării de soluţii de E-Guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband în judeţul Ialomiţa”
Solicitant: Consiliul Judeţean Ialomiţa.
Parteneri: Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa
Programul/Fondul: Programul Operaţioan Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice / Fondul European de Dezvoltare Regională
Obiectivul general al proiectului: Asigurarea conexiunii la broadband în cele 66 autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţul Ialomiţa şi crearea unei reţele de intranet.
Valoarea totală: 3.000.000 lei
Stadiul implementării proiectului: în curs de elaborare, pentru a fi depus în sesiunea septembrie – octombrie 2009.
6. Titlul proiectului: “Personal calificat pentru o administraţie modernă în judeţul Ialomiţa”
Solicitant: Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa
Programul/Fondul: Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative / Fondul Social European.
Obiectivul general al proiectului: Formarea profesională a personalului din administraţia publică a judeţului Ialomiţa pentru modulele de training: management de proiect, achiziţii publice, administrarea domeniului public şi privat al statului şi comunicare în limba engleză.
Valoarea totală: 769.330 lei, din care contribuţia Instituţiei Prefectului Judeţul Ialomiţa 96.970 lei.
Stadiul implementării proiectului: în curs de elaborare, pentru a fi depus în sesiunea septembrie – decembrie 2009.
7. Titlul proiectului: “Reţeaua naţională a experţilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”
Solicitant: Agenţia Naţională pentru Romi (ANR)
Parteneri: Institutul Naţional de Administraţie (INA) şi toate Instituţiile Prefectului din România.
Programul/Fondul: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) / Fondul Social European
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea relaţiilor de parteneriat între comunităţile de romi vulnerabile şi instituţiile publice la nivel local, judeţean, regional şi naţional, în vederea creşterii incluziunii sociale a romilor din România prin dezvoltarea reţelei de experţi locali pentru romi, la nivel naţional
Valoarea totală: 18.494.490 lei
Stadiul implementării proiectului: în curs de implementare de către Agenţia Naţională pentru Romi (ANR)
Rezultate finale:
- creşterea gradului de reprezentare a romilor în structurile administraţiei publice locale, la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare din România;
- dezvoltarea unei reţele naţionale a experţilor locali pentru romi care să sprijine implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor;
- dezvoltarea capacităţii instituţionale a administraţiei publice locale prin formarea şi angajarea experţilor locali romi – în judeţul Ialomiţa 5 experţi locali în localităţile: Ţăndărei, Căzăneşti, Borăneşti, Bărcăneşti, Traian.
- facilitarea creării de grupuri locale de lucru, pentru a identifica, planifica şi implementa acţiuni care să conducă la incluziunea socio-economică a romilor, la nivel local.



Proiectul nr 5 din lista dv.este depus de CJ Ialomita ca aplicant iar proiectul cu nr.2 este in parteneriat CJ Ial. si Prefectura .CJI are in faza de executie proiecte de 10 mil Euro si depunem anul acesta cereri de finantare de aprox.12 mil euro.Important este ca autoritatile publice sa incerce sa obtina cit mai multe finantari europene nerambursabile .49 de primarii au depus proiect anul acesta pe POR mas.322 ,deasemeni Urziceni ,Fetesti si Amara au multe proiecte in derulare pe POR si POS. Va multumesc.
Corect, este gresala mea. De fapt aveam in vedere istoricul CJI pana la dezmortirea situatiei dar m-am exprimat gresit.