(2)Marian Neacșu, deputat PSD: “Indiferent cine va câștiga alegerile situația economică va fi aceeași”

În partea a doua a interviului acordat GSE, deputatul Marian Neacșu face o radiografie asupra situației economice a României. Domnia sa consideră că în 2010 România va plăti nota de plată a consumului în exces din anii trecuți, dar și prețul lipsei de eficiență a guvernărilor din ultimii ani. În opinia sa aparatul de stat este supradimensionat și funcționează prost iar revendicările sindicale sunt justificate doar de modul în care guvernul alocă resursele bugetare ca și cum criza nu ar exista.

Cum vedeți evoluția economică a României condusă de un guvern minoritar și sub spectrul grevelor anunțate de sindicate?

Aș vrea să am un oarecare spirit vizionar și să pot să răspund foarte obiectiv la întrebarea asta. Din nefericire este un lucru care nu îmi dă voie să am nici măcar o viziune foarte amplă, ci una restrânsă. Ce nu pot să înțeleg este faptul că ne-am plâns până acum o săptămână că nu mai avem bani pentru funcționarea autorităților locale, pentru finanțarea sistemului de sănătate, ne împrumutăm la FMI ca să băgăm banii în consum pentru a plăti salarii și pensii. În ședința de guvern de joi am aflat că avem bani să plătim pensia socială, avem bani să dăm la drumuri naționale și județene, avem bani să plătim cheltuielile necesare pentru primării. Nu vreau să politizez discuția dar vreau să spun că nu pot avea o viziune din aceste considerente. Experiența mea din zona economică îmi spune că vom traversa o perioadă extraordinar de dificilă.. Acest comportament, pe care toate guvernele l-au avut pentru a obține câștiguri electorale, nu sunt de bun augur pentru că seamănă cu tactica pârjolirii în calea celor care vin. Iar activitatea în România nu se închide nici pe 22 noiembrie nici pe 6 decembrie. Dacă nu gestionăm cu responsabilitate resursele în perioada aceasta aruncăm anatema nefuncționării sistemului cel puțin și în primul trimestrul al anului viitor. În aceste condiții înclin să cred că ar trebui să existe un efort conjugat din partea tuturor acelora care pot să aibă decizie. Am și un exemplu ilustrativ. S-a anunțat criza politică și devalorizarea a început să cunoască iarăși un nivel destul de abrupt. Aparent, pentru multă lume nu înseamnă prea mult cei câțiva bănuți care se adună în fiecare zil la cursul de schimb leu- euro în dreptul leului. Dar pentru sumele foarte mari care se discută la nivel macro, pentru faptul că noi importăm o bună parte din resursele economice plătindu-le în valută, lucrurile acestea nu sunt deloc neglijabile. Și pentru nivelul de trai este un lucru negativ și cred că dacă ar fi gândit cu mai multă răspundere față de cetățeni colegii noștri ar fi trebuit să evite crearea acestei crize politice artificiale în momentul în care se stabilea cursul leu-euro în baza căruia se vor calcula accizele anul viitor. Criza politică a dus cursul de la 4,17 lei pentru un euro la 4,25-4,27. Cursul la care se calculează accizele pentru anul viitor va fi de 4,27, nu 4,19. Deci vom plăti mai mult pentru toate produsele accizate.

Acordul cu FMI este contrar revendicărilor sindicale. Sindicatele devin agresive și amenință cu blocaje. PSD este într-o relație subterană foarte bună cu sindicatele…

Ar trebui să fie pe față această relație. Pentru că PSD are o politică socială…

Întrebarea mea este cine mai apără în România interesele legitime ale mediului privat, cel care plătește nota de plată pentru toate aceste politici sociale?

Di nefericire interesele mediului privat nu au fost reprezentate la nivelul executivului..

La nici unul dintre guverne..

La nici unul, sunt aproape total de acord. Mai mult decât atât, acum mai mult decât oricând se manifestă un soi de concurență neloială a statului în economia reală. De ce nu este lăsat sistemul privat să-și găsească propriile soluții? Statul are o poziție distructivă în raport cu mediul privat. Cei din mediul privat au fost primii care au realizat care sunt efectele crizei și și-au luat primele măsuri. Au redus cheltuielile, și-au redimensionat personalul și și-au reconsiderat poziția în raport cu ceea ce oferă piața în acest moment. În zona publică, care are mult mai multă remanență și mult mai mult imobilism, lucrurile nu numai că nu s-au pus în termenii aceștia ci nu se pun în acești termeni nici în continuare. Or, în condițiile în care de la privat se disponibilizează un număr important de personal, mulți dintre patroni renunțând în momentul acesta la ceea ce înseamnă esența capitalismului, respectiv obținerea de profit, doar ca să își salveze afacerea, la stat lucrurile rămân neschimbate. Iar atunci când se încearcă a se lua măsuri în zona respectivă fie nu se recunoaște că aparatul este unul stufos deși asta este evident, fie nu se recunoaște că aparatul de stat este ineficient, și asta o știm cu toții. Mai mult decât atât se manifestă și această agresivitate a sindicatelor din sistemul public despre care spuneai ceva mai devreme. Este în mod cert o foame de bani teribilă. De asta ne-am împrumutat la organismele internaționale, de asta avem o marjă de datorie internă foarte mare. Apreciez că este o mare prostie să ne împrumutăm pentru a consuma. Pentru că acei bani pe care-i împrumutăm ca statul să funcționeze prost din punct de vedere instituțional vor antama generațiile viitoare. Ceea ce se întâmplă acum referitor la agresivitatea mișcării sindicale ea pleacă de la un principiu cunoscut. Românii au o vorbă care spune că nu e prost cine cere, ci cel care dă. Pentru a-și putea susține interesele, și, slavă Domnului, știm că sunt destule,   cei de la vârful mișcării sindicale sunt datori să iasă în fața celor pe care-i reprezintă cu realizări cât mai notabile. Motiv pentru care solicită. În aceleași timp este de condamnat și executivul care nu a găsit cele mai bune abordări. E normal să vi să ceri și să iei totul. Dar la fel de bine cunosc și sindicaliștii că ne aflăm într-o perioadă e criză. Dacă părțile ar fi stat față în față cu picioarele în apă rece s-ar fi găsit soluții pentru obținerea unui echilibru între ce se cere și ce se poate da efectiv.

Executivul a avut totuși o voce mai rațională decât restul clasei politice. Cei din executiv, de la ambele partide îndemnau la cumpătare iar politicienii angrenați în campanie bombardau cu discursuri populiste. Cum se împacă atitudinile acestea?

Se pot găsi aici circumstanțe. Atâta vreme cât cei neimplicați la guvernare văd că în zona executivului există cheltuieli cu un caracter preferențial și neeconomicos atunci sunt îndreptățiți să creadă că sunt bani care nu sunt mobilizați acolo unde ar trebui, motiv pentru care se solicită. Și cred că asta este și filozofia sindicatelor. Când soliciți cumpătare, ar trebui să demonstrezi prin puterea exemplului că această cumpătare este posibilă. Or, lucrul acesta nu a fost extrem de vizibil în actul de guvernare. Am avut cel mai mare buget de investiții. Eu nu am văzut nici o investiție spectaculoasă pusă în operă.

O perspectivă asupra vieții economice de după alegeri?

Indiferent cine va câștiga alegerile situația economică va fi aceeași. Cred că vom plăti prețul exceselor pe care le-am făcut în ultimii ani. Apreciez că efectele devastatoare ale crizei vor fi mai vizibile anul viitor. Nici acum și nici înainte de alegerile parlamentare din 2008 nu am aflat adevărul despre situația reală a economiei românești. Eu cred că ea este mai ea decât se previzionează și decât cunoaștem. Atâta vreme cât te împrumuți pentru a consuma este echivalentul național al acelui împrumut cu buletinul. Oamenii s-au bucurat foarte tare, și cred că într-un fel sau altul acesta este și fundamentul crizei, că se pot împrumuta ușor. Și ei s-au împrumutat tot pentru consum. Au fost foarte puțini cei care s-au împrumutat pentru a-și cumpăra un mijloc productiv, care să producă plusvaloare. Ne-am împrumutat să cumpărăm un frigider, o mașină, o casă. Am vrut să demonstrăm un alt statut față de cl pe care îl avem în mod uzual. Poate că ar fi trebuit intervenit mult mai demult în sistemul bancar care a cordat credite pentru orice. Prețul pentru acest desfrâu al consumului îl vom plăti după alegeri. Se prezumă că vom avea o perioadă liniștită de 3 ani fără alegeri. Și trebuie să recunosc că abia o aștept. Ar trebui să fie o perioadă în care să putem construi în liniște. Nu cu măsuri luate pe genunchi și nu cu asumări de răspunderi guvernamentale. Sper să avem și președinte și guvern care să susține astfel de abordări.

Credeți că PSD ar putea susține un guvern de tehnocrați cu un program economic care să nu aibă legătură cu programele politice ale partidelor parlamentare?

Aș vrea să cred că nu s-ar impune o astfel de guvernare. Că lucrurile nu sunt atât de rele. În opinia mea un guvern de tehnocrați susținut din parlament ar trebui să apară atunci când un guvern politic nu mai are soluții. În tot spectru politic există politicieni care au dovedit de-a lungul timpului profesionalism. Am avut miniștrii politici buni la toate partidele. Poate că s-ar impune un guvern de largă coaliție decât un guvern de tehnocrați.