Afaceri pentru profesori cu funcții de conducere și nu numai

În școlile din Ialomița colcăie comerțul gri cu tot soiul de produse care mai de care mai folositoare. Profesorii vând la capul gol orice ar putea aduce un comision. De la abonamente la diverse reviste până la uniforme tembele aprobate într-un cadru larg, democratic.

Venirea cumătrului Stavăr la conducerea Inspectoratului Școlar a revitalizat brusc comerțul cu uniforme băgate pe gât elevilor. La Pedagogic, de exemplu, s-au cumpărat anul trecut uniforme de calitate pentru elevi. Anul acesta s-a renunțat la ele pentru că erau de proastă calitate și arătau ca dracul. Părinții au plătit, banii s-au încasat, fie titularul comisionului lăudat.

Nea Stavăr, fan declarat al Cântării României a dat ordin să se introducă uniformele și la Colegiul Mihai Viteazul, fost LMF pe vremea când oamenii mai erau sănătoși la cap. Directorul interimar Paul Frâncu s-a executat și o firmă din Constanța a primit binecuvântarea pentru câteva sute de uniforme la numai 160 de lei bucata.

Marfa se bagă pe gât elevilor și părinților care pe lângă costul manualelor, al culegerilor și moțurilor de bască cumpărate din ordinul profesorilor hămesiți trebuie să achite și dorința de uniformizare a cuplului Stavăr-Frâncu. Nasol este că părinții, mulți dintre ei, refuză să achite avansul cerut de firmulița din Constanța. Și fără avans, pauză uniforme. Deci, pauză comision. Probabil că se va trece la represalii. Dar la fel de probabil că vom scoate și noi tunurile din dotare. Și va curge sânge de pedelist șpăgar.

Culmea este că pe Stavăr îl doare-n bască de faptul că nicio lege din lume nu poate obliga un om cu ce să se îmbrace. De la condiția de decență până la impunerea unei uniforme este cale lungă pe care săracii profesori îl fac cu zâmbetul pe buze. Și cu buzunarele pline.

La această golănie se adaugă abonamentele băgate pe gâtul elevilor sub amenințarea administrării unor note proaste, cumpărarea unor manuale tembele alese pe principiul comisionului, fonduri clar-obscure adunate pentru fantasmele diverșilor dascăli întreprinzători și alte datini și apucături fine. Despre care urmează să ne exprimăm mai în clar cu prima ocazie.

Agentul 007,63

Un Stavăr cu mulți lachei!