Așa ar fi trebuit să glăsuiască fraierul național Mircea Geoană în seara zilei de 6 decembrie când se bucura ca un descreierat și-l invoca pe tac-su din ceruri. Vedeta de necontestat a farsei sinistre din seara cu pricina a fost însă, de departe, penibilul Crin Antonescu, marioneta prin care Patriciu controlează ceea ce a mai rămas din PNL. Ieșit din cursă după primul tur deși a mințit electoratul cu măiestrie, Antonescu a dat un spectacol la fel de jalnic ca cel dat de Geoană. Și el și-a adus nevasta pe scenă bucurându-se tâmp la niște exit-poluri trase de păr. Scena penibilă a continuat la sediul PNL, unde copilul tembel al dreptei de stânga a făcut schimb de tricouri cu suporterii prostănacului, îmbrăcând o jachetă roșie. A fost poate cel mai clară confirmare cu privire la marea înșelătorie politică la care gașca patriciană din fruntea PNL s-a pretat. Cele circa 1,9 milioane de voturi obținute de copchilul de mingi al lui Patriciu au fost adunate cu un mesaj anti PSD. Ultimele două mitinguri electorale ale prostănacului de la PNL vor rămâne în analele șmecheriilor politice prin urletele către Mircea Geoană, făcut albie de porci și catalogat drept marioneta lui Vanghelie. Un singur mare adevăr a urlat la microfoane exaltatul patrician: “Nu putem câștiga împreună, domnule Geoană”. Și n-au învins, deși la câteva ore după turul 1 Antonescu s-a vărsat fix în brațele marionetei lui Vanghelie și a oligarhilor pe care-i înjura cu spor cu o seară înainte. Și acolo a rămas susținut de alte câteva resturi ale oligarhului petrolist: Organ, Ghișe, Nicolai, Vosganian etc. În numele acestui tip de golănie politică denumit de el consecvență, Antonescu ține un întreg partid la cheremul stângii conform graficului stabilit de Dinu Patriciu, distrugătorul de fapt și de drept al PNL. Judecând la rece, Antonescu are totuși dreptate. Susținerea fățișă a PSD este o dovadă de consecvență pentru că mânăria prin care circa 1,9 milioane de alegători au fost păcăliți de discursul său tâmp și fals a făcut parte dintr-un plan fără de care Băsescu ar fi câștigat din primul tur poate. Lăsând impresia că ar fi o alternativă la ambii contracandidați, Antonescu a trișat în favoarea lui Geoană pe care nu a dorit să-l concureze, de fapt, niciodată. Pierderea alegerilor de către Prostănac a devoalat adevărata față a PNL. Un partid-gașcă, controlat financiar de un oligarh pușcăriabil, un soi de prelungire difuză a stângii comunistoide care nu este altceva decât o creație fantomatică a lui Ion Iliescu. Este mai mult decât clar că o astfel de struțo-cămilă nu are cum să reprezinte dreapta. Devoalarea partidului-gașcă pune capăt unei iluzii întreținută 20 de ani și obligă PNL la contopirea cu sinistrul creator. Clarificarea situației juridice a lui Patriciu și posibila sa condamnare ar putea aduce schimbări esențiale. Partea necompromisă a PNL ar avea o șansă de supraviețuire fie prin alipirea la o dreaptă unită creată în jurul PD-L, și el un partid cu destule probleme de cadre dar cu perspectiva reformării, fie prin redefinirea sa ca partid liberal autentic, reconstruit din fracțiunile care nu se adapă din troaca lui Patriciu. Cale de mijloc nu există și asta pare evident până și pentru prostănacul Crin. Cred că Valeriu Stoica a greșit. PNL condus din umbră de Patriciu și la vedere de gașca lui Antonescu nu poate face parte dintr-un proiect de unificare a dreptei. Cel mult doar a stângii.
Geoană upgrade: “E înfrângerea lui Crin în aceeași măsură cu e înfrângerea mea”
pe 15.12.2009
Si da-i in masa cu PNL-ul lor! Iata ca se intrezareste o majoritate Parlamentara si o posibile instalare a unui Guvern nou. Ideia de a-i atrage la guvernare pe patricieni nu cred ca existat niciodata. Ce si-a dorit, probabil PDL, a fost sa atraga cativa fugari, pentru a atinge numarul de parlamentari necesari, pentru a avea majoritate si sa faca un guvern cu UDMR, Independenti si Minoritati!! Bravo lor ca au gandit asta si sper sa mearga pana la final.
Era clar ca se va forma o majoritate. Dar febra cuplului Antonescu-Geoana e demna de cascadorii rasului.
Stiti cum e…radem, radem, dar cine rade la urma rade mai bine…Cred ca lui Antonescu ii place sa pozeze in “prostanac” pt. a-si atinge intr-un final obiectivele. Daca reducem scena politica romaneasca la o tabla de sah, constatam ca Antonescu a mutat piesele gandit, plecand cu nebunul la atac pt a gastiga partida: 1. a vrut sa le demonstreze romanilor ca si el are “stofa” de presedinte, nu numai Basescu &Geoana, stiind din start ca nu va intra in turul 2; 2. s-a erijat in ” Eroul Salvator” al democratiei romanesti, sarind in barca alaturi de PSD; 3. refuza sa participe la guvernare conditionand acest act de prezenta sa ca prim- ministru(tot Erou Salvator de tara), constient fiind ca acest lucru nu se va produce tocmai pt. a-si disocia imaginea de cea a lui Basescu si a PD-L-ului si pt. a preintampina aruncarea PNL-ului din coalitie asa cum s-a intamplat pe timpul lui Tariceanu. Antonescu nu este prost deloc, ci extrem de calculat. El stie ca Geoana este terminat dpdv politic si nu mai are nicio sansa ca peste 5 ani sa participe din nou la prezidentiale, stie ca Basescu nu mai poate avea acces la cel de-al 3-lea mandat si ca de fapt cetatenii au votat cu acesta din urma si nu cu partidul propriu zis care in urmatorii ani va fi un soi de PSD fara Iliescu, conditii in care mai “curat si mai usor”, PNL il va extrage din lada de zestre. Mai discutam peste 5 ani cand cu siguranta o sa il vedem la Cotroceni.
Mi-e teama ca isi joaca atat de bine rolul ca va ramane asa! Adica prostanac!
Ma bucur sincer ca pronosticul meu dat aici pe site in 20.10.2009 nu s-a adeverit. Electoratul din Romania nu mai este asa cum si-ar dori (crede) unii (stupid people).
Si eu ma bucur ca nu ati avut dreptate! Cred ca ar trebui sa ne cinstim cu un ceai zilele astea daca aveti timp.
Eu nu-l vad pe Antonescu asa istet, nu cred ca are o strategie! Mai degraba reclama o stare haotica, el, nefiind niciodata organizat. In ce priveste intentia lui de a darama tot pana la viitoarele alegeri, se va darama singur, sigur! Basescu, daca doreste sa dea dovada de diplomatie, ar trebui ca inca de acum sa scoata in fata cativa tineri, educati, manierati si ambitiosi, pe care sa-i pregateasca sa-i fie succesor, lui, sau oricarui alt politician. Ma refer aici la liderii de maine. Va dau un exemplu, Bogdan Aurescu (sper ca nu-i gresesc numele!), are toate calitatile de viitor Presedinte. Sunt sigur ca in afara politicului se pot gasi o multime de tineri cu coloana vertebrala si bun simt.