Senzațional! Doctrina lui Vasile Ciupercă e de gen feminin!

Excesul de cârnați, încălzirea globală sau scleroza în plăci sunt cauze pentru care politicienii locali o cam iau des pe arătură. Silvian Vasile Ciupercă, cel mai primul dintre fruntașii politici, o comite fix de Sfântul Ion când, inspirat de aura copleșitoare a lui nea Ilici Gură de Aur, cuvântează adânc în public după cum urmează: “Viziunea politică pentru noi rămâne aceea a unei social democrații care este atentă la cheltuirea eficientă a banului public și mai ales la rolul administrației din perspectiva creșterii condițiilor de viață ale cetățenilor și nu din perspectiva oligarhiei politice. Suntem pe aceeași linie, nu vrem ca liderii politici să fie cei mai prosperi oameni din județ, dimpotrivă, ne-am câștigat credibilitatea în rândul tuturor categoriilor sociale tocmai pentru această poziție consecventă de apărători în primul rând ai valorii umane, valorii întreprinderii și a neintervenției politicului în zona economică”. Câteva chestiuni importante rezultă din declarația Marelui Om Politic (MOP) Ciupercă.

Prima este aceea că acest nea Vasile al administrației publice locale are doctrină. Ea este, firesc pentru Ciupercă, de gen feminin și este atentă fix la banul public. Deși ea, doctrina lui Ciupercă, stă cu ochii ca pe butelie pe resursa publică, constatăm că eficiența acestei acțiuni a doctrinei lui nea Vasile e cam scăzută. Fiindcă banul public se încăpățânează să o ia razna din pixul lui nea Vasile fix în conturile lui SAM GPL, băiatul care a sărit de la umplut butelii pe șest la asfalt și Mercedes de îndată ce jupân Ciupercă l-a făcut vice la Consiliul Județean. Turme de bani publici mai trec și prin conturile lui nea Cornel Constrif  Beton Anghel, alt social democrat miliardar militant pentru binele săracilor. Doctrina lui Ciupercă, a dracului, mai face ceva! E atentă și la rolul administrației din perspectiva creșterii condițiilor de trai ale cetățenilor și nu din perspectiva oligarhiei politice! Și aici constatăm că doctrina îl trage în piept pe domnul Vasile, în sensul că una zice și alta face. Pentru că de când Vasile stă cu doctrina pe județ, oligarhia a dus-o mai bine iar nu cetățeanul cel sărac pentru care se luptă doctrina lui nea Ciupercă. Adică, SAM GPL și-a luat Mercedes, iar nu opincarul din Vlădeni care deși este dopat cu ajutoare sociale și cadouri electorale nu se ajunge nici de-al dracului! Din discursul de Sfântul Ion al MOP Ciupercă mai rezultă un lucru. Și anume acela că apărătorul săracilor NU dorește ca oamenii politici să fie cei mai pricopsiși din județ. Ceea ce este bine și la vară cald dar din păcate fals. Pentru că, a dracului coincidență, doctrinarii lui Ciupercă sunt printre cei mai pricopsiți din județ și, culmea, ei s-au pricopsit deși doctrina lui Ciupercă a vegheat ca ei să nu fure resursa publică din tigaia săracului, ceea ce pe alocuri nu i-a ieșit. Am zis! Din păcate, cuvântarea tovarășului Silvia(n) Ciupercă de ziua lui Ion Iliescu este atinsă ușor de vanghelizare undeva pe final, MOP ratând de puțin o conexiune logică între două idei: “Suntem pe aceeași linie, nu vrem ca liderii politici să fie cei mai prosperi oameni din județ, dimpotrivă, ne-am câștigat credibilitatea în rândul tuturor categoriilor sociale tocmai pentru această poziție consecventă de apărători în primul rând ai valorii umane, valorii întreprinderii și a neintervenției politicului în zona economică”. Adică, zice nea Vasile, oamenii politici nu merită apărați așa cum apără doctrina lui valorile umane și valoarea întreprinderii! Normal, că dacă ne uităm în conturile lui SAM GPL înțelegem cum devine cazul cu valoare întreprinderii dopată cu contracte de la stat, ceea ce la alte întreprinderi unde nu intervine politicul în zonă nu e cazul, mă înțelegeți? De unde rezultă că dacă nu ești pe linie cu Ciupercă, întreprinderea ta nu are valoare și nu poate fi apărată. Cât despre valoarea umană, ce să mai vorbim! Cam asta am înțeles noi din discursul MOP de la Consiliul Județean, unde logica este alergată pe câmp cu parul, câmpii sunt umpluți de sânge de atâta bătaie iar doctrina veghează 24/7 cum ar veni. Să cheme cineva salvarea, că nu se mai poate!