Bugetul de criză al Sloboziei va asigura finalizarea investițiilor începute anul trecut

În 2010 municipiul Slobozia va avea un buget de 124,8 milioane de lei, în creștere față de anul trecut. Creșterea se datorează modificării Codului Fiscal prin HG 956 din august 2009, act normativ care a majorat valoarea impozitelor locale cu circa 20%, dar și ca urmare a prognozei ministerului de finanțe care a estimat o creștere veniturilor colectate din impozitele plătite de firme. Potrivit proiectului de buget, în 2010 veniturile proprii ale municipiului vor fi de circa 74,2 milioane de lei în creștere față de anul 2009 când s-au situat la valoarea de 54,8 milioane de lei.

Prioritatea bugetului- finalizarea investițiilor începute anul trecut

În 2010 valoarea investițiilor ce vor fi derulate de municipalitate se ridică la 58,9 milioane de lei. Lista de investiții cuprinde obiectivele începute anul trecut, prioritatea numărul 1 a primarului Gabi Ionașcu fiind reabilitarea sistemului de distribuție care a creat numeroase probleme legate de calitatea apei care ajunge la robinetele consumatorilor. Pentru acest obiectiv în bugetul pe anul acesta a fost prevăzută suma de 8,5 milioane de lei.  Infrastructura edilitară se va îmbogăți cu rețeaua de canalizare pluvială și menajeră din Slobozia și Slobozia Nouă la care se adaugă treapta biologică a stației de epurare. Un alt obiectiv care se va finaliza în acest an este racordarea parcului industrial destinat IMM-urilor la rețeaua de utilități. Finalizarea lucrărilor la infrastructura școlară este o altă prioritate, pentru anul în curs fiind prevăzute spre finalizare 6 săli de gimnastică, 2 grădinițe cu 200 de locuri și 2 campusuri școlare. În lista de investiții sunt cuprinse și obiective cu caracter social, cum ar fi un club pentru pensionari și un centru de recuperare pentru autiști. Lista de investiții este completată de reabilitarea Parcului Tineretului, obiectiv demarat cu finanțare de la fondul de mediu.

Peste 5 milioane de lei pentru străzi

Și în 2010 va continua montarea covoarelor asfaltice pe străzile din Slobozia. Pentru acest an lucrările se vor concentra pe zona de Nord a orașului, unde vor fi reabilitate printre altele strada Cloșca, șoseaua Brăilei și strada Gării. Se are în vedere finalizarea celui de-al treilea traseu destinat transportului în comun, traseu care va cuprinde printre altele și Cartierul Tineretului. Un obiectiv important pentru amenajarea infrastructurii rutiere îl reprezintă amenajarea intersecției DN 2A cu DN21(intersecția de la ieșirea spre Țăndărei), pentru care a fost alocată suma de 1,8 milioane de lei.

Datoria public pe 2010- 5 milioane de lei

Pentru anul în curs primăria Slobozia va achita în contul datoriei publice circa 5 milioane de lei. Structura datoriei publice a municipiului Slobozia este următoarea:

–         50 de milioane de lei reprezint[ creditul obligatar contractat în 2007 pentru lucrări de infrastructură edilitară

–         1 milion de lei credit contractat la CEC pentru modernizarea piețelor și a Bazarului.

–         302.420 de euro contravaloarea contractelor de leasing pentru achiziționarea de utilaje necesare DADP și mijloace de transport pentru Poliția Cominutară și Clubul Sportiv Municipal.

În ceea ce privește împrumutul obligatar s-a finalizat procesul de emisie de obligațiuni. Dobânda care se va plăti în contul obligațiunilor emise este de 10,06%. Pentru creditul punte aferent montajului financiar utilizat pentru finanțarea lucrărilor de infrastructură s-a plătit o dobândă de 13,27 %. Asta în condițiile în care guvernul nu a reușit să se împrumute pe piață la dobânzi mai mici de 16-17%.

Rețeaua de alimentare cu apă va fi reabilitată până în octombrie-noiembrie

Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a Sloboziei a fost demarată deja. Licitația pentru achiziționarea bunurilor și serviciilor aferente acestui obiectiv s-a derulat în două etape, din rațiuni economice. În prima etapă au fost achiziționate țevile, la un preț total de 4,4 milioane de lei. Astfel s-a obținut o reducere semnificativă a prețului de achiziție, reducere de care ar fi beneficiat constructorul în cazul în care lucrarea s-ar fi scos la licitație integral. În etapa a doua se vor achiziționa serviciile de montaj. Primarul Ionașcu intenționează ca montajul țevilor de fibră de sticlă să se realizeze cu lucrătorii de la Urban, dată fiind complexitatea redusă a manoperei, urmând ca pentru montajul de tip tub în tub pentru țevile cu diametrul mai mic de 350 mm să se apeleze la o licitație publică. Lucrările vor demara în perioada martie-aprilie , când vor fi montate țevile din fibră de sticlă cu diametrul mai mare (400-600 mm). Pentru montarea țevilor de PVC prin metoda tub în tub costurile estimate de primarul Ionașcu s-ar ridica la circa 10 euro pe metrul liniar. Primarul este de părere că lucrările se vor finaliza până cel mai târziu în luna noiembrie a anului în curs.