Război electronic total la Perieți: Consilierul Stoica acuză atacuri cu SMS-uri din partea secretarului Ghica
Consilierii PD-L din comuna Perieți îl acuză pe secretarul consiliului local Ionuț Ghica de atacuri cu SMS-uri, scrisori capcană și amenințări. La rândul său, secretarul afirmă că domnul consilier Nicolae Pîrvu l-a amenințat cu bătaia postând în acest sens un soi de înregistrare pe youtube. Războiul dintre cele două tabere este total, consilierii PD-L Stoica și Pîrvu depunând plângeri penale împotriva secretarului. Meciul a pornit de la refuzul secretarului de a pune la dispoziția consilierilor documente ale primăriei și stenogramele ședințelor pe motiv că… nu funcționează copiatorul.
Scrisori cu făină pentru Pîrvu
Ionuț Ghica este noul secretar al consiliului local Perieți, instalat în funcție după pensionarea fostului secretar Vasilica Constantinescu. Asaltat cu solicitări scrise și verbale din partea consilierilor PD-L Pîrvu și Stoica, secretarul a cedat nervos prima dată pe scările prefecturii. L-a contrat puternic și suburban pe Pîrvu, care încerca să închege un dialog pe tema unor materiale de ședință elaborate cu întârziere. Episodul 2 al bătăliei s-a purtat apoi în biroul secretarului, unde același consilier Pîrvu intrase pentru a solicita niște documente. Secretarul i-a aruncat cererile pe jos și i-a explicat că nu vrea să stea de vorbă cu el. Pîrvu i-a replicat că nu este bine să se pună în contra legii. De aici a ieșit un întreg tămbălău, consilierul fiind chemat de secretar în fața comisiei de disciplină a Consiliului Local. La scurt timp, pe adresa de la domiciliul din Misleanu Pîrvu a primit niște plicuri suspecte în care se găseau niște desene ciudate și un praf alb. Asta nu înainte ca telefonul consilierului să înregistreze niște convorbiri presărate cu amenințări. Pîrvu a depus o plângere și l-a acuzat pe secretar că s-ar afla în spatele acestor demersuri. Meciul pare intrat în prelungiri, dar un altul este pe cale să înceapă.
Atacul poetic și, deocamdată, anonim
La sfârșitul anului trecut, celălalt consilier PD-L intrat în vizorul secretarului, medicul Ștefan Stoica, a primit un SMS cu urări de Crăciun. Se întâmpla imediat după ultima ședință din an, când consilierii PD-L intraseră din nou în conflict cu majoritatea pe tema unui proiect de hotărâre dubios. Imediat după urări, la adresa lui Stoica au curs înjurături și amenințări după tiparul celor încasate de Pîrvu. Atacurile au survenit atât în proză cât și în versuri și par venite din creierul extraplat al unui nevertebrat. Cităm: “D’abia aștept să discutăm bărbătește să vedem care e problema ta de te tot legi de mine. Băi băiatule, te-ai gândit prea târziu să te interesezi de persoana mea. Sunt unul care nu se supune nimănui, cu atât mai puțin în fața unor nespălați ca voi. Conflictul l-ați pornit voi, dar o să vă pară rău. Morții mă-tii de jegos”. Delirul a continuat apoi în versuri: “De te-ating o tar cu bota/ Eu te var în doamna ma-ta/Ce atata tura-vura/ Nu pricepi țăran căpos/ Că-s pe cal și tu ești jos? PS. D’abia astept sa discut cu tine de la barbat la barbat. Sincer, nu te vad bine. Oi fit u diliu dare u sunt si mai diliu decat tine. Oricum, daca era ceva de capul tau ramaneai doctor in Bucuresti, nu un prapadit de doctor la Perieti. ” Un alt SMS demonstrează că persoana care l-a scris este la curent cu scandalul și știe exact ce demersuri a făcut doctorul Stoica pentru a afla care este sursa atacului: “Iar daca nu iti plac versurile mele si n-ai simt artistic, poti s-o sugi si sa ma reclami unde vrei. Sugea-mi-ai p…a de mascarici! Te-au mătrășit aia din București ăia din Bucuresti de poama bună ce ai fost si ai ai venit la Perieti sa te iei de unul si de altul ? Problema ta e ca te-ai luat de persoana nepotrivita de unul care n-are frica nici de D-zeu, nici de politie sau parchet, cu atat mai putin de un prapadit ca tine ”.
Secretarul neagă acuzațiile
Am încercat să-l contactăm pe secretarul Ghica pe numărul de telefon de la care s-au trimis SMS-urile, respectiv 0721/976737. O voce de bărbat ne-a răspuns și ne-a spus că am greșit. La telefonul fix, vocea secretarului semăna izbitor cu cea de la mobil. Dar secretarul ne-a declarat că nu are nici un fel de conflict cu doctorul Stoica și că despre sms –urile care i se pun în cârcă a aflat la ședința de consiliul local din ianuarie, când Stoica a informat consilierii despre conflict. Ghica recunoaște în schimb că are un conflict deschis cu Pîrvu și susține că acesta l-ar fi amenințat. Nici unul dintre dosarele constituite la adresa secretarului la plângerile celor doi consilieri nu s-a finalizat.


Am citit cu interes articolul dumneavoastra, asa cum procedez de fiecare data. Insa… constat cu surprindere ca acest articol truncheaza realitatea, afectandu-mi imaginea. Prin urmare, va adresez rugamintea de a publica un drept la replica in care voi demonta argumentat (probat cu inscrisuri) cea mai mare parte a acuzatiilor din articol. Restul acuzatiilor, la fel de calomnioase, ramane ca domnii Parvu si Stoica (care au avut probleme si cu fostul secretar al comunei, iar acest lucru poate fi verificat inclusiv pe internet) sa le demonstreze in fata instantei de judecata in temeiul art. 998 Cod civil.
Articolul nu truncheaza nimic. Doar reda puncte de vedere diferite. Al dvs a fost mai scurt caci atat ati dorit sa comentati. In concluzie, dreptul la replica vi-l acord daca dvs considerati ca ceea ce mi-ati declarat a fost consemnat incorect sau incomplet. Eu pot sa va demonstrez si dvs si oricui ca am consemnat exact ce mi-ati declarat. Va astept oricand cu clarificarile pe care doriti sa le fac.
“Punctul meu de vedere” a fost mai scurt pentru ca sunt genul de om pentru care timpul este pretios si nu merita pierdut cu discutii sterile. Dovada ca pana la varsta de 30 de ani am realizat mai mult decat cei doi domni consilieri la un loc, ocupandu-ma mai putin de palavrageli. Daca sunteti un om onest, asa cum va credeam, veti consemna punctul meu de vedere cu privire la neadevarurile consemnate in acest articol. In cazul in care veti proceda contrar, voi considera ca a fost o pierdere de timp. Cunost destui ziaristi care, in schimbul unor sume de bani, publica anumite articole; culmea ca, ulterior acestor articole, organele de politie se autosesizeaza si incep cercetari. In realitate, articolul nu reprezinta decat un pretext pentru inceperea cercetarilor impotriva unora care au deranjat anumite grupuri de interese. Cam asa se produce hartuirea persoanelor incomode prin intermediul organelor statului (politie, parchet, etc.). Am speranta ca nu va incadrati in aceasta categorie de ziaristi. Daca ma insel… nu pot decat sa va spun ca in afara de ce cred si stiu eu si Dumnezeul vesnic treaz, cunoscator a tot ce stiu si fac, nu ma intereseaza parerea nimanui. Voi face ce cred ca e mai bine pentru mine si familia mea. Atrag, insa, atentia asupra unei legi a firii: nu poti face rau unui om nevinovat, fara ca acest rau sa se intoarca inzecit impotriva celui care-l produce. Celor doi consilieri nu pot decat sa le urez sanatate, fericire si toate cele bune. Oamenii ii cunosc, stiu ce si cat le poate capul, stiu cate nenorociri au facut in comuna (mai ales dl. Parcu din cauza caruia s-a sinucis un om). Pacat de ei ca nu stiu sa-si traiasca viata. Sanatate si succes!
Si eu cunosc destui secretari batuti in cap, dusi cu pluta care se ocupa de tot soiul de porcarii cum este cea descrisa de domnii consilieri. Sper ca dvs nu faceti parte dintre ei. Si ca nu va ocupati de asemenea potlogarii ordinare specifice unui retard care il loc sa fie la spitalul 3×3 umbla liber prin institutiile publice. Nu de alta dar daca ar fi asa nu ar fi trebuit sa sun la biroul dumneavoastra ci direct la spitalul de glumeti. Eu sper totusi ca nu faceti parte dintre miile de nebuni lasati in libertate din cauza cadrului legal insuficient. Va urez doar sanatate, ca succes bag seama ca ati avut, dupa cum spuneti.
“destui secretari batuti in cap”… D-le Enciu, nu pot decat sa va multumesc pentru mesajul de mai sus. Ma ajuta sa imi fac o imagine cat mai corecta despre dumneavoastra. In primul rand, nu cred ca sunteti in masura sa vorbiti astfel despre secretarii unitatilor administrativ-teritoriale. In al doilea rand, la scurt timp dupa ce am ocupat, prin concurs, postul de secretar al comunei Perieti, nu de “secretar al consiliului local Perieți”, cum gresit precizati in articol (dovada ca “aveti” cunostinte temeinice de administratie publica locala, ceea ce “va da” dreptul sa vorbiti astfel despre secretari), cand am observat cum ploua cu intamplari care se pupa la fix, nu am ridicat ochii la cer sa intreb ingerii ce vor. Am cautat in preajma, sa descopar creatorii intamplarilor si am observat ca putine evenimente s-au produs intamplator, desi asa parea la prima vedere. Am observat, printre altele, cum razboiul politic in Ialomita se duce si prin intermediul presei, cum unii ziaristi scriu la comanda in schimbul unor avantaje materiale. E mai usor sa dai bani unui ziarist sa scrie la comanda un articol in urma caruia sa se “autosesizeze” politia, tot la comanda politica (lovind din nevazut), decat sa formulezi personal o plangere penala (unde esti descoperit cu usurinta). A SE VEDEA DOSARUL PENAL CU CONCESIUNILE DE LA PERIETI (aviz celor care l-au pus la cale!) Sunt incomod? Pentru cine si cui ii stric planurile acolo? Initial am crezut ca plangeti la mormant strain (a se citi “indus in eroare”), insa constat ca si dumneavoastra faceti parte din aceeasi masinarie perversa cu ajutorul careia sunt loviti oamenii incomozi. In al treilea rand, dar nu si cel din urma, va sugerez sa inserati virgulele in textul pe care l-ati postat mai sus. Nu de alta, dar este rusinos ca un ziarist cu pretentiile dumneavoastra sa nu stie regulile elementare de gramatica. In final, va urez sa va cheltuiti linistit banii incasati pe acest articol si chiar daca unii vor cadea in plasa acestui articol, vor fi destui care vor citi printre randuri. Rectific ultimul mesaj (cu toate ca nu cred ca veti avea bunul simt de a-l posta pe acesta) prin aceea ca va urez sanatate MORALA!
Misto treaba cu virgulele! Cat despre respectarea legii la Perieti o sa mai vedem.
Daca aveti vreo nelamurire cu privire la respectarea legii, in ceea ce priveste activitatea mea profesionala, va stau la dispozitie cu cea mai mare placere. In rest… nu ma intereseaza…
V-am cerut de curand printr-o adresa scrisa sa scoateti de pe ordinea de zi un anumit proiect si sa organizati o dezbatere publica. Nici macar nu ati prezentatat adresa presedintelui de sedinta si ati adoptat astfel ilegal un proiect de hotarare. Nu respectati termenele prevazute in lege pentru elaborarea si publicarea proiectelor de HCL. Nu aveti site si nu va publicati declaratiile de avere, nu popularizati bugetul localitatii, nu comunicati public din oficiu informatiile pe care legea 52 va obliga sa le comunicati. E doar o expunere sumara. O sa revin cu detalii. Si cu adrese.
De curand??!!!… Faceti, va rog, dovada cu nr-ul de inregistrare al adresei, altfel… cadeti in derizoriu… Si ca sa nu creada cei care au pus la cale aceasta magarie ca nu le cunosc intentiile, va dezvalui ca articolul este un pretext pentru convocarea comisiei de disciplina in fata careia voi fi adus. Motivul? Sunt prea incomod pentru anumite persoane. Mi-e prea scarba de tot circul asta.
Adresa e trimisa pe fax inaintea unei sedinte de anul trecut cand s-au aprobat taxele si impozitele pentru anul acesta iar doamna primar spunea ca nu stie despre ce este vorba dar eu am ok de fax. Sedinta nu ati anuntat-o cum scrie la lege dar am aflat de ea de la consilieri. Nu am actionat in instanta pentru ca eram prea ocupat cu altceva. Dar de acum incolo sa o imi fac timp. Si numai la Perieti. Cat despre comisia de disciplina, habar nu am despre ce vorbiti. Si nu ma priveste. Ca ceva sa se intample nu trebuie sa apara neaparat un articol intr-un ziar. Eu am treaba cu chestiunile de interes public, nu cu barfe.
Vedeti ca la primarie gasiti o adresa din 2006 expediata de Asociatia pentru Transparenta Decizionala TRADEC prin care ceream sa imi puneti la dispozitie materialele de sedinta si ordinea de zi cu 5 zile inainte. O vreme mi-au fost trimise proiectele, apoi oamenii din primarie au uitat de asta. Pe motiv de lipsa a publicitatii va pot desfiinta hotararile foarte usor. O sa va retrimit adresa facuta in baza legii 52 si o sa mai vedem. Asta nu are legatura cu dvs sau cu domnii consilieri cu care sunteti in clinciuri, CI CU LEGEA.
Senzational! Un ziarist, un secretar de comuna, Dumnezeu, vreo 3 ingeri si de restul ” sanatate morala “. Bai fratilor, am inebunit eu sau unii oameni ar trebui sa mearga la servici cu avizul psihologului in mana! Ghica asta e smecherul ala din Tandarei care a lucrat si pe la Prefectura? Daca e el…dl Enciu ar trebui sa-si schimbe cutia postala ca o sa fie bombardat cu faina si desene cu draci verzi. La Sapoca mai sunt locuri?