< begin gallery scripts --> < end gallery scripts -->

Thursday, February 9th, 2012

Mare e grădina, mulți au sărit gardul: Deputatul PSD Marian Neacșu vrea să modernizeze azilul de bătrâni cu bani de la jurnaliști

1

Deputatul PSD Marian Neacșu intenționează să doneze azilului de bătrâni circa 50.000 de lei. Dacă banii ar fi provenit din buzunarul domniei sale ne-am fi scos șapca. Dar cum banii ar urma să fie obținuți în urma unui proces de calomnie intentat de domnul deputat unei jurnaliste, scoatem pixul și consemnăm. Incidentul dintre jurnalista Ionica Ghinea și deputatul Neacșu a plecat de la o tâmpenie. De pe mail-ul domnului deputat a plecat către presă un comunicat ușor tâmpit  scris de un slujbaș de la PSD. Critica rațiunii pure la care s-a pretat Ghinea l-a deranjat pe domnul deputat, care a încercat să repare prejudiciul imaginar printr-un drept la replică. Articolul postat pe Internet a atras pe site-ul ziarului Știrea o serie de comentarii injurioase la adresa deputatului. Incidentul s-a lăsat cu o solicitare oficială și fără precedent a domnului Neacșu, care în calitate de deputat și nu de Marian a cerut firmei care găzduiește ediția electronică a ziarului să îi pună la dispoziție IP-urile de la care au provenit comentariile. Refuzul firmei l-a determinat pe domnul deputat să comită o plângere penală la adresa jurnalistei pe care o acuză de insultă și calomnie. În cererea adresată Parchetului domnul deputat se jură că despăgubirile cerute de la “infractoare”, care se ridică la 50.000 de lei vor fi donate azilului de bătrâni. Emoționant!  Din păcate bătrânilor de la cămin li se vor lungi urechile în așteptarea banilor de la Ghinea. Pentru că, punctul a, Neacșu nu va câștiga procesul deoarece calomnia prin presă nu mai este infracțiune că așa au decis colegii de muncă ai domnului deputat, și punctul b, și dacă meciul s-ar juca în civil, domnul Marian ar contabiliza o mare înfrângere pentru că nici un judecător nu-i va acorda ditamai subvenția. Fie ea și destinată bătrânilor de la azil care votează cu PSD. Așa că-i sugerăm domnului deputat să se constituie parte civilă cu niscaiva ulei, zahăr sau găini. Pentru că electoratul, fie el cazat la azil sau nu, asta așteaptă de la politicieni, nu despăgubiri civile de adormit copiii!

Comments

One Response to “Mare e grădina, mulți au sărit gardul: Deputatul PSD Marian Neacșu vrea să modernizeze azilul de bătrâni cu bani de la jurnaliști”
  1. mihai enciu says:

    Draga “Cineva care stie”, nu pot valida comentariul tau. E prea HARD. Si imi inchide domnul Neacsu site-ul!

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!