La Caţavencu nu mai bate vântu’
Vestea bună este că Academia Caţavencu stă să crape. Vestea şi mai bună este că va crăpa doar aripa Poponeţ a revistei. Adică băieţii care şi-au făcut din tabloidizare chip cioplit vor rămâne în bătaia şi în solda Vîntului. Ceilalţi, conduşi de veteranul Mircea Toma pe care totuşi n-aş mai paria din motive de intoxicaţie oengistă şi sensibilitate exagerată la butoane ascunse, o taie în munţi în încercarea de a redescoperi presa scrisa cu har, din vârful pixului, spre neliniştea hârciogilor din mlaştina economiei de piaţă sau a mutanţilor din mocirla politică. “Caţavencu”, publicaţia care se scutură de monden şi frivol încercând să-şi recapete strălucirea de altă dată va apărea, cel mai probabil, pe 10 martie. Academicienii lui Vîntu vor continua bălăceala la ape tulburi sub vechea denumire. La tarabă le puteţi deosebi după miros. Cel puţin la primele numere.



D-l Mircea Toma a jucat in toamna(la alegeri) pe melodia Vantului. Acum- cand s-au anuntat reduceri substantiale de salarii- se da lovit in deontologie si paraseste Academia aflata sub (o)presiunea mogulului Din pacate mult prea tarziu ca sa mai poata convinge despre idealuri si pricipii.
La Toma am si eu o problema. Dar pe ceilalti chiar îi cred ca n-au mai suportat. E frustrant sa muncesti la o ancheta jurnalistica si sa nu se publice. Mai ales atunci cand nu ti se spune clar despre ce e vorba…
In fine ti-ai reparat pagina, bravo! Am postat articolul tau pe blogul lui Morar chiar inainte de a face el comentariul si parca-l rodea ceva. N-a rezistat si ma intrebat de unde stiu (eu nu divulgasem ca-i de pe ziarul tau, i-am spus doar ca-i de pe internet!). I-am raspuns ca a aparut pe un ziar din Ialomita si l-am lasat sa caute. In fond nu-i nici un secret, nu. Nici el nu-l regreta pe Toma, dar ii pare rau de alti cativa pe care-i considera nevinovati si satui de corvoada. La tine cum merge? Astia dau cresteri economice, dar ce naiba sa creasca?! Poate doar din ce au taiat ei!!
Dragule, daca cu crapam anul asta nu mai crapam deloc. Dar eu sper sa mearga, chiar daca vor fi hopuri. Am vazut faza la Morar pe blog. Mersi pentru promovare.
Cacademicienii care au tot facut frectii la piciorul de lemn al lui Vantu m-au facut ca de cativa ani sa nu mai citesc de scarba Academia Catavencu. Totusi, ceilalti cu sange-n pana, au acum sansa de o porni spre o noua academie: Academia Tipatescu, Academia Trahanache sau de ce nu Academia Pristanda, nu de alta, dar s-a umplut Romania de Tipatesti, Trahanaci si Pristandale.