PD-L rezolvă criza din sănătate definitiv: Paros, director la Spitalul Județean!
Partidul Democrat Liberal este pe cale de a pune cruce sistemului de sănătate din Ialomița la modul propriu. Domnul consilier Radu Paros, patron al unei firme de pompe funebre, își dorește drept răsplată pentru serviciile aduse partidului nici mai mult nici mai puțin decât funcția de director al spitalului din Slobozia. Soluția ,senzațională de altfel, are foarte multe avantaje și o singură consecință previzibilă: puși în fața unei asemenea gogomănii medicii din Slobozia, câți or mai fi rămas, își vor lua lumea-n cap. Cum totuși nu se face ca domnul consilier Radu Paros, acum PD-L-ist, să rămână fără colegi, ne gândim că niște variațiuni pe această temă ar fi posibile după cum urmează:
Șef la Morga
După câte știm noi nici la Laboratorul de Medicină Legală nu se înghesuie lumea. Așa că domnul Paros, absolvent al unor cursuri prescurtate de management în domeniul sanitar, s-ar descurca de minune. Mai mult, slujba aceasta se va împleti perfect cu obiectul de activitate al firmei domniei sale. Adică în calitate de director la morga domnul Paros ar putea organiza un birou de primire al cadavrelor în incintă, unde să ofere servicii complete de îmbălsămare și înhumare, ceea ce ar fi o noutate absolută în domeniu. În plus n-ar exista nici conflict de interese ca în cazul funcției de la spital. Căci este de presupus că managementul morților se află în contradicție cu cel al viilor, iar consilierul lui nea Marinică ar fi tentat să dea rasol la spital doar ca să aibă clienți de înhumat la firmă.
Manager la Ambulanță
O altă funcție compatibilă cu domeniul de expertiză al micului ciolănar ar fi aceea de manager la Salvare. Avantajul major al fi acela că deodată cu pacientul cazat în ambulanță pe post de mașină de însoțire ar pleca la București și dricul domnului Paros echipat corespunzător. Dacă operațiunea de salvare eșuează, dricul intervine prompt și definitivează opera doctorilor de la spitalul Slobozia deseori depășiți de situație. Gradul de satisfacție ar urmașilor pacienților ar crește exponențial, la fel ca și procentul PD-L în sondaje. Să muriți frumos!
Ecce Homo!
Trebuie să recunoaștem ca pe lângă lichelele liberale ale lui Van Gogu sau nevertebratele lui Vasilică Socialistu’ ciolănarii lui nea Marinică Dreptaciu’ sunt măcar hazlii. Iată probă de microfon cu Dorel Radicalistu’, manager la spital probabil când va zbura porcul.
[flashvideo file=video/radicalistu.flv /]



Mi-l si imaginez pe d-l Paros, acest “Sub pamant SRL” al Sloboziei, evaluand din ochi in fiecare dimineata pe culoarele spitalului, materia prima pentru firma sa. Fereste-ne, Doamne!
Clanurile familiare exista peste tot in toate domeniile de activitate si ca sa ramana mereu in functii,se impart si se inscriu in 3 partide(PSD,PDL si PNL)si indifirent cum sunt sau nu la putere,toti o duc foarte bine.Se trag unii pe altii si toti sunt la putere,iar daca vrei sa le demasti magariile pe care le fac iti insceneaza cele mai josnice scenarii,numai ca ei sa supravetuiasca.Atat timp cat nu se vrea a se face ceva in Romania,nu se va face.Colac peste pupaza guvernul a modificat statutul functionarilor publici,prin politizarea totala a functionarilor.Pana unde s-a ajuns,daca nu esti membru de partid,esti contra sitemului.Cat despre studiile marilor manageri si in special a politrucilor sefi,sunt dupa cum se stie SPIRU HARET la fara sa inveti,diplome cumparate,ca in cap au muuuuuulta stiiiiiinta,adica nimic!!!
Adica tu vrei sa spui ca dr. Andrei Tron poate fi incadrat la categoria “lichele Liberale”?
Sau poate i-o spui direct prietenului tau Dr. Cornel Vuzet pe care de altfel il substii!
Cit priveste genialul Manager Dr. Pana pus pe functie de raposatul tau prieten
Geo Cristea si repus in aceeasi functie de mijlocasul din Roata este tot in categoria
hazliu? De ce faci pe surprinsul , prietenul Leo ne-a anuntat din decembrie ca
Paros vrea director la spital ,si i s-a promis ca, da!
Rusine Dinu Patriciu!
Nu am vrut sa spun asta de Tron. Spuneam in general de lichele deconcentrate de la partide. Pana e cre_ _n de-a binelea, am spus asta si public. Cat despre Paros mai cred ca a fost o gluma. Nea Cornel e baiat bun.