Recidivist incarcerat dupa ce a talharit un tanar

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slobozia, recidivist, a fost încarcerat ieri în arestul Inspectoratului după ce Judecătoria Slobozia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind acuzat de comiterea unei tâlhării.

Fapta a fost sesizată Poliţiei în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.00, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Slobozia. Apelantul a relatat poliţiştilor, că în magazinul aparţinând societăţii, a intrat un bărbat care l-a rugat să telefoneze la numărul de urgenţă 112 pentru a sesiza că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, comisă în urmă cu puţin timp pe B-dul Matei Basarab, ocazie cu care a fost deposedat de persoane necunoscute de un lanţ din aur şi suma de aproximativ 800 de lei.

Imediat după primirea apelului, sesizarea a fost transmisă dispozitivelor de siguranţă publică aflate în patrulare pe raza municipiului. La scurt timp, în baza informaţiilor existente cu privire la suspecţi, în zona intersecţiei străzilor Decebal şi Prelungirea Mihai Viteazu, o echipă de siguranţă publică formată din poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari a depistat patru bărbaţi, toţi domiciliaţi în municipiul Slobozia, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, ale căror semnalmente corespundeau cu cele descrise de partea vătămată.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale care au stabilit că în ziua respectivă, începând cu ora 13.00, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri din municipiu, până în jurul orei 01.45, când a plecat către casă. Pe drum, pe B-dul Matei Basarab, acesta a fost acostat de patru indivizi necunoscuţi, dintre care unul, exercitând acte de violenţă asupra sa, l-a deposedat de 800 de lei pe care îi avea într-un buzunar de la spate al pantalonilor, smulgându-i totodată şi un lanţ de aur pe care îl purta la gât.

Ulterior, făptuitorii au părăsit în fugă locul faptei, iar partea vătămată s-a deplasat la cel mai apropiat magazin găsit deschis rugând pe administratorul acestuia să anunţe Poliţia.

Cu ocazia cercetării tehnico – ştiinţifice a locului unde au fost depistaţi cei patru suspecţi, în curtea unei societăţi comerciale, lângă gard au fost găsite 6 bancnote a câte 100 de lei, în teanc şi, corespondent, în exteriorul curţii, lanţul sustras, rupt.

Poliţiştii l-au reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe unul dintre suspecţi, un tânăr de 28 de ani, din Slobozia, recidivist, acesta fiind ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită şi susţinută în faţa instanţei care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.