Chestionar de opinie parlamentara: Criza vazuta de parlamentarii opozitiei

Controversa declanşată de măsurile de restructurare anunţate de guvern pare o polemică fără sens disputată la televizor. Dincolo de acuzaţiile pe care puterea şi opoziţia şi le aduc reciproc nu am reuşit să întrezărim soluţii concrete sau alternative viabile la aberaţiile guvernului. De aceea am adresat patru întrebări parlamentarilor opoziţiei pentru a lua contact şi cu viziunea lor, alta decît cea care răzbate din scandalurile televizate. Ne-am adresat în scris deputaţilor Cristina Pocora (PNL) şi Marian Neacşu (PSD) cu următoarele întrebări:

1 Care sunt în opinia partidului dvs (sau a dvs) principalele trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le ia în vederea aducerii deficitului bugetar în parametrii ceruți de FMI și în intervalul de timp pe care-l avem la dispoziție.

2 Cum vede partidul dvs problema restructurării statului și cum ar trebui ea făcută?

3 Care este soluția pentru aducerea sistemului public de pensii în parametri sustenabili și în cât timp s-ar putea aplica.

4 Cum vede partidul dvs. sistemul fiscal în contextul crizei economice și care ar fi principalele măsuri prin care s-ar putea ajunge la o fiscalitate corectă pentru toată lumea dar care să asigure un nivel de venituri îndestulător și o colectare performantă a taxelor?

Primul răspuns, parţial, l-am primit de la domnul deputat Marian Neacşu, care şi-a găsit timp să răspundă la jumătate din întrebări. Domna Pocora ne-a promis şi domnia sa un răspuns în cursul acestei săptămâni, pe care-l vom publica integral. Cu precizarea că punctul de vedere al parlamentarilor PD-L nu l-am solicitat mergând pe ideea că domniile lor sunt solidari cu guvernul, publicăm astăzi răspunsul domnului deputat Neacşu.

Marian Neacşu: “Nu am luat decizii majore privind reformarea statului în general şi a sectorului public în special”

Vreau să ştiţi că răspunsurile la aceste întrebări vizează extrem de multe elemente comune şi, ca urmare, voi atinge implicit mai multe aspecte din cele ridicate de dumneavoastră.

Întrebarea privind primele trei măsuri pe care ar trebui să le ia Guvernul este una şi generoasă, şi delicată, în acelaşi timp. Aş începe cu răspunsul la partea a doua a întrebării, aceea care se referă la intervalul de timp pe care îl avem la dispoziţie pentru că de astă dată această componentă devine foarte importantă… Şi devine importantă pentru că acum trebuie să luăm decizii majore – decizii capitale aş spune – cu spatele la zid şi sub imperiul unei lipse de timp extrem de acute. Aceasta se întâmplă – consider eu – pentru că nu am luat decizii majore privind reformarea statului în general şi a sectorului public în special în toţi aceşti 20 de ani de democraţie şi mai ales – subliniez că pentru acest din urmă aspect plătim acum din greu cu toţii – nu am luat măsuri reale în lupta cu criza în ultimii ani. Aşadar, dacă trebuie să încadrez o întreagă filozofie de acţiune în numai trei măsuri, eu le-aş enunţa fără o ierarhie prestabilită:

1. În primul rând, eu sunt în favoarea soluţiei de combinare a unor măsuri restrictive (diminuări de venituri şi desfiinţări de posturi), cu unele active pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi, astfel, pentru creşterea nivelului de ocupare în sectorul privat. Vedem cum se discută frenetic de două săptămâni despre reduceri, tăieri, ajustări, fără ca nimeni să aducă în discuţie faptul că aceste măsuri nu sunt şi cele suficiente, cele finale. Ele pot fi luate pentru a echilibra situaţia acum, strict în ziua în care stăm de vorbă, dar până vor ajunge să le punem în practică, situaţia deja se va fi schimbat. Aceste măsuri propuse de guvern sunt măsuri pasive şi ele nu aduc bani în economie. Ele doar fac să se cheltuiască mai puţin. Or, aceasta presupune că peste o lună, două, cinci luni, ne vom afla într-o situaţie şi mai gravă, iar atunci nu vom mai avea ce tăia. De aceea, mai degrabă decât o tăiere injustă şi nediferenţiată a veniturilor tuturor celor care au vreo legătură cu sistemul public, mai degrabă aş opina pentru măsuri care să ducă, în vreun fel sau altul, la creştere economică, să contribuie la funcţionalitatea economiei şi, deci, implicit, la sprijinirea sistemului privat. Aceste obiective s-ar putea atinge prin transparentizarea proceselor de achiziţii şi prin accederea nediscriminatorie la lucrările şi achiziţiile publice care sunt absolut necesare funcţionării sistemului şi care mai au asigurate sursele de finanţare.

O altă pârghie ar fi aceea a fluidizării componentei financiare care presupune cofinanţarea europeană, atât în sectorul public, dar mai ales în sectorul privat… Iar aici este nevoie de intervenţia statului pentru asigurarea cofinanţării pentru autorităţile publice şi, eventual, pentru garantarea parţială sau totală a cofinanţării private.

Nu în ultimul rând, cred că s-ar impune măcar o uşoară despovărare fiscală, o dată prin micşorarea impozitelor, cu caracter social, încercând să menţinem nivelul de colectare într-o zonă de realism şi vizibilitate şi, evident, printr-o impozitare progresivă a veniturilor, pentru ca povara solidarităţii sociale să nu fie doar un concept. Apreciez că, mai ales în condiţiile de criză economică, păstrarea cotei unice de impozitare este o mare greşeală.

2. Scoaterea la suprafaţă a unei părţi importante a economiei subterane şi reducerea importantă a evaziunii fiscale. Se vehiculează cifre ameţitoare privind sumele care circulă în aşa-zisa economie neagră: procente de la 15 până la 40% din PIB, adică zeci de miliarde de euro. În această problemă, eu cred cu tărie că o parte din aceste sume pot fi aduse în economia reală. La fel de tare, însă, cred că nu se doreşte acest lucru, întrucât aceşti bani au fost şi sunt aceia care conduc politica românească, sunt cei care, din nefericire, modifică voinţa populară şi dau României alţi conducători decât cei care, altfel, ar fi fost în fruntea ţării. Banii negri, peste tot în lume, dar parcă la noi mai mult decât oriunde, au pervertit totul, subjugând şi interesul naţional, şi interesul oamenilor,  interesului unui număr mic de profitori, ştiuţi şi neştiuţi.

3. În al treilea rând, vreau să vă spun ceea ce nu aş face nici eu, nici partidul meu, în nicio situaţie: nu aş reduce generalizat pensiile! Sunt dispus să admit că, prin legi nedrepte şi permisive, s-a ajuns ca unele persoane să depăşească cu mult nivelul bunului simţ; că s-au creat privilegii unor categorii socio-profesionale. Aceste lucruri eu admit că pot şi trebuie ajustate, dar mă pronunţ vehement împotriva scăderii pensiilor mici, obţinute prin contributivitate. Asta înseamnă pur şi simplu furt, deoarece statul hoţ şi nefuncţional de acum, prin guvernanţi  incompetenţi şi profitori, încearcă să ia din banii pe care milioane de cetăţeni, aflaţi acum în pensie, i-au depus lună de lună cu titlu de contribuţie la fondul de pensii. Acesta nici măcar cinism nu este, ci este hoţie în bună regulă. De aceea, mă folosesc de acest prilej pentru a anunţa că voi sprijini logistic şi material demersul oricărei persoane care va dori să acţioneze statul în judecată pentru nemernicia reducerii arbitrare şi, opinez eu, nelegale şi neconstituţionale, a pensiilor.

Am convingerea că deja am oferit, în cele afirmate anterior, un răspuns concret la câteva din întrebările dumneavoastră şi sper să avem răgazul de a continua discuţia noastră în zilele care urmează, pentru că aţi ridicat probleme actuale, ce interesează pe majoritatea cetăţenilor din Ialomiţa, pe bună dreptate îngrijoraţi de evoluţiile politice şi sociale actuale.