Jeg social democrat: Ciuperca il aduce pe Olaru in capu’ la spital
Profitand de o rezolutie dubioasa a Parchetului, presedintele CJI Silvian Ciuperca il reinstaleaza pe Olaru la carma spitalului judetean. Faptele pentru care Olaru merita sa revina in scaunul de director de spital arata cam asa:
Scurt istoric al unei golănii marca PSD
La data de 29 iunie 2009, cu puțin timp înainte de a fi ejectat din funcție, managerul interimar al Spitalului Slobozia a încheiat cu firma Floriconstruct SRL un contract de locațiune . Obiectul contractului era, cităm: “Închirierea unui spațiu situat în incinta spitalului (curtea interioară), partea din sud, în suprafață de 50 de metri pătrați în vederea desfășurarării activității de natură comercială” . Dincolo de stilul ușor agramat, remarcăm o primă șopârlă. În locația indicată de contract nu există nici un spațiu. Există un teren viran pe care odinioară tronau niște chioșcuri, terenul fiind eliberat după ce contractele respectivelor firme au expirat și, din dispoziția președintelui CJI nu au mai fost prelungite. Cum terenul din incinta spitalului nu putea fi concesionat fără o hotărâre a CJI managerul spitalului a folosit termenul de “spațiu”. Explicația este simplă. În 2004, CJI adoptase hotărârea numărul 48 prin care spitalul primea în administrare spațiile din interiorul instituție și, atenție, 177,7 mp teren de incintă. Potr ivit articolului 3 al acestei hotărâri Spitalul putea închiria aceste spații, atenție spații nu terenuri, în CONDIȚIILE LEGII, cu obligația de a vărsa 50% din chiriile încasate în contul CJI. Deși închirierea spațiilor nu mai este de actualitate, conducerea CJI, administratorul de drept al patrimoniului refuzând să mai încurajeze activitățile comerciale în incinta spitalului, Olaru a folosit această hotărâre ambiguă și greșită pentru a strecura pe șest o gogoșărie în incinta spitalului. În același contract se stipulează clar că “spațiul va fi folosit de locator pentru activități de natură comecială, respectiv covigrărie și fast-food” și că “destinația spațiului nu va putea fi schimbată fără consimțământul scris al locatorului”. Este evident că Olaru a încercat să inducă în eroare pe toată lumea lăsând impresia că este vorba de un spațiu comercial și nu de un teren. Contractul urma să se încheie pe o perioadă de 5 ani cu o chirie lunară de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, adică 200 de euro pentru 50 de metri pătrați de teren situat în buricul târgului. Nicăieri în tot contractul se specifică ceva de o viitoare construcție. Trei luni mai târziu, Olaru acceptă un adițional la contract prin care termenul de închiriere se prelungește cu 2 ani, până în 2016. Pentru ca investiția promovată de Olaru pe sub lege să se materializeze era nevoie de autorizație de construire. Acest document nu putea fi eliberat fără ca solicitantul, în speță firma Floriconstruct SRL Slobozia, să prezinte documente care să ateste dreptul de folosire al terenului. Întrucât contractul inventat în laboratoarele ticăloșiei din birourile administrației spitalului era insuficient pentru eliberarea documentului, Olaru dă la data de 26 august 2009 o declarație notarială pe propria-i răspundere prin care își exprimă acordul ca firma SĂ CONSTRUIASCĂ “conform contractului de locațiune” o construcție provizorie cu o perioadă de existență a construcției de 5 ani cu posibilitatea de prelungire cu încă 2,5 ani. Ulterior, Olaru rezolvă problema semnând cu voie de la bec un adițional prin care se prelungește contractul cu doi ani, așa cum am arătat mai sus. În actul notarial, Olaru recunoaște ceea ce a încercat să evite, zice el cu dibăcie, în cuprinsul contractului. Practic era vorba de închirierea unui teren prin evitarea plenului CJI, singurul care putea încredința un astfel de contract. Golănia incredibilă este girată de consilierul juridic Zamfir Vasile, un băiat de mingi al PSD plantat în funcție pe lângă Olaru ca ochi și urechi ale președintelui Ciupercă, după cum susțin gurile rele de pe holurile spitalului. În baza acestor documente se eliberează autorizația iar în curtea spitalului a răsărit o clădire cu fundație și structură metalică la care se lucrează de zor la lumina zilei, sub ochii oficialilor responsabili din cadrul Consiliului Județean Ialomița.
Cum se șmenuiește o licitație?
Țeparii din fruntea spitalului județean au comis și un soi de licitație care să acopere porcăria. Din dispoziția managerului Olaru, la data de 24.06.2009 se constituie o așa zisă comisie pentru închirierea unui SPAȚIU COMERCIAL în incinta spitalului. De fapt era vorba de un teren în toată regula ce a fost denumit “spațiu” pentru că HCJ prin care bunurile unității erau date în administrare nu permitea închirierea terenurilor. Din comisie făceau parte juristul Zamfir Vasile (cumnatul viitorului chiriaș), Cilibeanu Nicolae, Popescu Teodora și Ene Gheorghe. Licitația este anunțată într-un ziar local și făcea referire la închirierea unui imobil în incinta spitalului. Deci, președintele CJI și funcționărimea din subordinea domniei sale nu au nici un argument să afirme că habar nu aveau de golănia care se punea la cale. La licitație se prezintă două firme cu aceeași acționari. Este vorba despre Floriconstruct SRL, controlată integral de cumnatul juristului Zamfir, și Marterm Design SRL, firmă pe mână moartă, administrată și controlată în proporție de 50% de același Dumitrache. În urma așa zisei licitații Floriconstruct este declarată câștigătoare cu o ofertă de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, față de 3 euro cât a oferit firma venită pe mână moartă.
Ciupercă se opune dar încasează, conducerea spitalului se face că nu pricepe
Din luna noiembrie după ce GSE a declanșat scandalul și a sesizat poliția, nimeni nu a luat nicio măsură iar lucrările la coșmelie au continuat nestingherite. Abia în această lună primăria Slobozia a notificat firma cu privire la retragerea autorizației de construire. Ancheta poliției se află în derulare, ea scoțând la iveală faptul că Olaru apare ca girant pentru creditul făcut de Floriconstruct în vederea finanțării investiției, ceea ce demonstrează caracterul de făcătură penală al întregii afaceri. La data de 12 noiembrie 2009, Consiliul Județean Ialomița cere explicit conducerii spitalului să stopeze construcția și readucă terenul la starea inițială. Formal, desigur, pentru că dacă ar fi ținut la respectarea legii, instituția condusă de Ciupercă ar fi trebuit să nu permită apariția coșmeliei și să sesizeze organele de cercetare penală, ceea ce nu a făcut. Ba, mai mult, în stilul său demagogic de neconfundat, Ciupercă precizează în adresa remisă conducerii spitalului, cităm: “Recent, s-a constatat că pe unele terenuri din incinta spitalului a început executarea unor lucrări de construcții pe baza unor acte de autoritate emise de Spitalul Județean de Urgență Slobozia…”. Ciupercă ezită să spună cine a emis astfel de acte și preferă să cadă în penibil punând golăniile în spatele clădirii, probabil. Mai mult, deși lunar CJI a încasat jumătate din banii plătiți de Floriconstruct, Ciupercă se face că nu știe de existența unui contract. Nici el nici salariații din subordinea lui Cezar Vâlcan, care luni de zile s-au făcut că nu observă golănia comisă de Olaru. De partea cealaltă, noul manager al spitalului se face că nu pricepe ce vrea să spună conducerea CJI în adresă și o dă la întors afirmând că Olaru a comis golănia cu respectarea prevederilor legale și că scopul a fost acela de a administra judicios spațiul! Din nou cineva o face pe prostul și în loc să evacueze incinta preferă să o dea la întors. Oare cât o fi fost halatul de pun ăștia batista pe țambal în asemenea mod ordinar?(articol publicat in februarie 2010)
Minunile Parchetului Ialomita
Avocatul lui Olaru a fost chiar procurorul de caz. Ancheta Parchetului s-a soldat cu o solutie incredibile. Pentru aceleași fapte, juristul spitalului este trimis în judecată iar Olarul scos de sub urmarirea penală. Explicatia oficială este aceea că în cazul faptelor comise de pesedistul cu halat nu exista …. Prejudiciul cunatificabil! Numai că meciul nu se va termina așa. GSE va ataca în instanță rezoluția procurorului. Asa că meciul se joaca.
PS. Colegii de la Indepedent reletează despre cheful organizat de Olaru cu ocazia întoarcerii la locul faptei. Parerea mea este ca gașca socialiștilor cu cagule s-a cam grabit. Șampania nu se bea niciodată la pauza meciului.



Cam groasa treaba si poate ca-i depaseste si pe cei de la parchetul Ialomita!Dupa cum se vede presa scrie si pietrele (de moara) raman!Bravo Romanie, halal sa-ti fie!Acum nu ramane decat sa vedem care este increderea in justitie si rating-ul de tara!Mai bine era pe vremea (comunistilor) ca macar nu stiam nimik si nu avea de ce sa ne para rau!Dar nu ma grabesc ca istoria e ciclica si probabil ne-apropiem!
Domnule Enciu.La 10.12.2009,am scris cateva comentarii in ceea ce priveste solutia pe care o va da parchetul lui Olaru.Eu intotdeauna am dreptate.Daca aveti acces la dosar vedeti si solutia data de Tache si va convingeti unde e buba.
Apropos,nu am mai auzit nimic de Dascalu,ori nu stiti ca i-a fortat mana lui Popovici Cornel sa demisioneze din functia de sef serviciu criminalistic,pentru a-i lua locul.O mizerie greu de povestit.Un sef serviciu criminalistic,trebuie sa fie asul criminalisticii unui judet,trebuie sa fie expert,pe cand Dascalu,daca il puyneti sa ridice niste urme papilare simple la un furt,habar nu are,nemaivorbind ca nu stie sa faca o expertiza dactiloscopica.Domnule Stefu,cum tineti pe functii de conducere asemenea exemplare???Sa nu mai vorbim de avansari prin concursuri trucate a agentului de politie Negutescu,finul lui Marinica Cazacu,direct sef de tronson Slobozia-Giurgeni.Rusine,rusine,Politie Romane.Ori gurile rele vorbesc ce nu trebuie si sunt anti basescieni???
O sa ajung la dosar cu siguranta. Iar solutia nu ramane asa. O sa o atac in instanta. Poate imi dati o mana de ajutor.
DE ZANFIR JURISTUL NU SE OCUPA NIMENI?
1.TRANSPORT DIALIZAT -SPITALUL A PLATIT 5000LEI AMENDA -DIN VINA LUI ZAMFIR
2.LIPSA DIN MAGAZIA SPITALULUI -INCEARCA SA O ACOPERE!!!! ATENTIE D-LE ENCIU!!!
3.DEFINITIVARI PE POST A PERSOANELOR ANGAJATE ILEGAL TEMPORAR PE POSTURI VACANTE DEFINITIV
4.I-A DUBLAT SALARIUL LU” NEVASTA-SA -ANGAJATA ILEGAL ATENTIE