Consilieri PSD din Perieti cumparăra terenul primariei cu 1 leu metrul patrat!

La Perieţi, criza imobiliară a lovit necruţător. Aflată în foame de bani, primăria n-a ruşit să vândă terenul comunei decât la ridicolul preţ de 1,1 lei metrul pătrat. Şi putem vorbi de noroc, căci doi consilieri PSD s-au milostivit de bugetul public şi au oferit acest preţ. Vorbim de vreo 6 hectare de teren din incinta fostei CAP, pe care cei doi barosani de partid, naş şi fin, le-au avut în concesiune. Strânsă cu uşa, primăriţa PSD Elena Cristea n-a avut încotro şi a fost obligată să vândă. Emoţionant. Dar penal!

O vrăjeală pentru fraieri

Ultima şedinţă a consiliului local Perieţi s-a derulat după toate regulile artei. Legalitatea a fost respectată la sânge iar respectarea ei s-a impus încă de la şedinţele pe comisii, care la CL Perieţi se derulează după o singură lege: Legea bunului plac. Proiectul de hotărâre prin care primăriţa Elena Cristea dădea curs unor cereri venite de la doi consilieri PSD a fost dezbătut în comisia economică. Secretarul comisiei, consilierul Pîrvu Nicolae, susţine că respectivul proiect era însoţit de un aşa zis raport de evaluare care stabilea după toate regulile artei că un metru pătrat de pământ în incinta fostei CAP costa fix 1,1 lei noi. Adică vreo 0,27 euro. Potrivit raportului de evaluare, terenul respectiv este situat în extravilanul localităţii şi era exploatat în regim de concesiune de consilierii PSD Constandache Carol şi Axinte Tudor. Atât de extravilan era terenul, că pe el a răsărit o vilă şi nişte acarateruri care dau aspect de locuinţă, iar primăria a investit nişte bani foarte publici pentru a duce acolo reţeaua de apă. Cum o fi ajuns Costandache să contruiască în extravilan, rămâne un mister. Un mister pe care nici cele 8 pagini din 13 ale raportului de evaluare trimis la mişto consilierilor nu-l explică. Tot ce explică raportul este că cele două terenuri pe care Constandache şi Axinte au pus ochii au fost evaluate la data de 17 martie 2010 la fix 1,1 lei per metru pătrat. Cică valoare de piaţă! Pe care primăriţa o înghite nemestecată şi o pune într-un proiect de hotărâre prin care consilierii erau puşi să voteze vânzarea. Cât de prost să fi să îţi însuşeşti această aberaţie în condiţiile în care un loc de casă amărt se vinde la Perieţi cu minim 1 euro metrul pătrat fără nici un fel de utilităţi? Răspunsul este simplu. Nu trebuie să fi bou, ci niţel corupt.

Manevre pe traseul comisie-secretariat

Consilierul Pîrvu susţine că procesul verbal al comisiei economice a fost semnat de toată suflarea prezentă. Adică şi de cei doi milostivi consilieri care îşi făceau pomană cu primăria şi cumpărau cele două terenuri. Numai că pe una din copiile raportului de avizare trimis de Pîrvu la secretarul CL apare o menţine interesantă adugată manual de cei doi. Ambii menţionează că s-au abţinut de la vot în comisie deoarece au interese în respectivul proiect iar legea le cere să se abţină. Cum de nu şi-au dat seama de asta când au semnat procesul verbal al comisiei prin care îşi exprimau acordul înclusiv asupra proiectului? E simplu. Cineva le-a deschis ochii dar a uitat că băieţii îşi votaseră ingineria imobiliară cu amândouă mâinile. Scuzabil, având în vedere că şi la preluarea instalaţiilor de irigat de către asociaţia sa, consilierul Costandache a votat inclusiv proiectul de hotărâre fără ca cineva să bage de seamă.

Pomana fără lumânare pe linie de partid

Rezumatul golăniilor la Perieţi este următorul. După ce apus mâna pe activele fostului CAP prin metode specifice chelnerilor care au monopolizat agricultura, Constandache a pătruns în politică. Pe uşa din dos pe care a deschis-o cu capul, după cum susţin surse din PSD care se bazează pe ultimele alegeri interne de la partid câştigate prin fraudă de Costandache. La alegerile din 2004, deşi a pus piatră pe străzi cu voie de la bec şi a plasat mititei şi ţuică la capul gol, agricultorul a luat-o în barbă de la primăriţa Cristea, pe atunci conservatoare foc. În 2008 Cristea a schimbat macazul şi s-a înhăitat cu băieţii de la PSD. Adică cu exact aceeaşi oameni care acum au primit pomană de la primărie vreo 6 hectare de teren. Pe care nu că n-ar fi avut dreptul să le cumpere, numai că au făcut-o la un preţ scos din burtă şi înghiţit pe nemestecate. Acum înţelegeţi ce caută nişte fermieri ca Axinte sau ca naşul său Constandache în politică? La contrapartidă, majoritarii din consiliul local au oferit protecţie primăriţei Elena Cristea. Care a făcut ce-a vrut şi cum a vrut în comună pe baza maşinii de vot PSD unsă cu avantaje după cum am arătat mai sus. Întrebări asupra activităţii primăriei au pus numai consilierii PD-L. Pîrvu, taxat drept nebun de gaşca de la PSD, este unul dintre ei. Care se întreabă cât teren or fi exploatat cei doi şi cât teren o figura în contractul de concesiune. Sau care este situaţia plăţilor către bugetul local făcute de cei doi şi firmele lor? Sunt informaţii fără de care nu se putea lua o decizie în acest caz. Cât despre liniştea primăriţei Cristea, raportul Curţii de Conturi care dezvăluia ilegalităţii flagrante şi găuri în buget a fost trecut sub tăcere. La fel şi situaţia patrimoniului public despre care nu se mai ştie nimic. Iar toate astea se întâmplă sub ochii prefetului, care pare anesteziat de posibilitatea ca la viitoarele alegeri Elena Cristea să defileze sub steagul PD-L. E doar o presupunere.