Persoane vulnerabile sau masa electorală manevrabilă?

Tembelismul de stânga a atins si creierul relaxat al lui nea Franks de la FMI. Conform lui liberalizarea tarifului la energie electrică şi gaze naturale nu ar trebui să atingă persoanele vulnerabile. Cu alte cuvinte, deşi suntem egali în drepturi şi clamăm această egalitate în gura mare, cei care nu sunt in stare să îşi asigure venituri suficiente traiului zilnic vor plăti mai puţin decât fraierii care dau în brânci şi plătesc taxe la stat. Culmea este că în România măsura se va aplica unui număr de peste 5-6 milioane de indivizi întreţinuţi de bugetul de stat în ultimii 20 de ani. Deşi bugetul este varză pentru că statul cheltuie cu protecţia socială mai mult decât colectează de la fraierii din “câmpul muncii”, cum ar zice nea Ilici, continuăm să ajutăm pe cei care nu au pentru că nu vor să muncească şi nu pe cei care nu au pentru că nu pot să muncească. Această discriminare, pozitivă cică, comisa de politicieni pe spinarea celor 2-3 milioane de oameni care contribuie la buget nu ţine cont de faptul că dreptul este este generator de obligaţii. Şi că asistenţa materială pe care statul o dă unei mase din ce în ce mai mari de oameni cu scopul cumpărării de voturi trebuie însoţită de diminuarea unor drepturi. Este incorect ca persoanele care şi-au făcut un mod de viaţă din traiul pe spesele bugetului să aibă dreptul la vot, de exemplu. Esenţa votului constă în faptul că electorul desemnează prin vot un grup de cetăţeni care au ca obiect al muncii să administreze taxele colectate de stat de la contribuabil. Ca atare, nu poate exista calitatea de elector în afara calităţii de contribuabil. Cum poate cineva care nu contribuie cu nimic la buget să decidă cum se cheltuie respectivul buget? Este ca şi cum o familie şi-ar aloca bugetul după cum îi dictează vecinul care vine regulat să ceară zahăr şi ulei cu împrumut. Menţinerea dreptului la vot pentru asistaţi este incorectă şi pentru partidele aflate în opoziţie. Este logic că cei care beneficiază de alocaţii sociale de orice fel vor vota cu cel care le-a introdus, menţinut şi majorat. Aşa se explică faptul că în Romînia există primari în funcţie de la Revoluţie. Au fost băieţi buni, nu au colectat taxe, nu au dat amenzi şi au dat ajutoare sociale cui a cerut. Din această perspectivă, opoziţia are un handicap major pentru faptul că puterea aflată la butoane cumpără voturi cu banii de la buget. În România însă opoziţia nu protestează şi nu vrea ca dreptul de vot să fie menţinut doar pentru contribuabili şi nu pentru asistaţi. Opoziţia nu vrea ca asistenţa statului să se îndrepte către cei aflaţi în imposibilitate de a munci şi nu către cei care refuză munca. Nu vrea pentru că erodarea puetrii o va aduce cumva la butoane şi atunci ea, opoziţia, va proceda la fel. Ambele părţi se tem de confruntarea cu un electorat care ştie ce înseamnă să plăteşti taxe şi care nu poate fi cumpărat cu găleţi şi mici. De aceea, opinia lui Franks este împărtăşită de toată lumea politică. Ajutorul pentru energie electrică şi gaze naturale este o pleaşcă nesperată. Funcţie de baremurile ce vor fi fixate o altă masă de asistaţi se va adăuga la cea existentă. Care masă va veni cu tot cu voturi şi va putea fi mărită prin reglarea fină a plafoanelor. Vrei voturi, micşorezi plafoanele. Iar dacă politicienii tembeli din România ar da de la ei sau de la mamele lor, ar fi o treabă. Necazul este că dau de la plătitorii de taxe iar golănia nu mai poate continua fără spectrul falimentului. Algoritmul funcţionează şi în cazul repartizării banilor către bugetele localităţilor. În vreme ce vestul şi nordul produc şi contribuie, sudul şi estul toacă.