Sănătate de stat

Tămbălăul declanşat de tentativa de reformare a sistemului sanitar a acaparat canalele, şi aşa înfundate, ale mass media. Toate lumea plînge pe umerii lui Arafat şi deplânge iminenta disparţie a SMURD-ului. Nimeni nu discuta însă fondul problemei. Puterea reformează, dar nu schimbă mare lucru iar opoziţia se luptă populist pentru ca pacientul sărac să fie tratat împărăteşte la spital. Sigur că ar fi ideal ca toată lumea să poată beneficia de asistenţă sanitară de calitate. Dar din păcate, nu se poate. De 20 de ani sacul cârpit al sănătăţii este devalizat de furturi ordinare şi golit de manageri de pripas puşi în fruntea bucatelor pe criterii de partid. Aşa s-a ajuns la aberaţia de azi, când deşi bugetul creşte constant de câţiva ani încoace, calitatea serviciilor scade. Discursul populist al politicienilor de stânga sau de (aşa zisă) dreapta cu privire la problemele din sistem sunt parcă trase la indigo. Nimeni nu spune că ieşirea din colaps se poate face într-un singur fel: prin privatizarea masivă şi totală. Statul trebuie să se mulţumească cu o taxa de solidaritatea aplicabilă salariaţilor, care să nu depăşească 2-3 procente, şi din care să se asigure cheltuielile aferente asistenţei medicale acordate celor fără venituri. Grosul banilor proveniţi din impozitarea salariaţilor trebuie să rămână în buzunarele acestora şi să ia drumul companiilor de asigurări private. Experienţa arată că statul nu este capabil să facă mai mult decît un serviciu mizerabil şi să nu satisfacă pe nimeni. Degrevarea sistemului de sănătate de pacienţii activi ar lăsa statului spaţiu de manevră pentru a putea asigura celor fără venituri un tratament ceva mai bun decât acum. Asiguraţii care cotozează regulat ar avea garanţia că vor primi servicii în concordanţă cu ceea ce plătesc. Sigurul inconvenient al acestui tip de organizare ar fi acela că se îngustează foarte tare găuroaiele prin care băieţii cu gulere albe ştepeleau bani. Nu prea mai sunt oportunităţi, deşi nu m-ar mira ca oamenii politici să îşi asmută clientela şi pe aspirina săracului. Din acest motiv nimeni nu doreşte ca problema să fie tranşată, ca cei fără venituri să fie prudenţi şi să caute să îşi conserve sănătatea şi să intre în rîndul lumii cu o asigurare adevărată, iar cei care plătesc să nu aibă grija medicamentelor când ajung la spital. Din punga de stat a sănătăţii s-au făcut averi impresionante. Şi nimeni nu vrea să taie vaca, mai ales cînd cei care decid se bucură de laptele ei prin rotaţie.