O mie, zece milioane, un miliard

Spor de stat în cur excesiv- 500 de euro, spor de frecat menta circular- 600 de euro, pensie de 1500 de euro. Faliment curat! Grecii sunt putorile Europei iar germanii și francezii muncesc pe brânci să le plătească ăstora lenea. Enunțul este politic corect dar infantil și imbecil în fond. Pe parte economică lucrurile sunt puțin mai complicate decât atât. Iar pulimea română care se indignează proletar la apucăturile grecilor pare a nu se fi uitat în oglindă de ani de zile. Nimeni nu întreabă cum mama dracului se face că un popor de țepari, de comuniști, de evazioniști a fost creditat generos cu 300 de miliarde de euro (cu tot cu dobânzi cămătărești) de alde Merkel et Co în condițiile în care toată lumea știa că urmașii lui Zorba vor declara falimentul. Și de ce nu se întreabă? Pentru că oala cu rahat grecesc trebuie păpată pe stomacul gol și de unchiul Sam, pe numele său adevărat Goldman Sachs, și de tanti Merkel, continuatoarea caporalului bavarez dar și de fruntașul socialist Hollande, un curvar ratat și pe alocuri senil.
Dacă grecul angajat la stat a primit 1000 de euro pensie și sporuri științifico-fantastice, cei care le-au acordat, adicătelea politicienii grecești, au umflat șpăgi de 10.000.000 de euro la un contract. Privatul grec a primit și el binecuvântarea de a face o evaziune fiscală mică și toată lumea a fost mulțumită. Cine a plătit dezmățul? Nu muncitorul robotizat german și cu atât mai puțin îmbuibatul francez care votează cu extrema stângă (vezi ADN-ul politic al lui Hollande). Nici măcar unchiul Goldman, fost Sam, care a mânărit bilanțurile grecilor pentru ca băncile germane și franceze să umfle bondurile lui Zorba. Banii care au finanțat aceste golănii sunt creați din nimic. Din zero-uri tastate în computerele finanței mondiale. Pentru că o bancă, dacă are 1 dolar în cont, poate da credite de încă 9 dolari, bani pe care, de fapt, nu-i are. Complice la golănia a fost și BCE, unde tiparnița lui Mario Draghi a tipărit la capul gol vreo 1,3 trilioane de euro făcând pipi cu boltă pe economiile proletariatului german și francez. Și atunci cine plătește? Păi vă spun eu. Grecul puturos care are juma de economie la stat și care trebuie, precum Moromete, să vândă și să plătească. Și cui să vândă? Păi creditorilor, normal. Mai o insulă, mai un port, mă rog, ce s-o mai găsi, după ce băncile grecești respectiv Piraeus și Național Bank of Greece au fost păpate la micul dejun și mai au 5% capital grecesc.
Deci, ce avem noi aici? Datoria grecilor este deținută de bănci germane și franțuzești (Deutsche Bank, Commerzbank, BNP Parisbas, Societe Generale). Bănișorii s-au tocat pe lucrări publice executate de companii franceze și germane (numai olimpiada a tocat 7 miliarde de euro!) și de aici șpaga oficialilor greci și șpăguțele pentru populime care n-au însemnat mai mult de 10%. De restul s-au plătit dobânzi cămătărești pentru bonduri suverane dar scumpe orchestrate de maeștrii golăniilor de la Goldman Sachs, americanii încasând 1 miliard de dolari doar pentru succesul operațiunii de swap cu valută grecească prin care, chipurile, creditorii europeni au fost duși în cap.
Rețeta a fost, deci, simplă. Se ia un sărac, se creditează cu bani tipăriți, săracul cumpără marfă căcălău de la creditori, firmele din țările creditorilor fac profituri ca la balamuc iar săracii sunt executați silit că nu mai pot plăti plasma și casetofonul. Tipic! Iar dacă grecii sunt în rahat cu doar 300 de miliarde datorii, ce spuneți de Italia și Franța?
Datoria totală din economia reală italiană (datoria guvernului plus cea a gospodăriilor şi firmelor) este echivalentă cu aproximativ 259% din PIB şi cu 50 de puncte procentuale mai mare decât în 2007. În cazul Franţei, indicatorul echivalent este de 280% din PIB şi cu 66 de puncte procentuale mai mare faţă de 2007. Aceste datorii nu iau în calcul sistemele subfinanţate de pensii, obligaţiile sistemelor de sănătate şi angajamentele asumate prin programele de bailout ale zonei euro.
Italia are un deficit bugetar de 2,9% din PIB. Datoria guvernului este de 2.100 de miliarde de euro, sau 132% din PIB. Datoria publică franceză este puţin mai sus de 2.000 de miliarde de euro, sau 95% din PIB. Deficitul bugetar francez este de 4,2% din PIB. Bugetul Franţei nu a fost pe echilibru în niciun an din 1974 până în prezent.
La muncă, putorilor! Heil Merkel!