Heil KlauSS Werner! Coloana a V-a germană a cucerit Sibiul fără să tragă un foc de armă!

Klaus și Hans! Johannis și Klein. Unul preot (Klein) și unul primar(Johannis). Doi sași de caracter, care fără să tragă un foc de armă au preluat controlul mai multor clădiri din Sibiu în numele Forumului Democratic German din România(FDGR). Afacerea imobiliară cu aspect de tun s-a derulat în 2007, la Sibiu. Operațiunea de guerillă urbană s-a bazat pe o hotărâre judecătorească prin care ONG-ul etnic de buzunar al lui Klaus Werner a fost declarat continuatorul Grupului Etnic German, un fel de Coloană a V-a a Germaniei naziste în România. Modest și harnic ca un neamț dar mai șmecher de 1000 de ori ca un românaș sadea, cotropitorul Johannis, devenit urmaș al naziștilor cu acte în regulă, n-a preluat la partidul etnic și zvastica. S-a mulțumit doar cu clădirile pe care urmează să înfigă steagul urmașilor lui Adolf. În filmul acesta de prost gust pe care o să-l povestim apare, undeva și penalul nației, plagiatorul, penalul din fruntea guvernului VV Ponta, pe post de șantajist ordinar. Dar el este doar un personaj secundar care ne arată cum se fac cărțile între găștile care strivesc România.

Klaus contra Klaus cu Hans pe post de aripă falsă
La data de 26 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local FDGR), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!). „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, zicea Hans în acțiunea depusă în contradictoriu cu șeful său Klaus, pe atunci în primar prăpădit de provincie a cărui nevastă nu avea designer personal ca acum. Băiat subțire, Klaus își instruiește papagalii din subordine să lase la latitudinea instanței cererea lui Hans. Iar instanța, după o deliberare scurtă dar intensă, decide că Forumul lui Klaus este una și aceeași persoană cu Grupul Etnicilor Germani și bate cu ciocanul în masă. Hotărârea nu este atacată de Klaus, că doar nu era prost să se atace singur, și devine astfel definitivă și irevocabilă. Blitzkrieg, frate! Prin această sentință, judecătorul român de sex feminin preda, de fapt, urmașilor sașilor naziști reprezentați de Klaus un întreg patrimoniu imobiliar confiscat de stat prin decretul lege emis de Regele Mihai la data de 7 octombrie 1944. Și să vedem ce continuator este Klaus și cine sunt porcii pe care-i moștenește doar în drepturi(inovație absolută în materie!)
FDGR, urmașii legitimi ai Waffen SS
Iată ce consemnează niște cronicari iscusiți de la ancheteonline.ro:
„Potrivit Monitorului Oficial din data de 21 noiembrie 1940, se emite “Decret-Lege pentru constituirea Grupului Etnic German. Art.1. Grupul Etnic German din România este declarat persoană juridică română de drept public, purtând denumirea „Grupul Etnic German din România”. Art.2. Aparțin Grupului Etnic German din România toți cetățenii români care prin confesia lor la Poporul German au fost recunoscuți ca fiind de origine germană, din partea conducerii Grupului Etnic și înregistrați ca atare în registrul național al Grupului Etnic German din România. Art.3. Reprezentanții voinții naționale al Grupului Etnic German din România este „Partidul Muncitoresc Naționalist-Socialist German “(N.S.D.A.P.), al Grupului Etnic German din România, (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, Der Deutschen Volksgruppe in Rumanien). El lucrează în cadrul Statului Național Legionar Român. Art.4. Cu aprobarea Conducătorului Statului Național Legionar, Grupul Etnic German din România poate lua, pentru menținerea și consolidarea vieții naționale, dispozițiuni cu caracter de obligativitate pentru membrii săi. Art.5. Grupul etnic german din România poate arbora, pe lângă drapelul Statului Român și Drapelul poporului german. Art.6. Orice dispozițiuni contrarii decretului lege de față sunt și rămân abrogate”. Decretul lege este semnat în data de 20 noiembrie 1940, de conducătorul statului român , generalul Ion Antonescu și contrasemnat de ministrul Justiției, Mihai Antonescu. De asemenea, în raportul ministrului de Justiție, trimis către conducătorul statului român se arată că „alăturatul decret –lege are drept scop să reglementeze conviețuirea cetățenilor de origine etnică germană cu poporul român, în cadrul Statului Național Legionar, recunoscând grupului acestor cetățeni personalitatea juridică, ca element alcătuitor al statului național unitar român. În felul acesta se creează un organ care va putea asigura viața etnică a Grupului german, în armonie cu interesele generale ale statului și cu prevederile protocolului de la Viena din 30 august 1940(nr. mai exact, raptul teritorial, prin care România pierde N-V Ardealului în favoarea Ungariei hortyste!!!), prin care statul român și-a luat angajamentul de a pune în toate privințele în condițiuni de egalitate pe cei care aparțin Grupului german din România”. Într-o lucrare scrisă de Wiliam Totok( originar din Banat), intitulată „Germanii din România, între nazism și stalinism”, care a apărut în Observatorul cultural în octombrie 2003, se arată că “pe 27 septembrie 1940, în fruntea Grupului Etnic German este numit candidatul Berlinului, Andreas Schmidt. La scurtă vreme după instalarea în fruntea comunității, Schmidt și ceilalți naziști radicali înființează, pe data de 9 noiembrie 1940, Partidul National Socialist Muncitoresc German al Grupului Etnic German din România. Printr-un decret lege publicat pe 20 noiembrie 1940, statul național-legionar român acordă Grupului Etnic German o largă autonomie, devenind personalitate juridică de sine stătătoare, un soi de stat în stat, cu largi drepturi privind organizarea învățământului, a presei și a vieții bisericești. Schmidt practică o politică de supunere totală față de Germania hitleristă, transformând partidul nazist autohton în instrumentul principal de conducere a Grupului etnic”.
De asemenea, în Magazin Istoric găsim următoare notiță scrisă de istoricul M. Tejchuneanu: „sub controlul Grupului etnic german au fost înființate, o serie de organizații paramilitare după modelul celor deja existente în Reich: Einsatz Stafflen și Deutshe Mannschaft care erau echivalentul germano-român a lui Allgemeine SS și SA și cuprindeau 31 000 de persoane. În iarna 1940-1941, prin operațiunea „1000 Mann Aktion”, realizată în biroul Reichsfuhrer Heinrich Himmler și condusă în România de către Andreas Schmidt, a fost încorporat primul lor de etnici germani de cetățenie română ( sași și svabi) în unități Waffen SS, aflate toate sub comanda directă a lui Heinrich Himmler. SS (Schutzstaffle-escadrilă de protecție) a fost inițial gândită ca o mică unitate paramilitară ce trebuia să-i asigure lui Hitler protecție, adică mâna armată a partidului devenit unic în Germania hitleristă”. În final, sursele precizează că în trupele Waffen SS s-au înrolat peste 70 000 de etnici germani din România care activau în cadrul Grupului Etnic German. Iar Klaus Iohannis, liderul Forumului Democrat al Germanilor din România și-a revendicat statutul de succesor al acestora!!!

Justiția română se dă cu SS-ul!
Se făcu, așadar, dreptate. În opinia justiție române patrimoniul naziștilor grupați în Grupul Etnic German este numai bun de retrocedat căpcăunului imobiliar Klaus Werner, posesor a 6 case, doar pentru că porcii care dețineau aceste proprietăți erau germani. Naziști, dar germani. Justiția română a considerat că scoaterea în afara legii a organizației naziștilor români și confiscarea proprietăților acesteia ca efect al Convenția de Armistițiu al trupelor Aliate din 1944, situație confirmată prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, este un act samavolnic iar bieții cotropitori naziști vinovați de crime împotriva umanității trebuie să își preia patrimoniul. De ce a acceptat Herr Klaus să își toarne în cap oala cu rahat nazist: Pentru ca împreună cu Bisericii Evanghelică, biserică ce s-a dovedit a fi colaborat cu regimul nazist, și FDGR să înhațe un patrimoniu imobiliar care cuprinde majoritatea clădirilor din centrul vechi al Sibiului și nu numai. Cum FDGR este declarată o organizație fără scop patrimonial, în cazul desființării acesteia cui credeți că-i revine patrimoniul? Acum înțelegeți de ce Klaus este, de fapt, un neamț foarte bogat? Iată un scurt inventar al averii pe care gașca de urmași ai naziștilor condusă de Führer-ul Klaus le-a găbjit din averea statului:
Retrocedări către Biserica Evanghelică: Clubul Sportiv Șoimii Sibiului ( str. General Magheru, nr 18), Școala populară de arte „Ilie Micu”( str. Avram Iancu nr.10), Colegiul agricol „Daniil Popovici Barcianu”( str. Banatului nr.2), Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal”( str. Piața Huet nr5), Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu ( str. Arhivelor nr.1 și 3), Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” ( str.General Magheru nr.30), Complexul de Servicii Princhindelul ( str. Bastionului nr.6), Complexul Național Muzeal „Astra”, (Pădurea Dumbrava), Complexul Național Muzeal „Astra” ( Muzeul de Etnografie saxonă Emil Sigerus), (str. Piața Mică, nr21), Interesecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Herman Oberth și parțial Spitalul Clinic Județean Sibiu ( b-dul Corneliu Coposu), Muzeu Brukenthal.
Retrocedări către FDGR : Inspectoratul Școlar Județean Sibiu ( str.Berăriei, nr 2), Fostul sediu Filarmonica de stat Sibiu(transformat în restaurantul Hermania), ( str. Filarmonii nr.2), Serviciul Județean Ambulanța Sibiu ( str. Funarilor nr.1), sediul FDGR din Piața Mare, dar și multe alte clădiri din centrul istoric.
Pentru toate școlile retrocedate de Klaus statul român plătește chirii exorbitante partidului lui KlauSS.
Mă, pentru asemenea avere m-aș declara și continuatorul lui Hitler direct! Pentru că, se pare, în justiția românească liberă și independentă ține orice!

Codruțo, Coldeo, la Klaus nu ne uităm?
În România, dacă negi holocaustul sau faci apologia regimului nazist faci pușcărie. Nu și dacă retrocedezi unei organizații care se pretinde continuatoarea unor naziști un patrimoniu de sute de milioane de euro! În 2007 și în 2014 statul german l-a decorat pe herr Klaus cu cea mai înaltă decorație- Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Germaniei. Pentru care fapte? De-a lungul ultimelor 50 de ani au fost decorate cu aceste distinții doar vreo 400 de persoane, majoritatea germani, pentru merite cu totul și cu totul excepționale. Dacă un ONG al sașilor face rost de un oraș întreg, ar fi un motiv bun să fie decorat jupânul care a comis raptul imobiliar? Categoric da, că un oraș luat pe mocca de la stat și pus la colecția de patrimoniu nemțesc alături de insulele Greciei nu-i de acolo! Numai că dacă statul nemțesc l-a decorat pe devoratorul de cârnați, statul român ar trebui să-l cazeze într-o celulă pe dl Președinte Klaus Werner, care în afacerea „restituiri către SS” a comis niște golănii imobiliare cât Casa Poporului. S-a dat în judecată singur, folosindu-se de popa Hans, subordonatul lui de la FDGR, pe post de adversar închipuit. Nu s-a apărat în proces în calitate de primar al Sibiului, formulând o întâmpinare în care lasă decizia la latitudinea instanței. N-a invocat absolut nimic. Caracterul de farsă al acestui proces este evident. N-a atacat decizia judecătoriei Sibiu ceea ce întărește caracterul de operațiune de tip mafiot care a urmărit prejudicierea statului român. Dovadă că afacerea Führer-lui pute a corupție și șarlatanie este faptul că, la 3 ani de la operațiunea retrocedări către SS, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a cerut în instanță anularea hotărârii prin care FDGR este declarat continuatorul SS filiala România. În dosarul nr. 13354/306/2010 magistrații au constatat tardivitatea cererii. Așa s-a acoperit toată lumea. Că și la Parchetele din Sibiu se vorbește limba germană o demonstrează faptul că un dosar pe această temă a fost închis după 11 luni de cercetare asiduă pe motiv că faptei îi lipsește un element constitutiv. Cât despre judecătoarea Maria Morar care a considerat că Grupul Etnic German este tot un drac cu FDGR și a anulat direct Tratatul de Pace de la Paris pe care nici măcar Frau Merkel nu-l contestă, nu putem să comentăm pe motiv că iar ne acuză CSM că am violat independența justiției cu perversiuni. Nu că n-ar merita!

Hop și penalul nației!
În 4 noiembrie 2014, intelectualul VVp (p de la plagiator) trimite corpul de control la primăria Sibiu să verifice retrocedările. O zi mai târziu, controlul nu mai viza moșia lui Herr Klaus, ci o vrăjeală ieftină la ANRP. Iată ce declara Führerul cu ocazia evenimentelor: “Chiar în perioada de campanie electorală. Interesant. Nu e niciun fel de problemă, la Primăria Sibiu s-au făcut nenumărate verificări şi se vor face în continuare. Stau foarte liniștit, ştiu ce este acolo şi nu o să găsească nicio neregulă”, a comentat Klaus Iohannis anunțul făcut de Guvern, privind verificările de la Primăria Sibiu. El a ținut să precizeze că îi dă de gândit faptul că “domnul Ponta, candidatul Ponta îl trimite pe prim-ministrul Ponta să trimită Corpul de Control la Primăria contracandidatului, să facă verificări, cu zece zile înainte de turul doi al alegerilor. Totuși, parcă lucrurile nu sunt în regulă”, a afirmat Iohannis, adăugând: “Eu vă spun oricând, simplu. Oricine poate să controleze orice, nu există nereguli la primăria Sibiu. Simplu de tot”. Simplu, ai? Păi, să vedem de ce stătea omul așa liniștit. Golăniile s-au comis în 2007 sub patronajul lui prim-ministrului Călin Popescu Motoriceanu și a ministrului Culturii Adrian Iorgulescu, amic de șpriț cu herr Werner. Mai mult, în 2007, Ingrid Zaarour, șefa de cabinet a lui Cretinceanu și președinte al Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților a emis o horărâre „privind completarea normelor metodologice de aplicare a legii nr.10/2001 privind restituirea bunurilor preluate în mod abuziv în perioada martie 1945-22 decembrie 1989”. Acest document a deschis calea retrocedărilor controversate din zona Ardealului, către urmașii grofilor unguri declarați criminali de război în urma colaborării cu regimul hortyst și către succesorii Grupului Etnic German, grup declarat ca fiind colaborator al regimului hitlerist. Cum VVp nu putea să-i dea la oase lui Klaus fără să-l reguleze penal pe tomnaticul Motocicleanu și banda lui controlul de la Primăria Sibiu s-a îngropat definitiv. Eu zic să vă faceți alt Sibiu, că p-acesta tocmai ce vi l-au șutit continuatorii naziștilor lui Werner! Omul și-a luat țara înapoi. Heil KlauSS!

(Articol scris pentru ACADEMIA CAȚAVENCU)