Vlad Costea? De ce nu?

 

costea 2

„Toți politicienii sunt la fel. Niște corupți, niște cretini, mare parte dintre ei, șpăgari, agramați, fără idei, încremeniți în proiect și îmbătrâniți în rele. Ne-am săturat”! Discursul acesta îl auzi la orice colț de stradă. E lehamite generalizată, silă față de politică și dezgust față de partide. Dictatura sofisticată și fără gratii la geam rânjește de la doi pași iar poporul este un butoi cu benzină care așteaptă un populist tembel să aprindă chibritul. Vrem figuri noi. Chiar vrem sau e doar o placă pe care mâhniții care apar în știrile tv pe post de populație indignată o repetă că dă bine pe sticlă? Răspunsul la această întrebare ar trebui să vină tot din stradă, de acolo de unde se colectează opinii revoltate despre politicienii clasici.

La Slobozia provocarea pentru electoratul scârbit și nemulțumit se numește Vlad Costea. Un tânăr crescut aici și plecat la studii, care s-a gândit să se întoarcă și să încerce o candidatură ca independent pentru funcția de primar. Un prieten mi-a cerut o semnătură pentru el. Era prea mult iar sila mea față de politica prostă nu atât de mare încât să semnez în orb. I-am cerut ca-n „Cel mai iubit dintre pământeni” două idei filozofice. Amicul a încercat un trombon invocând tinerețea pretendentului ca argument suprem pentru un gest mărunt: „E doar o semnătură, ce te costă”? Am rezistat eroic argumentând la rândul meu că m-am lecuit de gesturi emoționale și de votul cu ficații împotriva unor șobolani de care profită alți șobolani.

Răspunsul a venit azi iar amicul s-a înfățișat la Guvernul de la Cofetăria Elsa de mână cu pretendentul. Un tip înalt, cu plete și o figură care inspiră liniște s-a așezat timid pe scaun. Nimerise într-o dispută aprinsă pe tema taxelor și dreptului statului de a te jupui și a-ți lua mai bine de jumătate din venit. Ne-am potolit și i-am cerut o idee filozofică. Nu știu dacă a prins aluzia la „Cel mai iubit dintre pământeni” dar discursul care a urmat și care a durat preț de câteva minute ne-a convins. Ideea tânărului era legată fix de cea mai importantă problemă a Sloboziei după neșansa de a fi fost condusă de tâmpiți, fiind o consecință a ei: exodul tinerilor.

Soluția sa bine argumentată și rostită fără poticneli, într-un limbaj limpede și clar ne-a convins. A plecat de la masă cu 3 semnături și i-am cerut 3 coli pe care să-i strângem semnături. Și, credeți-mă, la Guvern e greu să obții unanimitate! Din punctul meu de vedere dl Vlad Costea merită ascultat și analizat. Iar pentru asta trebuie să candideze. Acest domn ne pune în față o oglindă în care vedem o imagine. Vine și cu ceva soluții dar, și mai important, vine cu niște idei. Pentru cei care s-au săturat de politicieni dl Costea este o variantă. La fel și pentru tinerii care se lamentează că nu sunt ascultați, și nu sunt, sau că sunt tratați ca turmă inutilă, ceea ce chiar  li se întâmpla.

Pentru că nu știu prea multe despre domnia sa mă limitez deocamdată la a cita câteva idei interesante dintr-un interviu publicat pe site-ul europunkt.ro

Cine este –  important

„Vlad Costea este un tânăr de 24 de ani, masterand în politică comparată la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, reprezentant al studenților  și posibil candidat pentru funcția de primar în Municipiul Slobozia și probabil cel mai tânăr dintre potențialii candidați”.

Ce spune – foarte important

„Un mic val de europenizare și globalizare, expunerea la piața liberă prin intermediul marilor magazine care s-au deschis în oraș, face ravagii în rândul micilor afaceri și desființează locuri de muncă. Autoritățile locale s-au bucurat de apariția unor investiții, dar populația nu a fost niciodată pregătită să facă alegeri în calitate de consumatori globali – iar consecințele se resimt în mediul antreprenorial local”.

Cum este privit – tipic românesc!

„În momentul de față, partidele politice mă acuză fiecare că sunt de partea celorlalți. Aș fi un cal troian venit să încurce matematica lor electorală şi sondajele lor, venit să-i păcălească pe tineri să-i facă să creadă niște idei goale. Mi s-a spus asta de multe ori: mi s-a spus că nu am experiență, că nu sunt capabil şi că facultățile la care am studiat nu sunt bune de nimic în a mă pregăti de ceea ce presupune funcția de primar. Ba chiar am fost numit un „hipster drogat care a fost la protestele Colectiv pentru 20 de lei pentru că este mort de foame”, un incapabil care „dacă ar fi fost bun de ceva nu s-ar mai fi întors în țară” și un „diletant fripturist, ahtiat după funcții”. Atacurile au fost prezente tot timpul, dar parcă devin mai agresive si mai elaborate pe măsură ce timpul se scurge și perioada de depunere a candidaturilor se apropie”.

Sursa – http://europunkt.ro/2016/04/06/vlad-costea-probabil-cel-mai-tanar-potential-candidat-mi-as-dori-sa-schimb-idei-si-la-asta-se-rezuma-candidatura-mea/

 

Un tip interesant, bine articulat și curajos. Este suficient ca să aibă toată atenția mea. Și, dacă persistă, tot sprijinul meu. Cu atât mai mult cu cât observ că postacii au și sărit cu ciomegele. Ceea ce înseamnă că domnul Vlad Costea chiar reprezintă ceva. No, hai și-om mere domnule Costea!