Ponta cere vârf. Partidul Rebuturilor Umane îi transferă pe Rizea, Geoană și Ghiță!

Imagini pentru bogdan diaconu

 

 

După ce generalul Izmană Oprea a inventat partidul balama format din lepre ale scenei politice romanești gata să-și vândă mamele pentru doi-trei arginți și-o funcție, o altă hazna politică se adâncește la orizont. Este vorba despre o structură formată din oameni curentați la neuroni care s-au adunat ca să se strângă sub pulpana unui flăcău cu privirea fixa și zâmbet rudotelian pe moacă. Partidul se definește cu inițialele PRU, ceea ce după traducerea noastră ar însemna Partidul Rebuturilor Umane. Managerul acestui azil de băieți sănătoși tun, mai ales la cap, au demarat un proces de completare a schemei de pacienți cu nume sonore din politica românească.

Judecând după primul transfer anunțat, respectiv golanul (nr Piața Universității, nu?) Puie Monta, organizația rebuturilor umane pare mai de grabă un Recycle Bin al politicii în care liderii marilor partide își aruncă deșeurile. Așa se explică faptul că după ce liderul neîncoronat al rebuturilor a anunțat că-l așteaptă la primiri urgențe pe Puie Monta, cel mai bun prim ministru  de la Brătianu încoace și încolo, alte trei nume au fost date ca sigure la partidul glumeților. Este vorba despre Ghiță, Rizea și inevitabilul Mircea Geoană, care-i și întrece. Chiar în timp ce redactam acest minunat articol  neurologul șef al PRU a anunțat că banditul de la Asesoft (DNA dixit!) a fost internat în saloanele partidului. De urgență, desigur.

Fondatorul PRU este un oarecare Bogdan Diaconu, politican cu Spiru Haret la bază. În 2014 omul a fost ejaculat din PSD și, profitând de moartea prematură a tribunului Vadim Tudor i-a confiscat acestuia cele câteva idei politice fixe și vreo100 de cuvinte care-i formează și azi vocabularul. Omul este proiectat pentru a scurtcircuita conștiința neamului cu tema românașului asuprit de corporații și violat în drepturi regulat de bandele de unguri verosi. Gestul său politic major a fost acela de a da de pământ cu steagul UE la o conferință de presă, moment care i-a asigurat prezența în toate platourile de televiziune populate cu moderatoare blonde la minte. De altfel cu excepția cămășii de forță care lipsește momentan, domnul Diaconu are toate datele unui om sănătos tun. La alegerile locale din 2016 a candidat pentru funcția de primar general sub semnul lui Vlad Țepeș. La lansarea candidaturii sale au fost prezentați 6 tineri în uniformă pregătiți de kikboxerul Daniel Ghiță, pe care i-a prezentat ca fiind un fel de miliție civilă intitulată „Patrula lui Vlad Țepeș”. Inclusiv programul său politic are alură de rețetă compensată și se cheamă “Programul Ţepeş pentru România românilor”. Cele aproximativ 16 voturi colectate de PRU ne arată că, în ciuda simptomelor de care suferă unii politicieni, poporul continuă să rămână pe alocuri lucid.

Viteza cu care PRU transferă rebuturi politice de la toate partidele, în special de la PSD, este totuși remarcabilă. Procesul prin care rezidualii migratori sunt atrași de magnetul unui partid cu viziuni comunistoid-naționaliste demonstrează încă odată mizeria și nivelul submediocru al gigeilor care parazitează politica. O scindare a PSD și apariția unui curent anti-maghiar oarecum instituționalizat va reconfigura cumva scena politică. Cu procentele umflate ale lui Puie Monta, cu vocea de lăutar dance a lui Sturzu, cu bănetul difuz al lui Ghiță și mintea brici a lui Rizea  noua șandrama politică nu este chiar lipsită de șanse la următoarele alegeri. Iar PSD știe asta cel mai bine.