Administrația lui Sorel – primărie sau bordel?

brothers 2

Aceasta este întrebarea, stimați contribuabili! Ce a votat poporul la alegerile locale? Un primar sau gigolo de 2 lei cu mintea plasată în calota de sub buric? Ce blestem a picat pe orășelul acesta mizer, ajuns terenul de joacă al unor băieți cu dezvoltare întârziată și apucături de cocalari, care își revarsă prostia și mârlănia peste meleag?

Vândut de PSD ca un soi de detergent universal menit să curețe petele de prostie și mucegai lăsate de fostul primar, veterinarul Sorel cu Capul Chel a aterizat în primărie direct de pe maidan. Și s-a comportat ca atare. Despre capacitatea lui intelectuală nu sunt multe de spus. Era suficient să-l asculți la singura dezbatere televizată la care a participat în campania electorală ca îți dai seama că un filfizon cu apucături de Rică Venturiano care articulează cu pauze de 10 secunde între cuvinte este puțin probabil să aibă capacitatea intelectuală de a înțelege în ce se bagă.

Până și expertiza sa în aparatul genital al vacii, prezentată drept un argument al profesionalismului său deosebit, a pălit după ce am aflat că pe măsuța lui de operație un biet câine adus pentru a fi tuns a decedat datorită dozei nepotrivite de anestezic administrate. Nici măcar frizer de patrupede nu poți să-l pui, dar noi l-am făcut primar! Plantat direct în capu’ la Colegiului Medicilor Veterinari de către forțe oculte dar bine intenționate, micul biped cu ambiții edilitare și-a făcut mălaiul parazitând câinii comunitari din județ precum o căpușă. Banii de mers la mol cu femeile, singura activitate care-i iese destul de bine, provin din portofelele contribuabililor care l-au plătit pentru a frânge elanul reproductiv al maidanezilor, prin castrare.

Cam acesta este background-ul profesional al flăcăului tomnatic pe mâna căruia au încăput destinele acestui orășel blestemat. Prevăzători, pesediștii i-au băgat pe gât și un city-manager cu expertiză până-n genunchiul broaștei în administrație publică, plantat în primărie în urma unui concurs organizat joi pentru un post ocupat încă de marți. Și aici e o poveste urât mirositoare pe care o lăsăm să se dospească.

Am așteptat nițel să vedem care-i evoluția primarului Sorel. Am zis să nu dăm cu parul până nu vedem omul la lucru. Și l-am văzut. Ocupațiunea lui mintală principală, cum ar zice Moromete, este la alte prostii. Primăria s-a transformat în azil de consiliere  bine carosate pe care Sorel le utilizează pe rând. Unii zic că și simultan, fapt care a declanșat păruieli și scandaluri publice penibile pe care nu le-am relatat. Încă. Bineînțeles că lefurile și atribuțiile fetelor sunt secrete după mintea creață a lui Sorel, care le păzește ca pe șeptelul de reproducere. Păi dacă-i primăria lui, cum să facă altfel? Zice lumea că pentru una dintre ele Sorel a făcut gestul să retragă o acțiune în instanță împotriva posibilului viitor socru care a intrat ca porcul cu gradul de la vila de neam prost direct în domeniul public. Noi nu credem că doar pentru 50 de grame și 10 minute micul veterinar să fi comis ditamai infracțiunea! Chiar nu!

În materie de administrație Sorel a făcut eforturi disperate pentru a acoperi potlogăriile penale ale fostului primar, sarcină trasată de la partid. S-a pus batista pe țambal în scandalul de la DADP, din Parcul Industrial și de la firma de servicii a primăriei de unde s-au furat bani cu camionul. Buget ioc, investiții ioc, iar mintea șade garată în pantaloni, în zona șlițului.

În rest, tăcere. Și multă prostie. Atât de multă că avem să dăm și altora.