Procurorul Vasilescu acuză: „…..chiar așa, să fim amendați noi, procurorii”?

Procurorul Vasilescu Mihai Laurențiu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a amendat doi polițiști de la Poliția Rutieră pe motiv că aceștia l-au amendat în trafic, informează realitatea.net.

Ordonanța întocmită de Vasilescu despre contravenientul Vasilescu este un document incredibil care arată ce mentalitate au unii lucrători din cadrul Procuraturii.

Sancțiunea administrată polițiștilor are la bază o presupusă piedică pusă procurorului, care dorea să soluționeze un dosar care-i zăcea în sertar de aproape doi ani! Procurorul Vasilescu asimilează controlul poliției rutiere cu lipsirea de libertate.

Și consideră abuzul cu atât mai grav cu cât polițiștii au încălcat și Legea lui Om. Adică, din moment ce el, magistratul, a fost Om și nu i-a amendat, polițiștii n-au fost deloc oameni și l-au sancționat. Așa ceva nu se face într-un stat de drept, mai ales într-unul  tânăr și debil ca al nostru!

Amenințări de la procurorul Vasilescu

“Vă avertizez că sunt în timpul serviciului şi deja mă rețineți foarte mult. Abia ce am făcut dreapta, este un abuz, mă voi şi sesiza dacă este necesar, să-mi arătați şi mie acea înregistrare, pentru că este imposibil să am acea viteză imediat după ce am făcut dreapta. Deci faceți un abuz contra unui procuror şi va ieși un scandal foarte mare”.

Așa a cuvântat procurorul Vasilescu către agenții poliției rutiere care l-au tras pe dreapta pentru depășirea vitezei legale. Polițiștii au constatat că dl Procuror circula cu o mașină care nu avea ITP valabil. Așa că i-au săltat și plăcuțele de înmatriculare și i-au eliberat o dovadă fără drept de circulație.

Protestele procurorului însoțite de trecerea brutală de la „dvs” la „tu” au primit o replică civilizată din partea polițiștilor:

Nu vă intimidăm, domnule procuror, dacă suntem pe linie dreaptă aici şi dumneavoastră ziceţi că aţi făcut dreapta, e problema dumneavoastră. Ştiţi care este problema, trebuie să vă aduc la cunoştinţă şi faptul că aveţi Inspecţia Tehnică Periodică expirată. Asta este realitatea, noi luam doar măsurile legale. Vă rog să fiţi civilizat şi să vorbiţi frumos. Sancţiunea o să fie cu reţinerea certificatului de înmatriculare“.

Procedura de sancționare a procurorului a durat circa 20 de minute, după cum a estimat chiar contravenientul în ordonanța prin care s-a anchetat singur. Incidentul s-a petrecut la data de 3 iulie 2018. Așa cum a amenințat în discuția cu polițiștii, Vasilescu s-a autosesizat, s-a anchetat singur și a constatat că a fost abuzat și lipsit de libertate ilegal. Ca atare i-a amendat pe polițiști cu câte 5000 de lei în baza articolului 283 aliniatul 4 litera a). Textul de lege este clar și arată ce gândire magnifică are procurorul Vasilescu:

  1. a) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, experţilor desemnaţi de organul judiciar în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţelor şi parchetelor;

Dacă acest text se aplică polițiștilor din cauză ar însemna că Vasilescu poate amenda vânzătoarea de la magazin că nu-l servește mai repede și-l împiedică să ajungă la serviciu sau primăria pentru că ține prea mult semaforul pe culoarea roșie. Și delirul judiciar nu se oprește aici.

Faptul că polițiștii au îndrăznit să sesizeze Inspecția Judiciară este considerat de procuror drept o manevră menită să-l împiedice să-și exercite atribuțiunile. Asta cu atât mai mult cu cât, zice procurorul, Inspecția Judiciară s-a antepronunțat și i-a spus lui că sesizarea polițiștilor este neîntemeiată. Ceea ce-i mai grav, Vasilescu scrie asta în Ordonanța prin care i-a amendat pe polițiști!

a84062e1-whatsapp-image-2018-11-17-at-08.45.48-1

Cât despre plângerea penală făcută de agenții de la rutieră, Vasilescu o „judecă”  sumar în Ordonanță și o califică drept netemeinică. Fără să aibă o sentință definitivă în cauză Vasilescu anunță în Ordonanță că a sesizat Parchetul cu privire la infracțiunea de denunț calomnios. Și nu ne-ar mira prea tare ca tot Vasilescu să instrumenteze și acest dosar. Nu de alta dar știe speța!

 Legea lui Om, varianta Vasilescu

Bomboana pe colivă o reprezintă gândirea procurorului Vasilescu cu privire la Lege și aplicarea ei. În parlamentările purtate cu agenți de circulație Vasilescu emite următoarele judecăți de valoare:

Eu niciodată n-am dat o amendă unui polițist aflat sub supravegherea mea, deși aveam ocazia. E o chestie de colegialitate.

…. chiar așa, ne amendează polițiști de la noi de la supraveghe?!! Adică ne-ați luat de fraieri cu alte cuvinte. Noi să fim amendați, noi procurorii?

Cu alte cuvinte, Vasilescu este siderat de faptul că polițiștii care lucrează sub supravegherea sa au îndrăznit să încalce Legea lui Om și să-i amendeze pe procurori. Potrivit afirmațiilor lui Vasilescu procurorii, care sunt oameni cu polițiștii și nu-ai amendează deși au motive, au fost luați de fraieri.

În aceste afirmații necontrolate ale procurorului Vasilescu sunt concentrate toate tarele sistemului judiciar românesc. Un procuror, magistrat cică, invocă o cârdășie cu poliția și reclamă atingerea dreptului său de persoană intangibilă, pentru care singura lege care se aplică este Legea lui Om. O speranță există totuși. Sunt și polițiști care refuză să aplice reguli desprinse parcă din lumea mafiei și crimei organizate.

Sindicatul Europol reacționează

Un punct de vedere interesant în acest scandat este cel al sindicatului Europol, care trage niște concluzii cu privire la incident:

Cu toate că am vrea să comentăm fiecare elucubrație din ordonanță, încercăm doar să surprindem pe scurt câteva aspecte, lăsându-vă pe voi să trageți propriile concluzii:

  • ordonanța prin care se aplică amenda judiciară celor doi polițiști este emisă de același procuror care a fost și sancționat contravențional, sfidând orice norme de etică, deontologie și imparțialitate vorbind despre el la persoana a treia și povestind cum a fost „umilit” pentru că a fost subiectul contravenției;
  • „procurorul-conducător auto”, așa cum se autointitulează, fără să avem cunoștință de o asemenea funcție, apreciază că dacă autoturismul nu era înmatriculat pe numele său (vorbim aici de un auto aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia), nu poate fi amendat pentru că ITP-ul era expirat;
  • ciudat este că procurorul conducea mașina instituției, invocând o deplasare la o unitate medicală din București, în condițiile în care toate unitățile de parchet au conducători auto angajați. Așa că dubiul cu privire la deplasarea acestuia „în interes de serviciu” la București rămâne o „necunoscută”;
  • susține că prin aplicarea legii, nu mai putea să-și continue deplasarea spre locul de muncă ca și cum polițiștii sunt de vină că el a încălcat legea și că nu cunoaște regulile elementare de circulație rutieră;
  • procurorul încerca să scape de amendă invocând polițiștilor că „se află în timpul serviciului” și trebuie soluționat un dosar cu nr. 498/p/2017, de parcă acest motiv reprezintă un pretext pentru a încălca normele de circulație rutieră.
  • în realitate, dosarul invocat de procuror ca fiind „urgența” și motivul pentru care nu trebuie sancționat, nu numai că nu are nicio legătură cu fapta contravențională dar reprezintă și o „autoincriminare” cu privire la faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa cu privire la respectiva cauză;
  • dosarul penal cu nr. 498/p/2017, în jurul căruia se învârte întreaga acuzare a procurorului, este de fapt un dosar restituit parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia (în urma plângerii admise de una din părțile din dosar), care, ATENȚIE, i-a fost repartizat procurorului la data de 03.04.2018, în care nu a făcut nimic până la data de 02.07.2018 motivând că avea alte atribuții de îndeplinit, și pe care exact în data de 03.07.2018, în drumul său de la București la Slobozia voia să îl soluționeze, când a fost oprit de poliție. Ce este frapant este că procurorul admite că nici în prezent acel dosar nu a fost soluționat, după mai bine de 6 luni de când i s-a repartizat, fără să îl întrebe cineva de sănătate;
  • deși procurorul susține că a fost lipsit de libertate, acesta nu s-a aflat nicio secundă în custodia poliției, nu a fost încătușat, nu a fost introdus în autospeciala poliției, și nici nu i s-a impus în nicio formă să rămână la fața locului. Problema lui în realitate era legată de faptul că nu mai avea cu ce să se deplaseze în condițiile în care pentru fapte de a conducere un auto având itp-ul expirat, dovada este fără drept de circulație;
  • procurorul îi acuză pe polițiști, ATENȚIE, că nu au acceptat să îl ducă la serviciu după întocmirea procesului verbal, și că a mai fost nevoit să aștepte până când șeful postului de poliție din localitatea Ciochina, aflat în timpul său liber, a venit la fața locului și l-a transportat la parchet. Mai mult, procurorul le reproșează polițiștilor că nu „au oferit alternativă procurorului” cu ce să se deplaseze, în condițiile în care există atât de multe aplicații, cum ar fi UBER, TAXIFY, BLA BLA CAR sau chiar ocazia;
  • întrebarea noastră este cum a ajuns șeful de post să fie nevoit să îl ducă pe procuror la parchet. Iar suspiciunea este că șefi din conducerea IPJ Ialomița au fost contactați pentru a interveni, iar aceștia se pare că nu au ezitat să execute și să se pună preș în fața procurorului;
    • ipocrizia și dublul standard practicat de procuror este vizibil în condițiile în care acesta apreciază că uzitarea de către polițiști a dreptului de a formula o plângere împotriva lui pentru modul de comportare, reprezintă continuarea împiedicării acestuia de a-și exercita atribuțiile de procuror pentru faptul că trebuie să se prezinte la Inspecția Judiciară să dea explicații. Nu mai vorbim despre faptul că procurorul admite că a existat o confirmare „verbală”, o antepronunțare a Inspecției că acesta nu ar fi încălcat normele legale;
  • nu există nici măcar un act sau fapt concret care să evidențieze modalitatea în care polițiștii l-au împiedicat pe procuror să își exercite atribuțiile în dosarul pe care îl are repartizat din aprilie 2018 și nici până în prezent nu l-a soluționat.