Dan Barna – Zece proiecte pentru România. Reforma Constituției

Tu respecți legea, plătești taxele, dar primești înapoi spitale murdare, drumuri proaste și o școală învechită. Este un stat care, în loc să-ți facă viața mai ușoară, ți-o face mai grea. Acest stat trebuie reclădit din temelii.

18.10.2019

Mai întâi trebuie să-l curățăm de hoție și de nepăsare. Să scriem negru pe alb în Constituție: fără penali în funcții publice. Apoi trebuie să investim mult, cât putem de mult, în educație, să rescriem regulile în sănătate, să terminăm autostrăzile și să eliberăm economia de birocrație. Să punem capăt tăierilor ilegale de păduri și să reprezentăm cu demnitate toată națiunea română: și pe cea din țară, și pe cea din Diaspora.

Trebuie să facem acum toate acele lucruri pe care nu le-a făcut nimeni în acești 30 de ani. Pentru că românii pleacă să fie fericiți în altă parte. Ei nu-și doresc o altă țară. Își doresc un alt fel de stat. Putem să-l clădim aici? Categoric, da. Dar pentru asta, România trebuie să fie condusă de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară.

Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost și motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de trei ani, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi. Am lucrat o viață în privat și înțeleg ce înseamnă să fii responsabil de oameni, de bugete și de rezultatele muncii tale.

Reforma Constituțională

Alegerile anticipate trebuie să poată fi declanșate mult mai ușor.  Într-o țară democratică, cea mai bună soluție pentru a rezolva o criză  politică este întoarcerea la votul oamenilor.

De aceea, unul dintre obiectivele de Președinte ale lui Dan Barna este  modificarea Constituției. Trebuie să existe un mandat constituțional  clar pentru Președinte, care să permită soluționarea crizelor politice. Președintele trebuie să beneficieze de mecanisme constituționale  pentru a înlesni dizolvarea Parlamentului.

Cu această schimbare:

✅ Președintele va putea iniția un referendum pentru dizolvarea Parlamentului. În cazul în care referendumul este validat, Parlamentul este dizolvat. Președintele va putea iniția referendum pentru

dizolvarea Parlamentului o singură dată pe parcursul unui mandat, dar nu cu mai puțin de 6 luni înainte de finalizarea acestuia.

✅ În cazul adoptării unei moțiuni de cenzură, Președintele va avea posibilitatea de a desemna un nou candidat pentru funcția de Prim-ministru sau de a dizolva imediat Parlamentul și de a declanșa alegeri anticipate.

Pliant A4 Program Barna_page-0002

Vezi și celelalte #proiectepentruRomania pe www.danbarnapresedinte.ro/zece_proiecte_pentru_romania și votează #DanBarnaPresedinte!

 

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România

Executat de Enciu Mihăiță PFA – portal: www.gazetadesudest.ro

Codul mandatarului financiar 31190011