Gina Palantin a scăpat de arest. Judecătorii au pus-o sub control judiciar

Gina Palantin alături de delegația PSD la sărbătoarea de 1 Decembrie. sursa foto- infoialomita.ro

Șefa serviciului administrativ din cadrul Primăriei Slobozia a fost prezentată aseară  în fața judecătorilor  cu propunerea de arestare preventivă. A scăpat doar cu măsura controlului judiciar.

Procurorii o acuză că ar fi obținut fraudulos o diplomă de master la una din facultățile Universității Spiru Haret. Ulterior, în baza acestei diplome, Palantin a fost promovată în funcția de șef de serviciu în cadrul primăriei. Activista PSD este una dintre personajele apropiate de Alexandru Stoica, fostul primar al Sloboziei.

Palantin și-a angajat fiul, Palantin Mihai Gabriei, și nora, Plantin Florentina, la Primăria Slobozia. De asemenea, soțul ei, Palantin Sandu ocupă și el o funcție la serviciul de înmatriculări din cadrul instituției prefectului. Și el este cercetat într-un dosar penal în care este cercetat pentru luare de mită.

Potrivit legii, Palantin ar putea fi suspendată din funcție doar în cazul în care va fi trimisă în judecată. Surse din primărie susțin că ea ar putea apela la varianta concediului pe perioada cercetărilor. Controlul judiciar o obligă pe Palantin să se prezinte periodic la serviciul de probațiune din cadrul IPJ Ialomița.