Victor Moraru va investi în cele 40 de școli cu toalete în curte *

Enervat la culme de starea deplorabilă în care se află școlile din Ialomița Victor Moraru a decis să ia taurul (nu este nicio coincidență) de unde o putea să-l apuce.

Nu WC sau băutură, numai sport și voie bună- slogan electoral pentru campania lui Moraru în 20202

Edilul județean, campion al programelor de reproducere sponsorizată a populației dar și vicecampion al investițiilor lansate și nefinalizate, s-a arătat dezamăgit de faptul că în Ialomița 40 de școli au toaleta în curte. De aceea a declarat într-un cerc de intimi că, până la ieșirea sa din viața politică, fenomen care s-ar putea petrece cu ocazia alegerilor locale din acest an, va remedia situația.

Privirea fixă dar analitică a președintelui s-a îndreptat spre găurile negre care au scăpat neastupate și prin care se mai scurg încă șuvoaie de bănet public.  Cum banii plătiți de două ori pentru podul de la Dridu nu se mai pot recupera fără anchete penale, președintele s-a fixat pe heliportul de 500.000 de euro pe care să pregătea să-l amplaseze la spitalul din Slobozia.

Așa că s-a hotărât să taie investiția inutilă, iar pe băieții care urmau să o realizeze să-i invite la licitațiile corecte și transparente ce vor fi organizate pentru operațiunea „closetul”. La urma urmei mai bine te scoți dacă faci 40 se studii de fezabilitate la 100.000 de lei bucata, nu?

*Fake news pozitiv realizat după ureche. În realitate, situația școlilor cu toaleta în curte îl lasă rece pe dl Moraru V.