Senatorul Marian Pavel, președintele PSD Ialomița: „Moțiunea de cenzură va fi adoptată”

Senatorul PSD Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, crede că moțiunea de cenzură împotriva guvernului va fi adoptată. Dar admite ce PSD nu își dorește să dea jos guvernul Orban, ci să sancționeze, cităm,: „schimbarea regulilor în timpul jocului”.

Președintele Marian Pavel crede în moțiune dar nu și în alegerile anticipate

PSD contează pe 231 de voturi, crede senatorul Pavel, care susține că 228 de parlamentari din cele două partide vor vota moțiunea de cenzură. La ceste voturi se mai adaugă încă trei venite de la grupul parlamentar Forța Națională (Teodor Meleșcanu și Grațiela Gavrilescu și încă un parlamentar nenominalizat), ceea ce asigură, teoretic, voturile necesare pentru adoptarea moțiunii:

Noi suntem un partid serios. Nu există varianta în care să nu susținem moțiunea de cenzură pe care am introdus-o și pentru care am stabilit și calendarul. În acest moment, doar cu sprijinul UDMR și a încă trei parlamentari avem 232 de voturi. Nu vorbim aici de voturile de la Pro România sau cele de la minorități și neafiliați. Ne mai trebuie un singur vot. Deci sunt convins că moțiunea de cenzură va fi adoptată fără probleme”.

Pavel spune că moțiunea are rolul de a atrage atenția publicului cu privire la schimbarea regulilor în timpul jocului. Președintele PSD afirmă că argumentele invocate de liderii PNL pentru a susține necesitatea alegerii primarilor în două tururi sunt false:

„Este incorect să schimbi regulile jocului în timpul jocului. Demersul nostru vrea să atragă atenția asupra acestui aspect. Argumentele invocate de liderii PNL pentru a susține asumarea răspunderii sunt false. Ei spun că prezența la vot va crește dacă alegerea primarului se va face în două tururi.

În 2016 alegerile locale s-au desfășurat în două tururi. Prezența la vot a fost de 48,4%. În 2012 alegerile au fost în două tururi iar prezența la vor a fost aproximativ egală, circa 48%.

Din 3186 de primari aleși în 2016, 2275 au câștigat cu peste 50% din voturile exprimate. Adică aproape 72% dintre ei câștigau în primul tur. Deci despre ce schimbare vorbesc liderii PNL că eu nu prea înțeleg. ”

Președintele PSD spune că ținta partidului nu o reprezintă înlăturarea guvernului și că este normal ca alegerile parlamentare să se desfășoare la termen:

„Eu nu cred că este în spiritul democrației ca ori de câte ori un partid se confruntă cu o erodare de popularitate trebuie organizate alegeri anticipate. PNL și-a asumat guvernarea și a demonstrat că a avut susținere pentru a da jos guvernul PSD și a instaura guvernul președintelui Johannis.

În acest context nu văd de ce nu ar trebui să-și ducă mandatul la capăt și să guverneze până la alegerile parlamentare din toamnă. Dacă se ține de programul ce i-a fost votat în parlament guvernul Orban nu ar trebui să aibă nicio problemă în a implementa măsurile anunțate la instalarea în funcție.

Noi vrem să guverneze și să-și arate competențele. Sigur că ce vedem este departe de ce se lăudau că vor face când erau în opoziție. Dar timp mai este așa că ar face bine să guverneze și nu să se folosească de scenarii fantasmagorice cum este cel privind alegerile anticipate.”

Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită luni, de la ora 14.00 în plenul Parlamentului. Potrivit lui Pavel sunt mari șanse ca în termen de 5 zile moțiunea să fie dezbătută și votată. Data votului nu a fost încă stabilită.