„Gâlceavă în cimitir” – lung metraj de două paralele regizat în Consiliul Local Slobozia

Luna ianuarie a debutat cu un nou episod din seria The Avengers (Răzbunătorii, pentru neinițiați), peliculă al cărei scenariu s-a copt în studiourile greu de autorizat Nana Production (momentan autogară) de la bariera Sloboziei. În acest nou episod o eroină anonimă apărută de nicăieri încearcă să alunge din cimitir firma Petracom, condusă de maleficul Radu Paros, consilier personal al primarului Mocioniu. Bătălia s-a dat în ședința ianuarie, dar forțele binelui au pierdut lamentabil pentru că, nu-i așa, unde nu-i cap, vai de picioare.

Răzbunătorii se revoltă

Totul a început de la câteva critici aruncate de maleficul Paros la adresa consilierilor locali în cadrul unei emisiuni la maleficul post de radio pe care îl patronează. Preocupat de criza locurilor de veci care lovise galaxia, meșterul funerar Paros a aruncat cu epitete către dregătorii sistemului solar, pe care i-a numit „nemuritori”.

Consiliul Local Slobozia- lume multă…

Cu dibăcia-i proverbială, Paros sugera că cei 21 de consilieri locali care fac și desfac lucrurile în sistemul nostru solar nu se preocupă îndeajuns de subiect. Cu alte cuvinte, crezându-se eterni, dregătorii simt o durere profundă la bascheți deoarece ei nu au nevoie de loc de odihnă veșnică.

Vorbele lui Paros au stârnit gâlceavă mare în primăria galactică! Cei doi viceguvernatori ai primarului s-au prezentat la maleficul post de radio și au cerut un drept la replică. Democrat din născare, maleficul Paros i-a primit și le-a pus în gură microfonul. Dar cei doi vici (formă de plural nereușită) n-au dovedit aceeași măiestrie ca maleficul, iar vorbele lor s-au risipit inutil în eter. Atunci Răzbunătorii au înțeles că, așa cum pe Mike Tyson nu-l bați la box, tot așa nici ei nu-l vor înfrânge pe maestrul funerar la gargară. Așa a apărut în mințile lor luminate planul B.

Atacul clonelor – The Iron woman strike back

Un grup de temerari s-a format la repezeală și a decis să atace imperiul maestrului funerar din cimitir. Lovitura asupra navei amiral a maleficului Paros urma să fie dată de o inimoasă luptătoare pentru dreptate socială, echitate și pace recrutată din Ghilda Ialomițenilor, un partid eșuat în Consiliul Galactic Local dintr-o eroare inexplicabilă a istoriei.

O cheamă Luminița, zisă și Iron Woman pentru curaj mai mult decât pentru alte capacități, nume predestinat pentru a aduce pacea în cimitir și a restabili ordinea printre cei plecați în lumea drepților. Inimoasa luptătoare a declanșat atacul luând la țintă firma Petracom, un fel de Steaua Morții din cimitir, chiar în proxima ședință a Consiliului Galactic Local. Deși echipată precar și fără mijloace lingvistice sofisticate, Luminița a deschis focul brutal:      

„Am fost catalogați ca nemuritori, cei 21 de nemuritori, Nu știu cum își permite acea persoană care este, cum să zic, patronul radioului din Slobozia, să spună că din cauza noastră oamenii nu pot beneficia de locuri de veci.

Cum își permite să spună așa ceva în condițiile în care în acești 3 ani noi am votat toate proiectele de hotărâre pentru a asigura aceste locuri de veci? Deci se iese pe post și se induce în eroare de consilierul personal al domnului primar și proprietar de radio să ne spună că noi suntem nemuritori și din cauza noastră”…

După această șarjă complet ratată, eroina din Ghilda Ialomițenilor a schimbat brusc macazul și a decis să lanseze atacul final într-o operațiune gen kamikaze nemaiîntâlnită în istoria războaielor galactice. Curat meșteșug de tâmpenie, cum ar fi spus Ion Creangă:

„Domnilor consilieri! Am o propunere pentru dvs. De urgență, pentru că nu avem decât două locuri de veci, să inițiem un proiect de hotărâre prin care să scoatem acele coșmelii, care consideră că fac servicii funerare în cimitir, și să anulăm concesiunea acestui domn pentru a asigura locurile de veci.

“Am înțeles că este o lege prin care, dacă nu are avizul Consiliului Local, această societate nu are dreptul să funcționeze acolo. Deci vreau în viitorul apropiat să facem un proiect de hotărâre și să mai asigurăm niște locuri de veci. Vreau să vă spun că această societate și să le spunem cetățenilor că nu-i avantajează cu nimic pentru ce aceste lucrări la această societate sunt foarte scumpe, oamenii doresc să facă și cu alte societăți, cred că domnul acesta a devenit proprietar al cimitirului și poa’ să mă jignească cât dorește și aș dori ca cei ce am fost jigniți să facem o plângere la CNA pentru că această persoană se consideră proprietar pe acest domeniu public, așa și dumnealui când vine o altă societate să presteze această persoană face în așa fel încât angajaților dumnealor, ăăăăă, angajații dumnealor să se ducă la lucrarea respectivă făcută de altă societate pentru a le strica noaptea lucrarea. Am dovezi în sensul ăsta, am persoane care prestează și au fost și amenințați aceste persoane. Am dovezi, da. Că nu vorbesc niciodată în necunoștință de cauză. Deși rog ca domnii consilieri în viitor să mă ajute să inițiem acest proiect de hotărâre pentru a scoate această societate de pe domeniul public. Domnu’ primar, își permite să ne jignească pe postul dumnealui de radio, să ne jignească și în momentul când nu-i ies pasențele personale începe să împroște în consilierii locali. Noi suntem cei 21 de nemuritori s-au adresat cu conotații sexuale, deci….”

Vorbele mitraliate de luptătoare au lovit în plin. Logica și limba română au sângerat de moarte, iar Steaua Morții s-a clătinat cu tot cu Paros. Încurajați de succesul Luminiței, ceilalți luptători au prins curaj și au ieșit din cotloane. Dar nu să dea și ei un pumn ca la orice scandal, ci doar să-și exprime atașamentul la cauză. Runda s-a încheiat în aplauze. Curând aveau însă să afle că mare brânză nu făcuseră. Brânză, adică produsul obținut din lapte vrem să zicem.

Cu proiectu’ la psihiatru sau cine o consiliază pe consiliera Luminița

Ajunsă în această fază bătălia se mută din registru SF și intră în zona filmului psihiatric, iar lucrurile scapă total de sub control. Luptătorii pentru locuri de veci inițiază de grabă un proiect de hotărâre a Consiliului Galactic prin care Steaua Morții să fie alungată din cimitir.

Inimoasa Luminița își pune capul la contribuție și comite proiectul care urma să restituie galaxiei 1500 de metri pătrați convertibili în locuri de veci. Lucrarea invocă tema interesului public și prevede revocarea contractelor de concesiune deținute de firma maestrului funerar.

Când toate cărțile păreau făcute iar maleficul părea anihilat o perturbare în spectrul legii își face simțită prezența. Serviciul Urbanism emite o opinie scrisă conform căreia rezilierea nu se justifică. Oamenii spun că ar trebui vreo 3 ani ca Primăria Galactică să poată prelua terenul și acareturile maleficului Paros. În plus, zic ei, ar trebui ca Primăria Galactică să-i ofere și despăgubiri pentru expropriere. În acest interval, mai zice documentul, se finalizează extinderea cimitirului iar motivul încetării contractului, respectiv criza locurilor de veci, dispare. Oficiul juridic confirmă și el dezastru. Alungarea maleficului maestru funerar ne costă mai mult decât face. Sub aceste auspicii proaste se intră în ședință, nu înainte ca anumiți flăcăi din aparatul stricat al primarului să încerce să scoată ghiuleaua de pe ordinea de zi.  

Secretarul galaxiei spune că proiectul minune al Luminiței nu este legal și acuză că luptătoarea a făcut presiuni pentru introducerea lui pe ordinea de zi. Ofensată, Luminița ia cuvântul și lucrurile scapă din nou de sub control:

 „ Având în vedere că eu am inițiat acest proiect și l-am depus pe data de 10, vreau să vă aduc la cunoștință că acest proiect de hotărâre, după ce a fost pus, nu am fost sunată niciodată pentru a fi consiliată. În altă ordine de idei (sic!!),  deci mi s-a dat aici, spune că nu avem avizele. Dacă ei nu s-au ocupat? Cum adică nu am avize, nici n-a fost pus pe ordinea de zi la comisii. Deci cred că avea timp să-l pună pe ordinea de zi …..  Spune că este nelegal. Dacă dumnealui a considerat că este nelegal și trebuie să mă consilieze în ce am depus eu aici, de ce m-a chemat să fiu consiliată? Nici eu nu am nimic nici cu persoana respectivă nici…. este un interes public. …. Sunt 4 pereți învelite cu azbociment. Pentru ce se cere atâta timp să faci o evaluare?… Am făcut presiuni, am făcut scris, am făcut și la Prefectură și urma după aia să mă adresez Parchetului. Nu este normal să ni se îngrădească dreptul la inițiativă. Sunt consilier local, trebuie să fiu respectată și să mi se dea dreptul…”

Epilog

Această ciorbă cinematografică are, dincolo de umorul generat de dibăcia discursului eroinei, un tâlc anume. Doamna consilier a elaborat un proiect doar pentru faptul că un nene a îndrăznit să critice public corpul consilierilor locali. Nu interesul public o mână în luptă și asta rezultă din contextul în care gâlceava are loc.

Firma Petracom nu poate fi scoasă din cimitir prin rezilierea contractelor de concesiune fără existența unui interes public și fără despăgubiri juste. Așa spune legea pe care doamna consilier n-o cunoaște deși ar fi trebuit s-o cunoască.

Rezilierea durează luni de zile sau chiar ani, dacă valoarea despăgubirilor aprobată de consilieri este contestată de concesionar. În acest interval extinderea cimitirului pe terenul cumpărat de primărie se materializează. Iar interesul public care justifică rezilierea concesiunii dispare. E o logică la mintea cocoșului. Și chiar a găinii aș putea să zic. Și atunci cum să încadrez mutarea doamnei din punct de vedere logic? Să fie generată de creier sau de ficat? În ambele variante doamna iese prost. Atât de prost că te apucă mila și sila. Simultan!