Cod roșu la DADP. Directorul Roșca, mazilit pe altarul viscolului

Directorul DADP Slobozia a fost demis ieri de primarul Moconiu. La nici 24 de  ore de la încetarea urgiei albe care s-a lăsat inclusiv cu morți, domnul primar a făcut o evaluare sumară a activității managerului DADP. Execuția ce a urmat a fost și mai sumară. Lui Roșca i s-a imputat faptul că două utilaje navigau prin nămeți fără să intervină. Grav,  a zis edilul și a ridicat sabia dreptății lovind necruțător în managerul pe care l-a girat ani de zile și de activitatea căruia s-a declarat mai mult decât satisfăcut în repetate rânduri.

Directorul DADP, spune dl primar, a furnizat la ședința de joi date care nu au fost conforme cu realitatea. Nu s-a acționat cu material antiderapant, mai spune edilul, iar această stare de fapt a constat-o, joi după ora prânzului,  cu propriile-i simțuri în teren. Pentru că nu a văzut pe străzi personalul care ar fi trebuit să acționeze, primarul a emis decizia de încetarea a contractului de management al domnului Roșca.  

În replică, Roșca se apără printr-o postare pe contul de Facebook în care explică:

Pentru mine intervalul 5-6-7 februarie a însemnat zeci de ore de muncă non-stop. În aceste intervale m-am ocupat împreună cu personalul din subordine de zeci de arbori și crengi de dimensiuni mari ce s-au prăbușit peste liniile de tensiune, clădiri, căi de comunicați, apoi de curățarea drumurilor. Răspunsul domnului primar a fost o conferință de presă și o misivă transmisă la sediul DADP prin care eram înștiințat că sunt demis “.

Postarea fostului director DADP, Vali Roșca, pe contul său de Facebook

Dincolo de exigențele primarului aflat în campanie electorală, demiterea lui Roșca pare o măsură de tip paratrăsnet menită să canalizeze nemulțumirile inerente ale populației către un terț numai bun de sacrificat. Chiar dacă operațiunile DADP nu au avut eficiență maximă, în Slobozia s-a circulat decent. Din această perspectivă, măsura dispusă de primar pare excesivă și nedreaptă. Asta cu atât mai mult cu cât a fost luată la cald și fără o analiză aprofundată a intervenției DADP.

Nu în ultimul rând, activitatea lui Roșca ar trebui judecată pe baza prevederilor din contractul de management și nu în raport de interesele electorale ale domnului Mocioniu. În cei doi ani de activitate ca manager al DADP nu am auzit să fie făcută publică vreo evaluare a managerului.

Singura evaluare disponibilă este cea văzută cu ochiul liber de către cetățeni. Și ea arată că orașul a câștigat din activitatea lui Roșca un plus de curățenie, spații verzi mai bine întreținute, locuri de joacă pentru copii reabilitate și sigure. Față de perioada de dinaintea lui Roșca, activitatea DADP este incomparabil mai bună. Iar asta ar fi trebuit să conteze în evaluarea primarului. Nu știm în ce măsură destituirea abruptă a managerului va rezista în cazul unei contestații în instanță.

Dl Mocioniu, în calitatea sa de primar, ar trebui să cumpănească bine înainte de a lua o măsură atât de drastică. Domnia sa n-ar trebui să acționeze conform principiului <<eu te-am pus, eu te dau jos>>. Și, mai ales, n-ar trebui să conducă instituția sacrificând oameni doar pentru a-și conserva imaginea, așa cum pare că a făcut-o acum. Nu este nici legal și nici moral să procedeze așa.  Astăzi țapul ispășitor este Roșca. Dar mâine?  Isprava primarului naște o întrebare legitimă. Dacă dl Roșca l-ar fi urmat de dl Mocioniu la Pro România și n-ar fi rămas în PSD, cum s-ar fi văzut intervenția DADP astăzi?