Friday, July 25th, 2014

Cu câteva săptămâni în urmă, la Urziceni, au fost arestați câțiva cetățeni moldoveni și ucraineni care puseseră la cale răpirea fiului lui Gheorghe Ceteraș, cel mai bogat cetățean din județ. Grupul care se pregătea să-l răpească pe fiul miliardarului a fost arestat exact în poarta fabricii de mezeluri din Urziceni, acolo unde acesta urma să ajungă. Operațiunea s-a desfășurat pornind de la interceptări telefonice ale SRI din care rezulta că fiul lui Ceteraș urma să fie răpit sau chiar asasinat. Informația care circulă neoficial este că SRI realiza interceptări într-un dosar care vizează retrocedările de păduri din zona Covasna, în urma cărora dl Ceteraș a încasat o sumă consistentă. Există însă și varianta că grupul infracțional solicitase o taxă de protecție pe care miliardarul nu a dorit să o plătească. În urma afacerilor cu pădurile obținute pe bază de drepturi litigioase Gheorghe Ceteraș a încasat circa 100 de milioane de euro.

În 2009, Ialomița era zguduită de un mega scandal. Printr-o firmă bidon mutată din Constanța în comuna Ion Roată au fost comercializate ilegal cantități uriașe de motorină. Carburantul era destinat, în scripte, navelor maritime, și era scutit de accize. În realitate, motorina a ajuns în rezervoarele autovehiculelor de transport. Valoarea tranzacțiilor a depășit 2600 de miliarde, în cauză fiind inițial cercetați câțiva vameși și vreo doi oameni de paie băgați la înaintare ca administratori ai firmei bidon. După o cercetare sumară dosarul a fost declinat, peste capul fostului șef DNA Dumitru Cristudor, direct la DIICOT. După aproape 5 ani, timp în care nu s-a mai aflat nimic despre acest dosar, lucrurile iau o întorsătură spectaculoasă. Surse judiciare susțin că cercetările extinse au scos la iveală implicarea unor firme de profil din Ialomița și a doi foști inspectori fiscali din cadrul fiscului ialomițean. Până la momentul în care vom putea dezvălui noutățile din dosar să ne reamintim datele problemei!

 Bidon made in Constanţa, mutat la Ion Roată

La data de 11 mai 2009, societatea comercială Dumi-Mar Telecons SRL Constanţa îşi stabileşte un punct de lucru în Ialomiţa. Pentru aceasta firma a închiriat un depozit de carburanţi aparţinând firmei Ciril Com Ion Roată, controlată de Marius Cazacu, fiul preşedintelui PD-L Ialomiţa Marinică Cazacu. La acest punct de lucru societatea urma să desfăşoare comerţ cu ridicata al  combustibililor solizi, lichizi şi graşi precum şi al derivatelor. Contractul de închiriere intervenit între cele două firme, care în cele din urmă se va dovedi doar o hârtie fără valoare, a fost autentificat la notariat. În baza acestui contract, administratorul Dumi Mar, Zaharia Dumitru, a depus la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale o cerere prin care solicita autorizaţie de antrepozit fiscal pentru activitatea de depozitare de produse energetice. Mai exact spus, băieţii încercau să obţină autorizaţie pentru comercializarea carburantului destinat navelor maritime şi fluviale care, potrivit legii, este scutit de accize. Fără să îşi bată prea mult capul oamenii vameşului şef Scrioşteanu o pun de un referat prin care avizează favorabil cererea firmei din Constanţa şi propun autorizarea. Documentaţia făcută pachet şi trimisă ANV este returnată pe motiv că DJAOV Ialomiţa nu avea competenţă să întocmească documentaţia deoarece solicitantul avea sediul social în Constanţa. La data de 26 mai, firma bidon îşi schimbă proprietarul. Băieţii din spatele afacerii bagă la înaintare pe un oarecare Mehedinţă Constantin, un şomer din comuna Griviţa. Declaraţia “administratorului” cu privire la modul în care a fost racolat este relevantă:
De profesie eu sunt electromecanic şi până în 1996 am lucrat la fostul IELIF Ialomiţa iar de atunci am lucrat cu ziua la diferite persoane pentru a mă putea întreţine. Nu ştiu cu exactitate însă cred că prin aprilie mai 2009 au venit la locuinta mea numitul Aron Norel rudă de gradul 1 cu mine însoţit de Aron Claudiu Marian care mi-au propus să îmi dea un loc de muncă cunoscând că eu nu aveam din ce trăi. Iniţial au spus despre faptul că pot fi angajat ca paznic la un depozit de carburanţi la Ion Roată urmând ca apoi pe parcurs să îmi dea un alt post de muncă. Am fost de accord cu propunerea celor doi, eu cunoscându-l bine pe Aron Norel iar în cazul Aron Claudiu Marian eu îl cunoșteam….. că de fel este din Smirna. Au trecut cred circa 3 săptămâni perioada în care Aron Claudiu Marian care săptămânal trece pe la domiciliul meu cu un auto Logan albastru înmatriculat cu numere de Ialomiţa îmi dădea 30-40 de lei şi mi-a spus că mi-a găsit o altă funcţie administrator, însă să fiu de găsit pe acasă. Legătura o ţinea personal cu mine Aron Marian nu aveam telefon mobil, nici nu ştiu să-l folosesc. Cred că în mai 2009 a venit Aron Marian cu Loganul mi-a spus că a găsit locuinţă în Slobozia unde trebuie să stau şi eu având în vedere funcţia ce mi se oferă , am luat câteva lucruri şi cu acestea am mers la apartamentul din Slobozia la blocul MB 20. …  Pentru 3-4 zile cred Aron Marian mi-a spus să rămân în apartament, îmi dădea bani de mâncare şi nu desfăşuram nici un fel de activitate . Într-o zi a venit Aron Marian care mi-a spus că mergem la Constanţa întrucât firma la care urma să fiu administrator era în Constanţa iar vechiul administrator trebuia schimbat întrucât nu se ţinea de treabă. Am mers cu maşina lui Aron şi în apropiere de intrarea în Constanţa ne-am întâlnit cu un anume Bogdan care în mai multe rânduri vorbise la tel cu Aron Marian iar când ne-am întâlnit am tras concluzia că cei doi se cunoșteau bine, cred că erau prieteni. Bogdan era într-un autoturism cred Audi condus de un șofer şi noi am mers după aceştia la o locaţie pe care nu o reţin însă în apropiere era o agenţie a OTP Bank. Nu am intrat în nicio clădire şi pe capota unei Dacii unde erau alte 3 persoane am semnat o serie de documente. Din ce am înţeles eu prin aceasta deveneam asociat şi administrator al unei societăţi iar persoana care a mai semnat si ea documente a fost fostul administrator pe care îl cunosc …..

La data de 26 mai 2009 părţile sociale ale SC Dumi Mar Telecons SRL au fost cesionate lui Mehedinţă Constantin. O lună mai târziu firma îşi mută sediul social la Ion Roată, în curtea lui Cazacu şi in iulie 2009 firma primeşte autorizaţia de antrepozit fiscal pentru comerţul cu motorină pentru nave, produs care circula în regim suspensiv de la plata accizei. Infrastructura odată asigurată, s-a trecut la executarea tunului.

Vânzări de peste 2600 de miliarde în 10 luni!

Tehnic vorbind, motorina destinată navelor trebuia marcată cu o substanţă colorantă de către organele vamale şi nu putea fi vândută decât operatorilor navali. La adăpostul acestei acoperiri şi cu largul concurs al oamenilor lui Scrioşteanu, prin firma bidon de la  Ion Roată au trecut în 10 luni cantităţi de motorină impresionante. Valoarea rulajelor prin conturile firmei au depăşit 2600 de miliarde de lei. Motorina era facturată fictiv unor companii care nu au avut niciodată relaţii cu această firmă, iar procesele verbale de marcare întocmite de vama Ialomiţa s-au dovedit a fi fictive. Conform unei note de constatare a Gărzii Financiare Ialomiţa, beneficiarul real al motorinei neaccizate a fost firma Anro Art SRL din bucureşti, firmă care se ocupă de lucrări de infrastructură rutieră. Astfel, în baza declaraţiilor privind livrările şi achiziţiile de bunuri şi servicii întocmite de firma Anro Art, în 2009 livrările de motorină de la firma bidon însumează 350 de miliarde de lei cu o TVA aferentă de 67 de miliarde de lei. Inutil de precizat că firma bidon nu a depus nici un fel de declaraţii privind obligaţiile fiscale, prejudiciul parţial stabilit de Garda Financiară în baza acestei documentaţii sumare depăşind 67 de miliarde de lei. În realitate, poliţiştii au stabilit că volumul total al livrărilor de motorină de la firma bidon către Anro Art se cifrează la aproximativ 1150 de miliarde de lei numai în perioada ianuarie- iunie 2010!

Complicitate la Vamă

Toată această mega excrocherie în dauna statului nu ar fi fost posibilă fără complicitatea evidentă a clanurilor lui Scrioşteanu din Vama Ialomiţa. Deşi motorina trebuia marcată la sediul antrepozitului fiscal unde se întocmeau procese verbale de marcare, modul de lucru al vameşilor a fost altul. Îl explică administratorul formal al firmei bidon, Mehedinţă Constantin:

“Tot acest Sandu mă ducea şi la Vamă unde intram doar eu şi la camera 103 unde lucra o anume Geta, soţia lui Vasile Viktor, care şi el lucra în acelaşi birou şi le dădeam un plic cu documente. Primeam de la Geta documente, semnam că am primit originalul şi la registratură îmi aplica o ştampila dreptunghiulară şi înregistra documentele. În realitate, din cîte reţin, erau nişte procese verbale în care se făcea vorbire de faptul că a fost colorată motorina, cantitatea, mijlocul de transport. Fac precizarea că au fost situaţii când Marian şi Bogdan, în zona Vămii Slobozia, în maşină la Bogdan se întâlneau cu Vasile Viktor, cel care lucra la vamă, însă nu am fost niciodată prezent la discuţie. Eu stăteam în maşina lui Marian”.

Numai pentru anul 2009 poliţia a ridicat de la Vama Slobozia un număr de 533 de procese verbale de marcare a motorinei, toate fictive. La controlul efectuat la depozitul din Ion Roată poliţiştii au descoperit într-o magazie 92 de kg de substanţă pentru marcarea motorinei. Conform facturii, substanţa a fost cumpărată în septembrie 2009 şi a fost găsită nefolosită în octombrie 2010, ceea ce indică clar complicitatea vameşilor. Conform legii, substanţa trebuia depozită într-o magazie sigilată de vamă. La fiecare operaţiune de marcare trebuia stipulat în procesul verbal ora desigilării substanţei şi ora resigilării acesteia cu sigiliul vămii. De altfel s-a constat că în mai multe zile au fost întocmite de către vameşi câte 20 de procese verbale de marcare, perioada de efectuare a operațiunii fiind de circa 2-3 ore conform orelor de desigilare şi sigilare consemnate. Incinta depozitului de la Ion Roată era insuficientă pentru a parca atâtea cisterne, care conform procedurii era obligatoriu să fie prezente la antrepozit. Avînd în vedere amploare operațiunii, era tehnic imposibil ca ea să se deruleze fără ştiinţa sefului de vamă Ionuţ Scrioşteanu. Relevant este faptul că autorizarea firmei s-a făcut în baza unei scrisori de garanţie bancară de numai 30.000 de euro, şi aceea expirată. Aşa se face că statul nu poate recupera nici un şfanţ din prejudiciul cauzat. Acesta este un alt indiciu că afacerea a fost favorizată şi coordonată de la cel mai înalt nivel. Mai exact din vârful ANAF. Implicaţiile politice sunt evidente.

Plevuşca la apel

Dosarul a fost declinat la DNA datorită valorii prejudiciului. În cauză sunt cercetaţi inspectorii vamali Vasile Viktor Florin, Cuarente Valentin, Gheorghe Emil şi Zicu Florentina pentru complicitate la evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Mehedinţă Constantin, administratorul de drept al firmei bidon este învinuit de fals intelectual, uz de fals şi evaziune fiscală. Administratorii de fapt ai societăţii, care au coordonat întreaga operaţiune sunt  Aron Marian Claudiu şi Ghiţulescu Bogdan, ambii din Constanţa şi sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală.

 

Nici nu stiu ce ce sa incep, probabil cel mai usor ar fi sa ma prezint. Ma numesc Sorin Popa, sunt membru Salvamont Alba
si de vreo 3 ani m-am apucat si de zbor cu parapanta. Sunt un pasionat de IT si electronica si tot ce inseamna Tech, fericit detinator de titulatura de inginer diplomat!
Ieri noapte am luat si eu parte la toata operatiunea de cautare si salvare. O sa va povestesc, ce am trait, simtit si vazut eu!
Am un Gps Garmin Etrex Venturer CX, cu harti updatate, tweak-uite etc. Am investit mult timp (in 9 ani, de cand il am) cititnd mii de km de forumuri ca si asta, despre acest GPS, ca sa scot tot ce poate el sa dea mai bun. Deci este foarte preaparat, si nu ma duc nici la WC fara el. Am avut destul de multe actiuni de cautare, unde l-am folosit si a salvat vieti! De cand m-am apucat de zbor, are locul lui sfant in cockpit.
Am fost anuntat la ora 16:16 minute, sunt domiciliat in mun Aiud judetul Alba, la 141 de Km de sat Horea, asa ca drumul pana acolo necesita circa 2-2ore si jumatate. La ora 16:50 paraseam orasul, si am gonit tot drumul pe ceata, precum Colin McRae, pe o ceata oribila. Am ajuns la aproximativ ora 19, sau foarte putin peste aceasta ora!
Primul lucru pe care am incercat sa il fac, ii sa aflu coordonate. Eram mai mult ca sigur ca intr-un astfel de incidend aviatic, trebuie sa se stie cel putin coordonate. Cu toate ca pe drum le spuneam colegilor mei “ca sigur pana ajungem noi de la asa distanta, din Aiud, toata lumea este salvata etc”.
Odata ajunsi in zona unde s-a facut asa-zisa “Celula de Criza”, ne-am lovit de urmatoarele probleme:

1. PRESA NU A FACUT ALTCEVA DECAT SA NE INCURCE. S-A INTARZIA CEL PUTIN O ORA DIN CAUZA LOR (NE CEREAU SA LE CARAM OPERATORII CU MASINILE, etc)
2. POLITIA A FOST DEPASITA DE SITUATIE. TREBUIA IMPREUNA CU JANDARMII SA NU PERMITA ACCESUL FACTORILOR PERTURBATORI
3. IGSU DEPASITI DE SITUATIE, NU AM VAZUT PE UN CONDUCATOR CARE SA GESTIONEZE LOGIC SI COERENT SITUATIA
4. CEA MAI MARE SI CEA MAI GRAVA!!!!!!! LIPSA TOTALA DE COMUNICARE INTRE INTITUTIILE STATULUI TRIMISE SA ACTIONEZE

Noi cei de la SALVAMONT, am fost dati la o parte, cu toate ca aveam dotarea tehnica, cunostintele necesare! O targa speciala de transport costa 2 mii de euro, cele pe care le vedeti in filmarile de la televiziuni, si eu au preferat sa care accidentatii cu patura si doi pari de brazi, de catre padurari si jandarmi. Multi dintre salvatorii montani sunt pregatiti in centrele SMURD ca sa devina si Paramedici, ca degeaba ajungi la accidentat si nu sti ca ii faci nimic. Noua ni s-a spus sa ne retragem cand eram la 10 minute de ei!

Am sa continui povestea (m-am cam abatut de la subiect), cineva avea coordonatele exacte, am vazut si eu acum la televizor, dar noua ni s-a spus ca nu le au, si ca de la STS au stabilit un perimetru de cautare format din 3 coordonate, transformate de catre nu stiu ce specialist GIS!
Dupa ce m-am luptat 15 minute rugand in dreapta si in stanga, am reusit sa fac rost de 2 dintre ele.! Le-am introdus in GPS, si am verificat daca au vreo logica. Intr-adevar imi indica un punct aflat la 13.8 Km de unde eram noi. Am luat 2 padurari care stiau zona cu ochii inchisi si am plecat! dupa doua ore de umblat s-a ajuns la concluzia ca acele coordonate furnizate de STS erau gresite, si n-am intors la locul unde am lasat masinile. Intre timp am comunicate pe radio si pe telefoane cu colegii de la Salvamont Cluj, Bihor si Margau.
Toti am abordat cautarea din directii diferite, in asa fel incat sa cuprindem o zona cat mai mare de cautare, avand in vedere ca nu ne puteam baza pe coordonatele furnizate de STS.In acest timp mai multe persoane aveau informatii de care noi aveam nevoie dar au hotarat sa NU ni le furnizeze, si ma refer aici la politie, care au trimis padurari in directia buna dar noua nu ni s-a comunicat. inclusiv clubul de off-road au primit mai multe informatii decat noi.
La un moment dat tot convoiul de masini a plecat la vale, si padurarii care erau cu noi au luat legatura telefonic cu colegii lor care erau foarte aproape de avionul prabusit. De indata li s-au luminat fetele si au zis : “stim unde is, si va putem duce pe un drum numa de noi stiut, ii periculos ca ii gheata, si ii drum forestier abrupt, dar daca reusim sa trecem de 4 puncte critice, atunci ajungem pe culmea dealului exact deasupra loc, si de acolo pe jos ajungem in 5 minute”
Zis si facut, ne-am suit in masina (o Lada Niva Pick-up 4×4 du reductor si diferential blocabil) si ne-am despartit de convoi, am urcat pe cel mai extrem drum pe care am urcat in viata mea, si la un moment dat din spate ne-au ajuns doua masini de la Transilvania Off-road, ne-au urmat o buna bucata de drum, si eram bucurosi ca au masini puternice si ne pot ajuta la transportul accidentatiilor, dar la un moment dat, s-au intors din drum, si nu i-am mai vazut!
La scurt timp ni s-a cerut sa ne retragem, cand eram la 10 minute de mers pe jos de locul accidentului!
Cam asta ii pe scurt ce am trait eu si colegii mei!

Informatiile astea is brute, imi pare rau ca nu am fost lasat sa imi fac ce am fost invatat sa fac! Iubesc ceea ce fac, puteti sa dati cu orice in mine sau Salvamont, dar am crescut in munte, am avut probleme, si mi-as fi dorit sa fi avut pe cineva ca si colegii mei, la care sa apelez in momentele alea critice, dar nu erau pe vremea aia. Facem tot ce facem din cauza ca, chiar vrem sa credem ca mai exista un pic de umanitate in tara asta si ca valorile umane le eclipseaza pe cele materiale. Nu remuneratia ne tine in job-ul asta, si nu ne punem la bataie sanatatea si viata pt. un pumn de marunti, ci pentru ca ne place le vedem fetele fericite ale oamenilor pe care ii salvam. Si ii ajutam cu placere intotdeauna!

Nu vreau sa starnesc polemici, nu am energie necesara de risipit, au cei din presa, si aia care stau in studioul
televiziunilor si nu au habar ce inseamna sa umbli noaptea prin zapada ud la picioare, cu rucsac de 20 de Kg in spate
incercand cu orice pret sa iti ajuti un seaman! Ca asa vrei si poti!

Ieri, în jurul orei 15.00, comisarul șef Cornel Tache, șeful serviciului de investigare a fraudelor, a fost reținut în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe șoseaua de centură a Sloboziei. Surse judiciare susțin că polițistul a fost depistat cu suma de 200 de milioane de lei care-i fusese oferită de către omul de afaceri Gheorghe Ungureanu, cunoscut dealer de cereale, cercetat în  dosare de evaziune fiscală. Operațiunea a început în jurul orelor 08.00-08.30, când Ungureanu a fost săltat de DNA și condus la București. Acolo a primit suma de bani marcați care a fost ridicată, câteva ore mai târziu, din mașina comisarului Tache. Mascații au făcut percheziții amănunțite în sediul IPJ și, se pare, au ridicat mai multe documente din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Neoficial circula varianta conform căreia Tache ar fi primit banii de la Ungureanu pentru o cantitate de grâu pe care i-o vânduse cu ceva timp în urmă. Astăzi, 17 septembrie, se așteaptă ca polițistul să fie prezentat pentru arestare în fața unui judecător, în vreme ce Ungureanu este liber. În aceeași seară au fost audiați și alți oameni de afaceri din Slobozia și au fost executate percheziții la sediul unor firme.  Se pare că anchetele DNA au legătură cu dosare mai vechi instrumentate de fostul șef al structurii locale, Dumitru Cristudor și că aceste anchete vizează oameni politici din vârful ierarhiei pe care fostul procuror i-a protejat.

“A propos de Hayssam. Mă întreb cum ar fi arătat spaţiul presei dacă în scandalul cu răpirea jurnaliştilor în Irak s-ar fi spus că, cel puţin jurnalistul de la România liberă(nn.Ohanesian), dar nu singurul, a fost trimis pentru a completa veniturile extra-redacţionale -dar făcute cu instrumentele jurnalismului şi cu carne de tun din redacţie- de către maeştrii în şpăgi ai presei române. Dacă Ovidiu şi-ar fi depăşit trauma altfel decât aruncând cu lături în stânga şi-n dreapta după eliberare printr-o operaţiune plătită de contribuabil şi nu de şpăgarul care i-a ordonat plecarea (unul din şefii de secţie, preten cu Hayssam, cu care nu se afla la prima afacere de acest tip, cu acordul conducerii ziarului) . Dacă ar fi vorbit despre condiţiile umilitoare în care a fost trimis în Irak: comandă de redacţie fără drept de apel, fără telefon mobil, adică fără roaming, să n-aibă nici de pe ce trimite un SOS, cu o diurnă de înfometare, că aşa-i preţăluia redacţia pe jurnaliştii de investigaţie. Dacă ar fi existat o mişcare responsabilă, a unor jurnalişti responsabili care să spună în gura mare cum e cu şpăgile în presa română, cum e cu articolele la comandă din presa română, cum e cu presiunile inumane pe care le suportă un jurnalist care înţelege să scrie potrivit cu propria-i conştiinţă, cu dreptul publicului la adevăr. Dar asta ar fi o poveste prea frumoasă, care nu ar avea nimic în comun cu spaţiul presei de acum. Pentru că presa de acum este după chipul şi asemănarea celor care au făcut din accederea la pârghiile de conducere din redacţii doar o ţâţă bună de supt, cu dispreţ profund faţă de “boborul” (aşa-i gratulează şefii de redacţie pe cititori, ca să ştiţi) “care vrea doar scandal, nu investigaţie”. Aşa sună în general reproşul adresat unui jurnalist serios care-şi face datoria şi nu dă bombe de presă ci informaţie documentată, verificată şi procesată cu preţuri plătite doar pe cont propriu. A, să nu uit: cel care a “aranjat” plecarea jurnaliştilor în Irak şi-a dat demisia din redacţie imediat ce Al Jazeera a făcut publică răpirea jurnaliştilor trimişi într-o farsă plătită cu preţuri infernale pentru psihicul lor. Şi s-a angajat, ei nu vă miraţi prea tare, consilier al lui Becali. Iar redactorul şef al ziarului, la scurt timp, după schimbarea patronatului, consilier al lui Voiculescu.(Bogdan Ficeag). Adică fix în direcţia opusă celei pentru care urla comenzi şi te acuza că nu eşti suficient de “antipesedist”. Asta ca să nu vă mai miraţi că-l vedeţi pe Harnagea, fostul şef al agenţiei de ştiri de la România liberă, debitând inepţii pe Antena 3; inepţii pe care nu le-ar putea comite nici un copil care deţine un organ minuscul al gândirii logice, darămite un ditamai fost şef al spionajului!”

Acum, răpitul fost la Romania Libera, Ohanesian, vrea despagubiri de 2 milioane de euro. Și ne mai mirăm ca presa scrisă a falimentat!

Plecat pe șeștache cu tăigăile în sac de la fostul loc de muncă, bucătarul viril Borsch Caien s-a reprofilat pe torturi. Nu este vorba despre torturile pe care i le aplică săptămânal femeii cu numarul de inmatriculare AhAhAh (auzi cumătră, dacă bărbac-to e mâna a doua la CJI asta nu înseamnă că poți să-ți parchezi gipanul pe unde te apucă mâncărimea), ci de torturi comestibile. Pe care atunci când nu are timp,chef sau bani de materie primă, le comandă de la fabrică. Adică de la mama lor, LaCosta.

Cofetăria LaTigaie

a plecat cu stângul în afaceri. Băiatul de mingi a creat o companie multinațională în vederea implementării unui brand de mare impact. Cum piața restaurantelor este plină ochi iar el și oala de ciorbă sunt certați iremediabil, s-a gândit s-o ardă pe prăjituri. Adică să se bage într-un domeniu în care chiar nu are nicio treabă. Primul pas a fost făcut cu stângul. Ca să facă rost de mijloace de producție, Borsh Caien a șutit în fapt de seară 7 tigăi de la restaurantul LaCosta. La ce i-or fi fost necesare tigăile pentru cofetăria pe care o avea în cap, nu se știe. Se știe doar că un băiat cu mușchi de la firma Galant Security l-a prins în fapt după ce l-a fugărit prin parcul de la stadion. Inspirat din filmele cu gansteri, Borsch Caien a răpit tigăile într-un sac, echipat corespunzător și deghizat cu ajutorul unui fes. Eșecul  dotării l-a ambiționat pe bietul pițar șef, care a găsit o metodă legală de a-și dota cofetăria,o marcă piratată și ea. Prin metode specifice, respectiv țeapa, băiatul viril a reușit să convingă niște firme să-l crediteze. Așa s-a născut o denumire de firmă sofisticată, pe care Polonic o propune fraierilor. O găselniță de pe Internet pe care micuțul om de afaceri vrea s-o breveteze drept marcă mioritică. Până să pornească în forță cu noua afacere, pițarul viril a testat piața. Mai întâi a intoxicat-o cu informația că LaCosta nu mai produce prăjituri. Apoi a  primit o comandă și neavând cu ce s-o execute întrucât operațiunea Tigaia eșuase cu succes, omul a comandat tortul direct la LaCosta. A  ieșit mai ieftin iar tortul a fost mai bun. Cum fără tigăi nu poți să faci tort este foarte probabil ca noua afacere va avea la bază acest sistem de producție. Mai nou, Virilache se pregătește intens să lanseze cozonaci la tigaie si savarina cu sirop de limbă, știe el cum și unde!

O glumiță de vreo 25 de miliarde șiun găuroi de 40.000 de euro

Pe la colțuri se vorbește că micul pițar și-a mascat dobânzile plătite la cămătari în stocuri fictive de haleală. În evidențele făcute pe genunchi Borsch Caien avea materii prime 25 de miliarde de lei. Adică fără să calce prin piață, cumătrul ar fi gătit non stop vreo 2 ani. Asta cât timp a fost administrator. Când a pierdut frâiele,omul s-a reprofilat pe găbjirea încasărilor de la clienți. Adică venea taica popa să facă un praznic de post, plătea cash iar Borsh umfla mălaiul  și o punea de mămăligă la Călărași cu doamna AhAhAh. Așa a îngropat un Porsch beton pe care  a reușit să-l dea cu roțile în sus undeva în Bulgaria. Deranjul a fost minor. Doar vreo 40.000 de euro. Dar de banii aștia a dat-o pe spate și pe doamna,nu doar mașina. Trecut de la polonic la făcăleț și de la ciolănaș la scoveargă,  micul pițar promite noi aventuri. To be continued!

În România roşie guvernată de premierul Xerox toate lucrurile bune se vor întâmpla de la anul. Pentru că anul acesta poporul nu poate primi decât Multe Urări şi Iubire Eternă de la mamelucii USL, toate promisiunile electorale gogonate destinate prostimii au ca termen de materializare anul 2013. Până şi madam Pocora, deputata de import, şi-a adaptat gargara electorală astfel încît de la anul care vine să se reverse deasupra colegiului păstorit de primarul cheferist lapte pasteurizat şi miere ecologică de la muştele de tomberon. Aflată în turneu de promovare la Feteşti, Pocoriţa promite profesorilor  4% din PIB. Trai neneacă, că banii se vor revărsa deasupra şcolii româneşti şi vor umple buzunarele cadrelor care urlă la lună după lefuri, dar care produc bacalaureaţi de cascadorii râsului. În acest răstimp, de la televizor, premierul Mickey Mouse anunţă şi el creşteri de salarii, baborniţa de la Muncă trâmbiţează indemnizaţii la kil pentru mame iar Florin Georgescu, dinozaurul cu pedale de la BNR, tace ca peştele pentru că nu vrea să le strice oamenilor plăcerea de a mînca rahat. Nici nea Vasilică al lui Ciupercă nu se lasă mai prejos, anunţînd excedente bugetare la Consiliul Judeţean deşi Comisia Europeană tocmai ce a supt vreo 20 de miliarde din bugetul nostru deoarece Cinstitul Vasile a plasat mălai fără licitaţie la holdinguri. Relevant pentru starea de spirit dintre sânii siliconaţi ai USL este evenimentul petrecut la Feteşti cu inevitabila doamnă Pocora în prim plan, care deşi se revendică din ţeava ideologică a Brătienilor are pedigriu politic de la Bogdan Olteanu (prietenii ştiu cum l-a luat). În buna tradiţie socialistă, golanii liberali au organizat o întrevedere cu pensionarii, operaţiunea de prostire tipc bolşevică devenită deja clasică. Numai că la manifestarea respectivă, din cauza lui Băsescu şi a PD-L care au furat toţi banii, primarul Vasile Roaită n-a avut mărunt să pună ceva în gurile flămânde ale pensionarilor votanţi. Aşa că le-a pus ceva flori. În mână adică. Revoltaţi, pensionarii au părăsit incinta şi au lăsa-o pe femeia cu părul roşu să vorbească singură. Băieţii au înţeles că nu mai mai merge cu gargara. Şi că până la anul când se va vărsa castronul cu bunăstare, fraierii trebuie ajutaţi cu niscaiva mită electorală. Aşa s-a născut caravana galbenă care bate colegiul 1 şi dă de mâncare la şefii de cuib şi agenţii electorali. Cantităţile sunt mult diminuate că şi sponsorii tradiţionali s-au plictisit şi au sărăcit tot îndesându-le mălai la buzunar şi la pachet ca să primească la schimb nu contracte, ci mulţumiri. După cum se vede, mutaţia provocată de criză în comportamentul carnasierilor socialişti este simplă: vă dăm mâine, dar voi votaţi-ne azi. Proşti, se pare, se mai găsesc.

PS. 1  Că USL va da tot Multe Urări şi Iubire Eternă după alegeri o arată situaţia economică din Europa. În 2013 se anunţă recesiune în toată lumea. La noi însă, nu!

PS 2 Doamna Pocora, când mai băgaţi gargară în presă, marcaţi-vă textele cu P. Litera vine totuşi de la “publicitate”, nu de la ce credeaţi dvs!

Teoretic, partida s-a încheiat. Operaţiunea “Occupy Cotroceni” s-a soldat cu un eşec. În ciuda campaniei mizerabile făcute de USL, în ciuda manipulării ordinare a bugetarilor şi pensionarilor, boicotul forţelor de dreapta a blocat demiterea preşedintelui. Victoria, căci despre o victorie este vorba indiferent ce spun cei de la USL, este cu atât mai preţioasă cu cât maşinăria infernală pusă în funcţiune de cuplul Ponta-Antonescu a produs fraude majore şi la vedere. Mii de salariaţi au fost şantajaţi cu pierderea locului de muncă pentru a vota, urnele mobile au produs sute de mii de voturi fictive, iar în feudele PSD prezenţa la vot s-a apropiat de procentele înregistrate pe vremea lui Ceauşescu. În mod normal, armata de clone a USL ar trebui să recunoască înfrângerea şi să îşi vadă de treabă. Guvernul acesta, instalat aşa cum a fost instalat, are multe de făcut pentru electoratul căruia i se adresează. Iar până acum nu a făcut absolut nimic. Antonescu trebuie să-şi ia catrafusele şi să plece la somn, iar USL trebuie să găsească urgent un prim ministru căruia cancelariile europene să nu-i trântească uşa în nas. Din păcate pentru stabilitatea României, lucrurile nu sunt aşa de simple cum par. Prin iniţierea referendumului USL şi-a pus toate ouîle într-un singur coş iar coşul s-a făcut ţăndări. Antonescu s-a implicat până în gât, absolut ilegal, în campanie perdantă iar Ponta a devenit paria pentru liderii Uniunii Europene. Cu cei doi lideri astfel stigmatizaţi USL nu are prea multe opţiuni. Şi, ca atare, va încerca probabil să forţeze orice obstacol pentru a-l elimina pe Traian Băsescu. Calculul lor este simplu. Situaţia economică nu le permite excese de populism bugetar şi nici pomeni electorale pentru alegători. Clientela politică şi transpartinică îşi vrea partea după ce a finanţat două campanii electorale faraonice în care s-au tocat milioane de euro. Şi, colac peste pupăză, situaţia politică creată de nebunia pe care cei doi au declanşat-o în mod iresponsabil va atrage scumpirea creditelor absolut necesare pentru plata pensiilor. Cum în visteria statutului nu există bani de pensii pentru luna noiembrie iar dobânzile pentru creditele pe termen din ce în ce mai scurt ce pot fi contractate sare de 6 %, situaţi pare una fără ieşire. Iar bomba socială riscă să explodeze fix în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Situaţia este disperată pentru USL şi reclamă, în consecinţă, măsuri disperate. Există doar două soluţii. Să schimbe garnitura la vîrf datorită presiunilor din baza organizaţiilor sau să forţeze până la capăt în proiectul absurd şi periculos în care puciştii s-au implicat. Cale de mijloc nu există. Nici pentru ei şi, din păcate, nici pentru noi.

PS. Ponta delirează deja. Se gândeşte să atace la Curtea Constituţională referendumul pe motiv că PD-L a boicotat votul şi clamează 8 milioane de voturi pentru demiterea preşedintelui ignorând 11 milioane care s-au opus prin absenţă. Cred că soluţia aleasă deja de uslamişti este cea iraţională.

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944

1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin “Poarta Iasiului”

Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: “Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.

Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond

Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.

Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.

La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.

Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca “singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca “participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate”. Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. “Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti – Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita – a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar “Poarta Iasiului” a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.

Roosevelt sustine capitularea neconditionata

În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca “noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.

Opozitia din România – Maniu si Bratianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: “Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: “El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil – la Helsinki si Fred Nanu – la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.

Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.

Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras

Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa  parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:

a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.

Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: “Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de “glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.

Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul “Poarta Iasiului”

O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o “consfatuire de rutina” Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ “Poarta Iasiului” sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.

În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german “Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.

Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate “General Wohler”.

Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate “General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.

La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în “Poarta Iasiului”, iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.

Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din “Poarta Iasiului” s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.

Antonescu – arestat chiar în Palatul Regal

În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo… a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.

Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat – linia Focsani-Namoloasa-Galati – prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.

Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.

Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca “act de înalta tradare”, iar altii ca “grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.

În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin “armistitiu” dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.

“Antonescu reprezinta România, voi – pe nimeni”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: “Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni”.

Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea – sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii “Portii Iasilor”.

Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

20 august 1944

2. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat de acelasi Bodnaras, evadeaza de la Tîrgu-Jiu

Sorin Oane

Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olanesti-Vîlcea. Sederea aceasta îndelungata a fost interpretata de oamenii politici ai vremii ca un fel de… abdicare, caci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu îsi permitea sa fie departe de acestea si de problemele acestuia. Sederea aceasta, de aproape trei saptamîni, a fost întrerupta doar pentru doua zile, caci, la 5 august 1944, maresalul s-a întîlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în statiunea vîlceana, din lagarul de la Tîrgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreuna cu Ion Vidrascu, iar din lagarul de la Tîrgu Carbunesti evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici.

Bodnaras netezeste terenul, eliminându-l pe Foris

Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la actiunile de la Grivita din 1933; desi slab pregatit în teoria stalinist-comunista, era un bun organizator si se bucura de mare autoritate si influenta printre comunistii români. El era, practic, seful comunistilor români în 1944. Tocmai scapase de grija anihilarii secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnaras la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca si ajutoarele lui imediate acceptînd, ca hipnotizati, mazilirea.

A fost apoi “autonumita” o conducere provizorie, formata din Emil Bodnaras, Iosif Ranghet si Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal si secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesa din angrenajul loviturii de stat la care participau si comunistii, era mai curînd punctul final al luptei dintre “gruparea din închisori” si “gruparea interna, dar ramasa în libertate”, din cadrul Partidului Comunist. Comunistii din lagarul de la Tîrgu Jiu erau la curent cu evenimentele politice si militare care se petreceau atunci, datorita unui sistem de corespondenta cifrata si întîlniri secrete. Sub dusumeaua uneia din camerele lagarului, era tinut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucati de sapun.

Doua persoane au jucat un rol esential în aceasta actiune: Mihail Rosianu si Ion Gheorghe Maurer. Mihail Rosianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost si cel care a lansat versiunea oficiala a întîmplarii, într-un articol din “Scînteia”, în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El sustinea ca evadarea activului de partid aflat în lagarul de la Tîrgu Jiu devenise o conditie esentiala a desavîrsirii actiunilor politice, în vederea declansarii loviturii de stat de la 23 august 1944.

O data iesiti din lagare, ei urmau sa preia conducerea organizatiilor de partid din principalele centre ale tarii si sa organizeze grupe de partizani si formatiuni patriotice de lupta. Evident ca articolul lui Rosianu avea scop propagandistic, el încercînd sa întareasca astfel opinia dupa care comunistii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Si asta cu atît mai mult cu cît ne aflam în climatul de dupa “Declaratia din aprilie 1964″ si eliberarea detinutilor politici, dintre care unii cunoscusera îndeaproape “contributia” comunistilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.

Maurer – însarcinat sa conduca operatiunea evadarii

În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost “vioara întîi” în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.

Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai 1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea foarte bine zona.

De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a fost înstiintat de plan prin “tovarasul Krug”, care lucra la atelierul de tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca o instalatie electrica.

Maurer si Rosianu – în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu

Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior, doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare, împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore Iunian.

Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a “reconstituirii” unei masini, din Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.

12 august – evadarea

Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30 (noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.

Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei. Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga “Coloana fara sfîrsit” a lui Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte de identitate fabricate de partid.

Un membru PNT îl gazduieste pe Dej

Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.

20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: “L-am întîmpinat în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic, taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos, îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri, traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare”. Este clar ca ne aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari “mitologice” în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a “intuit” imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o formula de “eroizare” si de “nemurire” a conducatorului decît o aducere aminte.

În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti. Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici – trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont propriu.

Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti. Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra Luminoasa.

Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului. Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948, care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul evadarii.

In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona gardului.

Antonescu – la originea evadarii?

Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu, aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un “climat de întelegere cu Uniunea Sovietica”. Versiunea aceasta stirbea însa aura “eroica” a evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener “ideologic” de discutie, în cazul – foarte posibil în acel moment – al ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor secrete din tara, era preferabila “gruparea interna” unei “grupari moscovite” impusa de ocupant la conducerea statului.

Cum si-a recompensat Dej oamenii de baza

Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, “recompensele” lui Dej pentru ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au fost:

- Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului, însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd “steaua” lui începe sa urce vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al Consiliului de Ministri (1961-1974).

- Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953), ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori deputat în perioada 1946-1973.

- Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului (1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.

- Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu Vîlcea.

- Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
- Ionita Barbulescu – calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.

- Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957 devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
- Grigore Geamanu – avocat din Gorj – a fost “plantat”, în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.

- Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru parlament pe listele P.N.T – Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar lînga sediul Partidului Comunist din localitate.

3. Lucretiu Patrascanu – negociatorul de elita din Partidul Comunist

Oana Ilie

Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei “Viata româneasca” (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).

Întîlnirea cu Lenin

În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: “Hotarâsem chiar ca <atunci când voi fi mare> sa-mi schimb numele în Stefan”.

Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. “Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec”.

Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali.

“Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu”. Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: “Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti”.

Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta).

În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. “În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu”.

Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma “un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana”. Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.

“Închisorile mele”

Sub sintagma “închisorile mele”, Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei.

Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a “legii Mârzescu”, prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o “jumatate de ora”, pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 – participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 – membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.

O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944.

Desemnat pentru negocierile de la Palat

Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie.

Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei.

Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?

Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu).

O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu.

Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane.

O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România.

La prima dintre ele, “Dl. Maniu a voit sa stie – declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (…) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat”.

Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. “Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea”.

Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza

În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea.

Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.

Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.

La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: “Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla”. Patrascanu însa i-a raspuns: “Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu”. Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.

Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august.

“A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (…) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (…) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (…) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie”.

Trei întîlniri la Palat

În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului”.

Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ.

Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a “Proclamatiei pentru Tara” si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.

Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist.

Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.

Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde “a patronat” activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi.

Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber.

Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: “Am fost prieteni” (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).

O carte care n-a avut zile

prof. univ. Gh. Buzatu

Cititorul va desprinde, fara dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmeaza, ne-am propus sa staruim asupra unui reputat istoric al generatiei mele si asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 20 de ani de la moartea lui Aurica Simion si 60 de ani de la rasturnarea regimului Maresalului Ion Antonescu, eveniment caruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte stralucita, care a provocat furtuna în rîndurile securitatii de la Bucuresti.

În vara anului 1979, era prin august, a aparut o carte care avea sa stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor si cititorilor, în genere, iar – dupa cum se va vedea – si la nivelul oficialitatilor, al Securitatii si Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurica Simion, dar caruia volumul Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944 (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pagini) i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Si asta pentru ca, de-abia aparut si difuzat numai în câteva judete ale tarii, volumul mentionat a fost retras de pe piata si, imediat apoi, “topit”… Lucru neobisnuit si, mai cu seama, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitala, publicase o carte în care era sintetizata istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobisnuit, se va spune, numai ca Aurica Simion realizase… un alt 23 august, în care PCR nu mai avea un rol precumpanitor, partidele “istorice” apareau în alta lumina, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucretiu Patrascanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Maresalul Antonescu si Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente si obiective, relevându-se exclusiv actiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iata de ce, oricine apucase sa cumpere cartea, realizase o achizitie pretioasa, se dotase cu o carte “scumpa”, oricum extrem de solicitata! Cum, la Iasi fiind, am avut sansa sa-mi procur un volum din Preliminarii…, pe care aveam ulterior sa obtin si un autograf al autorului, m-am preocupat sa-l recenzez. Am notat, despre autor si carte, cele ce trebuiau si ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscuta de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul “Anuar al Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol” din Iasi (t. XVIII/1981, p. 798) am examinat cartea, retinând între altele ca “…autorul realizeaza o adevarata istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasa – si nu întâmplator – dominata de analiza, de o analiza atenta si necesara, mai ales ca numeroase si controversate aspecte sunt elucidate pentru prima data acum. Nu putem intra în detaliile demonstratiilor autorului…, însa nu putem omite ca A. Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii si evolutiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participarii tarii la razboiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axa fascista si la cauzele esecului lor… Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reusita deplina. Ea constituie o contributie decisiva spre realizarea necesarei istorii complete si veridice a României în epoca celui de-al doilea razboi mondial. A. Simion a dovedit în chip stralucit, în ultima instanta, ca istoriografia noastra dispune de excelente resurse, care pot si trebuie sa fie folosite pentru împlinirea conditiei esentiale a studiilor istorice – aflarea si afirmarea adevarului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea  a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane românesti, motiv pentru care, atât autorul, cât si Editura Dacia din Cluj-Napoca, merita cele mai sincere felicitari” (ibidem). Destinul, necrutator, peste putini ani, în 1984, l-a rapit pe Aurica Simion, în plina putere creatoare, obstei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredintat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi (t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012), am revenit asupra meritelor si semnificatiilor istoriografice ale Preliminariilor… din 1979; citez sub acest raport: “Preliminariile…, pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinta ale istoriografiei nationale contemporane, abordând probleme controversate si dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa aparitiei lor… Astazi [1985], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare si temeinic documentata. Cititorul cunoaste aceasta si Preliminariile… lui Aurica Simion, aidoma cartilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit si se citesc cu interes nu numai în centrele stiintifice din tara sau din strainatate, ci si în catune…” (ibidem). Cât priveste Omul, am consemnat în final: “L-am cunoscut pe Aurica Simion si ne-am împrietenit pe data. Nu ne-am declarat-o niciodata. O facusem prin consens. Am participat împreuna la diverse manifestari stiintifice interne si internationale. Autorul Preliminariilor… nu s-a dezmintit nicicând. M-au surprins retinerea si timiditatea lui. Sa fi banuit oare, înca de prin 1980, tainele destinului sau, sa fi fost manifestarile bolii necrutatoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor si cititorilor admiratori în plina putere creatoare? Pentru mine a fost si a ramas Domnu’ Aurica. În luna mai 1984, la Bucuresti fiind, l-am invitat la Iasi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca stia. Mi-a încredintat diverse contributii pentru Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Iasi, ca si pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context international, volum aparut în august 1984 si cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astazi, acest volum, ca si toate cartile lui Aurica Simion, îsi urmeaza drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede si brutal dintre noi” (ibidem, p. 1.012).

În Anexa am inclus doua note privind “ecourile” Preliminariilor… în rândurile opiniei publice nationale, la nivelul anului 1979, surprinse în materiale ale Securitatii si Ministerului de Interne din Bucuresti.

MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION – “Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944″, în Editura “Dacia” din Cluj.

Cartea prezinta starea politica, economica si militara a României, înainte si imediat dupa 23 August 1944, cât si luptele social-politice din timpul dictaturii antonesciene si fortele care au luat atitudine împotriva lui ANTONESCU.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU – fost sef al PNT-ului – si [C.] I. C. BRATIANU – fost sef al PNL-ului – împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: “Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat”.
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU – fost secretar general adjunct al PNT si condamnat -  care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: “Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise”. Sustine ca l-a sfatuit pe autor “sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile”.
JOVIN ION – fost medic curant al lui IULIU MANIU – a afirmat: “Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara”.
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: “MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna”.
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL – fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN – membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
Vom urmari în continuare reactia fostilor membri ai partidelor burgheze, în legatura cu aparitia cartii.

r.d.00178/3/1239
red. lt.col. DI
dact. p.c. RG
ex. unic

Preluare din revista Historia

Fundaţia Renaşterea, condusă de Mihaela “dragostea mea” Geoană  derulează în această săptămână un program de prestări de servicii pentru femeile din Ialomiţa. Utilizînd un laborator mobil de analize, fundaţia de partid a nevestei şefului Senatului României va presta analize mocca pentru femeile de pe malurile Ialomiţei pentru ca aceste potenţiale alegătoare să poată verifica dacă au cancer la sân sau  cancer de col uterin. Ideea, generoasă fără discuţie, a fost infectată cu o campanie electorală mizerabilă iniţiată de PSD şi acceptată de fundaţia de partid. Pe pliantele şi afişele tipărite pentru informarea populaţiei tronează la loc de cinste sigla PSD şi denumirea unei alte fundaţii de partid, Ialomiţa 2000, o căpuşă strecurată în afacere pe uşa din dos.

Renaşterea- fundaţie de utilitate publică şi nu numai

Nu este prima dată când fundaţia patronată de Mihaela Geoană şi înţesată cu pesediste se implică în campaniile electorale ale PSD. Asta deşi fundaţia gestionează resurse financiare provenite din programe de finanţare europene şi, potrivit statutului, şi resurse publice ale statului român. În anul 2008  Fundaţia “Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură”, condusă de Mihaela Geoană, soţia liderului PSD, a fost recunoscută, prin hotărâre aprobată de Guvern, ca fiind de utilitate publică, statut care conferă, printre altele, drept preferenţial la bunuri proprietate publică şi fonduri bugetare. Cîteva luni mai tărziu, adică exact în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, fundaţia Renaşterea a deplasat laboratorul mobil finanţat din bani europeni fix în colegiul în care a candidat Mircea Geoană. Scopul nobil declarat de fundaţie a fost acela de a oferi alegătoarelor din zona Dăbuleni analize gratuite pentru depistarea cancerului de col şi de sân. Numai din pură coincidenţă, acţiunea doamnei Geoană s-a suprapus fericit cu activităţile electorale ale soţului domniei sale. La 3 ani de la coincidenţa din Dăbuleni, minunea se repetă şi la Slobozia.

PSD Ialomiţa în zodia cancerului

Afişele şi pliantele colorate în roşu PSD anunţă prezenţa la Slobozia a fundaţiei Renaşterea în săptămâna 11-17 aprilie 2011. Implicată pănă în gît cu fonduri, primăria Slobozia, cea care a iniţiat acţiunea cu un scop vădit electoral, nu apare nicăieri. Apare in schimb, mare cât toate zilele, sigla PSD Ialomia, care nu are nicio contribuţie la această afacere caritabilă. Oamenii lui Ciupercă au băgat la înaintare şi fundaţia Ialomiţa 2000, o altă structură de crimă organizată a PSD prin care oamenii lui Savu devalizau în anii 2002-2003 patrimoniul public al Urban SA şi bugetul Direcţiei Silvice. Pentru cei care au uitat, fundaţia Ialomiţa 2000 a fost cumpărătoarea unui spaţiu subevaluat vândut de Urban SA, dar şi a cabanei Misleanu cumpărată de aceeaşi fundaţie de la Consiliul Judeţean Ialomiţa şi revândută apoi la preţ dublu Direcţiei Silvice Ialomiţa. În această companie selectă va evolua fundaţia familiei Geoană la Slobozia, pe stadionul municipal, unde va presta gratis analize evaluate circa 300 de lei per pacient. Din ce bani va fi suportată acţiunea?

Sponsori şi sponsorizări

O descriere foarte mişto, cum ar veni, a programului este făcută în presa noastră liberă şi indepedentă. Într-un articol generat de acordarea unui premiu acestei fundaţii de către Parlamentul European se arată următoarele:

Lansat pe 6 martie 2008, acest proiect este rezultatul a 7 ani de activitate şi constituie o investiţie de peste 300.000 euro, iar costurile legate de operarea lunară se ridică la peste 12.000 euro, sume provenite exclusiv din campaniile de strângere de fonduri ale fundaţiei. Prin acest program se oferă mamografii şi Teste Babeş Papanicolau în regim de gratuitate femeilor din comunităţile cu acces limitat la aceste tipuri de investigaţii medicale. În urma a 2 ani de activitate, datorită Unităţii Mobile de Diagnostic Renaşterea, peste 9.000 de femei, din 23 de localităţi, au beneficiat de servicii medicale, fiind efectuate 7.821 de Teste Babeş Papanicolau şi 4.435 de mamografii. Fundaţia Renaşterea a adus în ţară primul centru mobil pentru investigaţii de sân şi de col uterin, pentru diagnosticarea precoce a cancerului. În Centrul mobil pentru investigaţii de sân şi de col uterin sunt amenajate: un cabinet de ginecologie şi un cabinet cu mamograf. Acest vehicul se deplaseză prin ţară, în comunităţile care au acces limitat la investigaţii medicale, pentru a oferi femeilor posibilitatea de a efectua gratuit, mamografii şi teste Babeş Papanicolau. Programul ”Renaşterea – Diagnostic Mobil Sân şi Col Uterin” respectă directivele europene privind calitatea serviciilor medicale, fiind dotat cu aparatură medicală nouă, de ultima generaţie.Proiecte similare au fost implementate şi în alte ţări din Uniunea Europeană şi s-au dovedit a fi extrem de eficiente în depistarea precoce a maladiilor şi în creşterea ratei de supravieţuire a pacientelor. Fundaţia Renaşterea multumeşte şi dedică acest premiu partenerilor şi sponsorilor care au făcut posibil acest proiect: Avon, Galeriile Nemţoi, McCann Erickson, Acasa, TVR, Class Living, Carrefour, Roche, Actavis, Sanofi Aventis, Petrom, Novartis, SDV-SCAC, Sofmedica”. Băieţii de la presa de trust sunt foarte scrupuloşi dar nu spun tot adevărul. Pentru că printre sponsorii amintiţi în articol se regăsesc şi producătorii de vaccin împotriva cancerului de col uterin, adică exact cei care au intersul ca boala să fie cât mai răspândită iar vînzările lor să crească. Iată ce găsim la o simplă scanare pe site-ul producătorului GlaxoSmithKline (GSK): GlaxoSmithKline este un susţinător al Fundaţiei “Renaşterea” din anul 2002. În 2009 am continuat să susţinem programul naţional “Diagnostic mobil – sân şi col uterin”. Proiectul se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv, în perioada octombrie 2009 – septembrie 2010 şi are ca scop oferirea de servicii medicale pentru prevenirea cancerului de sân şi de col uterin, prin intermediul unei unităţi mobile de diagnostic capabile să ajungă în comunitati mai retrase, unde astfel de servicii sunt greu accesibile femeilor. Pentru al treilea an al proiectului, GSK a contribuit cu suma de 50 000 de euro. Finanţarea GSK a reprezentat 12,46% din totalul finanţărilor primite de Fundaţia “Renaşterea” în 2009. GSK este unul dintre producătorii de vaccin anti HPV de la care statul român a cumpărat circa 150.000 de doze pentru o campanie de vaccinare care a dat chix. Vaccinul a expirat iar statul a rămas cu marfa în galantar. Costurile acestei golănii de partid şi de stat în care sunt implicaţi mafioţi din toate partidele politice se ridică la circa 23 de milioane de euro.

Unde este Primăria Slobozia?

Laboratorul mobil al fundaţiei Renaşterea va staţiona în incinta stadionului. Primăria Slobozia va plăti de la buget costurile legate de asigurarea utilităţilor, cazarea şi masa personalului care deserveşte laboratorul. Faptul că aceste costuri se achită din buget nu este de incriminat. Revoltător este faptul că deşi face posibilă operaţiunea, primăria lasă impresia că gratuitatea este oferită de PSD. Iar doamna Geoană iroseşte fondurile fundaţiei de utilitate publică pe acţiuni derulate în oraşe conduse de PSD, unde populaţia are acces la servicii medicale, şi nu în localităţile izolate şi lipsite de infrastructură medicală aşa cum se laudă în descrierea proiectului. Probabil pentru că de acolo nu ies voturi prea multe.