Thursday, July 31st, 2014

După lupte seculare care au durat vreo 40 de zile, Agenția Națională de Integritate ne face onoarea de a răspunde la o solicitare scrisă în care ceream clarificări cu privire la situația juridică a domnului Ștefan Mușoiu, vicepreședinte CJ Ialomița. În urma unor comunicate de presă tembele, am preluat informația, de la ANI, că dl Mușoiu ar fi incompatibil. Din ceea ce veți citi rezultă că Dl Mușoiu nu este incompatibil, firmele domniei sale nu au prestat și încasat bani de la instituții din subordinea CJI iar ANI fie are orbul găinilor fie este tembelă de-a binelea. Ca și noi de altfel, că ne punem la mintea ei și o băgăm în seamă.

Ce zicea ANI

Un citat aproximativ din comunicatul prin care onorabila instituție ne anunța despre lovitura dată dușmanului integrității: „semnarea de către soţia domnului Muşoiu Ştefan, în calitatea sa de asociat şi, respectiv, asociat şi administrator la SC SAM GPL SRL şi SC PROJECT CONSTRUCT SRL, (…) consilierul judeţean Muşoiu Ştefan participînd la şedinţele de aprobare a bugetului propriu al Judeţului Ialomiţa pentru anii 2009 şi 2010, inclusiv la şedinţa de aprobare a rectificării bugetului judeţului Ialomiţa pe anul 2008, unde în anexa nr. 1 la HCJ nr. 83/31.10.2008 se alocă expres MUZEULUI NAŢIONAL AL AGRICULTURII suma de 66700 lei (…)». În conturile societăţilor administrate de Ştefan Muşoiu au intrat, susţine raportul ANI, 91190 lei

Ce rahat mănâncă ANI acum

 

Stimate domn,

 

Urmare adresei dumneavoastră înregistrată la Agenția Națională de Integritate cu nr. 9045/13.06.2014, vă comunicăm următoarele:

1.Situația de fapt analizată: care este situația juridică a domnului Mușoiu Ștefan, vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, față de care Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

 2. Dispoziții legale aplicabile:

În conformitate cu prevederile art. 70 și 71 din Legea 161 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei:

Art. 70

 Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

            Art. 71

 Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.”

 

Articolul 301 din Legea  nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal reglementează conflictul de interese în materie penală ca fiind:

„(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”

 

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:

Art. 8:

(1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din ţară sau din străinătate. (2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispoziţiile actelor normative în vigoare. (3) Principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii. În conformitate cu prevederile art. 21 alin (4)  și ale art. 22 alin. (4) al Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative: Art. 21: (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare. Art. 22: (4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.” În ceea ce privește solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm faptul că, în urma evaluării efectuate în ceea ce îl privește pe Mușoiu Ștefan, vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, nu au fost constatate de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate încălcări ale regimului juridic al conflictului de interese de natură administrativă  – reglementat de Legea 161/2003 – ci au fost identificate indicii cu privire la săvărșirea de către acesta a infracțiunii de conflict de interese – reglemetată de dispozițiile articolul 301 din Legea  nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal. Prin urmare, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură penală. Competența de soluționare și aplicare a sancțiunilor corespunzătoare nu aparține Agenției Naționale de Integritate, ci este atributul  organului de cercetare penală, în speță Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Referitor la solicitarea dumneavoastră de a vă comunica raportul de evaluare prin care a fost sesizat  Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, vă aducem la cunoștință faptul că,  în conformitate cu dispozițiile Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnitãților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, raportul de evaluare este comunicat, în mod exclusiv, doar persoanelor și instituțiilor menționate în actul normativ amintit.

Dovada că noi suntem tâmpiți

 După cum puteți vedea, răspunsul ANI este o colecție de citate din acte normative pe care autorul, cine dracului o fi cretinul, nici măcar nu este în stare să le priceapă. Dincolo de considerațiile noastre subiective, de bază este că am bătut câmpii. Adică, contractele firmelor dlui Mușoiu cu instituții din subordinea CJI există. Dar ele erau suspiciuni de natură penală. Atât. ANI nu a constat existența unui conflict de interese administrativ așa cu este el definit de 161/2003, cităm” Art. 90. – (1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Și, ca atare, nici articolul următor pe care-l invocam noi nu este aplicabil –

Art. 92. – (1) încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.
(2) Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.
(3) încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.
(4) Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier județean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale.
(5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă.

Cum băieții lui Horia Georgescu sunt experți plătiți  ai statului rezultă că punctul lor de vedere este cel corect. Și, de aici, că noi suntem tâmpiți și ceea ce citim nu înțelegem. Nu ne rămâne decât să ne rugăm la Cel de Sus să ne dea Fănică în judecată iar noi să dăm în judecată ANI și împreună cu Fănică să ne umplem de bani. Că prostia se plătește, frate!

PS Cretinul sau cretina care a lucrat la cazul Mușoiu nu ar trebui să dea leafa încasată înapoi, pentru că a luat-o degeaba?

 

 

Avem o veste bună pentru dobitocii care votează cu PSD de 25 de ani. Începând cu acest an, veți plăti taxa de gunoi de 5 lei per cap de vacă furajată per lună, deși ați fi putut plăti doar 3 lei. Decizia aparține grupului infracțional organizat numit PSD, pe care-l votați de când democrația v-a pus, în mod greșit, ștampila în mână. Banii ajung în buzunarele deputatului Eduard Martin, pesedist de Constanța și băiat cu Lamborghini la scară achiziționat din contracte finanțate cu bani publici. De ce și mai ales din cauza cui veți afla în cele ce vom dezvălui în continuare. Și dezvăluim nu pentru că ați putea să schimbați ceva, ci doar să nu muriți proști.

Licitație cu strigături

La licitația organizată de primarul Stoica pentru salubrizarea Sloboziei lucrurile s-au petrecut după tiparul clasic. Actorii s-au bătut în oferte elaborate după un caiet de sarcini făcut cu dedicație. Este și prostie și incompetență în același timp pentru că furăciunea se vede din avion. Urban SA a fost prima firmă ieșită din cursă pentru că a avut proasta inspirație să ofere un preț de 6 lei/om/lună, adică exact cât se plătește acum în sistemul taxă la primărie. Pe locul doi s-a plasat firma Polaris M SRL Constanța, băieții deștepți din acest film făcut de proști pentru tâmpiți, care a ofertat 5 lei/cap/lună, adică cu 0,3 lei mai puțin decât plătește poporul care are contract direct cu firma de salubrizare. În fine, pe locul 3 s-a clasat o altă firmă, ne scapă numele, care a oferit 3 lei/cap/lună. Iar dacă Urban este scoasă din cărți datorită prețului maxim ofertat, bătălia urmează să se dea între Polaris M, adică deputatul Lamborghini, adică Mazăre& Nicușor Constantinescu, adică Neacșu&Stoica și fraierii care au dat în preț fără să conteste caietul de sarcini. Meciul a intrat în prelungiri pentru că alde Stoica ar vrea să plaseze pleașca deputatului Lamborghini. Numai că-i încurcă puțin jumătatea de ofertă a celor de pe locul 3 și golănia din caietul de sarcini prin care Polaris M urma să ia caimacul și vă umble adânc la portofel. Până la finalizarea tunului pus la cale de Stoica s-a intrat în prelungiri, iar actualul operator, Servicii Comunale SRL, a primit o prelungire de contract de 90 de zile.  În culise a început traficul de influență, cu dat la gioale și amenințări cu DNA-ul.

Caietul de sarcini, scris după dictare

Afacerea prin care Polaris M se pregătește să înhațe caimacul duhnește a putoare de pesedist hârșit, corupt și care-i cară oala de noapte lui Zgonea. Și care pesedist ar vrea s-o pună pe lat și cu Crăișorul Dragnea, căpetenia baronilor locali și unul dintre moștenitorii lui Ponta la șefia PSD. Iar când acești titani se bat, bietul pensionar Ciupercă devine la fel de relevant ca gaura de la covrig. Secretul tunului care se pregătește în culisele acestei afaceri urât mirositoare stă în caietul de sarcini. Conform acestui document, elementul preț devine nerelevant în fața unor condiții aiuritoare ce primesc punctaj bogat. Două sunt atuurile prefabricate de cretinii care au elaborat caietul de sarcini și care plasează contractul în labele deputatului Lamborghini. Primul se referă la respectarea protecției mediului, obligație care decurge din lege și care nu trebuia punctată deloc. Pentru că operatorii înscriși la licitație sunt licențiați, nu ca matale nea CV alias Garda de Mediu, și ca atare dețin echipamente care respectă normele de mediu. Competitorii Polaris nu au insistat pe această chichiță aiuritoare și, ca atare, au fost depunctați. Cel de-al doilea atu al Polaris a fost o altă aberație de ordin tehnic prin care oamenii lui Martin și-au luat angajamentul să reabiliteze cele peste 40 de platforme de gunoi din Slobozia, din care nici măcar jumătate nu îndeplinesc condițiile de autorizare, în fix 14 zile. Timpul este atât de scurt încât nici cimentul nu se poate usca. În plus, reabilitarea sistemului de colectare este treaba primăriei, care a încasat și încasează taxă de gunoi și are obligația să facă aceste lucrări, prin licitație publică sau în regie proprie. În fond și la urma urmei, dacă DADP-ul face bulevarde, de ce dracului n-ar reabilita niște platforme de gunoi? În baza acestor două chichițe care put îngrozitor domnule Neacșu, Polaris M revendică bănișorii fraierilor din Slobozia.

Conexiuni wireless  între baronii PSD

Polaris M SRL Constanța este afacerea deputatului PSD Eduard Martin. În afară de județul Constanța, undea această firmă este un fel de Tel Drum al gunoaielor, la Târgu Jiu, Teleorman sau Alba sunt fiefuri unde deșeurile menajere se strâng de către deputatul Lamborghini. Locul 127 în Top Forbes, miliardarul roșu Eduard Martin este unul dintre primii 5 bogătani din Constanța. Imperiul din gunoaie l-a moștenit de la tac-su, fostul prefect de Constanța din perioada Adrian Năstase, Gheorghe Martin. Bolnav la cap după motoare, Martin concurează cu un alt dereglat, primarul Mazăre, pe care l-a umilit cu un Lamborghini de 150.000 de euro etalat la o paradă de bolizi, de curând. De aici îi vine și porecla de Lamborghini. Polaris M a câștigat un contract de colectare și transport deșeuri taman în Teleorman, unde nici vântul nu bate fără aprobarea lui Dragnea. Detalii: 14 iunie 2013, 158 de milioane de lei pentru colectare din tot județul, preț per gospodărie crescut de la 30 lei la 120 de lei, primarii care refuză contract cu Polaris sunt f..utuți de Garda de Mediu cu amenzi. La contrapartidă, Tel Drum și-a luat contracte de la Nicușor pentru reabilitare drumuri. Cităm din memorie, 2010, 30 de milioane lei noi, bani de buzunar. Așa cum Raja Constanța este compania pesedistă întinsă ca o caracatiță în județele roșii, Polaris M adună gunoaie de pe moșiile gunoaielor PSD. La Constanța, de exemplu, contractul de salubrizare al firmei Polaris se întinde pe 25 de ani.

Cooperativa de Corupție PSD, filiala Ialomița

Cum au ajuns proștii noștri în combinație cu mafioții din vârful PSD este o poveste relativ simplă. Legătura din ce în ce mai cimentată dintre Stoica și Neacșu se bazează pe omenie, frate! Neacșu l-a angajat la biroul de deputat pe fiul domnului colonel Stoica. Uman, mișcător, de înțeles! Mai mult, potrivit unor bârfe locale, bunicuța Ciupercă ar vrea să defileze la alegerile din 2016 cu Băcanu și nu Stoica, pe care-l consideră un rebut administrativ incapabil să administreze un oraș. El zice, nu noi! Greșită judecată spunem noi, dar nu pentru că Stoica este considerat păcălici, ci pentru că nici Băcanu nu-i mai departe iar Ciupercă este suma celor doi. În acest context în care pesediștii se bat la căpătâiul liderului neînhumat Ciupercă, Stoica pare dispus să se alinieze în spatele domnului Marian Neacșu, rivalul de la capitală al grupării Ciupercă-Costică-Fănică. Rugămintea pentru Polaris și ciorna caietului de sarcini vin, se pare, de la țucălarul lui Zgonea. Domnul Marian, care este destul de dibaci în manevre, a priceput că tabăra în care trebuie să joace împreună cu Valerică este cea a lui Dragnea și a baronilor. Așa că după ventuze plasate aiurea în curul lui Ponta, gașca din conducerea Camerei Derutaților s-a reorientat. Un serviciu făcut lui Lamborghini Polaris este un serviciu făcut lui Dragnea, care apreciază un comision bun și o afacere cu statul profitabilă. Mai mult, nea Marian se pregătește de o gargară organizată sub formă de simpozion plus șpriț pe tema finanțărilor europene cu Dragnea pe post de invitat special și primarii pe post de auditoriu. Amara este locația, unde se află primar nea Victor Moraru, declarat de curând trădător de către bunicuța Ciupercă. Asta nu mai pare, ci e complot în toată regula, al doilea după cel organizat de curând la balta Iezer, cu Zgonea și Neacșu anunțând decesul politic al lui nea Vasile, tot la un șpriț și un trabuc (Zgonea era figurantul!). Din filmul acesta este și lucrarea descrisă mai sus. Sperăm ca nea Vasile să lupte pentru noi, că altfel, dracul ne ia. Dar cum să lupte bietul de el cu Polaris după ce a cedat în fața SC Raja SA apa noastră cea de toate zilele?

Funcționează pe dracu! Daca un singur om face pușcărie nevinovat in tara asta atunci justiția NU FUNCTIONEAZA. Câtă vreme cadrul legislativ este varza judecătorii, și să își dorească, nu pot judeca fără fisură un om. Câtă vreme Codul Penal transforma 80% dintre cetățeni în posibili infractori iar stabilirea adevăraților infractori se face la bunul plac al unei judecătoare aflate la menstruație sau prea blazată ori idioată ca să citească un dosar și să-l și înțeleagă, JUSTITIA NU POATE FUNCTIONA. Câtă vreme procurorul scrie cu mâna lui în referate că nu este definit clar pericolul public, iar asta înseamnă ca orice om poate fi arestat doar pe suspiciuni, JUSTITIA NU FUNCTIONEAZA. Am vopsit gardul, dar in curte e leopardul.

Supra reglementare și haos legislativ

Pentru ca justiția să poată funcționa ea trebuie să aibă ce să aplice. Ca orice țară comunistă care se respectă, România are exces de reglementare și o legislație bazată pe interdicții și nu pe permisiuni. Din acest motiv chiar dacă am avea computere în loc de judecători, tot nu am putea spera într-o justiție corectă, eficientă și promptă. Luăm ca exemplu doar codul fiscal, care poate trimite după gratii pe oricine. Are peste 400 de pagini și conține enunțuri asupra cărora nici experții nu cad de acord. Cum dracului să respecți codul fiscal dacă nu-l înțelegi? Și cum să-l înțelegi dacă-i scris cu picioarele? De ce avem însă un asemenea cod fiscal? Pentru că guvernele, ori de câte ori nu li s-a închis bugetul, au mai adăugat o taxă modificând codul fiscal. Așa s-au complicat lucrurile și așa s-a ajuns ca mintea unui judecător să fie făcute minge de ping- pong între feluritele interpretări ale experților. Mai judecă dacă poți! Aceleași haos este și în materie penală. Au introdus infracțiunea de abuz în serviciu astfel încât un administrator de firmă privată poate fi subiectul acestei infracțiuni. Te doare bila! Arestarea preventivă presupune existența unui pericol public. Dar codul de procedură penală nu-l definește clar. Dacă tandemului procuror – judecător i se pare că în opinia publică s-ar induce nu știu ce sentiment de teamă, atunci suspectul merge la zdup. Cine măsoară ce crede opinia publică? Nimeni, evident! Doar își dau unii cu părerea. Nu contează că individul este cercetat pentru un delict economic sau pentru că a comis infracțiuni cu violență. Arestarea a devenit regula, nu excepția, deși arestarea creează în opinia publică un sentiment clar că respectivul este vinovat, punându-se astfel la colț prezumția de nevinovăție. Morala este aceea că justiția nu poate funcționa câtă vreme are de gestionat și aplicat peste 12-14.000 de acte normative. Nu te poți apăra prin a invoca necunoașterea legii, zice statul. Da, dar și legea trebuie să fie simplă, ușor de înțeles și să nu lase loc la interpretări. Și înainte ca eu să respect legea, tu, stat, ești obligat să faci legi simple și clare. Iar dacă funcționarii statului sunt tembeli și nu pot elabora un asemenea cadru legislativ, putem să-i concediem să importăm cap-coadă un sistem care funcționează. Pentru că nu putem continua să ne complacem în calitatea noastră de cobai ai unui sistem judiciar schizoid.

Justiție, desigur, dar cu cine?

Cu judecători șpăgari care au judecat până acum și care abia de câțiva ani au fost băgați la zdup? Sau cu judecători din noul val școliți în a memora și mai puțin în ale logicii? Sau cu procurori corupți până în măduvă care înainte de a fi descoperiți au trimis grămezi de oameni nevinovați după gratii? Până acum vreo câțiva ani se știa cât este șpaga pentru admiterea la Institutul Național de Magistratură. Ce credeți că a ieșit de acolo? La polul opus sunt în activitate judecători formați din foști juriști de CAP, unii chiar pe la Curtea Constituțională, ca să nu mai vorbim de foști turnători la securitate. Cam asta avem acum. În timpul destinat citirii dosarelor magistrații se relaxează. Printre avocați circulă teza că este bine să dai șpagă unui judecător doar ca să își citească dosarul. Nu poți face justiție cu judecători și procurori care nu sunt niciodată responsabili pentru faptele lor. Statul plătește pentru toată prostia și corupția acumulată în rândul magistraților atunci când justițiabilii câștigă la CEDO împotriva României. În Germania, de exemplu, la un număr de hotărâri casate, magistratul este dat afară. La noi este promovat. Niciun judecător nu a răspuns vreodată pentru că a soluționat strâmb un dosar, împotriva probelor din dosar. Cum faci justiție cu asemenea magistrați? Nu faci. Te faci că faci. Există oameni conștiincioși și corecți care rămân anonimi și care își mai fac treaba. Ansamblul însă, arată rău. Am văzut hotărâre luată în numele legii dar care nu vorbește despre legea aplicabilă, articol și alineat. A hotărât în numele legii în vigoare. Nu merge. Și ne interesează pe toți, căci excesul de reglementare al statului te poate trimite oricând în fața unui asemenea specimen cu robă. Și atunci doar Dumnezeu te mai salvează dacă ai șansa să cazi pe mâna unui profesionist d-asta de care nu-i decât imunitatea primită la oală și nu pe merit.

Corpul magistraților trebuie să fie insensibil la stimuli, fără trecut și rațional până la detaliu. Oameni cu logică de fier, care să judece pe fapte și nu pe presupuneri și care să fie capabili să nu trimită după gratii un om pentru care nu au 100% garanția vinovăției indiferent de consecințe. Nu oricine se califică. De unde-i luăm? După 1990, Cehia a înghețat toate procesele timp de 1 an și a făcut o selecție riguroasă prin care și-a selectat magistrații. Consultanța germană i-a asigurat succesul. Noi cârpim sacul arestând câțiva de la o instanță, pentru ca a doua zi să aflăm că și la instanța vecină este la fel. Cancerul este atât de mare că nu mai ai cum sa alege partea sănătoasă. Nu există oameni providențiali care, peste noapte, să aducă sistemul măcar la parametrii de avarie. Legislație simplă și oameni noi de sus până jos. Într-un an, s-ar putea. Altfel, ne furăm căciula și ne lăsăm la mâna unui sistem profund corupt care azi vrea să ne judece iar mâine să ne conducă viața.

PS. Către sistemul represiv nu te poți uita laudativ. Văd că mai nou facem statui unor doamne din sistem care personifică independența justiției. Sistemul represiv trebuie privit INTODEAUNA critic și atent. Pentru că orice greșeală a sa poate trimite un nevinovat după gratii. Și nu este fărădelege mai mare decât să pedepsești un nevinovat.

La prima vedere ar părea că statul este Ponta, socru-su, soacra-sa, Daciada, alte câteva rubedenii, plus Șova și Crin Antonescu, acesta din urmă pe post de băiat de mingi. O privire în istoria recenta ne arată că, după schimbarea de regim din 1989, statul a fost personificarea celor care au condus. Ilici, Milică, Băsescu, toți au fost statul. Ei și premierii lor, bașca rubedeniile, amantele și găștile de interese din suita fiecăruia. Câtă vreme a fost plăcintă, n-a fost o problemă. Acum, când punga-i goală, se cuvine să luăm o pauză și să gândim. Cine e statul și ce vrea el? Și, mai ales, de ce s-a terminat plăcinta? În teorie și la origine, statul era un ansamblu de reguli (legi) și instituții menite să protejeze cetățeanul și averea sa. El, statul, era garantul respectării regulilor și propietății. Pentru funcționarea acestui ansamblu, toți cetățenii contribuiau cu resurse, în funcție de posibilități. Resursele erau folosite pentru întreținerea unei armate și plata funcționarilor statului. Cine nu plătea era scos din cetate.

Evoluția statului de la acest concept de bază la balaurul nesătul cu 7 capete de azi este de-a dreptul halucinantă.  Acum statul este un tătuc obez căruia îi datorezi un procent din ce în ce mai mare din veniturile tale. Și nu plătești doar tu pentru tine. Plătește și cel care te angajează încă pe atât.  Deci munca ta este impozitată de două ori. În schimb, statul, care între timp își zice social ca să te prostească mai bine, îți promite că de banii pe care ți-i ia îți dă niște servicii sociale. Dacă lucrurile ar fi lăsate la alegerea individului, ar fi în regulă. Eu unul i-aș spune domnului stat un hai sictir și m-aș căra urgent din brațele sale. Dar nu pot. Sunt obligat să cumpăr, cu taxele mele, serviciile lui de rahat. Nu le plătesc, mă bagă la pușcărie. Nu-mi livrează el serviciile pentru care am plătit și pe care, prin legile lui, s-a obligat să mi le dea, n-am decât să bat din buze și să mă descurc! Adică să mai plătesc o dată ca cineva să îmi ofere educație, sănătate, protecție la pensie, etc. E corect? Nu-i. E jaf armat și constrângere prin forță. Căci dacă nu plătesc zeciuala (care-i de fapt mai mult de jumătate din cât câștig) mă bagă la închisoare și pe mine și pe cel care mă plătește. Deci nu mai vorbim de stat, ci despre un bandit care operează camuflat în agent fiscal, polițist sau judecător, toți țintând la portofelul meu și obligându-mă să le accept protecția și serviciile.

 Dacă mă duc la el, la stat, și-i spun că am plătit servicii prin taxe, dar am primit un șut în cur, statul, adică maimuțoiul care este în fruntea lui (Ponta, în cazul nostru) ridică din umeri. N-am, zice el. Păi de ce n-ai, mă? Păi, nu strâng destui bani să am grijă de toți. Iar ca să-i ajut doar pe aia d-au plătit, zice Ponta, nu pot. E stat social, eu sunt de stânga și trebuie să am grijă de săraci. Deci porcul îți spune în față că îți ia banii cu japca din portofel ca să-i ajute p-ăi de stau la birt și nu contribuie. Mai este ăsta stat? Nu mai este. Este o gașcă de nenorociți care te jefuiesc cu legea în mână.

Dar de ce nu mai are statul bani? Ce face cu ei? Și de ce dacă tu ai plătit, tocmai tu nu beneficiezi de nimic? Simplu! Pentru că banii se fură, cea mai mare parte, și sunt foloșiți la cumpărarea de voturi. Adică se oferă servicii celor care nu contribuie cu nimic la buzunarul public, la schimb cu votul acestor băieți întreținuți de stat. E ca și cum la crâșmă, rolul tău e să plătești ce comandă statul și ce beau cheflii care n-au o lescaie în buzunar. Și nu plătești tu la tejghea, c-ai mai avea o șansă. Dai banii boului din fruntea statului (în cazul nostru Ponta), care plătește ceva (firimituri, vreo 10% din cât dai tu) la tejghea pentru bețivii pe care i-a cinstit contra voturi. Restul de bani îi bagă în buzunar și-i plasează pe sub mînă unor bandiți care se prefac că-i ajută pe cheflii cu ceva sănătate, ceva educație, ceva utilități la bordeiele lor, etc. Totul la de 10 ori prețul. Morala este că nici măcar bețivii care-l votează pe maimuțoiul din fruntea statului nu primesc mare lucru. Tu, care plătești, nu primești nimic. Restul, adică 90% din ce se adună la buget, se fură prin afaceri penale și prin salarii babane plătite celor care administrează statul. Cum să ai bani în condițiile astea? V-am prezentat, pe scurt, legea bugetului în varianta socialistă.

Ediția electronica a ziarului The Telegraph găzduiește o dezbatere legată de chestiunea transportului elevilor în Londra. Liderul liberal democraților, Nick Clegg, care ocupă și poziția de vice prim ministru, a propus recent un proiect de subvenționare a biletelor de autobuz pentru elevi. Gratuitatea, spune liderul socialist, ar decongestiona transportul în Londra și ar oferi un ajutor familiilor cu copii, confruntate cu dificultăți în acoperirea costurilor din ce în ce mai mari ale vieții. Propunerea liberal democraților a primit imediat o replică din partea liderilor conservatori, urmași ai doamnei Margaret Thatcher. Conservatorii susțin că măsura corectă ar fi reducerea taxelor pentru familiile cu copii, care au venituri sub un plafon minim. Conservatorii susțin că nu poate exista transport gratuit și că, în final, costurile acestei măsuri, cifrate la aproape 1 miliard de lire sterline pe an, ar urma să fie acoperite de plătitorii de taxe. Nu există banii statului, ci doar banii plătitorilor de taxe”, spun conservatorii citând-o pe ilustra lor predecesoare, Margaret Thatcher. Mai mult, spun conservatorii, costurile acestei măsuri ar urma să fie acoperite din împrumuturi pentru care contribuabilul englez va plăti dobânzi. Se va ajunge, în final, ca prețul acestei gratuități” să fie mult mai mare decât costul unui bilet suportat de un părinte căruia i s-au redus taxele în acest scop.

Diferența dintre cele două viziuni este evidentă. Socialiștii oferă o gratuitate iluzorie, ce va fi plătită, de fapt, mult mai scump exact de păturile cu venituri mai mici, pe care măura le vizează.  Așa acționează, de fapt, subvenția. Este un mecanism pervers prin care contribuabilul plătește mult mai scump un serviciu. Nu este gratis, ci scump, este o minciună tipică de stânga. Pârghia fiscală, în schimb, lasă banii în buzunarul contribuabilului și el decide ce face cu ei. În mod cert, individul va decide mult mai bine în interesul său decît ar putea s-o facă un politician.

Iată de ce reducerea taxelor pe salarii până la anularea lor ar putea să aducă o dezvoltare sustenabilă și o creștere reală a nivelului de trai.

PS. Cei care au un punct de vedere asupra acestei chestiuni pot trimite comentarii pe adresa de email redactia@gazetadesudest.ro. Opiniile pertinente si asumate pro sau contra vor fi publicate.

De 23 de ani toată suflarea analiștilor comentează calitatea îndoielnică a clasei politice. Vina de a avea niște politicieni second hand, hapsâni, proști, populiști, hoți, etc aparține, în opinia majorității intelectualilor publici și analiștilor corporatiști de stânga, exclusiv partidelor politice. Este criticată politica de selecție a candidaților și sunt expuse, ce-i drept în șoaptă, criteriile inverse de promovare care consființesc faptul că un politician urcă în carieră cu atât mai sus cu cât este mai lepră, mai penal, mai imbecil. Mare vâlvă a făcut recent un editorial al lui Dan Turturică publicat în România Liberă, ce evoca exemplul unui oarecare Steve Fulop, care a cucerit primăria din Jersey City în ciuda sprijinului pe care Obama l-a acordat contracandidatului său, fostul primar corupt. Odele adresate candidatului pornit “”de la firul ierbii” cum glăsuiește mai nou noul limbaj de lemn al analiștilor, au curs dinspre intelectualitatea de dreapta, iar concluzia optimistă nu a întârziat să apară: ne trebuie un Fulop! S-a găsit imediat unul, corporatistul oengist Nicușor Dan, cel care a reușit un scor bunicel la alegerile din București, în calitate de candidat independent susținut de o zonă obscură a intelectualității de stânga. Orgasm, ce mai! Băieții subțiri cu lefuri babane, cică exponenții dreptei imaculate și ai capitalismului pur, au rostogolit povestea lui Fulop pe Internet și s-au declarat gata să susțină un asemenea proiect. Flăcăii înțoliți de la mall și racordați la Iphone ca la un nou organ ce le-a crescut pe corp odată cu revoluția informatică sunt aceeași care au dat năvală să-l voteze pe Căcărău și a lui revoluție a bunului simț transformată în răscoala nesimțirii. Dar ce mai contează?! Intuiția lor generatoare de convingeri ferme le spune, de data asta, că aceasta este soluția. Până la indentificarea unui Fulop dâmbovițean care să ia corupția la trântă și s-o mai și învingă, este cazul să tragem nițel aer în piept și să gândim. Oare absența unui corporatist incoruptibil și implicat  este cauza pentru care scena politică arată ca o gradină zoologică sălbăticită, în care prădătorii ai ucis paznicii și au ajuns la butoane? Părerea mea este că nu aceasta este cauza. Și mă bazez pe o constatare de bun simț: un electorat de calitate, conștient de calitatea lui de contribuabil, ar respinge fără echivoc asemenea politicieni ca cei propuși astăzi de partide. Un om civilizat nu se poate însoți cu un bădăran și asta ține de domeniul evidenței. Din perspectiva paradigmei cauză-efect, cred că natura electoratului determină calitatea proastă a politicienilor și nu invers. Și nu mă refer aici la tot contribuabilul cu drept de vot, ci doar la cel care face regulat efortul a merge la urne. Adică la aproximativ jumătate din oastea de strânsură pe care politicienii o scot din casă regulat și care oaste trăiește, fatal, din taxele plătite de cei care, tradițional și păgubos, merg la schi în ziua de alegeri.

Prin analogie cu presa…

ca să tragem nițel turta pe spuza breslei, situația ofertei electorale din România seamănă cu  situația presei. Și nu mă refer aici la mașina uriașă de propagandă și îndobitocire care este televiziunea, unde prostia a ajuns criteriu de selecție de la moderator la reporter, ci la presa scrisă, singura care în istoria ei de la noi sau de aiurea a produs ravagii în rîndul politicienilor corupți. În scumpa noastră patrie, ziarele cu tiraje semnificative sunt tabloidele de genul Click, Libertatea și alte trompete. Aceste ziare au aceste tiraje pentru că sunt cumpărate. Cine le cumpără? Studiile arată că astfel de publicații sunt preferate de oamenii cu educație precară și venituri mici. Adică exact segmentul care votează pe mici și bere și care preferă constant stânga lui Iliescu sau dreapta lui Căcărău. La polul opus se află presa de calitate, gen EVZ, Romania Liberă, Adevărul,etc. Moare în picioare, dă rateuri și se îngălbenește pe tarabă. Asta pentru că băieții cu vederi de dreapta se închină la Iphone sau tabletă și nu au timp să își tragă sufletul la o cafea cu un print de calitate în față. Ziarele care au tradiție și care ar putea conta, singurele care la vremea lor băgau spaima în politicieni, sunt acum fantome. Nimeni nu consideră necesar să plătească pentru ca ele să existe și să își facă treaba. Sigur, la această stare de fapt au contribuit și proprietarii lor, care nu de puține ori s-au lăsat momiți de politicieni și au dat credibilitatea pe șperțuri mai mici sau mai mari(vezi cazurile clasice de tip SRS, Nistorescu, Chireac, CTP, etc). Exact așa stau lucrurile și în politică. Gândiți-vă doar cum s-a prăbușit dreapta de la Corneliu Coposu și al domniei sale dicton nu negociem principii”, la Vasile Blaga, cel care evocă o comatibilitate a PD-L cu Partidul Comunist Chinez. Sau, dacă vreți, prăbușirea EVZ(dau acest exemplu pentru că este ziarul care a propus cea mai tare echipă de investigații din presa românească) de la epoca Cristoiu, când avea un tiraj zilnic de peste 1 milion de exemplare, la cel de azi, din epoca Andronic, când redactor șef este o doamnă anonimă care scrie și vorbește în dodii. Eu parcă văd o legătură și un model care se repetă. Morala este simplă: nu cumpărați/nu votați, oferta se degradează și moare.

Odă electoratului scârbit

Clasa de mijloc este noua religie la care se închină politicienii de dreapta în goana lor bezmetică spre un bazin electoral greu de identificat. Disperarea i-a adus în postura de a concura în propagandă, că de programe nu putem vorbi, și demagogie cu politrucii de stânga. Toți se închină, mai nou, la statul asistențial. Și dacă politicienii o fac pentru voturi ceea ce ar putea fi, până la un punct, de înțeles, băieții plătăți cu lefuri babane de ONG-urile dubioase apărute ca ciupercile după ploaie, intelectualii din așa-zisa societate civilă sub acoperire sunt de stânga că e trendy. Că așa suna fișa postului de 2-3000 de euro lunar. Sunt mulți și camuflați ca analiști independenți. Ei dau tonul, ei fac criteriile după care un candidat este sau nu este vandabil. Iar partidele de dreapta, hipnotizate sau doar aflate la remorca finanțatorilor obscuri din spatele acestor ONG-uri, urmează orbește indicațiile analistului de stânga, sictirit de capitalism și sensibil la nevoile sărăcimii proletare pe care, de fapt, o disprețuiește și cu care nu se amestecă nici măcar la plajă. Unde este clasa de mijloc în tot acest vacarm mediatic în care nu se mai deosebește stânga de dreapta? Nicăieri. Nu există pur și simplu. N-a existat nicioadată, iar invocarea spiritului ei la toate alegerile este perdantă și inutilă. Să vedem cine ar putea să facă parte din această clasă de mijloc după care jelesc politicienii de dreapta.

Corporatiștii- Oameni care câștigă 2-3000 de euro lunar și care muncesc 10-12 ore pe zi. Pot ei face parte din această clasă? Nu, pentru că multinaționala care-i plătește le-a netezit creierul în asemenea hal încât ei nu mai realizează  cu ce se mînâncă lumea în care trăiesc. Li se dă drumul prin curte doar la team bilding-uri, dar și atunci cu lesa legată de gard, sau în concedii petrecute în străinătate cu ochii-n laptop. Sunt foarte activi doar pe internet, unde participă la tot soiul de petiții cretinoide, dar dacă-i chemi afară la un protest s-a terminat cu activismul. Logic, băietanii și fătucile cu asemenea lefuri consideră votul vulgar și obscen. E pentru vulg, că ei nu au pe cine vota. I-a trezit Căcărău, dar după ce l-au votat, corporatiștii deștepți au acuzat grețuri și vărsături. Și declară că s-au lecuit de acest sport.

Micul antreprenor- este, de fapt, dependent  de stat sau sub controlul total al statului. Pentru că afacerea micului antreprenor, dacă este de succes, are musai o conexiune cu statul. Vorbim aici de mici rechini din imobiliare care au pus mîna pe o parcelă pe bază de drepturi litigioase, de micul constructor care este subcontractor pentru marele constructor bugetofag și care poate fi îndepărtat de la plăcintă printr-un mic gest al autorității, etc. Atunci când micul antreprenor provine din mediul sănătos, teama lui de a fi călcat în picioare dacă se implică activ este atât de mare că-l paralizează. Măcar acest mic grup de antreprenori onești votează și ajută underground dreapta, ceea ce reprezintă totuși un posibil punct de plecare pentru o eventuală construcție.

Micul fermier- ca și ruda lui mai mare latifundiarul, micul fermier este asistatul statului. Veniturile lui depind de subvenții, de evaziune fiscală, adică de stat. Care închide ochii și plătește. Iar fermierul nu poate răspunde altfel. Este majoritar de stânga, regimul care-i dă fără să-i ceară instituțional, ci doar informal.

Păi, am cam terminat lista. Nu am vorbit despre intelectuali, profesori, savanți, pentru că apetența domniilor lor pentru stînga este cunoscută. Excepțiile sunt puține și demonizate. Despre preoți nu are sens să vorbim. Ei sunt salariați bugetari și ca atare sunt natural socialiști. Preoții de vocație fie nu mai sunt printre noi, fie sunt prea bătrâni pentru a mai putea conta.

Proiect pentru trezirea bunului simț din morți

În sprijinul expunerii de mai sus am și un argument de ordin faptic. Fulop-ul autohton, Nicușor Dan, (care nu este, în opinia mea, un candidat viabil al dreptei, ci un iepure), invocat laudativ de corporatiști și libertarieni, a obținut un număr ridicol de voturi având în vedere că a candidat în București, un fel de Mecca a electoratului de dreapta. L-a bătut Vanghelie de l-a ascultat cu urechea. De ce? Pentru că mirifica noastră clasă de mijloc participă dar nu se bagă. Deci nu candidații lipsesc, ci alegătorii care să-i voteze. Mentalitatea comună pentru posibilii electori de dreapta este aceea că dincolo de ușa și de portofelul nostru nu contează nimic. Noi ne descurcăm cu oricine ar veni la putere. Oare așa să fie? Evident că nu. Multinaționala se mai relochează când și-a făcut suma iar guvernul calcă în străchini, bugetul pricăjit taie contractele cu statul și micul antreprenor poate lua calea insolvenței, iar micul fermier poate fi consumat la micul dejun de investitorii externi cu potență financiară, care pot cumpăra terenurile exploatate acum de arendașii locali cu prețuri de ordinul zecilor de mii de euro pe hectar. Politica lui las-o, mă, că merge și așa” nu mai merge. Cum trezim bunul simț din morți? Nu-l trezim, că el, bunul simț, e pe cale de dispariție. Dar putem trezi interesul direct al celor care preferă să nu voteze. Un proiect care să scoată individul de sub dominația statului sau a corporației și să-i pună existența doar în relație cu propria-i competență ar putea fi o soluție. Spre exemplu, cum ar suna un program electoral care să aibă ca repere următoarele direcții:

-         Eliminarea impozitării muncii prin anularea impozitelor pe salarii.

-         Scoaterea statutului de pe piața serviciilor de tip sănătate, învățământ, asistență socială. Parțial sau total, funcție de domeniu.

-         Centrarea fiscalității pe impozitarea profitului și proprietății.

Oare câți adepți ar avea un astfel de proiect? O fi de stânga sau de dreapta?   

Competiția stânga-dreapta este o luptă inegală între a redistribui prin politici sociale avuția altora și a oferi indivizilor libertatea de a decide cum își folosesc resursele.Libertatea,în general,este un dat. Te naști liber și ar trebui să mori la fel, câtă vreme modul în care trăiești nu afectează normele de conviețuire unanim acceptate și care aderi. Nu poți aprecia libertatea câtă vreme nu ți-o pierzi. Abia când un factor extern îți pune căpăstru și te obligă ca o parte consistentă din veniturile tale să le donezi unui obez care se angajează să redistribuie veniturile astfel încât să aibă toată lumea câte puțin, ai putea să te revolți. De regulă individul de dreapta acceptă tacit și încearcă să plătească mai puțin decât ar vrea statul. Riscă, se agită, mituiește, face orice.Mai puțin să iasă în stradă, să suțină activ un guvern care să-i ia căpăstrul de pe grumaz,să devină militant. Preferă compromisul mic, ciupeala, înțelegerea. El e băiat deștept, știe legea, oocoloște cum poate, o sare dacă este cazul. Mai de greabă dă o șpagă unde trebuie decât să stoarcă o lămîie , să o bea și să meargă la vot ca să susțină un partid imperfect dar care măcar nu-i pune buzunarul pe butucul fiscal. Dreptaciul refuză sistematic soluția de sistem și preferă soluția individuală. Se scoate!

În vremea asta stânga plătește. Cash și în barter! Voturi contra ajutoare, voturi contra posturi bănoase la stat, voturi contra pomeni electorale. Toată lumea câștigă cu stânga. Afaceristul veros primește contracte cu dedicație pe care le execută sau nu dar de pe urma cărora încasează gras și nu plătește taxe,că nu are nici un stres să o facă. Săracii primesc ajutoare necuvenite, căci singura lor problemă e lenea, lipitorii de afișe sunt proptiți în funcții bine plătite la stat, deși sunt proști lemn. Ce ar trebui să prefere electoratul? Libertatea de a munci cu disperare și de a-și folosi resursele cum crede de cuviință sau micul șperț pe care satul social îl oferă darnic susținătorilor stângii, furând din greu resurse de la cei capabili săle producă? Răspunsul este lesne de intuit. Dezastrul este iminent, mai ales că pătura subțire a antreprenorilor tinde să aglomereze zona afaceriștilor asistați de stat. Iar provocarea stângii este fatală: de unde o să mai plătească statul social simpatizanții care îl susțin, câtă vreme nu vor mai exista fraieri care să creadă în virtuțile capitalismului conservator și în muncă? Momentul nu-i departe.

Si iata unde s-a ajuns: http://www.dw.de/la-st%C3%A2nga-st%C3%A2ngii/a-16785068

Deși i-a dat drumul cu oile la București lui Aurelian(a se citi la Camera Deputaților), domnul consilier județean Ionescu Ion,avocat de vază al municipiului Urziceni și consilier județean din partea PNL, n-a reușit să-și acopere povara fiscală care-l apasă mai mai să-i rupă grumazul ăla sănătos de fost milițian. Primăria Urziceni i-a pus sechestru pe căsuța de vreo 560 de metri pătrați pentru a acoperi prin executare impozite neplătite de circa 40.000 de lei. În rolul lui Jupuitu îl  regăsim pe primarul, culmea, liberal Sava Constantin, care ridică  din  umeri și-i execută la capul gol pe toți bogătașii locali care au uitat drumul către casieria primăriei.

N-are!

Domnul consilier Ionescu Ion este liberal. Și ca orice liberal,chiar dacă de dată mai recentă, domnia sa are în genă impozitul cât mai mic și profitul cât mai mare. Din păcate însă, doctrina nu se potrivește cu realitatea din teren, mai ales de când noua putere a pus mâna pe ciolan  și a început să impoziteze la sânge. Nemilos și intrasingent mai ales cu frații de doctrină, primarul Sava a pus bocancul pe grumazul contribuabililor care uită să plătească impozitele. Și i-a picat în față bietul domn Ionescu, om cu greutate dar fără resurse. Că nu-i nimeni  tâmpit să creadă că micul Moromete de Urziceni n-a plătit fonciirea că n-a vrut. Pur și simplu n-a avut de  unde. Mărturie a bunei sale credințe stă declarația de avere postată pe site-ul Consiliului Județean, de unde rezultă clar că omul nu are de unde.

Păi, să vedem

La capitolul imobile regăsim așa: un teren de 5000 de metri pătrați în Urziceni,un alt teren de 860 mp tot în Urziceni, o căsuță modestă,mai mică decât a lui Videanu, de numai vreo 560 mp și un mic spațiu  comercial de numai 1100 mp. Din punct de vedere al motorizării, domnul consilier stă modest. Adică un Matiz și un Opel Astra pe care probabil în Germania le cumperi pe un kebab. Creditele domnului Ionescu arată cu exactitate cum mafia financiară de pe Wall Street și din City-ul londonez au înrobit națiunea prin credit, acest sarcofag al clasei de mijloc românești. Nesătulele bănci așteaptă de la domnul Ionescu rambursarea a peste 120.000 de lei, bașca dobânzile cămătărești despre care nu mai amintim ca să nu producem confuzii. Iar la venituri, slab! Numai vreo 60.000 de lei pe an din avocatură și vreo 4500 de lei din chirii, probabil de la spațiul ăla minuscul pe care cât dracului să ceri! Despre spațiu domnul consilier zice că l-a construit în perioada 1999-2010. Bă, dar cât dracului e impozitul la Urziceni dacă pe câteva acareturi a ajuns omul să datoreze atîta bănet? Sau poate că ar trebui să întrebăm de când nu o mai fi plătit domnul consilier fonciirea? Dracu’ știe!

Păi, și ăla mic de unde să dea?

Ca și Moromete odinioară, și domnul Ionescu l-a trimis pe ăla mic cu oile la București. Aurelian Ionescu, fost avocat și el, a luat calea deputăției dezertând din PNL către PC și lăsându-și părintele neconsolat pradă verosului primar de Urziceni. Tot ca Moromete poate că și domnul Ionescu aștepta ca ăsta mic să-i trimită niște franci. Dar de unde, că indemnizația de parlamentar s-a micșorat că e criză și multe guri de hrănit! Iar prin declarația de avere a domnului deputat bate austrul. Păi, ce să faci cu 1400 mp intravilan la Rîșnov, vreo 5000 în Urziceni și 580 în Jilavele? Cum să trăiești cu cinșpe mii de lei pe an din avocatura și leafa consoartei de vreo trei sute de lei pe lună, când ai de intreținut două limuzine Audi și un Peugeot? Bine, niței bani a făcut domnișorul Aurelian, vreo 42.500 de euro din vânzarea unui apartament și 10.500 de euro din plasarea unei mașini. Dar ce să plătești mai întâi: campania electorală, transferul, cotizația la noul partid sau taxele familiei? Asta este, bă, vai de țărișoara în care nici măcar bogătanii nu-și mai pot plăti taxele.

Guvernul francez(stânga) este format din 36 de miniştri şi subsecretari de stat, în vreme ce guvernul german(dreapta) are 9 miniştri. Parcul auto al conducerii franceze dispune de 121 de vehicule. Cel al conducerii germane, 37. Personalul preşedinţiei franceze: 906 persoane. Al cancelariei germane: cca 300. Angela Merkel, spre deosebire de membrii guvernului francez, stă într-un apartament în care îşi plăteşte singură chiria, apa şi electricitatea. Bugetul aparatului de la Élysée merge pînă la 113.000.000 € pe an. Al Angelei Merkel, pînă la 36 400 000. Guvernul francez este modelul pe care Ponta l-a adoptat cu voioşie, susţinut de majoritatea minorităţii care merge la vot. E bine şi la vară cald.

PS: Ce-ar fi dacă şi pe sub scufiţa lui Ponta ar trece idea de taxare a depozitelor bancare ale populaţiei după modelul din Cipru?

Adrian Năstase este liber. Odrasla, un copchil șters dar cu bodygarzi după el, este intervievată de fătuce fremătânde care, printre întrebările tembele standard strecoară urări emoționante și ocheade nevinovate. Ponta își exprimă și el bucuria reținută că mentorul său va fi pus pe liber. Ce contează că este prim ministru și că ar trebui să-și țină dracului fleanca. În studiourile tv avocații Dânsului și dinozaurii din fosta camarilă tună și fulgeră despre condamnarea politică a marelui bărbat.  Nici unul însă nu suflă o vorbă despre ancheta tembelă a Parchetului în cazul Mătușa Tamara. În loc să-l acuze pentru spălare de bani atât pe Dânsul cât mai ales pe Dânsa, procurorii au mers pe luare de mită, imposibil de probat. Iar dacă alde Bolcaș  și  alte viețuitoare susțin că Băsescu l-a băgat la zdup pe Dânsul,  trebuie să admită că tot Băsescu l-a și scos dintr-un dosar în care infractorul AN ar fi încasat lejer 15 ani de cantonament. De fapt, bănetul pușcăriașului politic iese la iveală fără probleme. Executat silit de Inspectoratul de Stat în Construcții care-i cere 1,5 milioane de euro, Năstase nu are nicio problemă să scoată de la saltea 750.000 de verzișori, sumă imposibil de justificat de un bugetar ca el. Nimeni nu verifică de unde are banii sau din ce venituri plătește bodygarzii utilizați de mucos. Jurnaliștii de plastic ai televiziunilor sunt prea proști ca să periceapă cum de vine cazul. Maeștrii investigațiilor sunt la pensie sau pe liber, așa că poporul n-are baftă de lumină. Circul de pe ecrane este la apogeu. Toți teleaștii au făcut din Becali cap de jurnal, dar nimeni nu s-a întrebat cum a fost posibil ca o infracțiune săvârșită în grup organizat să fie pedepsită  cu pedeapsa minimă,ca să dăm un alt exemplu de schizofrenie. Circul se repetă la nesfârșit, fie pe teme marginale, fie pe teme importante dar tratate prost. Întrebările fundamentale nu se pun. Informația oficială este mestecată în gol fără ca cineva să o contrazică. Televiziunea este un mecanism perfect destinat aruncării prafului în ochi. O fac cu sârg, cu metodă și le iese. Mogulizate, colonizate și folosite în scopul precis al manipulării informației și receptorilor,televiziunile au meritul de a fi îngropat presa scrisă. Portavocea a devenit organ de comunicare deși nu este capabilă să își asume rolul. Mutarea nu-i născută la noi, transformarea presei în  entertainment având rolul precis de a oferi zgomot și nu muzică, fum și nu informație.