Scandalul declanșat de arestarea unor capi ai lumii interlope din Țăndărei are ramificații nebănuite în adâncul instituțiilor statului. Deși modul de operare al interlopilor și identitate acestora este cunoscută, organele judiciare și instanțele de judecată au tolerat fenomenul. Chiar și atunci când anumiți interlopi au ajuns în fața judecătorilor, pedepsele au fost simbolice. Există cazuri [...]
Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul POGOREVICI VICTOR, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Ialomița, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal. [...]
Cititoarea noastră doamna ANI, cu domiciliul în Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România ne întreabă revoltată: “Am văzut în Monitorul Oficial că domnul Ciupercă de la pesedeul dumneavoastră local a donat partidului în 2009 suma de 33.550 de lei. Am și eu o curiozitate. De unde a avut [...]
Agentia Judeteana pentru ocuparea Fortei de Munca Ialomita aduce la cunostinta celor interesati ca la aceasta data prin intermediul retelei EURES se fac inscrieri pentru locuri de munca in Italia, in domeniul hotelier. Sunt disponibile un numar de 530 locuri de munca dupa cum urmeaza: 20 locuri de munca pentru bucatar/ajutor bucatar; 90 locuri de [...]
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O., D.G.I.P.I., şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale şi a traficului de [...]
Urmare unei solicitări a Instituţiei Prefectului – Judeţul Ialomiţa, o echipă de inspectori sociali ai Inspecţiei Muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa a efectuat o misiune de inspecţie la primăria Traian. Obiectivul controlului care s-a desfăşurat în perioada 15-18 martie 2010 a fost verificarea respectării dispoziţiilor legale privind stabilirea şi acordarea ajutorului social. [...]
În după – amiaza zilei de ieri, în jurul orei 15.45, lucrători din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în timp ce se aflau în executarea atribuţiilor de serviciu, au identificat pe raza localităţii Sălcioara un tânăr de 23 de ani din municipiul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism cu [...]
Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reţinuţi ieri pentru 24 de ore de către poliţiştii ialomiţeni şi sunt cercetaţi pentru furt calificat, fiind suspectaţi că în perioada ianuarie – aprilie 2010 au comis mai multe furturi pe raza comunelor din apropierea municipiului Urziceni, în dauna unor unităţi de învăţământ. În noaptea de 31 martie [...]
În dimineaţa zilei de ieri, în intervalul orar 07.00 – 08.30, la nivelul municipiului Slobozia a fost organizată şi executată o acţiune preventiv – reactivă cu efective mărite, în sistem integrat, la care au participat poliţişti din structurile de poliţie rutieră, siguranţă publică urban şi rural şi lucrători de la posturile de poliţie arondate, în [...]
În dimineaţa acestei zile, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Naţional 2A, în localitatea Manasia a avut loc încă un eveniment rutier, produs din cauza neatenţiei unui pieton care s-a angajat în traversarea neregulamentară a părţii carosabile. Efectuând cercetări în acest caz, poliţiştii au stabilit că victima, un bărbat de 27 de [...]

