Thursday, July 24th, 2014

Cică struțo-cămila USL, grup infracțional organizat, s-a rupt. Dl Goe din capul guvernului a trecut la remaniere masiva, miniștrii liberali fiind înlocuiți cu maghiari, tehnocrați sau căprari de genul lui Nicolicea(Zgonea și Nicolicea-zoologie frate!). Trezit din somnul de veci, patriarhul Antonescu scuipă flăcări pe nări la adresa foștilor săi parteneri. Cică, vezi Doamne, mă-sa lui [...]

Acum, care este rostul acestei „poliții financiare”, de care dispun toate țările civilizate din lume? Unul cât se poate de nobil: ea e menită să ne apere de abuzurile și malpraxisul participanților la piețele financiare românești înșirați mai sus, adică: firmele de asigurări, fondurile private de pensii, fondurile de investiții etc. Pentru că toți trebuie, [...]

Comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu (GNM)- Comisariatului General au efectuat în data de 10.05.2013 un control pe amplasamentul socităţii Vivani Salubritate – Slobozia, care este autorizată să trateze şi să elimine deşeurile periculoase şi nepericuloase, se precizează într-un comunicat de presă. Cu ocazia acestui control, comisarii de mediu au constatat că pe amplasamentul societăţii, în [...]

Liberalii stau tare prost din punct de vedere al resurselor umane. Bătrânica senilă de la Ministerul (ne)Muncii este înlocuită cu o tanti bugetară denumita Pocora. Cristina Pocora. Femeia este blana din punct de vedere al CV-ului și este experta în nimic. Cariera ei politică este tot una cu cea profesionala. La finanțe dispare Chițoiu, finul [...]

Azi dimineață, după o grea suferință, s-a stins din viață doctorul Ștefan Stoica. Dumnezeu să-l odihnească!

Venitul anual al chairmanului SEC (Securities  and  Exchange Commission) Mary Jo White, este undeva la 165.000$. Iar al fostului – mandatul lui tocmai ce a expirat – chairman al Fed (Federal Reserve), seful bancii centrale a SUA, Ben Bernanke,  in jur de 200.000$. Pe cand cel al presedintelui ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara) bate binisor [...]

În 2011, în plină guvernare PDL, printr-o mișcare surprinzătoare, spitalele sunt date în arendă baronilor de la Consiliile Județene. Trezindu-se cu pleașca în mână, Vasile Ciupercă dă la rândul său în arendă spitalul locotenentului său, Vasile Olaru. Se instalează rapid o echipă managerială expertă în violarea banului public, echipă care-i cuprinde pe juristul Zamfir(mostenit) și [...]

N-avem autostrăzi, nu se aplică legi, nu se mai fac reforme, nu se mişcă nimic, nu progresăm, ne izolăm, mor oameni din prostia şi inconştienţa subordonaţilor tăi, din nepăsare, din lipsă de reguli, din politicianism. Se fură ca-n codru, se legalizează corupţia, românii trăiesc prost. Astea nu te revoltă, nu te fac să tresari, nu [...]

“Cornel de la Vank”, cine-o fi ăsta habar n-am dar așa era prezentat pe ecran, a rămas blocat în nămeți. El a intervenit telefonic la televizor și, cu ajutorul cuvintelor lui, și-a exprimat indignarea. Avea omul un concert la Râmnicu Vâlcea și a trebuit să plece la drum. Bineînțeles că a rămas înzăpezit, că viscolul [...]

Cotidianul Evenimentul zile publica in editia online stenograme naucitoare in care procurorul Hristescu isi arata muschii in fata unor agenti de circulatie. Discutiile au loc in sediul Parchetului Ialomita si au ca obiect musamalizarea unui dosar pentru conducerea autoturismului sub influenta alcoolului. Dialogurile lui Hristescu s-au materializat printr-o solutie de scoatere de sub urmarire penala [...]