Cu investiții nefinalizate de peste 500 de miliarde de lei în infrastructura hidro-edilitară finanțate prin credit obligatar, cu o rată a șomajului în creștere și cu firme importante aflate în dificultate, primăria Slobozia are toate șansele să se numere printre primele localități lovite de insolvență. Aflată într-o stare de dificultate economică nedeclarată, administrația municipiului reședință [...]
Competiția stânga-dreapta este o luptă inegală între a redistribui prin politici sociale avuția altora și a oferi indivizilor libertatea de a decide cum își folosesc resursele.Libertatea,în general,este un dat. Te naști liber și ar trebui să mori la fel, câtă vreme modul în care trăiești nu afectează normele de conviețuire unanim acceptate și care aderi. [...]
Apropierea sărbătorilor de Paște pare că le-a luat mințile, și așa puține, atât politicienilor din opoziție cât, mai ales, celor de la putere. Traian Băsescu face exerciții de comunicare publică și, în plină criză, apare la televizor cu laude la adresa celui mai imbecil guvern din ultimii 10 ani. Președintele a ținut să-i mulțumească lui [...]
Prefectul unui judeţ este reprezentantul guvernului în respectivul teritoriu. Din această perspectivă el are OBLIGAŢIA de a semnala orice fel de încălcare a legii instituţiilor abilitate. Mai mult, prefectul este cel care poate ataca în instanţă orice hotărâre ILEGALĂ adoptată de consiliile locale, de unde deducem că, potrivit fişei postului, prefectul este garantul respectării legii [...]
Premierul Che Gargara face reforme de dimineața până seara. Nu la sediul guvernului, nici în parlament, ci la TV, unde se lebărțează pe absolut toate ecranele și repetă obsesiv că este prim ministru. Fostul Micul Titulescu, acum mai gras cu o tonă, a reușit să bată toate recordurile de penibilitate expunându-și limbajul lemnos și viața [...]
Adrian Năstase este liber. Odrasla, un copchil șters dar cu bodygarzi după el, este intervievată de fătuce fremătânde care, printre întrebările tembele standard strecoară urări emoționante și ocheade nevinovate. Ponta își exprimă și el bucuria reținută că mentorul său va fi pus pe liber. Ce contează că este prim ministru și că ar trebui să-și [...]
Cetățenii sunt săraci, asigurările de sănătate sunt de fapt asigurări de solidaritate,ca atare banii din seifurile Casei de Sănătate merg doar la spitalele de stat. Aserțiunea nu vine de la vreun pesedist cu tigva plină de idei comuniste,ci de laun mare liberal în viață. Cretinoidul se cheamă Eugen Nicolaescu și este ministrul sănătății. Asiguratul care [...]
Pupat în dos electoral de către marea masă a oamenilor de afaceri locali din motive de frică, domnul Marian Neacșu, deputatul epsilon din colegiul Slobozia încearcă să își croiască un drum în viață și să mai obțină un mandat de parlamentar. Vrea unul nou pentru că de cel vechi s-a cam ales praful. Dincolo de [...]
A luat foc premierul Xerox când s-a prins că tanti Merkel vrea să ne ia șunca din fasole și să ne taie fondurile europene pe care oricum nu suntem în stare să le absorbim. S-a dus la Băsescu și i-a cerut voie să meargă el la Bruxelles și să le dea niște capete în gură [...]
Un băiat d-acesta plătit cu mii de euro pe lună pentru a mînca rahat de stânga pe blogul lui Vântu (Costi Rogozanu, parcă) s-a lansat într-o critică cu spume la gură împotriva UE și a președintelui Băsescu. Socialistul cu Iphone 5 nu pricepea de ce președintele nu ia în serios propunerea lui Ponta (ca și [...]

