Localitatea Căzănești a devenit oraș printr-un fals grosolan comis la inițiativa unui grup de foști deputați conduși de Silvian Ciupercă. Vrăjiți de miracolul fondurilor europene care urmau să curgă în valuri, 1401 cetățeni cu drept de vot din cei 2671 cât numără comuna au decis că vor să devină orășeni. Minunea s-a întâmplat în 2004, când Parlamentul a votat legea prin care o comună mai scăpătată, dar rurală în profunzime, s-a transformat peste noapte în oraș în baza unor documente false întocmite cu bună știință de autorități. După 6 ani de la fericitul eveniment locuitorii din Căzănești își vor comuna înapoi.

Bahrin, Ciupercă și Sporea, apostolii urbanizării forțate

Inițiativa transformării comunei Căzănești în oraș a aparținut unor deputați PSD. Dorel Bahrin, un nene care prindea muște în Cișmigiu, Elena Sporea, o tanti specializată în datul cu huo pe la ușile guvernului și Silvian Ciupercă, un biet demagog de stânga sărac și cinstit și-au unit forțele și au promovat o inițiatvă legislativă mai mult decât discutabilă. Era vremea când PSD transforma cătune nenorocite în comune și aglomerări primitive în orașe doar de dragul de a păcăli Uniunea Europeană la absorbția fondurilor europene. Referendumul derulat la Căzănești a consfințit pohta ce-au pohtit-o mahării pesediști. Scoși la urne cu japca și ademeniți cu mijloace tradiționale, localnicii au votat să de bună voie taxe mai mari și o administrație stufoasă, singurele “beneficii” reale ale referendumului. În paralel cu votarea tip japcă organizată de PSD, autoritățile au întocmit și o fișă a localității plină de falsuri, la care cinstitul Silvian Ciupercă a închis ochii.

Prefectura și Consiliul Județean au falsificat documente

Potrivit legii, o comună care dorea să devină oraș trebuia să aibă 70% din gospodării racordate la rețeaua de apă. În Căzănești, cu toată bunăvoința fostului primar Mihălțeanu, pe atunci pesedist fanatic, procentul gospodăriilor racordate la apă menajeră n-a sărit de 11. Din condei, la cererea Prefecturii , mai bine de jumătate din locuitorii satului s-au trezit racordați la apă. Deși în mod real localitatea avea 3642 de locuitori, în documentele oficiale trimise la Parlament cifra a fost umflată până la 4841 de suflete, sub motivul că o importantă comunitate de romi nomazi aciuată în zonă era plecată la produs. Dotarea locuințelor cu WC și băi a fost un alt indicator umflat de 11 la 40%, din condei. În baza unor astfel de falsuri grosolane, Parlamentul a adoptat legea prin care Căzănești a devenit oraș, lege votată cu ambele mâini de deputatul de atunci, Silvian Ciupercă.

Schimbarea schimbării

Vineri, 19 martie, consilierii locali din Căzănești au aprobat cu 10 voturi pentru și 2 abțineri organizarea unui referendum pentru revenirea la statutul de comună. În cei 6 ani de urbanizare forțată, localnicii au plătit impozite de 6 ori mai mari pentru terenul intravilan și de 3 ori mai mari pentru extravilan față de cât ar fi plătit dacă localitatea lor ar fi rămas comună, după cum susține prefectul Teculescu. Mai mult, bieții țărani au susținut din taxele plătite cu greu un aparat al primăriei format din 27 de angajați și 13 consilieri. În schimb nu au primit nimic. Canalizarea promisă a rămas un deziderat neîmplinit, la blocurile din sat fosa septică de pe afară iar străzile arată ca în orice cătun respectabil. Iar dacă sătenii câștigă prin reducerea  taxelor, primarul pierde consistent la leafă. Din leafa sa de edil urban care se ridică la vreo 38 de milioane de lei, primarul Alexandru Gavrilă va mai încasa vreo 18 milioane. Care se vor adăuga la pensia de militar de circa 36 de milioane de lei la care domnul primar nu a renunțat încă.

Primarul Gavrilă față cu reacțiunea

Alexandru Gavrilă crede că principalul dezavantaj al revenirii la statutul de comună este acela că există în acest moment depus spre finanțare un proiect pentru introducerea canalizării în comună care ar putea fi respins din această cauză. Primarul recunoaște că nu poate avea un punct de vedere pertinent legat de avantajele sau dezavantajele formei de organizare administrativă pentru că nu a făcut un bilanț în acest sens. În sprijinul actualei forme de organizare primarul a adus argumente legate de crearea unor instituții noi. La Căzănești există trezorerie, reprezentanțe de bănci și chiar un centru regional al APIA. Domnia sa recunoaște totuși că cetățenii au destule motive de nemulțumire, fie numai și prin prisma faptului că au plătit impozite duble, dar acest lucru nu le-a adus o creștere a condițiilor de trai. Edilul privește însă cu scepticism inițiativa organizării referendumului, pe care o pune totuși pe seama luptei politice cu PD-L: “ Ce iese la referendum, o ieși. A nu te prezenta la referendum înseamnă întoarcerea spatelui și trebuie să iasă jumătate plus unul din cei cu drept de vot. Și să vedeți cum vă cară pe aici în duminica aia să veniți la vot ”. Cu aceste cuvinte și-a încheiat domnul Gavrilă ședința de lucru mobilizatoare cu angajații. Referendumul pentru transformarea orașului în comună va avea loc pe 25 aprilie 2010.

Tristețe mare la Pepinieră în cartier, frate! Gogu nu mai este. Nu mai este președinte PNL am vrut să zicem. Cum care Gogu? Profesorul! Generalul! Domnul ăla cu barba sură și vreo două vile. Cică l-a dizolvat Crin că s-a jucat de-a alegerile în echipa lui Orban. Lucrătura, zice oamenii, a plecat de la deputata Woody, the woodpecker from space. Adică Pocora, frate, tanti aia liberală cu IQ-ul mic, care voia și ea nițică putere, că de când a abandonat-o Olteanu încuscrit cu benereu, tare singură și nesatisfăcută e. De activitatea ei politică, adică. Oamenii răi zice că Pocora a tras niște sfori ca să facă niște treburi murdare pe la spatele lui Gogu. Adică să-l dizolve patricianul și s-o pună pe ea să facă jocurile pentru alegeri. Cică și tanti Vălean, nevasta lui Crin, a aprobat pozitiv, că e feministă rău și nu-l suferea pe Gogu mai ales că l-a văzut cu golanul de Orban. Cică ierea beți cui și doinea din chitara lui Orban, pe rând, împotriva lui Crinuleț, bugetarul cu capul creț. Așa că s-a introdus sub biroul permanent unde Pocora avea treabă și propunerea ca Gogu să devină solubil. La vot însă, surpriză mare, frate! Pocora a fost contrată direct de colegii ei, miliardarii, care l-au preferat pe domnul Martin. Tanti Woody nici acu nu pricepe cum de a fost posibil ca lucrătură să se desfășoare chiar sub ochii ei, aflată cum spuneam cu treabă sub biroul permanent al partidului. Acum cu Gogu pe tușă și Martin în teren, deputata nu prea are șanse să ajungă în capu’ la organizație, deși după părerea noastră ar merita. Că nu bate nimeni câmpii cum o face ea și nici la o poziție nu o întrece nimeni. Poate data viitoare, la congresul din 2020, unde îi urăm succes deplin.

În țara noastră prostia este o virtute. Polul prostiei se află de ieri la Stelnica, unde bugetul comunității se dezbate pe fracțiuni. Astăzi, 12 martie 2010, primarul localității a convocat consiliul local la o ședință extraordinară în care trebuia dezbătut bugetul localității. Consilierii PD-L, în număr de 6, au decis însă altceva. Așa că oamenii viceprimarului Zainea Ancuța s-au adunat grămadă ca să se strângă ieri și au adoptat, băi tată, bugetul! Așa că azi la ora 10.00 când primarul a convocat ședința(băiat deștept și ăsta, a pus ședința când toată lumea era la serviciu!)  secretarul comunei a constatat că n-are martori în sală. Dilema administrativă este maximă: să se considere că bugetul l-au aprobat oamenii și femeile doamnei Zainea sau să se considere că ședința nu s-a ținut din lipsă de cvorum și să se reia meciul? Noi credem că rezolvarea corectă ar fi ca primarul, viceprimarul și consilierii să treacă la sapă și să facem alte alegeri. Poate de data asta oamenii din Stelnica vor avea parte de niște aleși sănătoși la trup, dar mai ales la cap!

Figură sinistră a sistemului medical românesc, Adrian Streinu Cercel ar trebui să înfunde pușcăria din mai multe motive. Unul dintre ele este legat de isteria declanșată cu ocazia vizitei gripei porcine în România,eveniment anunțat cu surle și trâmbițe. În aceeași goarnă națională care anunța 20.000 de morți cel puțin pe plaiul mioritic a sunat și Organizația Mondială a Sănătății, un fel de trompetă coordonată de companiile farmaceutice. După ce a cheltuit peste 17 milioane de euro și a isterizat o țară întreagă, guvernul Boc a tras linie și a adunat. Dementul secretar de stat lăsat să vorbească liber la televiziuni a generat prin acțiunile sale un găuroi astronomic în bugetul public pentru o “pandemie” care abia a făcut 7 morți, adică exact cât se contabilizează la un accident de circulație mai serios. Dacă la această factură adăugăm cele 23 de milioane de euro pe care le avem de plătit pentru cele 330.000 de doze de vaccin contra cancerului de col care stau să expire în depozitele Ministerului Sănătății, constatăm că în numai doi ani porcii din fruntea statului român ne-au furat din buzunare 40 de milioane de euro, bani care ar fi putu salva mii de vieți.

Porcina mioritică în cifre

În aprilie 2009, Organizația Mondială a Sănătății a declanșat isteria mondială pe seama unui nou virus denumit al “GRIPEI PORCINE”. Eliberat din laboratoarele companiilor farmaceutice undeva în Mexic, virusul a devenit rapid vedetă. Ca și tratamentele împotriva sa puse rapid pe piață de companiile farmaceutice, câteva la număr, care au făcut pe seama isteriei mondiale profituri de miliarde de dolari. În România, gornistul mastodonților farmaceutici a fost Adrian Streinu Cercel, un personaj dubios camuflat sub masca unui specialist redutabil, aflat în atenția organelor de anchetă pentru mai multe mânării cu bani publici. Ajuns secretar de stat în MS pe mâna PSD, Cercel avertiza în septembrie 2009 că în România vor da colțul peste 20.000 de morți din cauza gripei porcine. Preluat fără rezerve de mass media de trust, gornistul șef de la MS  a elaborat de îndată o strategie de apărare împotriva unui pericol inexistent , strategie care avea un singur scop: drenarea bănetului public din conturile statului în conturile companiilor farmaceutice. Prima soluție avasată de Menghele a fost să cumpărăm scurt vreun milion de doze de vaccine porcesc. De la GlaxoSmith Kline, bineînțeles, companie cu mare lipici la bugetul de stat și cu susținere maximă la madam Geoană , nevasta prostănacului devenit în 2008 al doilea om în stat. Din motive care ne scapă, afacerea pică și pentru că, probabil, presa neînmatriculată pe ștatele de plată ale trusturilor dar și blogerii au declanșat o campanile furibundă pe Internet împotriva acestei mânării porcești.  Singurul oficial care protestează nițel este Băsescu. Marinarul îl trage de urechi pe Cercel, care pus față în față cu autoritatea șefului statului o lasă mai moale. Adică își revizuiește previziunea lui de expert la vreo 6000 de morți potențiali și își anunță, de formă, demisia. Boc și Videanu i-o trag Marinarului și anunță că Cercel va fi păstrat în funcție pentru că un așa expert mai rar în România. Pe finalul anului părea că Cercel a câștigat meciul, deoarece Boc anunța timid că vom cumpăra circa 500.000 de doze de vaccin de la GSK, motivul pueril fiind acela că vaccinul englezilor era testat și pe copii în vreme cel românesc aflat în producție la institutul Cantacuzino era sigur doar pentru adulți. Porcării pentru adormit fraierii, căci nici vaccinul englezilor nu era mai sigur. Somați să acorde garanții pentru eventualele efecte adverse, băieții doamnei Geoană de la Glaxo refuză categoric. Iar Boc se prinde și anunță că afacerea pică. Ca atare datele problemei se modifică după cum urmează: Cantacuzino devine singura sursă care va livra vaccinul antigripal pe piață, iar companiile farmaceutice care au pompat bani grei în campanile electorale ale politrucilor românești se mulțumesc cu o comandă firavă, de câteva milioane de euro constând în antivirale, măști și soluții dezinfectante. Chiar și așa, bugetul este ușurat de 5,4 milioane de euro care iau calea străinătății contra unor medicamente suficiente pentru tratarea a vreo 90.000 de posibili pacienți. Să fie acolo. Iar deranjul celor de la Cantacuzino este plătit și el cu vreo 10 milioane de euro pentru 1 milion de doze de vaccin. Cu infrastructura asigurată și moralul ridicat, Cercel se poziționează la hotare în fruntea armatei de halate albe și așteaptă porcina la cotitură. Porcina, însă, a refuzat lupta speriată probabil de desfășurarea de forțe dementă organizată de statul român.

Românașul refuză să moară, frate!

Călit în marile bătăli de apărare a neamului, poporul își înfruntă cu seninătate destinul. Valul de gripă porcină, pandemia fioroasă anunțată de Cercel și OMS la difuzoare, vine timid și la noi în vizită. Presa în frunte cu “trompeta” Evenimentul Zilei îmbracă la comandă cămașa morții cu tricolor. Orice bolnav din România este cadorist cu gripa porcină. La fel și morții trecuți în pasivul virusului fără o verificare prealabilă. Lumea este adusă în pragul nebuniei după ce Toni Tecuceanu, un actoraș de mâna a 14-a moare în spital. Culmea, deși omul stătuse într-un grup mare de prieteni, el este singurul care moare din cauza gripei, ceilalți necontactând boala. Care boală era periculoasă tocmai pentru că se transmitea de la om la om mai ceva ca folclorul. Răvășit de durere Cercel anunță știrea la televizor. Fanii Cronicii Cârcotașilor o iau din loc către centrele de vaccinare. Se fac cozi de kilometri iar Cercel pune mâna pe seringă și se apucă de înțepat populația. Și bugetul, totodată, supus la cazne infernale de efortul de război. Brusc isteria ia o pauză, iar măgăria iese la iveală. Tecuceanu nu murise de gripă porcină,  ci din cauza unei infecții contractată în mizeria de spital unde se tratase. Rudele și prieteni mortului fac un scandal monstru, iar presa care trâmbițase moartea eroului pune batista pe țambal. Cercel se dă la fund iar Ministerul Sănătății chestionat insistent de o asociație de jurnaliști este nevoit să recunoască adevărul, care arată cam așa: “Numărul deceselor cauzate de gripa AH1N1 în România se ridică la şapte şi nu la 122, aşa cum arăta ultimul bilanţ al Ministerului Sănătăţii. La solicitarea Organizaţiei de Investigaţii Jurnalistice, Ministerul a anunţat că autopsiile nu au confirmat că gripa nouă a cauzat decesele. A fost confirmată prezenţa virusului în organism şi de aceea decesele survenite ulterior au fost pe seama infecţiei. Totuşi din cele 121 persoane decedate de gripă AH1N1, doar 86 au fost supuse autopsiei şi doar în şapte cazuri a fost confirmat decesul, cel mai probabil, din cauza gripei noi. Sunt datele remise de Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat. În plus oficialii Ministerului au spus că toate persoanele bolnave de gripă AH1N1 care au decedat ulterior au fost declarate automat ca fiind decedate de gripă. Din răspuns nu reiese că acest diagnostic a fost verificat în vreun fel”. Adică nu erau 20.000 e morți, nici măcar 6000, ci doar 7!. Unde-I pandemia? De ce am aruncat cu bani pe fereastră? Unde este Cercel, care dădea drept sigură moartea lu Tecuceanu ca fiind cauzată de porcină deși DOSARUL MEDICAL SPUNEA ALTCEVA?  Pentru ce s-au vaccinat aiurea-n tramvai 300.000 de oameni după farsa lui Cercel? Am putea continua cu întrebările la nesfârșit. Dar nu va avea cine să ne răspundă, căci porcii din fruntea statului au băgat capul în nisip în. Farsa este însă mult mai snistră de atât. Căci vaccinul antigripal este o frecție la un picior de lemn de care porcina nu se prea sinchisește.

Morții . Morții mamelor lor de golani!

Bomba bombelor abia acum vine. În Ialomița, doctorii cu scaun la cap au făcut o descoperire uluitoare. Deși au fost vaccinați cu antigripal, mai mulți cobai au fost depistați cu gripă porcină, sau mă rog, ceea ce numesc aștia gripă porcină. Adică vaccinul a ajutat la fel ca o frecția Diana la un picior de lemn. Sunt constatări medicale clare în acest sens pe care Ministerul Sănătăți de trece sub tăcere. Vaccinul fabricat la Cantacuzino după rețetarul indicat de OMS și elaborat în funcție de analiza tulpinilor este INEFICIENT pentru combaterea virusului. Mai mult, se pare că virusul creat de șmecheri își modifică tulpina făcând ineficient orice fel de vaccin. Iar dacă luăm în calcul faptul că virusul conține circa 50 de tulpini diferite care nu aveau cum să se combine singure într-un singur virus și ne uităm nițel pe vânzările de vaccin raportate de companiile farmaceutice înțelegem cine e OMS, ce joc a făcut Cercel și de ce statul român doarme ca proasta în păpușoi și aruncă banii contribuabililor pe vaccinuri. Bilanțul cheltuielilor ocazionate de festivalul gripei porcine arată cam așa. Din totalul de 70 de milioane de lei noi, adică vreo 17 milioane de euro, grosul s-a păpat la Institutul Cantacuzino. Pentru producerea a 1 milion de doze statul a alocat 10, 2 milioane de euro. De folosit s-au folosit doar vreo 500.000 de doze, din care 300.000 după diversiunea penală a lui Cercel cu moartea lui Tecuceanu. Restul e gunoi sau va deveni gunoi, căci și OMS a lăsat-o moale de tot cu vrăjeala porcină după ce companiile farmaceutice și-au făcut plinul. Alte 5 milioane de euro au luat calea conturilor “sponsorului” GSK  de la care s-au cumpărat circa 450.000 de doze de antivirale, bineînțeles la prețuri fără concurență. Deși tratamentul ar fi fost suficient pentru 90.000 de pacienți, doar vreo 6597 au zăcut la pat. Restul e gunoi ce stă să expire plătit generos de statul român. Vreo 2,4 milioane de euro am cheltuit pe măștile acelea penibile și pe vreo 25.000 de litri de soluție dezinfectantă, adică un fel de apă de ploaie cu care ne puneau alde Cercel să ne spălăm pe mâini. De spălat s-au spălat doar ei, iar găuroiul sare de 17 milioane de euro. Totul pentru doar 7 morți și vreo 6000 de pacienți.

Președintele Comisiei de Sănătate a Consiliului Europei: “Milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă riscuri pentru sănătate”.

Președintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, deputatul german Wolfgang Wodarg a obținut lansarea unei anchete cu privire la implicarea laboratoarelor farmaceutice în campania de panică creată în jurul acestui virus. Fost membru al Partidului SPD, Wolfgang Wodarg este medic și epidemiolog. El a obținut în unanimitate din partea membrilor Comisiei de sănătate a Consiliului Europei înființarea unei comisii de anchetă cu privire la rolul companiilor farmaceutice în gestionarea gripei de către OMS și state. În ediția din 7 ianuarie 2010 publicația L’Humanite  a realizat un interviu cu deputatul german care a cerut anchetarea afacerilor din jurul gripei porcine. Preluam un fragment relevant din acest interviu:

- Ce v-a trezit suspiciuni despre influența laboratoarelor asupra deciziilor luate cu privire la gripa A?
- Wolfgang Wodarg: Ne confruntăm cu un eșec al marilor instituții naționale, care au sarcina de a avertiza cu privire la riscuri și de a lua atitudine în cazul unei pandemii. În aprilie, la primul semnal de alarmă din Mexic, am fost uluit de cifrele avansate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a justifica declararea unei pandemii. Am avut imediat suspiciuni: cifrele erau foarte mici, iar nivelul alarmei foarte ridicat. Nu erau nici o mie de bolnavi și se vorbea deja de pandemia secolului. Iar alerta extremă decretată se baza pe noutatea virusului. Însă afecțiunile gripale se dezvoltă foarte rapid, cu viruși care iau mereu alte forme și se instalează la noi gazde, animale, oameni etc. În sine, nu era nimic nou aici. În fiecare an apare un nou virus de acest tip “gripal”. În realitate nu există nici un motiv să se dea alarma la acest nivel, fapt care a fost posibil deoarece la începutul lunii mai OMS a modificat definiția pandemiei. Înainte de această dată, trebuia nu numai ca boala să izbucnească în mai multe țări odată, ci să aibă și consecințe foarte grave, cu un număr de cazuri mortale peste mediile obișnuite. S-a eliminat acest aspect în noua definiție, rămânând doar criteriul ritmului de răspândire a bolii. Și s-a susținut că virusul este periculos pentru că populația nu a dezvoltat imunitate împotriva lui. Ceea ce era fals. Pentru că s-a observat că persoanele cu vârste peste 60 de ani aveau deja anticorpi. Adică fuseseră deja în contact cu virusuri similare. De aceea, nu au existat persoane peste 60 de ani care să se îmbolnavească. Și totuși, tocmai lor li s-a recomandat să se vaccineze cât mai repede. Între lucrurile care mi-au trezit suspiciuni a fost așadar pe de o parte această hotărâre de a trage alarma, iar pe de altă parte, unele aspecte foarte ciudate. Cum ar fi, de pildă, recomandarea OMS de a administra două injecții cu vaccin. Niciodată nu s-a mai procedat așa. Nu exista nici o justificare stiințifică pentru acest lucru.A mai fost și recomandarea de a utiliza numai vaccinuri speciale brevetate. Nu există însă nici un motiv să nu se adauge, ca în fiecare an, particule antivirale specifice acestui nou virus H1N1, în “completarea” vaccinului împotriva gripei sezoniere. Nu s-a întâmplat așa, preferându-se să se folosească materiale brevetate pentru vaccin, elaborate și fabricate deja de marile laboratoare pentru a fi gata în caz de izbucnire a unei pandemii. Și procedand astfel, persoanele vaccinate au fost puse în pericol fără nicio ezitare.

- Ce pericol?
- Wolfgang Wodarg: Pentru ca produsele să poată fi puse la dispoziție cât mai rapid, în unele vaccinuri s-au folosit adjuvanți ale caror efecte au fost insuficient testate. Cu alte cuvinte: s-a dorit folosirea cu orice chip a acestor produse noi brevetate, în loc să se pună la punct alte vaccinuri, în conformitate cu metodele tradiționale de productie mult mai simple, mai fiabile și mai puțin costisitoare. Și acest lucru fără nicio o rațiune medicală. Numai în scopuri de marketing.

- Și ce explicații s-au dat?
- Wolfgang Wodarg: Pentru a înțelege, trebuie să ne întoarcem la episodul gripei aviare din 2005 – 2006. Cu acel prilej s-au definit noile planuri internaționale destinate să facă față unei alarme pandemice. Aceste planuri au fost puse la punct în mod oficial pentru a se asigura fabricarea rapidă a vaccinurilor în caz de alarmă, ceea ce a dus la negocieri între companiile farmaceutice și state. Pe de o parte laboratoarele s-au angajat să dezvolte preparatele, pe de altă parte statele le-au promis să le cumpere pe toate. După această învoială ciudată, industria farmaceutică nu își mai asumă niciun risc economic angajându-se la alte producții. În plus, era asigurată că va da lovitura în cazul declanșării unei pandemii.

- Contestați diagnosticele stabilite și gravitatea, chiar posibilă, a gripei A?
- Wolfgang Wodarg: Da, este o gripă cât se poate de normală. Ea nu cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul ca reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanții laboratoarelor, care știau ca vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii.

- Faceti niste acuzații foarte grave. Cum a fost posibil un astfel de proces în cadrul OMS?
- Wolfgang Wodarg: Un grup de persoane de la OMS are o legătură foarte strânsă cu industria farmaceutică.

- Ancheta Consiliului Europei va opera și în această direcție?
- Wolfgang Wodarg: Dorim să se facă lumină peste tot ce a putut duce la aceasta formidabilă operațiune de dezinformare. Dorim să știm cine a decis, pe baza căror probe științifice și care a fost exact influența industriei farmaceutice în luarea deciziilor. Și trebuie să prezentăm niște revendicări guvernelor. Obiectivul comisiei de anchetă este ca în viitor să nu mai existe alte alarme false de acest tip. Ca oamenii să aibă încredere în analiza și expertiza instituțiilor publice naționale și internaționale. Acestea sunt acum discreditate pentru că milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă riscuri pentru sănătate. Nu era necesar. Acest lucru a dus și la o proastă gestionare a banului public.

- Dețineți cifre concrete privind amploarea acestei proaste gestionări?
- Wolfgang Wodarg: În Germania este vorba de 700 de milioane de euro. Însă e foarte greu să aflăm cifrele exacte, deoarece exista și o cotă de revânzări de vaccinuri către țări străine, și mai ales, pentru a nu trăda “secretul profesional” firmele nu dezvăluie cifrele din contractele încheiate cu statele și eventualele clauze de despăgubire prevăzute.

- Ancheta Consiliului Europei va cerceta și activitatea de “lobbying” a laboratoarelor pe lângă institutele naționale de sănătate?
- Wolfgang Wodarg: Da, vom analiza atitudinea unor institute precum Robert Koch din Germania sau Pasteur în Franța, care trebuiau să-și consilieze guvernele în mod critic. Așa s-a întâmplat în unele țări. În Finlanda și Polonia, de exemplu, s-au ridicat voci critice care au spus: “Nu avem nevoie de așa ceva”.

- Putem spune că această formidabilă operațiune de dezinformare la nivel planetar a fost posibilă și pentru că industria farmaceutică își are “reprezentanții” ei în guvernele celor mai puternice țări?
- Wolfgang Wodarg: În ministere mi se pare evident. Nu pot să-mi explic cum e posibil ca niște specialiști, oameni foarte inteligenți care știu pe de rost problemele afecțiunilor gripale, să nu fi observat ce urma să se întâmple.

- Ce s-a întâmplat atunci?
- Wolfgang Wodarg: Fără a vorbi de corupția directă, de care sunt sigur că există, există o mulțime de moduri în care laboratoarele își pot exercita influența asupra deciziilor. Am văzut la modul concret cum, de exemplu Klaus Stöhr, care era șeful catedrei de epidemiologie a OMS în perioada gripei aviare, fiind astfel cel care a întocmit planurile de preîntampinare a pandemiilor cum am menționat mai sus, a primit între timp o funcție înaltă la compania Novartis. Și legături similare există între Glaxo sau Baxter (etc.) și membrii influenți ai OMS. Aceste mari firme își au oamenii lor în aparatele de conducere și acționează în așa fel încât să se ia deciziile politice potrivite. Și anume cele care le permit să pompeze cât mai mulți bani de la contribuabili.

Proprietarul unei clădiri ocupate printr-un “acord tacit” este executat silit de către chiriașul care n-a plătit un șfanț chirie vreme de aproape 10 ani cât a ocupat clădirea. Asta pentru că instanțele judecătorești au admis faptul că respectivul locatar a făcut niște îmbunătățiri la o clădire pe care nu a deținut-o legal niciodată și a obligat proprietarul să plătească aceste  îmbunătățiri stabilite de un expert. Totul capătă sens dacă precizăm că proprietarul clădirii era o instituție publică, respectiv Consiliul Local Făcăeni, iar cel care trebuia să vegheze la integritatea patrimoniului public era un primar căruia “i s-a rupt” de interesul public. Culmea, deși speța a fost trecută prin furcile caudine ale penalului și civilului, cei care au prejudiciat grav interesul locuitorilor din Făcăeni sunt liniștiți și fericiți în vreme ce bugetul public este prejudiciat cu peste 160 de milioane de lei la care s-ar putea adăuga lejer banii neîncasați pentru chirie vreme de 10 ani.

Gaj pe blana ursului din pădure

În mai 1991 Casa Specialistului din Făcăeni este trecută prin decizia Prefecturii Ialomița în domeniul public al localității. Activul era parte componentă a fostei CAP devenită după schimbarea vremurilor Societatea Agricolă Grâușorul. Opt ani mai târziu, Consiliul Local Făcăeni își însușește prin hotărâre inventarul domeniului public al comunei și reconfirmă prin aceasta statutul Casei Specialistului ca fiind parte componentă a averii publice. Hotărârea Consiliului Local este dată la data de 6 octombrie 1999. O lună mai târziu clădirea este vândută dar nu de către proprietarul de drept, ci de consilierul local Iordache Nicolae, care în calitate de președinte  al SA Grâușorul o ipotecase pentru un credit al societății în favoarea Băncii Agricole. Deși creditul fusese contractat în 1995, Casa Agronomului este ipotecată în favoarea băncii abia în martie 1999, adică doar cu vreo 7 luni înaintea vânzării. Aici apare primul semn de întrebare pe care ancheta penală care a urmat l-a ignorat complet. Nimeni n-a încercat să afle cum anume a ajuns activul în ghearele băncii câtă vreme SA Grâușorul nu a avut niciodată un document de proprietate prin care să demonstreze că deține în mod legal clădirea. Mai mult, în calitate de consilier local Iordache ar fi trebuit să știe că societatea pe care o conducea nu deține activul și ar fi trebuit să informeze Consiliul Local despre sechestrul aplicat de Banca Agricolă asupra clădirii. În noiembrie 1999, la o lună de la data la care Consiliul Local a inclus Casa Agronomului în domeniul public, Iordache vinde activul pe mână cu funcționarii Băncii Agricole care comit ditamai ingineria financiară. În contul datoriei societății, un oarecare domn Ion Boștină achită suma de 70 de milioane de lei și întocmește o “minută” prin care dobândește calitatea de cumpărător al activului, urmând  să i se întocmească act de vânzare de către SA Grâușorul. Adică tranzacția se făcea cu blana ursului din pădure, deoarece activul aparținea la acea dată poporului din Făcăeni și nicidecum SA Grâușorul sau Băncii Agricle care, culmea, pusese schestru fără ca debitorul să prezinte documente de proprietate. Logica ne spune că de îndată ce Boștină a constatat că a fost păcălit și a depus plângere penală pentru înșelăciune împotriva lui Iordache litigiul trebuia să se încheie. Adică cei doi să își regleze conturile iar primăria să dispună de activ în calitate de proprietar. Numai că lucrurile nu au stat deloc așa. Deși a fost implicat ca păgubit în această afacere, Boștină a continuat să locuiască în Casa Agronomului ca și cum nimic nu s-r fi întâmplat. Mai mult, Iordache este condamnat definitiv și irevocabil de Curtea de Apel București care pronunță Decizia Penală numărul 965 din mai 2004, comunicată și lui Boștina. În interiorul ei se găseau suficiente informații care să-l facă pe păgubit să-și ia catrafusele și să plece din Casa Specialistului câtă vreme aflase că Iordache trebuie să-i dea banii înapoi dar și că imobilul aparține primăriei. Clar pentru oricine, nu? Se pare că nu.

Primarul Nicu se prinde mai greu

Pînă în iulie 2003 Boștină viețuiește nederanjat de nimeni  într-un spațiu aparținând Consiliului Local Făcăeni.  Primarul de atunci, Nicu Mihai, catadicsește să-i facă chiriașului o adresă prin care-i comunică să se prezinte la primărie în trei zile de la primirea somației ca să i se facă un contract de închiriere. Asta deși atributul administrării domeniului public este al Consiliului Local, care trebuia să decidă închirierea prin hotărâre și cu respectarea legii, și nu al primarului.  După un an Boștină primește o nouă adresă prin care este somat să părăsească imobilul ce urma să fie închiriat unui medic specialist ca locuință de serviciu. Probabil că pentru primarul Nicu Mihai trei zile trec într-un an, pentru că atât i-a trebuit să își dea seama că locatarul continuă să locuiască în clădirea primăriei fără forme legale. În 2004 se schimbă primarul și, odată cu el, și atitudinea Primăriei față de problemă. În august 2004 Boștină este somat să părăsească clădirea și este informat că i se va calcula chirie pentru perioada cât a ocupat imobilul. Prevalându-se de dosarul penal în care-l reclamase pe Iordache, locatarul refuză să iasă din spațiu. Ba, mai mult, în decembrie 2006 decide să ceară cumpărarea imobilului “în condițiile prevederilor legislației în vigoare ”. Asta se întâmpla la aproape un an după ce primarul Nuți Roșu a decis să introducă acțiune în justiție pentru evacuarea imobilului ocupat cu voie de la bec. Tot teoretic, odată ajunsă aici, povestea ar fi trebuit să se încheie de urgență. Adică Boștină ar fi trebuit evacuat pentru simplu motiv că ocupa ilegal un spațiu. Dar nu în România, unde evidența trebuie demonstrată iar justiția se face maximă acuratețe.

Primăria Făcăeni condamnată la daune!

În loc să facă plângere penală împotriva lui Boștină și să-l scoată cu jandarmii din spațiul ocupat ilegal, primăria Făcăeni s-a apucat de glumițe în civil și a demarat în iulie 2005 o acțiune pentru evacuarea musafirului nepoftit de care nu mai putea scăpa. Greșit, căci după 4 ani de procese poporul este pus la plată pe motiv că Boștină și-a pus geamuri și podele, ba chiar a dat cu var și-a schimbat gardul. Nota de plată este de vreo 160 de milioane iar împotriva bugetului s-a pornit ditamai executarea silită. Mai mult, deși a părăsit Casa Specialistului de prin noiembrie, domnul Boștină n-a predat imobilul pentru care a obținut despăgubiri iar primăria nu-l poate folosi. Drumul până la această rezolvare aberantă este sinuos și ne umple de respect pentru țărișoara noastră în care orice este posibil. Epopeea începe la Judecătoria Fetești, un fel de Triunghi al Bermudelor pentru sistemul juridic românesc, unde s-a judecat în primă instanță acțiunea neinspirată a primăriei Făcăeni. Domnul Boștină a susținut că a intrat în spațiu ca efect al afacerii din 1999, când i-a plătit lui Iordache cei 70 de milioane de lei. Din acest motiv nu a plătit chirie spune domnia sa și, deși știa că spațiul este al primăriei iar procesul deschis împotriva lui Iordache nu putea schimba proprietarul imobilului, a investit în clădire circa 240 de milioane de lei, sumă dovedită cu o expertiză tehnică. De la boiler până la zugrăveli și geamuri, bașca instalație electrică, Boștină susține că a schimbat cam tot ce mișcă în imobil. Deși nu a demonstrat întreaga sumă cu documente legale, deși nu avea acordul proprietarului pentru a interveni asupra imobilului,  deși era evident că procesul penal împotriva lui Iordache nu avea nicio legătură cu primăria și dreptul acesteia de proprietate asupra Casei Specialistului, judecătorii au decis altceva. Au respins acțiunea primăriei și au obligat instituția să-l despăgubească pe locatar cu 240 de milioane de lei, sumă certificată de expert și de martori. În paralel cu această acțiune Boștină a dat în judecată SA Grâușoru pentru constatarea valabilității vânzării imobilului, despre care Decizia Curții de Apel vorbea ca despre o înșelăciune. Pas de mai înțelege ceva! Un lucru însă este cert. Deși Boștină și-a recuperat de la Iordache întreg prejudiciul, adică suma plătită în 1999 cu tot cu dobânzi , el continua să susțină că are un drept asupra imobilului și a terenului aferent în suprafață de 1496 de metri pătrați. Și nu orice fel de drept, ci dreptul de a-l cumpăra deși primăria nu dorea să vândă, eventual la prețul din 1999.

Lanțul slăbiciunilor în justiție

Căile de atac exercitate de primărie în cadrul acestui proces absurd nu au modificat mare lucru din dispozitivul sentinței pronunțate la judecătoria Fetești. Relevant este faptul că Tribunalul a avut ochi să vadă faptul că parte din lucrările pe care Boștină a susținut că le-a făcut nu au fost dovedite cu documente. Expertul a consemnat că instalația electrică a fost schimbată fără să vadă nici un document legal, iar Tribunalul a înlăturat această lucrare de pe lista celor invocante de Boștină, fapt care la Fetești a fost trecut cu vederea. Nici în ceea ce privește gardul imobilului lucrurile nu sunt mai clare. Primarul Nuți Roșu susține că împrejmuirea exista din totdeauna și că în nici un caz nu putea costa 60 de milioane de lei așa cum a consemnat expertiza. Interesant este că expertiza nu a putut stabili când anume au fost făcute lucrările invocate de Boștină, fapt extrem de important în judecarea pretențiilor acestuia. Pentru că în 1999-2000 el a aflat, dacă nu știa, că imobilul aparține de drept primăriei și orice lucrare efectuată după această dată nu făcea obiectul despăgubirilor deoarece spațiul nu era locuit cu aprobarea proprietarului iar buna credință invocată de “chiriaș”  nu putea fi luată în considerare.  Finalul banal al acestei povești absurde este acela că instanțele superioare au modificat pretențiile lui Boștină și i-au menținut un drept de retenție asupra imobilului primăriei, obligată să-i plătească circa 160 de milioane de lei. Imobilul a fost părăsit de locatarul nedorit în noiembrie 2009, după cum susțin reprezentanții primăriei, fără ca acesta să fie predat instituției cu proces verbal în care să se consemneze starea acestuia și a lucrărilor invocate. La trezorerie a ajuns solicitarea lui Boștină care își cere banii iar locuitorii comunei vor plăti nota de plată pentru dezinteresul aleșilor care au permis ocuparea “tacită” a unui imobil vreme de 10 ani. Și pentru ca tabloul să fie complet iar odiseea celor 5 ani de procese în care un proprietar cu drepturi depline a trebuit să dovedească unor instanțe evidența, mai spunem că potrivit evidențelor fiscale ale primăriei Făcăeni, Boștină datorează bugetului local  suma de 30.446,72 de lei, contravaloarea unor impozite și taxe neplătite din 2005-2006! Oare cine pe cine execută?

Circa 400.000 de euro bani proveniți de la Administrația Fondul de Mediu vor fi îngropați în două localități din Ialomița unde vor avea loc împăduriri. Este vorba de comuna Colelia, unde se vor împăduri 25 de hectare și comuna Reviga pe teritoriul căreia se vor planta 18,7 hectare de pădure. Dincolo de utilitatea proiectului care nu poate fi pusă în discuție, este de semnalat faptul că deși ambele localități si situează la câmpie și au aproximativ același tip de sol, valorile costurilor pentru hectarul plantat cu pădure diferă foarte mult. Astfel, conform calculelor făcute de o firmă din Brașov, la Colelia hectarul împădurit costă 500 de milioane de lei, în vreme ce la Reviga, unde studiul de fezabilitate a fost făcut de o firmă din Slobozia, costul aceluiași hectar este de 200 de milioane de lei. Așa se face că la Reviga se estimează o valoare a contractului de circa 120.000 de euro, în vreme ce la Colelia, pe o suprafață cu 7 hectare mai mare costurile estimate sar la 265.000 de euro. În realitate însă, costurile împădurii unui hectar de teren nu sunt nici pe departe așa de mari. Direcția Silvică de exemplu estimează că în condițiile date costurile încărcate pe un hectar nu ar trebui să sară de 2000 de euro, cu tot cu plata paznicilor.  Se naște firesc întrebarea de unde aceste diferențe scoase din burtă de firmele care au întocmit studiile de fezabilitate. Și tot firesc, ne întrebăm pentru care motiv banii din fondul de mediu nu sunt direcționați direct către Direcțiile Silvice, entități care au capacitatea necesară de a executa împăduririle la costuri rezonabile?

“Compania Ultex Tandarei, unul dintre cei mai mari jucatori pe piata uleiurilor vegetale, detinuta de omul de afaceri Vasile Nitescu”… Așa încep toate articolele publicitare din ziarele de profil care descriu în culori pastelate un faliment cosmetizat al companiei din Țăndărei. Încăpută pe mâna “omului de afaceri”  Vasile Nițescu în 2004, Ultex este astăzi o gaură neagră pentru bugetul statului dar și pentru firmele care au avut proasta inspirație să intre în afaceri cu primul producător de biodisel din Romania. Doar bunăvoința cu parfum de corupție a băieților de la ANAF mai ține în viață o firmă plină de datorii, evaluată de proprietarul ei la peste 23 de milioane de euro și “vândută” zilnic către investitori misterioși care își manifestă interesul. Întâmplător sau nu, trompeta care tot anunță vânzarea companiei este nimeni altul decât Ionel  Blănculescu, fost director AVAB (AVAS-ul de azi), specializat mai nou în consultanță și investigații financiare. Asta ar putea explica misterele unei executări silite ce nu se mai termină, declanșată de foștii subordonați ai consultantului Blănculescu pentru care noțiunea de stopaj la sursă pare a nu exista ca infracțiune. Aflată în pierdere de viteză și sufocată de nevoia de cash, compania din Țăndărei a găsit o gură de aer din prestările de servicii către terți, cărora le-a tras niște țepe de zile mari. O mână de ajutor a mai dat și primăria Țăndărei, care i-a eșalonat lui Nițescu o datorie către bugetul local de circa 1,3 milioane de lei, fără bază legală. Instalarea în funcția de manager al Ultex  fix a ginerelui domnului primar Sava este doar o stranie coincidență.

Găuroiul din bugetul statului

Devalizată prin metoda deja clasică a țeparilor îmbrăcați la costum care primesc sute de tone de marfă pe care nu o mai plătesc niciodată, Ultex Țăndărei a ajuns în topul datornicilor la stat. Site-ul ANAF consemnează în pasivul societății un găuroi care totalizează 28,4 milioane de lei noi. La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj Ultex a uitat să achite 256.274 de lei. Din această sumă 125.164 de lei reprezintă contribuția datorată de firmă iar 37.036 de lei sunt banii opriți salariaților și nevirați. Mai pe românește, pentru această ultimă sumă cineva ar fi trebuit sa facă pușcărie. La CAS, datoriile sunt și mai mari. Din cei 1,589 de milioane de lei stopajul la sursă reprezintă 464.424 lei, diferența de 527.881 lei fiind datorie a firmei. Același site al ANAF anunță că împotriva companiei s-a început executarea silită. Măsura este la fel de eficientă ca frecția la un picior de lemn, compania derulând fără probleme plăți prin conturi în vreme ce statului i se lungesc urechile așteptând să-și plătească Nițescu fonciirea. Nu mai vorbim aici de salariați concediați și neplătiți sau de datorii către bugetul local “rezolvate” din condei, pe baza legii lui OM!

Șmen cu “primarul oamenilor”

Primarul din Țăndărei, domnul Vasile Sava, este primarul oamenilor. Sau cel puțin așa scrie pe o placuță așezată la loc de cinste în biroul său. Pe asta a mizat probabil și Nițescu, care ar fi trebuit să plătească către bugetul local circa 1,3 milioane de lei reprezentând impozite și taxe locale restante. Lasă că primarul oamenilor s-a arătat a fi băiat salon și nu l-a deranjat pe Nițescu nici cu o floare, ca să nu mai vorbim cu o blocare de conturi sau o sechestrare de bunuri. Lasă că PSD a împărțit la capul gol ulei în toate campaniile electorale. Dar primarul oamenilor a dus omenia la cote extreme și, de curând, i-a eșalonat debitele. În noiembrie 2009 Codul Fiscal s-a modificat la Țăndărei și i-a permis domnului primar să fie om. Nițescu a fost și el om și, brusc, ginerele primarului i-a căzut cu tronc debitorului care l-a făcut director la falitul Ultex. Așa colaborează oamenii între ei la Țăndărei, unde legea lui OM bate codul fiscal. La fund!

Profituri rafinate din portofelele fraierilor

La Ultex Țăndărei rafinarea uleiului nu mai este de actualitate. Acum se rafinează inclusiv profiturile firmelor care au crezut că pot derula afaceri corecte cu “multinaționala” domnului Nițescu. Inițial, magnatul biodiesel a anunța prin ziarele de profil economic planuri mărețe pentru Ultex. Dincolo de schimbarea directorilor operată cu surle și trâmbițe, Nițescu a nunța periodic că Ultex se va relansa prin credite destinate achiziției de materii prime. De la 3-4 milioane de euro a coborât la 1-2 milioane, poveste numai bună de adormit reporterii care cu un simplu copy-paste și schimbarea cifrei din dreptul creditului reîmprospătau periodic informațiile despre performantul producător de ulei aflat pe niște butuci vizibili din avion. Cum băncile n-au pus banii în conturile lui Nițescu soluția a venit din neant. Diverse firme au fost atrase în contracte de prestări servicii cu Ultex care se derulau cu marfa clientului. Practic, fabrica își punea la bătaie capacitățile de producție contra unui tarif încasat de la cei care aduceau spre procesare floarea soarelui. Contratele tip încheiate de oamenii lui Nițescu nu prevedeau nici un fel de penalitate pentru cazul în care partenerul de afaceri nu aducea spre procesare întreaga cantitate de materie primă. Așa s-a făcut că doi dintre clienți, respectiv firmele Stanciu & comp SRL și Dariman Cereal Group SRL, s-au prezentat să-și ridice produsele de la Ultex. Și de aici a început circul. Conducerea Ultex a susținut că are marfa dar că nu o eliberează deoarece beneficiarii săi nu și-au achitat debitele. Adică n-a plătit prestarea, vreo 10% din valoarea mărfii sechestrate în rezervoarele Ultex. Apoi motivul pueril a fost schimbat cu unul mai solid. Firmele au fost penalizate că nu au adus cantitățile de materii prime la care s-au angajat. La data de 11 noiembrie 2009, în calitate de președinte al CA al Ultex Nițescu emite decizia 186 prin care sistează livrările de marfă către partenerii cu datorii. Mai mult, în loc să accepte soluția de compensare a datoriilor cu pretinsa marfă din stoc consemnată în certificate de depozit, Nițescu ordonă comercializarea cantităților datorate partenerilor săi. Patronii celor două firme păgubite care au de ridicat marfă de miliarde de lei de la Ultex susțin că Nițescu le-a vândut marfa și acum încearcă să tragă de timp și să nu le achite datoriile. Cauza a ajuns la poliție și Parchet, ce doi depunând plângeri împotriva conducerii Ultex. Și dacă aceste plângeri vor primi tradiționalul NUP, cale către țeapă este larg deschisă celor doi oameni de afaceri. Căci lichidarea judiciară a companiei lui Nițescu va aduce, dacă va aduce, ceva parale doar în contul statului. Restul e … rafinare!

În urmă cu un an, în municipiul Urziceni a avut loc un adevărat război între două clanuri de interlopi din Bărbulești. Ziua în amiaza mare, cele două clanuri s-au luat la bătaie chiar în fața sediului poliției. S-au folosit bâte, săbii, răngi și s-au tras focuri de armă. O mașină a fost avariată și o femeie a ajuns la spital tăiat cu sabia. Șefii poliției Urziceni au demisionat din funcții, alți 21 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița fiind sancționați disciplinar. Procesul cu 14 inculpați început acum un an s-a soldat cu pedepse de tot râsul. Interlopi recidiviști sau aflați în procedura de eliberare condiționată au fost condamnați cu suspendare. Cei care au ajuns totuși după gratii s-au ales cu 1-2 ani de închisoare pe motiv că și-au recunoscut faptele și le-au regretat. Sentința aberantă ca formă și conținut a fost pronunțată pe data de 21decembrie 2009 la Urziceni și a constituit un frumos cadou de sărbători oferit  DE JUSTIȚIE interlopilor.

Mogoi, autorul lui Ritaxon!

Primul lucru care te izbește când citești sentința penală numărul 274 redactată la data 28 decembrie 2009 de doamna judecător Dumitrache Elena este stilul original în care sunt expuse faptele. De la pagina 1 la pagina 5 sunt reluate numele celor 14 inculpați și încadrările juridice. Pe vreo trei pagini se repetă obsedant o formulare:  “Inculpatul…. În ziua de 21.01.2009 orele 15.00, împreună cu alte persoane, în public(str. Calea București) a săvârșit acte și gesturi de violență verbal și fizică, a produs scandal și a tulburat grav liniștea și ordinea publică.”  Repetarea acestui enunț căruia i s-a schimbat doar subiectul de 14 ori constituie grosul sentinței. Pe vreo alte 3 pagini sunt redate sumar declarațiile martorilor, care indiferent din ce tabără sunt declară același lucru. Așa ajungem la pagina 8 fără să aflăm nimic. Abia la jumătatea acestei pagini aflăm și ce reține instanța. Și anume că scandalagii sunt rude între ei și că la etnia romă termenul de familie include afini, concubini, minori aflați în întreținere etc. Adică ni se fixează ideea că războiul civil de pe străzile din Urziceni a fost, de fapt, o cafteală de familie. Apoi ni se face o scurtă radiografie a arborelui genealogic al celor două triburi: “Familia al cărei lider incontestabil este inculpatul Constantin Ionel zis Ritaxon are ca autor comun pe răposatul Constantin Nicolae zis Mogoi și a reușit să întrețină, cu rare și nesemnificative pusee de criză relații normale cu ceilalți membrii ai comunității etnice de pe raza mun. Urziceni”. Cum ar veni Mogoi este Creatorul și Ritaxon urmașul. Iar cafturile repetate și buzunarele pictate cu satârul pe diverși membrii ai comunității nu au fost infracțiuni, ci doar pusee de criză! Apoi instanța constată că membrii clanului Cătană, adică tabăra adversă, sunt înrudiți cu clanul lui Ritaxon, adică direct cu urmașii lui Mogoi. Mai mult, printre puseele de criză ale lui Ritaxon instanța constată că și clanul Cătănă a avut un puseu de aceeași natură dar de sens contrar, când a decis să-l jefuiască pe Ritaxon, fapt consemnat într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului Urziceni. Adică, concluzionăm noi, doamna judecător a plecat de la o premisă greșită analizând bătălia de la Urziceni într-un context aproape casnic, de unde și pedepsele de râs.

Primul puseu de criză al lui Ritaxon

Care va să zică, după ce a fost tâlhărit de clanul Cătană, Ritaxon a desfășurat o amplă muncă informativă și a aflat că doi dintre rivali, respectiv Oprea Eugen și Oprea Marin urmează să plece la Manasia într-o călătorie de afaceri. Ca atare a adunat 7 confrați i-a urcat în două mașini și a luat urma apașilor din clanul Cătănă, cărora le-a barat drumul blocând circulația pe strada Perilor din Urziceni. Inamicii circulau cu două autoturisme, un BMW și un Land Rover în care pe lângă căpetenia Cătană se mai aflau femeia Bistrița și luptătorii Franț și Zângaci. Alde Cătană au coborât din mașini și au pus mâna pe răngi dar când au constat că Ritaxon este mai bazat au luat-o la fugă. Instanța reține agramat, ca la stabor: “La scurt timp frații Cătană și cei care îi însoțea au realizat că grupul inculpaților era mai numeros și că o ripostă era sortită eșecului și s-au grăbit să părăsească în fugă locul incidentului. Inculpatul Constantin Ionel (Ritaxon) a executat trageri cu o armă de foc în plan vertical cu scopul de a intimida grupul lui Cătană ”. În acest fel Cătănă a fost pus pe fugă iar Ritaxon a pornit într-o cursă de urmărire ca-n filme. Uimită de rapiditatea faptelor, instanța consemnează calmarea lui Ritaxon care dădea déjà semne de reinserție socială.

Bistrița ratează întâlnirea cu eternitatea…

Femeia Bistrița, zice doamna judecător în motivarea sentinței, n-a putut ține pasul cu grupul de bărbați din clanul Cătană, fapt pentru care a fost ajunsă de teutonul Ritaxon. Care, ca un adevărat urmaș al lui Mogoi s-a purtat demn, așa cum descrie cu emoție în pix doamna judecătoare Dumitrache:”Inculpatul Ritaxon a urmărit-o pe numita Panciu Lidia (Bistrița) care nu a putut ține pasul cu bărbații din grupul său, încercând să se ascundă într-un magazin din apropiere. Inculpatul Ritaxon, deși avea posibilitatea să o prindă și să o imobilizeze pe urmărită și să-i aplice o lovitură vătămătoare cu sabia, s-a mulțumit s-o lovească pe martoră doar cu latul sabiei (partea netăioasă) peste picioare și i-a permis apoi să se ascundă ”. După această faptă care denotă sensibilitate sufletească, Ritaxon a reluat cursa după clanul Cătană, care a fost interceptat într-o intersecție unde era așteptat de martorul Andronache Tudor, aflat la volanul unui BMW. După încercări repetate fugarii au reușit să plece din intersecție și să scape din încercuirea neprofesionistă și parțială a clanului Ritaxon. Apașii lui Ritaxon s-au întors în intersecția unde fusese imobilizat clanul advers. Au găsit Land Roverul care transportase inamicul și, de nervi, l-au pornit și l-au proptit într-un stâlp.

Caftul continuă sub nasul poliției

Cu întăriri serioase după el Ritaxon și-a oprit bemveu’ fix în fața Poliției din Urziceni unde se adunase o mulțime de gură cască. Printre ei se aflau și militanții din clanul Cătană, care au aruncat cu pietre către adversari. Cu sabia în mână, Ritaxon o comite din nou: “Conform declarațiilor martorilor sub acoperire, inculpatul Constantin Ionel (Ritaxon) a coborât din BMW X5 având în mână o sabie cu care a lovit-o pe numita Oprea Maria, sora lui Oprea Eugen însă aceasta și-a retras plângerea formulată împotriva inculpatului”. Ajunsă în acest punct al relatării doamna judecător se plictisește de vorbe și trece la fapte pe care începe să le încadreze.

O judecată cât un stabor

Lasând gluma la o parte, maniera în care doamna judecător a stabilit și individualizat pedepsele este una tipică pentru modul în care se face justiție în România. Printre cauzele incidentului petrecut în fața poliției, judecătoarea identifică și maniera în care poliția a gestionat situația, manieră care a creat agresorilor, cităm: “un acut sentiment de injustețe socială”. Un alt factor luat în considerare de doamna judecător este “conduita sinceră a inculpaților”, faptul că întrețin relații de concubinaj și au copii în întreținere sau că unul dintre inculpați a achitat prejudicial produs Enel plătind stâlpul dărâmat cu Land Roverul! Iată o mostră de bunăvoință nedisimulată a doamnei judecător:”În ceea ce privește pe inculpații Constantin Viorel, Mihai Ionel, Rupiță Constantin și Rupiță Viorel aflați în stare de recidivă sau care au în antecedente pedepse care trebuie revocate, față de conduita lor sinceră și având în vedere faptul că nu pot executa pedeapsa decât în regim e detenție, acestora li se va aplica pedeapsa de câte 1 an de închisoare, prin aplicarea art. 74,76 Cod Penal pentru infracțiunea de ultraj prevăzută la articolul 321 aliniatul 1,2 Cod Penal cu aplicare la articolul 75 alin. 1 lit. A Cod Penal, pedeapsă ce se va aplica și inculpatului Rupiță Constantin și pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor urmând ca pedeapsa să-i fie coborâtă sub această limită având în vedere circumstanțele personale deosebite ale acestuia….”. La fel se explică și pedeapsa de doar 4 luni cu închisoare dată lui Constantin Marian care a lovit o minoră și despre care se spune că a avut o conduită sinceră și a încercat să  acopere prejudicial cauzat. Mai mult, pentru unul dintre inculpați care se afla sub beneficial liberării condiționate instanța dovedește mai mult decât clemență menținându-i acest beneficiu pe motiv că a avut o conduită sinceră și a participat la o singură faptă de ultraj.  Și în caz că mai exista un dubiu asupra modului mai mult decât ” indulgent” în care sunt tratați niște golani care se bat cu săbii și pistoale în stradă, iată o ultimă perlă de judecată comisă la judecătoria Urziceni de către un magistrat care se plânge probabil de salariul mult prea mic față de importanța muncii sale”În ceea ce privește pe inculpații Constantin Ionel, Văduva Ioan, Măcelaru Constantin, Măcelaru Laris….  Instanța apreciază că scopul pedepselor aplicate acestora poate fi atins și fără privarea de libertate având în vedere faptul că după executarea a circa 5 luni de arest preventiv au dat dovezi de reinserție socială, au avut o conduită sinceră recunoscând și regretând faptele comise”. Ne întrebăm dacă nu cumva ținând cont de modul în care doamna judecător i-a descris pe infractori i-ar îndreptăți pe aceștia să considere că au fost ținuți exagerat de mult în arest, având în vedere că nu prezintă pericol social. Nu de alta, dar pe lângă cei aproape 7100 de lei cheltuiți de stat cu avocații din oficiu, infractorii n-ar merita și niște bani de buzunar de la buget plătiți în chip de daune morale.

Dacă-i ordin, cu plăcere! Direcția de Sănătate Publică a anulat autorizația pentru sursa de apă subterană a Sloboziei

Vineri, 22 ianuarie, Direcția de Sănătate Publică a ieșit din ridicol și a intrat în istorie. După ce a dat-o cotită luni de zile și a practicat un joc de glezne penibil după cum i s-a dictat de la partidele politice, instituția care se ocupă, cică, de sănătatea publică a luat o decizie istorică. Invocând argumente care mai de care mai puerile, DSP a anulat autorizația de funcționare pentru sistemul centralizat de distribuție a apei în Slobozia exploatat de Urban SA. Măsura, justificată de plângerile cetățenilor și de lipsa de reacție a Urban față de respectarea măsurilor de conformare stabilite la autorizarea sursei subterane, va avea un singur efect: afundarea Urban SA în groapa falimentului. Căci populația va continua să primească aceeași apă pe care o va plăti la un preț mai mic. Și, logic, va continua să o și consume deși DSP spune că este nepotabilă și prezintă riscuri majore pentru sănătatea populației. Singurul efect vizibil va fi acela că societatea de distribuție va fi nevoită să factureze apa la prețuri mult mai mici decât cele de producție. Ceea ce va echivala cu falimentul. Iar costurile acestui faliment vor fi suportate de toți cetățenii. Deci, cine câștigă?

Războiul apei purtat la baionetă

Încă de la începuturile proiectului lansat de primarul Ionașcu, alimentarea cu apă din sursă subterană s-a bucurat de o puternică opoziție. Câțiva bezmetici care se visau primari au înțeles că acest proiect îl va aduce pe Ionașcu într-o poziție politică de pe care nu va putea pierde cursa electorală din 2008. În loc să se ralieze proiectului și să-l susțină în beneficiul locuitorilor Sloboziei, politicienii, inclusiv unii din același partid cu Gabi Ionașcu, l-au contestat vehement. Dincolo de interese politice firește, gurile rele spuneau că un alt scop major al protestatarilor ea acela ca Amonil să nu piardă o afacere de circa 3 milioane de euro anual care consta în vânzarea de apă Sloboziei cu ajutorul unor instalații de aducțiune care aparținuseră cândva municipiului dar pe care nimeni n-a făcut nici un efort să le recupereze. Una peste alta, o modificare de legislație care a permis aprobarea unui împrumut municipal prin emiterea de obligațiuni cu majoritate simplă a făcut ca proiectul lui Ionașcu să devină realitate, dat fiind faptul că tabăra opoziției nu mai putea bloca afacerea cu cele câteva voturi pe care le deținea în Consiliul Municipal. Cu finanțarea în buzunar și cu Amonil în coastă, Ionașcu a reușit să grăbească lucrurile și sursa de apă subterană a devenit realitate. Una contestată, cu probleme dar o soluție care scotea Slobozia după circa 20 de ani de sub șantajul penal al celor de la Amonil SA, furnizorul privat și privilegiat de apă al reședinței de județ. Proiectul care s-a materializat rapid, poate un pic prea rapid, i-a asigurat lui Ionașcu o victorie zdrobitoare în alegerile locale din 2008 câștigate din primul tur. În iunie 2009 sursa subterană primește autorizație de funcționare după luni de controverse și scandaluri datorate buletinelor de analiză a apei care nu arătau tocmai bine. Ionașcu a jucat în continuare pe cartea șantajului explicând astfel întârzierea autorizării. Iar apa puternic clorinată a atacat sistemul de distribuție bazat pe conducte de metal, insuficient protejate contra coroziunii. În loc de apa cristalină pe care o visa primarul, pe țevi a venit un lichid de culoare incertă. Vânzările de apă plată au crescut, ca și contestațiile la adresa edilului venite din toate părțile. Iar asta s-a văzut la urnă, unde în turul doi al prezidențialelor Geoană și Ionașcu au contabilizat puțin peste 30%. Proiectul câștigător devenea perdant.

Argumente pro și contra

Dincolo de coloratura politică a întregii afaceri, proiectul alimentării cu apă din sursă subterană intrat acum în atenția DNA este unul care trebuie să continue cu orice preț. În favoarea acestuia se pot invoca mai mulți factori care au grăbit, de fapt, investiția. Primul argument care justifică graba cu care s-a acționat este șantajul Amonil. Cu o datorie pretinsă și recunoscută de instanțele de judecată de peste 100 de miliarde de lei, furnizorul privat de apă a prestat un șantaj ordinar amenințând cu sistarea furnizării serviciului. Condițiile impuse care vizau rambursarea unor sume mare de bani din datorie în timp scurt erau imposibil de satisfăcut. Urban funcționa cu conturile blocate și încerca să plătească în mod egal tuturor creditorilor, fapt care nu era pe placul Amonil. Așa că între a sta la cheremul băieților cu ochi albaștri care ne-au furat ca-n codru ani de zile umflându-ne facturile și a ne rupe de ei Ionașcu a ales în mod corect a doua variantă. Asta ar justifica graba în demararea proiectului și insuficienta documentare a specialiștilor care nu au luat în calcul compoziția chimică a apei de subteran din puțurile forate, tratamentele necesare și impactul acestor tratamente asupra sistemului de distribuție. Un alt argument în favoarea sursei subterane este calitatea apei, net superioară față de cea provenită din haznaua de la Dunăre. Oricât ar părea de paradoxal apa gălbuie care vine acum la robinete este mult mai bună decât cea pe care o aduceam de la Dunăre, unde la locul de captare funcționa un adevărat cimitir de animale. Deversările din zonă, neautorizate și neverificare erau un factor de risc mult mai ridicat decât banala rugină care va dispărea odată cu schimbarea țevilor din oraș. Nu în ultimul rând, s-a demonstrat că acolo unde sistemul de distribuție este bazat pe conducte din polietilenă sau apa este filtrată mecanic nu există probleme de potabilitate. Contestatarii proiectului au și ei argumentele lor. Deși s-au cheltuit peste 200 de miliarde de lei apa are nevoie de filtrare ca să fie potabilă. Rugina din țevi atacă grav electrocasnicele iar excesul de fier și clor pun în pericol sănătatea, apa fiind imposibil de băut în anumite zone din oraș unde sistemul de transport este mai vechi. Clorinarea apei se face încă după ureche, deși stația de clorinare modernă ar permite elaborarea unui program care să o facă eficientă. Și, poate cel mai important argument al celor care arată cu degetul spre primar, în ciuda unor probleme evidente autoritățile locale au negat luni de zile evidența. Excese au existat și de o parte și de alta. Ionașcu a continuat să susțină calitatea apei din sursă negând problemele din rețea multă vreme iar adversarii săi au formulat acuzații aiuritoare despre metalele grele din apă și otrăvurile din subsol. Acest război surd și fără finalitate și-a consumat o nouă etapă vineri, când DSP a anulat autorizația sanitară din motive puerile.

DSP face joc de glezne

Actor important în acest război, Direcția de Sănătate Publică a jucat la două capete în funcție de persona care a ocupat scaunul de director. Inițial instituția a refuzat să autorizeze sursa subterană. Buletinele de analiză indicau o calitate necorespunzătoare a apei, în special conținut mare de amoniu și depășiri ale concentrației de metale. Ionașcu a contestat aceste analize invocând la rândul său un sabotaj politic al proiectului său, dat fiind faptul că directorul instituției, doctorița Dumitrescu, răspundea frecvent la comenzi politice. Poziția DSP s-a menținut multă vreme și sursa subterană părea definitiv compromisă. După schimbarea de regim DSP s-a pricopsit cu noi directori, dar avizul a întârziat să apară. Abia după ce Institutul de Sănătate Publică a scos niște buletine de analiză care indicau că apa este potabilă, DSP  a emis, în iunie 2009, o autorizație cu un program de conformare care viza majorarea zonei de protecție severă a puțurilor și impunea Urban un control sever prin analize periodice. Din motive obiective primăria Slobozia nu a putut achiziționa în timp util terenurile necesare extinderii zonelor de protecție din jurul puțurilor. Mai mult, clorinarea în exces a apei a condus la deteriorarea rapidă a sistemului de distribuție și a calității apei, infectată cu rugină și depuneri de pe țevi. Timp de jumătate de an, cât PSD s-a aflat la putere, DSP s-a făcut că nu observă aceste deficiențe, care culmea, existau și la eliberarea autorizației. Abia după schimbarea configurației politice a guvernului instituția încăpută pe mâna unui mare specialist a anulat autorizația de funcționare. Din aceleași motive pentru care acest document s-a eliberat și care nu au fost considerate capitale pentru funcționarea sistemului. Pas de mai înțelege ceva. Concluziile sunt evidente. Ori autorizația a fost dată la presiuni politice, caz în care este nevoie de o anchetă penală care să scoată la lumină vinovații, ori acum autorizația a fost anulată pe motive politice și din nou este nevoie de o anchetă care să stabilească vinovații. Căci consecințele juridice ale actului administrativ emis de domnul Pană sunt grave.

Sănătate publică electorală

“Apa furnizată la consumator de SC URBAN SA Slobozia, neîncadrându-se în toți parametrii de potabilitate impuși de legea 458/2002 cu modificările ulterioare nu este potabilă. Având în vedere că municipiul Slobozia nu dispune la ora actuală de sursă alternativă de apă potabilă operațională populația poate fi deservită în continuare cu apă din sursă subterană, după tratarea în actuala stație, pentru nevoile gospodărești curente”. Am citat din adresa prin care DSP informează SC Urban despre retragerea autorizației de funcționare. Concluziile specialiștilor sunt de-a dreptul tembele. Apa nu este potabilă dar în lipsa unei alternative furnizarea va continua. Acest paragraf vorbește de la sine despre substratul măsurilor luate de conducerea DSP. Ținta acestora este una singură. Se încearcă scăderea prețului la apă  și nimic altceva. Deducem asta din faptul că deși apa nu este potabilă se permite furnizarea către populație. Ce se întâmplă însă în cazul firmelor care au ca obiect de activitate alimentația publică? Cum vor mai funcționa restaurantele, fabricile de pâine și lapte care se alimentează cu apă din sistemul public ? Logica ne spune că aceste firme ar trebui închise deoarece folosesc apă nepotabilă. Le va închide cineva? Evident că nu, ar fi aberant. În aceste condiții, cui folosește măsura DSP? Eventual celor aflați în spatele deciziei. O scurtă privire asupra neregulilor invocate de DSP este suficientă pentru a trage concluzia că nu sănătatea publică s-a urmărit în acest caz și că jocul făcut de o instituție a statului se află la limita penalului. Pentru că deși putea face demersuri ca Urban să obțină o perioadă mai mare de derogare în vederea extinderii zonei de protecție a puțurilor și pentru schimbarea sistemului de distribuție a ales să anuleze pur și simplu autorizația de funcționare.

Punctul de vedere al SC Urban SA Slobozia

Societatea Urban SA contestă decizia anulării autorizației cu argumente de ordin tehnic și legislativ. Aceste argumente sunt expuse pe larg într-o adresă care a fost expediată către Prefectură, Primăria Slobozia și, evident către DSP. Redăm integral conținutul adresei:

Catre,

Directia de Sanatate Publica a Judetului Ialomita

In atentia D-lui Director Coordonator Dr. Corneliu Pana

Spre stiinta: Prefectura Ialomita – D-lui Prefect Petru Madalin Teculescu

Primaria Mun. Slobozia – D-lui Primar Ing. Gabi Ionascu

Ca urmare a Deciziei Nr. 490 / 22.01.2010 de anulare a Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, revenim la Adresa Nr.428 / 22.01.2010 cu următoarele completări / precizări :

1). S.C. URBAN S.A a respectat programul de conformare anexat la Autorizația Sanitară Nr.1933/24.06.2009 privitor la numărul și frecvența analizelor impuse a fi executate pentru care au fost înaintate către D.S.P.Ialomița copiile buletinelor cu rezultatele acestora și care reflectă respectarea parametrilor calitativi de furnizare a apei către beneficiarii serviciilor conform reglementarilor în vigoare, urmărind în permanență și respectarea procedurilor de monitorizare impuse de H.G. 974 / 2004. Valorile parametrilor apei potabile furnizate de S.C. URBAN S.A s-au încadrat  până în prezent în valorile impuse de lege, societatea respectand în continuare procedura de tratare autorizată pentru furnizarea apei potabile, apa tratată nedepășind la ieșirea din stația de tratare parametrii impuși de lege. În rețelele de distribuție, apa furnizată către beneficiari a respectat valorile parametrilor impusi de lege, cu exceptia unor puncte ( în cazul rețelelor din oțel cu vechimi de 20-30 ani ) unde s-au înregistrat depășiri ale valorilor admise la parametrii fier și/sau turbiditate. În acest caz, conform prevederilor prezentei legi, pot fi acordate derogari astfel:

Art. 9. – (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinată de la valorile parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei din zona respectivă. Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În situaţia în care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, solicită prelungirea derogării, se va înainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei  analiza situaţiei şi motivarea solicitării de obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăşi termenul de 3 ani.

(2) În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.

(3) Pentru orice derogare acordată în conformitate cu alin. (1) şi (2) trebuie specificate următoarele:

a) motivele derogării;

b) parametrul în cauză, rezultatele relevante ale monitorizării anterioare şi valoarea maximă permisă prin derogare;

c) zona geografică, cantitatea de apă furnizată zilnic, mărimea populaţiei afectate şi eventualele consecinţe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;

d) schema de monitorizare adecvată;

e) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare, ce va include un calendar al activităţilor şi o estimare a costului de evaluare a situaţiei;

f) durata derogării.

Având în vedere gradul de uzură ridicat a cca. 42 km din rețelele de distribuție din oțel, care va continua să influențeze în mod negativ valorile parametrilor fier și/sau turbiditate,  solicităm menținerea Autorizatiei 1933 / 24.10.2009 cu derogare pentru parametrii fier, respectiv turbiditate pentru zonele deservite de conducte din oțel, ale caror planuri le anexam ( Anexa 1).

În cazurile în care au fost constatate depășiri ale parametrilor admiși de lege, S.C. URBAN S.A. a luat următoarele măsuri:

-înștiințarea beneficiarilor afectați și recomandarea măsurilor de remediere necesar a fi adoptate conform Art.6 Al.(2), (3) din prezenta lege. Anexam copii anunțuri ( Anexa 3 ).

- înștiințarea autorităților publice locale în vederea luării măsurilor legale necesare ( Anexa 4 ).

În prezent, la nivelul administrației publice locale au fost întreprinse următoarele măsuri:

- aprobarea fondurilor și a procedurii de achiziție publică a conductelor necesar a fi schimbate,

- comandarea unui studiu și solicitarea unor oferte tehnice și estimative financiare pentru înlăturarea amoniului și fierului înainte de clorinare în vederea reducerii cantităților de clor folosite la tratarea apei la valoarea dozei de marcaj. În perioada următoare, va urma procedura legală de licitație / contractare lucrări în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia în urma căreia va putea fi înaintat și graficul estimat de înlocuire a rețelelor de distribuție a apei potabile. Perioada pentru care solicităm derogarea la parametrii menționați este de 3 (trei) ani.

2). Referitor la neîndeplinirea punctului 4 din Programul de conformare la Autorizația Sanitară de funcționare cu Nr. 1933 / 24.06.2009 , menționăm următoarele:

- S.C. URBAN S.A a solicitat prelungirea termenului de conformare la H.G. 930 / 2005 Art. 14, 15 ca urmare a constatării necesitații pentru Primăria mun. Slobozia  a unei perioade mai lungi  pentru derularea procedurilor legale de achiziție a terenurilor. Prezenta lege prevede:

Art. 14. – (1) În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.

Considerăm că în baza solicitării noastre amintită mai sus precum și a revenirii asupra acesteia prin prezenta, D.S.P. Ialomița avea și are în continuare suportul legal de prelungire a perioadei de conformare, legiuitorul oferind posibilitatea legală de eliminare a disfunctionalităților în funcționare și asigurarea continuității unor servicii publice vitale, în mod special, pentru a evita luarea unor decizii subiective și a asigura totodata siguranța sănătății beneficiarilor serviciilor. Menționăm că pe toată durata furnizării serviciilor, în baza Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009 condițiile de captare, tratare, distribuție / furnizare a apei potabile au rămas neschimbate, respectând procedurile autorizate, ca și în momentul și de la momentul emiterii deciziei de retragere a autorizației și până în prezent. Pe toata perioada furnizării acestor servicii D.S.P. Ialomița nu a identificat și nu a considerat că există un pericol real sau potențial la adresa siguranței sănătății populației generat calitatea apei potabile furnizată de S.C. Urban S.A, neavând nici o poziție / intervenție publică în acest sens.  Prin urmare, în baza acestor prevederi legale enumerate, precum și datorită faptului că municipalitatea nu deține o sursă alternativă pentru apa solicităm menținerea Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, eventual cu acordarea derogării pentru parametrii fier și turbiditate pe o perioada de 3 ani și prelungirea termenului de realizare a zonelor de protecție sanitară severă în jurul forajelor în conformitate cu H.G. 930 / 2005 până la data de 31.07.2010. Solicităm și pe această cale sprijinul autorităților locale pentru rezolvarea situației create, ce poate genera prin o neabordare corectă, responsabilă și realistă, importante probleme de natură juridică și financiară societății Urban S.A, existând riscul punerii în pericol a siguranței stabilității și continuității serviciilor de apă și canalizare furnizate ce ar afecta municipiul Slobozia, orasul Amara și comunele : Cosâmbești, Mărculești, Ciulnița, Scânteia. Cu același tip de probleme se pot confrunta și alte întreprinderi, instituții cu profil / obiect de activitate de alimentație public și, nu în ultimul rând, populația .

Decizia Direcției de Sănătate Publică de a anula autorizația de funcționare a sistemului centralizat de alimentare cu apă are consecințe juridice greu de imaginat pentru dobitocul care a gândit-o pe treabă. Dincolo de faptul că tensiunea arterială a primarului Gabi Ionașcu a atins un nou maxim, dincolo de faptul că populația va consuma în continuare apa declarată nepotabilă, se pune problema autorizațiilor firmelor ce au ca obiect de activitate alimentația publică. Deși într-un interviu acordat site-ului guraialomitei.com doctorița Dumitrescu afirma stupid, cităm:”apa nu prezintă riscuri pentru consum dar nu respectă condițiile de potabilitate”,  faptul că DSP a săltat autorizația pentru sistemul de distribuție ar trebui să conducă la închiderea a zeci de firme din Slobozia. Pentru că în lipsa apei potabile curente, restauratele, cofetăriile sau fabricile de lapte ar trebui închise urgent. Adică, mai pe înțelesul lui Pană de la Sanepid, dacă a apucat să mănânce un rahat trebuie să-l mănânce până la capăt, fie că-i place sau nu. Este exclus ca băieți cu halat să pună lacătul pe capitala de județ. Asta este un fapt pe care până și Pană îl înțelege. Nu poți să închizi tot orașul doar pentru că ți s-a năzărit ție să latri la comandă și să dai din coadă. Dar dacă ai apucat să emiți o decizie tembelă este musai să și o aplici. Dacă apa nu este potabilă atunci trebuie să se vină cu lacătul peste tot. Trebuie declarată starea de urgență, trebuie informat guvernul iar locuitorii trebuie aprovizionați cu sacaua. Logic, Ionașcu trebuie musai să pună lacătul pe țeavă și să închidă robinetul, nu cumva să bea poporul apă contaminată și să crape. Și dacă admitem că scenariul generat de decizia lui Pană de vineri este absurd este musai că cineva trebuie să fie tras de mânecă rău de tot. Căci dacă lasă lucrurile pe jumătate făcute, Pană și cei care au semnat adresa prin care trebuie închis robinetul de la Urban sunt buni de băgat la zdup. Pentru că fie apa nu e bună și Urbanul ne otrăvește cu voie de la DSP, fie apa e bună și DSP se joacă de-a autorizarea. Privite din această perspectivă evenimentele de la sfârșitul săptămânii trecute capătă exact conotația care se întrevedea. Ne aflăm în fața unor comportamente instituționale aberante, în care de dragul unor lupte politice intestine o instituție publică, respectiv Direcția de Sănătate Publică, a ajuns să joace țurca cu nervii populației, să inducă panică și să facă jocuri de culise. De aceea cred că ancheta DNA cu privire la alimentarea cu apă a Sloboziei ar trebuie extinsă nițel și la DSP, instituție care fie ne intoxică deliberat, fie ne sperie electoral. Și într-un caz și în celălalt se ajunge la pușcărie.