Wednesday, July 30th, 2014

Sătui să tot aştepte transferul proprietăţii asupra fostului patrimoniu al UGSR ce le fusese promis de PNL şi PSD contra susţinerii electorale, liderii celor patru confederaţii sindicale şi-au împărţit dreptul de administrare al acestei averi. Este vorba despre circa 19 staţiuni balneare administrate de Sind România SRL, care are filiale în toată ţara. Oficial, la baza deciziei de a împărţi administrarea hotelurilor a stat viziunea diferită despre modul în care este condusă societatea. În realitate însă, liderii celor patru confederaţii au simţit nevoia de a-şi împărţi averea sindicatelor pentru a avea acces direct la profiturile realizate din exploatarea patrimoniului dobândit de la defuncta UGSR. Care nu este aşa defunctă cum pare şi care nu cum mult timp în urmă a primit personalitate juridică printr-o sentinţă judecătorească definitivă. Perspectiva ca UGSR să facă demersuri pentru recuperarea patrimoniului sindicatelor de dinainte de 1990 a grăbit lucrurile. BNS, Cartel Alfa, CSDR şi Frăţia şi-au împărţit dreptul de administrare a patrimoniului sindical în aşteptarea proceselor pe care UGSR ameninţă să le demareze. Hotelul Lebăda din staţiunea Amara a încăput pe mâna lui Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, alături de hotelurile  din Olăneşti, Predeal şi Vatra Dornei.

Alfa Hotels, o firmă falită pînă în 2008

Cele 4 hoteluri care au revenit la marea împărţeală sindicaliştilor lui Hossu vor fi administrate de societatea Alfa Hotels. Creată în 2004, firma înregistrează constant pierderi şi este controlată în proporţie de 100% de Cartel Alfa. Deşi la televizor liderii sindicali Dandea (care este şi administrator al Alfa Hotels) şi Hossu dau lecţii de economie guvernului, se pare că în realitate e puţin mai greu să administrezi eficient o firmă. Administrarea s-a încredinţat în baza unui contract între Alfa Hotels şi Sind România. Firma sindicaliştilor lui Hossu încasează contravaloarea serviciilor şi achită impozitele aferente imobilelor. Sind România primeşte 1% din încasările Alfa Hotels şi se angajează să furnizeze clienţi prin intermediul agenţiei de turism a sindicatelor. Contractul se va derula pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe încă 10 ani. Preocuparea majoră a lui Bogdan Hossu este aceea de a prelua de la primăria Amara şi administrarea terenului aferent hotelului Lebăda. Este vorba despre o suprafaţă de 4,6 hectare la care se adaugă încă 1 hectar pe care se află gospodăria anexă. Suprafaţa este parte a domeniului public al oraşului şi face obiectul unui proiect de reabilitare în valoare de peste 4 milioane de euro finanţat din fonduri europene, fapt ce face imposibilă încredinţarea către Alfa Hotels. Hossu invocă practica altor comunităţi care au acordat suprafeţele de teren aferente hotelurilor în folosinţa sindicatelor. Manevra pregătitoare este inteligentă, căci administrarea terenului ar fi primul pas către preluarea acestora în proprietate fără plată de către sindicate, prin invocarea statutului de utilitate publică al acestora. Potrivit directoarei Cornelia Zlotea, Afla Hotels urmează să investească circa 1 milion de euro în modernizarea hotelului. Din aprilie 2010 de când Cartel Alfa a preluat hotelul s-au modernizat deja bucătăria, lifturile şi spălătoria. Rămâne de văzut dacă Alfa Hotels va atinge performanţele Sind România SRL, care în 2008 a avut un profit de peste 15 milioane de lei realizat cu peste 1500 de angajaţi.

Afla, cartelul afacerilor

Confederaţia Cartel Alfa este împlicată în mai multe afaceri care aduc venituri în bugetul confedarţiei. Despre modul în care aceste venituri sunt cheltuite nu se ştie nimic, informaţiile nefiind publice. Sindicatul lui Hossu deţine 80 % din acţiunile AMAP ASIGURARI SI PENSII – BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE SRL, companie care în 2008 a avut venituri de peste 400.000 de lei din asigurări. De asemenea, Cartel Alfa deţine 8,6% din acţiunile companiei Accor Services SRL, firmă specializată în emiterea tichetelor de masă. La această firmă este angajată şi soţia lui Bogdan Hossu, care primeste o leafă de peste 6000 de lei pe lună, potrivit declaraţiei de avere a liderului sindical. Spre comparaţie, Hossu primeşte de la sindicaliştii din Cartel Alfa pe care-i conduce o leafă de numai 3916 lei lunar. De fapt, afacerile şi averile sindicatelor şi ale liderilor de sindicat reprezintă o controversă care durează de 20 de ani. În spatele luptei pentru drepturile muncitorilor se ascund interesele unei mafii cu puternice ramificaţii şi conexiuni.

Miza protestelor sindicale- transferul proprietăţii asupra fostului patrimoniu UGSR!

De foarte mulţi ani, rechinii imobiliari din fruntea marilor confederaţii sindicale îşi doresc să preia, în proprietate, moştenirea sindicatelor comuniste, dar până acum n-au reuşit să obţină decât dreptul de administrare al acesteia. O fac, de ani buni, prin societatea-mamut SIND România SRL, o caracatiţă care controlează cea mai mare bază turistică din România, cu staţiuni hoteliere şi baze de agrement  situate în 17 filiale teritoriale care acoperă cele mai importante zone de interes ale României. Cele patru braţe ale “caracatiţei”, adică acţionarii firmei,  sunt chiar cele patru confederaţii sindicale care s-au decis astăzi să scoată 20.000 de “fraieri” în stradă şi să strige “jos guvernul”, sau “noi vrem papa!”. Este vorba despre CNSLR Fraţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Acestea sunt confederaţiile sindicale care controlează direct, dar în proporţii diferite, SIND Romania SRL şi, coincidenţă!, tot acestea sunt confederaţiile care astăzi îi scot pe sindicalişti la iarbă verde în faţa guvernului. E drept, ar mai fi un asociat al SIND România care nu participă la proteste dar asta nu contrazice teoria mea ci, dimpotrivă o susţine. Asta deoarece acţionarul lipsă de la “jos guvernul” se numeşte Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, dar rolul ei este de a asigura aerisirea neuronilor boşilor sindicali, adică ai lui Marius Petcu, Bogdan Hossu, Dumitru Costin şi Iacob Baciu. Deloc întâmplător, trei dintre aceşti lideri sindicali (Petcu, Costin şi Baciu) sunt şi administratori la Realitatea Media SA, maşina de propagandă diversionistă, anti-guvernamentală şi anti-Băsescu a lui Sorin Vîntu & Liviu Luca. Cum “a administra” nu este totuna cu “a stăpâni”, boşii sindicali au încercat toate căile posibile pentru de a-i convinge pe politicieni să-i împroprietărească.Şi era cât pe ce să reuşească să pună mâna pe actele de proprietate! Numai că un proces legislativ, privind retrocedarea patrimoniului UGSR către marile confederaţii sindicale, început în urmă cu doi ani, întrerupt şi apoi reluat, a fost întrerupt din nou, cu duritate, în urmă cu două săptămâni. Prin urmare, nervii boşilor sindicali nu puteau să rămână insensibili la o astfel de provocare din partea clasei politice şi a lui Emil Boc în mod special. Procesul legislativ de retrocedare a avut două etape. Prima dintre ele, iniţiată de senatorii Nicolea Şerban, Norica Nicolai, Doru Ioan Tărăcilă şi de Ioan Chelaru (unul dintre paravanele lui Sorin Ovidiu Vîntu), s-a clasat la sfârşitul anului trecut. A fost reluată însă, de alţi doi senatori, Haşotti şi Frâncu, dar nici această iniţiativă nu a avut mari şanse de reuşită(sursa: badeadan.blogspot.com).

Istoricul patrimoniului sindical- milioane de dolari evaporate

Patrimoniul UGSR reprezintă, de fapt, o parte din acumulările făcute de-a lungul a 150 de ani de toate sindicatele din România. Un moment de referinţă în această etapă este anul 1872, când se înfiinţează Asociaţia Generală a tuturor lucrătorilor din România. După 1900 apar uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleaşi profesii sau meserii înrudite, iar în 1906 este constituită Comisia Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat şi statutul general al miscării sindicale. În acelaşi an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor. Între anii 1919 si 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după 1924 s-a trecut la reorganizarea sindicatelor ca entităţi juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924. Prin Decretul nr. 358/1949, întregul patrimoniu sindical este strâns sub umbrela Confederaţiei Generale a Muncii, înscrisă ca persoană juridică la Tribunalul Ilfov, prin sentinţa nr. 43/11 iunie 1945. Averea sindicatelor s-a format în timp, având ca sursă principală cotizaţia membrilor, apoi diferite donaţii ale unor persoane fizice, asociaţii sau prin transmiterea de la stat către sindicate a unor imobile. De asemenea, în perioada 1965-1979 au fost recunoscute ca surse de completare a patrimoniului veniturile din activităţi cultural-artistice, taxele de frecvenţă la diferite cercuri şi cursuri aplicative, precum şi unele genuri de subvenţii şi contribuţii. Nu trebuie uitate nici fondurile rezultate din încasările caselor de odihnă. Statutar, organizarea şi funcţionarea sindicatelor în România au avut la bază principiul centralismului democratic, ceea ce a structurat la nivel naţional existenţa unei singure confederaţii, respectiv Confederaţia Generală a Muncii, care în 1966 a fost redenumită Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR). Revoluţia din 1989 a găsit în conturile deschise de mişcarea sindicală la BNR şi Bancorex sume importante de bani. Care, după spusele unor lideri de acum, s-au evaporat fără urma! Conturile din Bancorex si BNR au fost primele care au făcut cu ochiul proaspeţilor sindicalişti-democraţi. La puţin timp de la înfiinţare, cele trei confederaţii sindicale şi-au trecut în buget sume importante de bani pe care susţineau că le-au mostenit de la UGSR. Astfel, potrivit unui acord semnat în luna noiembrie a anului 1991, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din Romania (CNSLR), reprezentată de preşedintele Victor Ciorbea, a intrat în posesia sumei de 1,14 miliarde lei; Confederaţia Naţională a Sindicatelor Cartel Alfa, reprezentată de preşedintele Bogdan Hossu, a primit suma de 820 milioane lei, iar Confederaţia Sindicatelor Independente Frăţia, reprezentată de preşedintele Miron Mitrea, a primit 637 milioane lei. Au rămas în indiviziune 770,3 milioane lei. În ceea ce priveşte valuta deţinută de UGSR, împărţeala s-a făcut în felul următor: un milion de dolari au intrat în contul CNSLR, 602.804 dolari au revenit CNS „Cartel Alfa” şi 580.478 dolari s-au dus la CSI „Frăţia”. În indiviziune a mai rămas suma de 558.151 dolari. Acesta este şi primul pas în volatilizarea patrimoniului UGSR. La câţi bani s-au „moştenit”, să amintim aici de faptul că niciuna dintre cele patru confederaţii sindicale nu a avut vreodată, sau folosit, fonduri de grevă pentru plata protestatarilor. Doar CNSLR Frăţia are stranşi bani, din cotizatiile actuale, însă fondul este operational abia din anul 2008. Surse din mişcarea sindicală susţin că CNS „Frăţia” a fost prima organizaţie care şi-a „păpat” fondurile. Poate că există acte justificative sau poate că nu. După cum afirmă însă unii dintre sindicalişti pare mult mai probabilă ultima variantă. În plus, actele justificative nu au fost făcute publice niciodată(sursa: sf.ro).

În 1991, ministrul de Justiţie Mircea Ionescu Quintus a înfiinţat prin ordin ministerial Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), ca structură departamentală în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Scopul declarat era acela de a urmări şi controla infracţiunile cu implicaţii majore din penitenciare. În 2003, din cauza scandalurilor din presă care arătau că la vărful SIPA au fost numiţi foşti lucrători ai securităţii, iar serviciul era suspectat că face poliţie politică. Ca măsură de camuflaj, serviciul a fost transformat în Direcţia Generală de Protecţie şi Anticoruptie (DGPA) şi, pentru prima data, a fost obligat să prezinte Parlamentului rapoarte de activitate. În 2006, la începutul anului, Monica Macovei a desfiinţat serviciul secret din subordinea ministrului Justiţiei. Scandalurile de presă, practicile de tip securist şi exploatarea corupţiei din sistemul penitenciar în scopuri oculte au fost motivele care au stat la baza acestei decizii. Au existat însă voci din sistem care susţin că serviciul secret s-ar fi apropiat prea mult de matrapazlâcurile magistraţilor şi că prin aceste investigaţii s-a ajuns la un soi de control asupra acestora. Deşi sinecura securiştilor din Ministerul Justiţiei a dispărut, lucrătorii fostului serviciu au ajuns în posturi călduţe. Şi nu prin concursuri, cum ar fi fost normal, ci în baza unor parteneriate cu şefii de închisori, datori vânduţi foştilor securişti. Este cazul directorului adjunct Gabriel Rusu, de la Penitenciarul Slobozia, ajuns peste noapte şef peste pază şi abonat la sporuri salariale pentru lucrări excepţionale.

Turnătorii umflate şi un flagrant de 5 lei

Începând cu luna mai 2010 noul director adjunct pe linie de pază al Penitenciarului din Slobozia este împuternicit la apelul bocancilor fostul şef al biroului local al SIPA, Rusu Gabriel. Absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” (fosta scoală de ofiţeri de securitate), Rusu a avut un traseu sinuos sfârşind în postul călduţ primit cadou de la conducerea penitenciarului. Strict profesional vorbind, treaba este complicată. După debarcarea (cu scandal) din fruntea biroului SIPA a ocupat mai multe funcţii de execuţie, printre care si pe cea de şef birou al serviciului asistentă psihosocială, fiind uns pe scaun la sugestia comandantului lagărului de la Slobozia, Andrei Dumitru, cu care a fost coleg de studii postuniversitare prin anii 1997-98 în curtea fară gard a şcolii de gradaţi din pădurea Băneasa. Nu ştim dacă la decizia administrativă a contribuit festivitatea scurtă dar udată din belsug cu vin de Focşani şi pigmentată cu un batal de Alexeni. Cert este că la apelul de seară, Rusu s-a trezit fară să vrea director adjunct  pe linie de pază şi siguranţa detinerii. Pe vremea cât a activat la SIPA  Rusu ar fi sifonat către ANP şi către secretarul de stat de atunci de la MJ, nea Clocotici, nişte lucrări informative care-l vizau pe fostul commandant Chiriac, pe care l-a acuzat de tot felul de potlogării printre care folosirea în scop personal a deţinutilor,foloase necuvenite etc. Toate capetele de acuzare au fost demontate în justitie, iar cel încriminat a fost reabilitat, fiind numit un fel de şefuleţ la fostul loc de muncă. Mai grav, după revenirea la Penitenciarul Slobozia a fostului comandant, Rusu i-a fost subordonat la serviciul reeducare, fiind tinut în umbră dar si marginalizat ani buni pentru păcatele de pe vremea când tăia şi opera la SIPA. Competenţa în lucrări informative i-a jucat o festă în cazul unui flagrant în care Rusu viza corupţia gardienilor. Cu ajutorul unui deţinut Rusu a pus la cale mituirea cu 5 lei a unui gardian, care contra acestei şpăgi monumentale urma să introducă nişte cafea în Penitenciar. Afacerea a căzut, iar Rusu s-a mai acoperit o dată de glorie fiind expulzat din rândul securiştilor penitenciari. A urmat cocoţarea pe bază de proptea în fruntea Serviciului Reeducare şi Asistentă Psihosocială, desigur după pensionarea titularului acestui post că prin concurs era mai greu. Omul vizează de ceva ani numai functiile de director de unităţi sau măcar de director adjunct, totul culminand cu participarea la un concurs organizat de MJ pentru un post de director al unui penitenciar din Dobrogea,unde a concurat singur pe post dar a ratat de puţin, clasându-se al doilea.

Justiţia restaurativă, varianta Rusu

Acum câtiva ani a apărut în România ideea justitiei restaurative. Unul dintre adevăraţii promotori ai acesteia a fost domnul Andrei Pascu. Din păcate, la momentul respectiv nu a găsit sustinerea necesară si, oarecum dezamăgit, a plecat din sistem, Unul dintre proiectele care au stat pe biroul directorului general ANP de atunci, nevalorificat de acesta, a fost cel referitor la justitia restaurativă.  Justitia restaurativă presupune un proces de mediere între victimă si infractor, în diverse faze ale procesului penal. În unele tări civilizate democratic si legislativ succesul medierii poate presupune si renunţarea la acuzatii si la urmărirea penală. Atât victimele, cât si cei care au comis infractiuni pot participa la mediere doar dacă doresc si dacă îndeplinesc anumite conditii, astfel încât să se evite revictimizarea si alte efecte traumatizante. Conceptul prezentat aici pe scurt a fost suficient de sofisticat pentru ca Rusu să-l ia din zbor şi pe baza dizertaţiilor savante despre acest concept să-şi agaţe la butonieră un aer de intelectual neînţeles. Conferinţele din cantina puşcăriei de la Slobozia şi ceva proptele la ANP l-au transformat pe Rusu în promotor al introducerii justiţiei restaurative în România, lucru de altfel imposibil în următoarea sută de ani. Dar ce contează? Contează doar că Rusu şi-a găsit astfel obiectul muncii şi baza pentru acordarea unor sporuri de 50% din leafă pentru lucrări excepţionale. Excepţionale dar inutile, la fel ca alfabetizarea deţinuţilor şi reinserţia lor pe piaţa muncii, care are un singur efect: populaţia din puşcăria Slobozia este cam aceeaşi, ceea ce denotă că deţinuţilor li se cam rupe de reinserţia propăvăduită de Rusu.

Educatorul reprofilat la pază

Protectorii fostului slujbaş SIPA s-au gândit la toate. Aşa se face că fostului lucrător informatic i s-a oferit postul de şef al pazei unde a fost transferat cu tot cu sporul lunar de 50% primit la compartimentul de educaţie şi asistenţă psihosocială. Dacă până mai ieri Rusu învăţa deţinuţii să coloreze, astăzi, de frica unor reduceri de personal, omul s-a reprofilat în paznic. Una peste alta, expertiza lui costă statul circa 70 de milioane de lei, cu tot cu sporul de genialitate pe care-l umflă pe abonament. O vilă în construcţie în Slobozia şi 2 apartamente reprezintă o avere frumuşică, mai ales când vorbim de un bugetar inovator de talia personajului nostru. Cazul nu este singular. Sistemul penitenciar şi sistemul bugetar în general colcăie de asemenea exemplare. Ei sunt cei care împovărează statul cu lefuri spectaculoase plătite de pomană şi pe care nici un sistem nu-i va putea clinti din loc. Pentru că ei sunt SISTEMUL.

În continuarea demersurilor de asanare a problemelor din unităţile administrativ teritoriale din judeţul Ialomiţa, ca prefect al judeţului am observat că suma constatată de încasat şi neîncasată la 31 decembrie 2009 este de….”. Aşa îşi începe ultimul comunicat de presă prefectul Mădălin Teculescu, un băiat nervos aflat în luptă cu banditismul din judeţ. De data această domnul prefect ridică la fileul presei două problem spinoase. Una este legată de impozitele neîncasate de autorităţile locale şi, deşi la începutul citatului vorbeşte despre o sumă, domnul prefect ne pune pe masă vreo 3 sume. Este vorba despre debitele primăriilor din rural, din urban şi de restanţele consiliului judeţean. Prefectul îşi manifestă nedumerirea cu cuvintele lui după cum urmează: “Am solicitat autorităţilor locale să prezinte cauza neîncasării rămăşiţei (poate legislaţia actuală), iar dacă nu de ce nu au fost făcute încasările când economia duduia.” Fiind evident că ne aflăm în cazul 2, şi anume că încasările nu s-au făcut când economia duduia, înţelegem că întrebarea pusă de prefect în comunicatul de presă este retorică şi ne gândim că ar putea fi cauzată de arşiţa din ultimele zile. Sau de descărcările electrice din week-end care ar fi putut afecta placa de bază a unui om normal, aşa cum îl considerăm noi pe domnul prefect. Din păcate, punctul doi al ordinei de zi din comunicat ne face să-l asemănăm mai de grabă cu Marean Vanghele, despre a cărui prostie nu ştiam că e contagioasă: “Totodată am solicitat organelor statului să ia măsuru urgente de stopare a evaziunii fiscale din agricultură pe persoană fizică”. Forţa mesajului este totală iar organele probabil că s-au râs până la lacrimi de naivitatea prefectului, care a explicat că există multe societăţi agricole cu 5000 de hectare care nu aduc venituri statului, ci unor funcţionari ai, cităm”statului degeaba”! Ce legătură or avea persoanele fizice cu societăţile care deţin 5000 de hectare şi cu evaziunea fiscală, doar mintea limpede a domnului prefect ştie dar se pare că nu vrea să ne spună şi nouă. Finalul este demn de regimul Boc, apelul prefectului încheindu-se nedecis, într-un spirit gregar şi pe alocuri populist: “Cunosc faptul că anumite structuri create în timp cu greu pot fi aduse pe calea legală, dar am încredere în funcţionarii instituţiilor statului”.  Ce elan patriotic! Ce spirit de mobilizare! Ce durere în cot trebuie să fi simţit funcţionarii statului degeaba în care Teculescu are atâta încredere nu este greu de închipuit. Nu am priceput care a fost rolul acestei comunicări mirobolante în care prefectul a transmis nimic. Dacă este ce credem noi, problema se rezolvă dor cu un repaus la pat şi comprese cu apă rece. Dacă este ce spun inamicii domnului prefect, soluţia este mult mai dureroasă. Sperăm însă să treacă doar cu nişte algocalmin.

Cu un buget făcut varză şi cu perspectiva falimentului deasupra grumazului, guvernul lui Boc se înneacă în populism şi prostie. Contaminat probabil de prostia care emană din discursurile liderilor de mucava ai opoziţiei, Boc vehiculează ca proasta-n târg ideea alimentării fondului de solidaritate cu bani obţinuţi din impozitarea cu 90% a salariilor mai mari de 8000 de lei din companiile statului. O aberaţie mai  mare nici bugetarul liberal Antonescu nu era în stare să debiteze. Fondul de solidaritate trâmbiţat de Boc la comanda lui Băsescu este o idioţenie fără margini. Este un nonsens juridic, o puşculiţă creată pentru a arunca praf în ochii fraierilor şi găselniţă stângistă care nici măcar nu vine din CAP-ul lui Ilici Iliescu, ceea ce ar fi fost cumva de înţeles. În loc să taie toate veniturile de la stat şi să le plafoneze sub salariul preşedintelui prin lege, Boc inventează donaţii care să rezolve criza de numerar a statului. Adică statul îşi donează  singur nişte bani care nu ajung în buget, cum ar trebui să ajungă taxele colectate de la contribuabili, ci într-un fond care oficial nu există. Cum însă se vor cheltui banii adunaţi din leafa lui Băsescu şi a camarilei provenite din tot spectrul politic din instituţiile publice? O să se împartă colaci la sărmani? O să crească pensia socială? O să se trimită bani de salarii la primăriile înfiinţate doar pentru a hrăni o gaşcă locală de aleşi pe bază de mici şi bere? Habar nu avem. Şi, ceea ce este mai trist, că nici Boc sau Băsescu nu au. Nu au habr şi nu au nici creier. Prostia a atins cote alarmante şi a cuprins întreg spectrul politic. Obişnuiţi să îşi cumpere voturile cu bani de la stat distribuiţi populimii şi clientelei sub formă de salarii, pensii, indemnizaţii şi alte forme de sprijin financiar, golanii de pe scena politică sunt incapabili să priceapă că statul nu poate fi la nesfârşit vacă de muls. Cum să plătească statul pensii de sute de milioane când banii strânşi din cotizaţii nu sunt puşi la treabă, ci sunt folosiţi pentru plata pensionarilor scoşi la foc automat din sistem? Cum poate statul garanta nu anume venit viitorilor pensionari câtă vreme nu există un contract între contributor şi colector care să garanteze anumite randamente ale banilor depuşi de viitorul pensionar? Logic ar fi ca statul să plafoneze contribuţiile la fondul de pensii la un anumit nivel pentru care să garanteze o pensie minimă la limita decenţei.  Pentru cei care vor pensii mari există contribuţia la fondurile private unde în baza unui contract ferm clienţii plasează bani care sunt investiţi şi oferă randamente capabile să sigure pensii mari. Abia aici putem vorbi de contributivitate şi nu la stat, unde banii sunt aruncaţi în consumul imediat. O pensie de stat plafonată ca 40-50 de milioane de lei ar fi un venit decent şi suportabil pentru buget şi ar asigura bătrâneţi decente oricui, indiferent de standardul său de viaţă. Contribuţiile la fondurile private de pensii ar asigura o creştere a posbilităţilor de finanţare a mediului de afaceri, în condiţiile în care plasamentele acestor fonduri sunt coordonate de experţi şi nu de politruci guvernamentali. Individul este singurul responsabil de bătrâneţea lui. Vrea nivel de trai imediat, se mulţumeşte cu pensia plafonată de la stat şi toacă restul de bani pe ce-i trece prin cap. Dacă vrea pensie mare, plasează banii la fondul privat. Tot ceea ce trebuie să facă statul este să reglementeze drastic activitatea fondurilor de pensii şi să le monitorizeze plasamentele. Asta ar însemna ca statul să revină la rolul său de arbitru şi să abandoneze ipostaza de actor amestecat până în gât în economie. Când golanii politici vor înţelege că statul nu este fundaţie umanitară şi nici bancă pentru afacerile smecherilor s-ar putea să avem parte de o schimbare structurală de profunzime, care să garanteze prosperitate şi şanse egale. Statul paternalist, asistenţial şi condus de idioţi botezaţi diferit dar cu aceleaşi apucături nu este în stare decât de populism şi oferă doar sărăcie. Ce-i drept, uniform distribuită.

În vreme ce guvernul Boc a intrat cu drujba în veniturile populaţiei amputând  pensiile şi salariile minuscule la un loc cu  rentele nesimţiţilor din capul ierarhiei bugetare, la Ministerul Justiţiei desfrâul este în toi. Cu doar câteva zile în urmă, Consiliul de Conducere din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a repartizat sporuri grase pentru mahării din puşcării. Efortul bugetar necesar recompensării aberante a şefilor de penitenciare costă bugetul public peste 2 miliarde de lei vechi lunar. La rândul lor, baronii sistemului penitenciar îşi recompensează subordonaţii cu aceleaşi procent de 50% din lefuri pentru, cităm: “lucrări de excepţie şi misiuni speciale”.

Curtea de Conturi consideră sporurile nejustificate

Prin ordin de ministru, MJ s-a împărțit și sporul de 50% pentru “lucrări de excepție și misiuni speciale”  destinat, personalului din cadrul ANP. Acordarea acest gen de spor în opinia Curții de Conturi e clară: “… nu are legătură cu sfera lucrărilor de excepție sau misiunilor speciale”, „notele de fundamentare privind acordarea sporului sînt insuficient fundamentate (tautologic, dar adevărat – n.r.), nu sînt prezentate lucrările de excepție și misiunile speciale. Procedînd în acest mod, instituția își asumă riscul acordării acestui spor în mod arbitrar şi nejustificat”( Raportul Curtii de Conturi 2008). În ciuda acestor precizări, Ministrul Justiţiei a continuat să arunce cu bani în stimulente plătite arbitrar. Pe ordinea de zi a întâlnirii din 7 iunie 2010 a Consiliului de Conducere al ANP s-a aflat un punct care viza acordarea acestor sporuri. Procesul verbal de şedinţă publicat pe site-ul instituţiei relevă un fapt absolut incredibil. În vreme ce şefii se gândeau la portofelele proprii, sindicatele cereau folosirea fondului de premiere pentru reducerea datoriilor pe care ANP le are la furnizori :„Analiza propunerilor de prime lunare de excepţie sau de misiune specială de până la 50% din solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, respectiv salariul de bază, pentru directorii şi directorii adjuncţi de unităţi şi personalul aparatului central, pentru luna mai 2010. Reprezentantii sindicatelor respectiv SNLP şi FSANP  propun ca sumele alocate pentru acordarea sporului de 50% să fie realocate pentru alte achitarea altor datorii restante şi a cheltuielilor de personal (chirii, decont transport etc.); argumentând că, criteriile avute în vedere la acordare acestui soi de spor nu sunt relevante, iar sporul în discuţie trebuie acordat doar pentru lucrări excepţionale, titulatură care in prezent nu este bine definită lăsând loc la interpretari .Domnul Ioan Băla director ANP susţine că activităţile desfăşurate de către factorii de decizie din unităţile subordonate reprezintă atribuţii de serviciu, însă este important să se aprecieze şi să se recompenseze gradul de implicare al celor cu rezultate deosebite.Informează că şi funcţiile de execuţie au fost luate în considerare pentru premiere în defavoarea altor lucrători cu funcţii de execuţie care nu mai au acces la premii”. Consiliul de Conducere al ANP-ului a deliberat şi a acordat la o prima strigare 77 bonusuri pentru clienteala aflată în unităţile din teritoriu. Pentru Slobozia au fost propuşi şi au trecut clasa următorii:

- comisar şef ANDREI DUMITRU 50%

- comisar Ovreiu Aurelian – director adjunct (economico administrativ)50% (Ovreiu este patronul bălţii de la Cosâmbeşti pe care l-am investigat cu ceva vreme în urmă. În urma investigaţiilor noastre conducerea primăriei a fost trimisă în judecată).

- comisar Rusu Marian Gabriel – împuternicit director adjunct (educaţie  şi asistenţă psihosocială) 50% din luna mai 2010 împuternicit DASDRP.

Prime date pe bază de abonament

Recompensaţi gras de şefii din Bucureşti, directorii din teritoriu şi-au recompensat la rândul lor amicii din subordine. La Slobozia, primele se acordă constant ca aceloraşi oameni, ca un fel de abonament la transportul în comun. Iată care sunt salariaţii cu stea în frunte la la Penitenciarul Slobozia:

Posesorii primelor lunare de 50% din Penitenciarul Slobozia

Ianuarie 2010

Obrejan  Maria

Rusu   Gabriel

Voiculet Catalin

Panait Marian

Jipa Adi

Musca Romeo

Dan Lucian

Dumitru Marius

Ciobanu Natalia

Mihaiescu Aristide

Hagianu Gogu

Modrea Adrian

Februarie 2010

Lista s-a repetat în proportie de 100%

Martie  2010

Rusu Gabriel

Obrejan  Maria

Panait Marian

Voiculet Catalin

Musca Romeo

Jipa Adi

Dan Lucian

Dermengiu Daniel

Geanta Adrian

Petre Marcel

Onica Luminita

Gheorghe Marian

Dumitru  Marius

Aprilie 2010

Obrejan Maria

Voiculet Catalin

Panait Marian

Musca  Romeo

Dan Lucian

Tudose Adrian

Ciobanu Natalia

Geanta Adrian

Soare Elvis

Gheorghe Marian

Parlea Catalin

Basturea Petre

Mai  2010

Obrejan  Maria

Voiculet Catalin

Panait Marian

Jipa Adi

Coman Lucica

Anghel Costel

Anghel Marian

Hagianu Gogu

Dan Valentin

Ionel Georgel

Soare Adrian

Posaceanu Marian

Comentariile făcute de “prostimea” din Penitenciarul Slobozia ne scutesc pe noi de concluzii: “Desigur, nu putem face publice din motive care ţin de securitatea naţională  lucrările de exceptie elaborate de jr. Obrejan M, Panait M, Voiculet C, Ex-psihologul Rusu G. Dar câteva întrebări putem pune:

-                  Câte procese câştigate în instantele locale pe pledoarii şi apărări cu semnătura jr.Obrejan M. a avut unitatea de la Slobozia?

-                  Efectul de boomerang social al planurilor de reinsertie a ppl gândite de psihologul Rusu G.şi transpuse în ample lucrări de excepţie  fac ca populatia penitenciarului din Slobozia să fie aproape aceiaşi?

-                  Măsurile luate şi transpuse în grandioase lucrări de excepţie deschid mai degraba pentru Panait uşa aducerii aminte – nu cumva ai fost şi în concediu, domnule, într-una din lunile în care ai încasat spor pentru lucrările de excepţie?

Sistemul politic românesc este defect și, pe cale de consecință, ineficient. Consumă mult și produce puțin spre nimic. Filtrate pe doar pe bază de prostie ca unic criteriu de selecție, organigramele partidelor politice sunt un model de cum nu trebuie să se facă o selecție de cadre. Pe toată scena politică, de la stânga la dreapta, singurele criterii de selecție sunt prostia și hoția. Cu cât un individ este mai prost și mai șantajabil, cu atât el urcă mai mult în ierarhie. Liderii partidelor sunt niște marionete manevrate de personaje mai bine sau mai prost camuflate în spatele scenei, care execută cu precizie instrucțiuni livrate la plic.

La PD-L păpușa este Emil Boc, un tip lipsit de forța necesară pentru a controla niște hiene. Păpușarul pare a fi Băsescu, însă eu aș paria pe o conjurație abilă, identificată sub formula Blaga-Videanu-Berceanu, care nu se sfiește să își manifeste pe față puterea. Incapabil de a își impune propria viziune, dacă are vreuna, Boc se acoperă de penibil fiind intens ajutat de sfătuitorii de taină. Amputarea la oală a veniturilor ca măsură de reducere a deficitului bugetar este o porcărie sinistră câtă vreme salariile bugetare nu sunt plafonate la salariul președintelui iar schemele de personal nu sunt reduse drastic. Cât de dobitoc să fi să nu pricepi asta? Boc nu poate fi atât de dobitoc, este clar până și pentru criticii săi. Este doar incapabil să bată cu pumnul în masă și să își impună punctul de vedere în fața unor golani interesați în debarcarea sa și ruperea partidului de la remorca lui Băsescu.

La PNL marioneta se cheamă Crin Antonescu. Un bugetar consacrat aterizat în fruntea unui partid de afaceriști este combinația perfectă. Sărac lipit și plin de rumeguș în discurs, Antonescu executa partitura lui Patriciu. Parțial, că omul nu prea înțelege ce e cu statul minimal, care în viziunea sponsorului ar trebui redus la dimensiunea unui punct. Falanga autodeclarată de dreapta a unui partid de stânga, am numit aici PSD aripa Ilici, PNL critică din toate pozițiile guvernul. Vorbește de austeritate și reducerea cheltuielilor statului cu vocea unui fost ministru care mergea la nuntă cu elicopterul de la MI! Frumos, nu? Campionii pomenilor sociale din vremea în care creditul făcea economia să duduie cu montorul la ralanti vorbesc acum despre ceea ce ei nu au făcut vreme de patru ani: reducerea numărului de bugetari, ajustarea pensiilor la nivelul la care să poată fi și plătite sau eficientizarea serviciilor publice. Pe alocuri echipa de lătrăi intră în contradicție cu Nașul Patriciu și nu pentru că ar avea viziuni diferite, ci pentru că mentorul le vorbește într-un limbaj necunoscut multora dintre ei. Cum să priceapă Atanasiu avantajul speculațiilor pe curs în piețele emergente?

La PSD situația este mai complicată. Aripa Năstase-Ponta, adică păpușarul și marioneta este la putere. Dar partidul are și o fracțiune de opoziție, deși  cam ciungă momentan. În sensul că păpușarul consacrat, Ion Iliescu, a cam rămas temporar fără marionetă. Micul Titulescu vorbește apăsat despre măsuri aberante și mângâie sărăcimea pe creștet. Impozitarea progresivă este calul lor de bătaie. Vor să ia mai mult de la bogați, pentru că oricum bogații lor nu plătesc impozite pentru simplul motiv că nu taie facturi. Inventatorii sistemului de ajutoare sociale distribuite după principiul “dați câte unul să ajungă la toți” visează cu ochii deschiși valuri de nemulțumire populară care să-i aducă la guvernare. Consolidarea statului asistențial care cumpără voturi la capul gol cu ulei și zahăr și arendarea județelor unor baroni locali  dispuși să plătească tributul sultanului Năstase este tot ceea ce își doresc. Și nici nu poți să-i condamni prea tare, că altceva nu au avut de unde deprinde.

Cam așa arată o descriere sumară a sistemului politic românesc. Nu l-am inclus aici pe Dictatorul Băsescu, și el o biată marionetă cu grade de libertate reduse dar lipsit de miza viitoarelor alegeri. Așa se explică rarele derapaje către normalitate din discursul său, înăbușite rapid de presa de trust responsabilă cu zgomotul. Nu există proiect, nu există leadership, nu avem perspective. Avem doar obiective trasate ferm de la un centru de comandă pe care marionetele naționale din România sau de aiurea trebuie să le execute prompt. Cearta dintre ele este doar decor pentru privitori care au misiunea de a valida prin vot ceea ce alții au ales pentru ei.

Este clar, nici hoţia nu mai este ce era odată. Cel puţin în Ialomiţa, fenomenul atât de drag politicienilor se află în scădere calitativă şi cantitativă. Iar dacă în instituţiile publice din Slobozia se mai fură cât de cât cu metodă, în mediul rural jaful şi şmenul au atins cote de ridicol strigătoare la cer. Dacă altă dată Ialomiţa ţinea capul de afiş în presa centrală cu tunuri senzaţionale executate de capii judeţeni şi de care GSE scria cu maxim succes, în aceste zile de răstrişte suntem nevoiţi să ne mulţumim cu nimicuri. Un astfel de nimic a adus judeţul nostru în gura presei centrale nu cu mult timp în urmă. Viceprimarul comunei Miloşeşti, liberalul Nelu Chiţoiu, a fost prins la furat de poliţistul din comună. Ştirea ar fi fost senzaţională dacă furtul ar fi fost unul consistent. Era însă vorba doar de nişte banali stâlpi metalici folosiţi în construcţii, pe care vicele i-a săltat ca tolomacul din curtea primăriei. Cel puţin aşa zice el. Povestea pe care o dezvoltăm în cele ce urmează nu este despre corupţie. Nici măcar despre hoţie. Este despre prostia în stare pură şi solidaritatea neaşteptată dintre urmaşii lui Brătianu şi cei ai lui Păcală în jurul unei găinării de râs. Sau de plâns.

O ştire care refuză să moară

Regula şi practica spun că o ştire crapă imediat după ce peste ea trec vreo 24 de ore. Publicul o gustă, se amuză sau se enervează după caz şi apoi o uită. Ştirea cu Nelu Liberalul, hoţul de popi din Miloşeşti, ar fi avut probabil aceeaşi soartă. Un tur de forţă la TV, câteva notiţe prin presa locală şi ceva comentarii despre prostie la o cafea făcute de avizaţi ar fi fost tot ce putea genera o astfel de ştire. Şi doar atât a generat până când pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local a aterizat un proiect de hotărâre care viza demiterea vicelui Nelu, cercetat de poliţie pentru furt. Subiectul a fost strecurat pe agenda consilierilor locali de o adresă a prefectului Teculescu. Care cerea edililor să ia în discuţie oportunitatea punerii pe liber a lui Nelu Chiţoiu ca efect direct al furtului petrecut în dimineaţa zilei de 8 aprilie 2010. Întruniţi în conclav, cei 11consilieri locali au respins cerinţa primarului. Aşa am ajuns pe urmele acestei ştiri pe care la momentul producerii ei o consideram banală. Nu era deloc aşa, mica noastră expediţie la Miloşeşti soldându-se cu dezvăluiri inedite.

Primarul Zeca, un om cu memorie

Cu primarul comunei Miloşeşti ne-am întâlnit la o cafea. Pe care am plătit-o noi, ca să nu iasă vorbe. L-am întrebat care-i baiul cu vicele Nelu, care să dădea prigonit pe la partid. Primarul ne-a explicat totul dintr-o suflare. Aşa am aflat despre hod-up-ul viceprimarului de la cea mai bună sursă şi anume adversarul său politic: “La 4 dimineaţă maşina lui era în curtea primăriei. Poliţiştii erau în alertă pentru furtul acela de la Însurăţei. Când au trecut pe lângă primărie au văzut o umbră în curte şi o maşină cu farurile stinse la poartă. Portbagajul era plin cu ţevi metalice. L-au întrebat ce este cu ele şi dacă ştie cineva ce e cu acele ţevi. M-au sunat pe mine şi m-au întrebat dacă ştiu ceva. Le-am spus că nu ştiu, dar că mi se pare suspect că le cară la ora asta. Dacă era ceva curat le căra ziua cu o căruţă, ceva. Ţevile erau ale firmei care lucrează la extinderea primăriei, Sinclaire Ploieşti. L-am sunat pe patron care mi-a spus că nici el şi nici vreun angajat al firmei nu ştiau ceva despre ţevi şi că nu le dăduseră ei. Ţevile erau nişte popi de metal care susţineau placa de la tavan turnată cu câteva zile în urmă. Şeful de post îl lăsase să ducă ţevile acasă, fără să îşi pună problema că le-ar fi furat. Înainte de Paște stabilisem ca paza la primărie să fie permanentă şi să nu mai facă de permanenţă salariaţi ai primăriei, ci cei de la ajutor social pe care-i foloseam la pază. Am sunat la primărie şi i-am întrebat pe funcţionari de ce nu am avut paznici permanenţi aşa cum am dat dispoziţie. Mi-au spus că se opusese vicele şi că abia din seara aia (9 aprilie) urmau să intre la pază cei de la 416. Au venit de la poliţia judeţeană şi cei de la firmă şi au constat că se furaseră 63 de stâlpi, care fuseseră cofraţi să ţină tavanul. Se furaseră din diverse locuri ca să nu rămână placa fără susţinere. Poliţistul a spus că vicele adusese cu maşina la postul de poliţie doar 6 stâlpi. Patronul şi angajaţii au constatat că deşi toţi stâlpii au fost montaţi din seara precedentă, dimineaţă lipseau 63. Dosarul penal este în cercetare la poliţie. În şedinţa de săptămâna trecută a CL am propus schimbarea din funcţie a viceprimarului pe motiv că nu-şi îndeplineşte atribuţiile delegate. Mai exact atribuţiile în domeniul pazei şi ordinii, pe care i le-am delegat la începutul mandatului. Doar 4 consilieri au votat pentru demitere şi propunerea a căzut”. Era o poveste frumoasă, dar doar o poveste. Aşa că am simţit nevoia să vorbim cu Nelu. Să-l provocăm la un dialog sincer pe, poate, cel mai fraier hoţ din istoria recentă a ţărişoarei.

Cu vicele Nelu despre hoţie. Şi prostie.

Nelu Chiţoiu este liberal. Adică membru PNL cu acte în regulă, cu butiqe, teren şi Passat ca orice exponent al clasei de mijloc. Dacă Patriciu ar fi activat la Miloşeşti ar fi fost exact ca el. Poate ceva mai orientat, pentru că în timp ce Patriciu a pus-o cu Petromidia şi a intrat în galeria marilor tunari ai ţării, bietul Nelu s-a mulţumit cu nişte popi. Care culmea, nici măcar nu fuseseră săltaţi de la stat, ci de la privat. O altă contradicţie ideologică flagrantă căci, potrivit doctrinei, PNL susţine mediul privat, nu-l pradă noaptea cu Passat-ul! Dialogul cu Nelu s-a legat destul de uşor, într-un birou de protocol neafectat de lucrările de extindere a sediului primăriei. Relaxat şi zâmbitor, vicele Nelu ne-a expus versiunea lui cursiv şi articulat. Atât de articulat cât i-a permis privata de drept absolvită de curând la Bucureşti.

Aicea lângă gard

Aşa exprimă plastic vicele Nelu descrierea locului faptei. Scena se petrecea într-o dimineaţă pe la 4, când Nelu umbla ca orbetele pe străzi. Cu Passat-ul. Popii, adică stâlpii metalici, erau lângă poarta larg deschisă a primăriei. Nelu i-a văzut şi, de frica hoţilor, i-a urcat în portbagaj.

-         Dimineaţa, pe la 4, mă întorceam acasă şi am oprit în faţa primăriei şi nu văd o greşeală a mea. Bineînţeles că pot verifica oricând ce este sau aşa. Şi am văzut cele şase ţevi lângă gard aicea. Am rămas şi eu surprins. Acum de ce să nu recunosc, le-am luat, le-am pus în maşină şi pe urmă şeful de post cu ajutorul au trecut pe lângă maşina mea deci, bineînţeles că o cunoşteau şi n-au oprit. Eu m-am dat jos din maşină şi pe urmă deci au văzut că au trecut pe lângă mine. Maşina era oprită în faţa primăriei, deci nicidecum cum au zis că au alergat după mine cu maşina

-         Şi ţevile unde le-aţi găsit?

-         Lângă gard, aicea.

-         Lângă gardul primăriei?

-         Da. Şi le-am luat, le-am pus în maşină foarte bine deci eu dimineaţa puteam să spun… adică nu puteam să spun. Acum nu erau ţevile de la primărie, era de la firma respectivă. Eu dimineaţă urma să vorbesc cu patronul respectiv şi să-i aduc la cunoştinţă. Între timp şeful de post fiind foarte agitat pe mine că de fiecare dată noi nu că nu ne-am înţeles am fost buni prieteni până la un moment dat pe urmă nu prea suntem pe aceeaşi undă.

-         Dumneavoastră aţi luat cele 6 ţevi acasă că vă trebuiau sau să nu le fure altcineva?

-         Nu, eu practic le-am luat că putea să le ia altcineva. Eu dimineaţă le aduceam înapoi…

-         Dar erau în interiorul curţii sau în exterior?

-         Lângă porţile de la intrare. Porţile erau deschise şi….

-         Nu erau muncitori?

-         Nu. Nu era nici paza. Paza fusese noaptea, au plecat, dimineaţa nu ştiu la cât plecau ei. La 4 cred că plecau.

De fapt, Nelu ştia exact ce şi cum cu paza comunală, că el o coordona. Deşi primarul dăduse dispoziţie ca primăria să fie pazită de doi asistaţi angajaţi la pază, Nelu a omis vreo două zile să duce ordinul la îndeplinire. Deci, Nelu gândea cu premeditare.

Deci şi eu am rămas suprins atunci că domnul şef de post a zis că la ora 4 bineînţeles că a fost la culmea”.

Vorbe meşteşugite! Nelu încerca să ne spună forţându-şi la maxim vocabularul că şeful de post ştia la ora 4 câţi stâlpi se furaseră. Sau aşa credem noi suspectându-l pe domnul vice de inteligenţă. Oricum, am aflat că, la o adică, el putea să o şteargă de la faţa locului dacă era vreun hoţ.

-         Cine asigura paza?

-         Aveam pază în comună. Deci au fost diponibilizaţi pă 12 aprilie.

-         Şi ce aţi vorbit cu şeful de post?

-         S-a întors de la vreo 100 de metri că nu mă observase. Eu puteam să plec cu maşina şi nu se mai întâmpla chiar absolut nimic, că nu ştia. Dar eu i-am spus că stâlpii i-am pus în maşină şi dacă este îi aduc dimineaţă. M-a acuzat că i-am luat. Da, domnule, i-am luat, asta este. Sunt la mine în maşină, eu dimineaţă o să-i aduc înapoi. Şi chiar dacă este deci luam pentru un gard şi asta e problema mea şi a firmei respective. Dar s-a făcut chestie politică. Au zis că am luat 60 şi nu ştiu cât de stâlpi..

-         Cine v-a acuzat? Poliţia sau firma?

-         Poliţia. Deci şi eu am rămas suprins atunci că domnul şef de post a zis că la ora 4 bineînţeles că a fost la culmea.

-         Domnul vice, ma scuzaţi dar cred ca nu am înţeles. Domnul şef de post s-a întors şi aţi avut un dialog cu dânsul lângă maşina dvs. cu stâlpii în maşină?

-         Da.

-         Şi v-a acuzat că-i furaţi? De unde ştia el că-i furaţi?

-         Nu m-a acuzat, nu nimic.

-         Dar ce v-a zis?

-         Ce faci? Zic am găsit stâlpii ăştia aici zic, i-am luat. Zic acum o să discut cu patronul marţi la prima oră şi asta. Şi domnul şef de post m-a acuzat de furt …

-         Păi dupa ce i-aţi explicat a plecat?

-         Da, a plecat.

-         Şi v-aţi trezit după aceea pus sub acuzare?

-         Da.

-         Şi atunci înseamnă că cineva v-a făcut o plângere. Cine?

-         Nu ştiu.

63 de stâlpi din ăia nu cred că încăpea într-un Passat”.

Deşi jurist cu acte în regulă, Nelu nu pricepea ce căuta poliţia în afacerea asta. Că stâlpii, şi dacă-i luase pentru un gard provizoriu sau ceva, nu aveau treabă cu statul. Că erau stâlpi privaţi şi treaba era între el şi proprietar. V-am spus noi că Nelu este un liberal tipic care reclamă neintervenţia statului în economie?

-         Şi după ce aţi dus stâlpii acasă?

-         I-am dat jos din maşină. Încă i-am pus la intrare…

-         La ce oră aţi revenit la primărie?

-         La ora 8. Şi ca să găsesc de la poliţie de la Slobozia să fiu cercetat că am luat 63 de stâlpi. Am rămas surprins că au ştiut exact cantitatea cât a dispărut.

-         La ora 8 dimineaţa aţi adus cei 6 stâlpi înapoi?

-         Bineânţeles că i-am adus la poliţie la Miloşeşti că m-a cercetat, auzi, m-a cercetat, a zis că sunt acuzat de furt. Am dat stâlpii înapoi. Chiar dacă era de-i luam îi luam pentru un gard provizoriu să zic şi asta dar pentru şase stâlpi nu să pună în spate aşa şi să vină deci dacă eu eram prins asupra faptului că  furam şeful de post putea să mă reţină să spună, nu, stai aici facem…

-         Dimineaţă la ora 8 aţi găsit aici poliţişti care v-au adus la cunoştinţă că sunteţi acuzat de furt?

-         Da.

-         Şi de unde ştiau cifra exactă, că aţi furat 63 de stâlpi?

-         Şeful de post a făcut un proces verbal ca ulterior să-l semnez. Şi în procesul verbal că la ora 4-5 dimineaţa, nu ştiu cît a scris acolo, că eu aş fi furat 63 de stâlpi dintr-o maşină. 63 de stâlpi din ăia nu cred că încăpea într-un Passat.

-         Maşina dvs fiind Passat?

-         Da.

-         Şi stâlpii erau puşi pe maşină?

-         Nu, erau în portbagaj şi erau scoşi în afară.

..sincer nu aveam şi nu am nici acum numărul de telefon al patronului respectiv, deci am discutat pe urmă cu dumnealui la telefon..”

Nu vă cruciţi, nu e prostie. Nelu era deja obosit. O bormaşină repezită sălbatic în pereţi ne-a tulburat finalul dialogului. Chiar dacă patronul firmei păgubite spune că nu l-a sunat niciodată pe vicele liberal, Nelu insistă. Şi spulberă orice tentativă a noastră de a da conotaţii politice furtişagului său de doi bani, deşi teoria ne-o servise el ceva mai devreme.

-         N-am mai apucat să vorbesc, domnul şef de post l-a sunat pe domnul primar, domnul primar am înţeles că a discutat cu patronul firmei, deci el la ora 8…. sincer nu aveam şi nu am nici acum numărul de telefon al patronului respectiv, deci am discutat pe urmă cu dumnealui la telefon, a spus ca să se termine tot că nu are nicio pretenţie şi asta că să-i duc cei 63 de stâlpi înapoi. I-am spus domnule eu nu am luat 63 de stâlpi că nu avem cum să-i iau.

-         Poate aţi făcut mai multe drumuri!

-         Nu.

-         Credeţi că este vreo influenţă politică, ceva?

-         Nu ştiu şi nici nu pot spune lucrul ăsta.

Un lucru este cert: Nelu ne place. E din filmul de prost gust care rulează în România de 20 de ani.

Nelu, un politician susţinut de politicieni

Şeful de post ne-a trimis la biroul de presă al IPJ. N-a vrut să discute despre caz. Ne-a spus doar că vicele Nelu i-a spus că are stâlpii de la patronul firmei care lucrează la primărie şi de aceea i-a dat drumul să plece. Nici nu voiam să aflăm mai mult. Povestea viceprimarului era evident o gogoaşă. Pe care liderii PNL au înghiţit-o de nevoie. Politica e pe voturi şi funcţii. Iar Nelu, pentru ei cel puţin, este o funcţie în palmaresul şi aşa firav al partidului. Ce contează că partidul bunului simţ personificat de Antonescu se solidarizează cu un băiat strângător cercetat pentru furt? Ce contează că scutului prohoţie din CL Miloşeşti s-au alăturat consilierii PD-L şi PSD? Nelu e ca ei, dintre ei şi nu se cade ca doar pentru nişte principii prăfuite să abandonezi o prietenie complice. Pledoaria pro Nelu a fost suţinută de un profesor. Consilier PSD cu nume promiţător: Capbun. Dracul ştie dacă nu cumva Capbun poate gândi prost. Pentru debarcarea micului Al Capone din Miloşeşti au votat consilieri din PNG, PRM, PSM şi unul din PSD. Doar ei au considerat că e nepotrivit ca în fruntea unei comunităţi să se află un găinar aflat în stadiul de suspect. Ce dovadă mai bună vreţi pentru ca să înţelegi ca în politica mare, adică la PSD PNL sau PD-L, toţi sunt o apă şi un pământ? Asta este, de fapt, morala unei ştiri de doi lei.

La Perieţi lumea politică locală continuă să uimească. Vie şi agitată, scena politică din comună dă în clocot şi scoate la iveală resurse nebănuite de inteligenţă. După ce preşedintele PSD local s-a reales în funcţiune cu voturile fanilor democrat liberali ai profesorului Niculăiţă, o altă trăznaie aduce localitatea prăfuită de la marginea Sloboziei în atenţia medicilor de la spitalul 3 ori 3. Alegerile de la PNL Perieţi au produs doi preşedinţi, unul mai statutar decât altul. Primul, în ordine cronologică, este profesorul Adrian Merlea, rezultat în urma unor alegeri organizate de băieţii de la judeţ. Cel de-al doilea este Constantin Ciochinaru, unchiul contracandidatului lui Carolică de la PSD, reales în funcţie în urma unui chef cu votare inclusă organizat de Sf Constantin şi Elena. Mutarea politică fără precedent a adus PNL Perieţi în postura de partid fără membrii dar cu doi preşedinţi. Senzaţional, nu?

Familia Ciochinaru, de la stânga la dreapta. Poate chiar şi pe centru.

Omul de afaceri Constantin Ciochinaru este un magnat de la Perieţi angrenat puternic în zona de bussines corporatist. Compania sa cu afaceri în zona retail-ului pe caiet cu plata la pensie dar şi înverteli în domeniul berii crude fermentate în fundul curţii a explodat în ultimul deceniu. Nepotul său a monopolizat piaţa de flori, bursa de profil din Amsterdam stabilindu-şi cotaţiile în funcţie de fluctuaţia oborului floral organizat de puternica familie din comună.Intrarea în politică a acestei familii nu putea fi mult amânată. Aşa că în vederea unei mai bune acoperiri a scenei politice, unchiul  a penetrat partea dreaptă ajungând preşedinte al PNL.Nepotulul, mai tânăr şi cu idealuri care vizează mai degrabă rolul social al companiilor sale decât capitalismul sălbatic, a parcat în curtea PSD. În ciuda acestei distribuţii judicioase, de mai bine de 10 ani familia nu a reuşit să obţină scaunul de primar, idealul care-i mână în luptă fiind de neatins în ciuda investiţiilor majore în gâtlejurile uscate ale electoratului comunal. Mai mult, după ce nepotul a fost învins la masa verde de agricultorul Carolică care l-a fentat prin devansarea orei la care s-au ţinut alegerile, şi seniorul clanului pare a avea probleme în a-şi menţine supremaţia în PNL Perieţi. Experienţa magnatului şi-a spus însă cuvântul, bătrânul Ciochinaru reuşind să ocupe jumătate din fotoliul prezidenţial al partidului lui Patriciu. Lucrare de manual, frate!

Profesorul Merlea merleşte competiţia

Preşedintele Ciochinaru, inspirat probabil de şmenurile lui Antonescu, a fost invitat de conducerea judeţeană să organizeze alegeri. Ca un adevărat lider politic pe care din păcate nu-l urmează nimeni, magnatul a refuzat invocând muşchii lui de preşedinte. Organizaţia judeţeană, sensibil mai numeroasă şi mai doxată, a organizat alegerile no metter what. Ciochinaru a refuzat să participe iar profesorul Merlea, cel de-al doilea membru cu acte în regulă al PNL, a câştigat partida. Ciochinaru însă nu îşi spusese ultimul cuvânt. Cu ocazia onomasticii, de Sf Constantin şi Elena, magnatul a lovit necruţător. La cheful de rigoare organizat în cinstea evenimentului, cei circa 100 de şoşonari pregătiţi la o adică cu adeziununi PSD să-l susţină pe Ciochinaru junior au făcut pasul decisiv şi l-au ales pe senior şef la PNL. Mişcarea a fost posibilă pentru că la Perieţi votul este universal şi nu ţine cont de prejudecăţi cum ar fi carnetul de partid. După ce mesenii şi-au exercitat menirea, Ciohinaru a întocmit un proces verbal care a aterizat pe masa conducerii judeţene. Mesajul co- preşedintelui a fost unul scurt, format din doar 4 litere dintre care prima era M iar ultima E. Pusă în dificultate, conducerea judeţeană a PNL analizează încă cele două procese verbale care demonstrează clar un singur lucru: dacă la Slobozia politica e prostituată, la Perieţi ea este curvă de-a binelea şi prestează la toate mesele!

Deputatul PNL Cristina Pocora a avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări punctuale adresate de noi cu privire la viziunea opoziției despre măsurile anticriză. Am adresat aceleași întrebări doamnei deputat Pocora și domnului Marian Neacșu(PSD). Redăm integral răspunsurile reprezentantei PNL, urmând să revenim cu răspunsurile pentru care domnul Neacșu nu a avut timp.

  1. 1. Care sunt în opinia partidului dvs (sau a dvs) principalele trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le ia în vederea aducerii deficitului bugetar în parametrii ceruţi de FMI şi în intervalul de timp pe care-l avem la dispoziţie.

Partidul Naţional Liberal consideră că actualul impas poate fi depăşit printr-o acţiune de ansamblu pe trei direcţii: stimularea investiţiilor, creşterea veniturilor bugetare şi redimensionarea rolului statului.

De aceea, PNL propune un Program de Urgenta pentru ieţirea din actuala criză şi reluarea creşterii economice. Acest program îşi propune ca orizont de timp imediat încadrarea în ţintele stabilite în Acordul revizuit cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care nu sunt abandonate măsurile reformatoare. Prin Programul PNL sunt propuse măsuri ferme de modernizare a sistemelor publice şi de creştere a rolului activ, stimulator, al bugetului. Această asumare strategică pentru anul 2010 creează premizele ca anul 2011 să devină anul relansării economice, oferind condiţii pentru ameliorarea nivelului de trai al populaţiei.

Astfel, PNL va continua să susţină mediului de afaceri, deoarece reprezintă singura  soluţie pentru relansarea economică, pentru crearea locurilor de muncă, pentru consolidarea bugetar-fiscală şi pentru ameliorarea nivelului de trai.  Politicile publice trebuie să asigure un cadru predictibil şi adecvat relansării economice. Un parteneriat onest între un Guvern responsabil şi mediul privat contribuie la prosperitate si pace socială.

PNL militează pentru menţinerea actualului sistem fiscal, a cotei unice de impozitare de 16%. Majorarea TVA va conduce la scăderea consumului, va pune în pericol atingerea ţintei de inflaţie şi va afecta categoriile cele mai sărace ale populaţiei, aflate deja la limita suportabilităţii. PNL consideră că ar trebui luate următoarele măsuri:

a) Anularea impozitului minim, măsura care a lovit, mai ales, micii întreprinzători, antrenând un mare numar de radieri, lichidări ori suspendări de IMM-uri (aproape 200 000 în 2009);

b) Reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%, pentru stimularea industriei construcţiilor şi a pieţei imobiliare;

c) Reasezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune, ceea ce ar putea dubla veniturile statutui din aceste surse;

d) Introducerea taxării inverse pentru produsele agro-alimentare şi pentru lucrările de construcţii – montaj, cu efect în ceea ce priveşte reducerea evaziunii fiscale;

e) Reducerea  integrală a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în somaj. În anul 2011 reducerea cotelor de contribuţii sociale se va  situa la un nivel de 50%;

f) Scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă;

g) Achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadenţei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Acest set de măsuri va fi insoţit de un mecanism de compensare în cadrul aceluiaşi buget precum şi de emiterea unui “certificat de garantare” de catre institutiile publice debitoare, pentru asigurarea finanţării de catre instituţiile bancare;

h) Capitalizarea CEC BANK, mărind astfel resursele de creditare utilizate la finantarea cu prioritate a IMM-urilor;

i) Capitalizarea EXIMBANK, pentru promovarea exporturilor şi diversificarea instrumentelor de asigurare şi garantare a operatiunilor de export;

j) Aplicarea unui program de susţinere a pieţei de capital;

k) Institutirea, în colaborare cu Banca Naţională a României, a unui mecanism de atragere, prin sistemul bancar românesc, de linii de finanţare de la instituţiile financiare internaţionale cu destinaţia creditării întreprinderilor mici şi mijlocii;

l) Asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiţii să fie mai mare decât deficitul bugetului consolidat. Astfel, va exista garanţia ca împrumuturile sunt îndreptate exclusiv către investiţii, creând astfel resursele de rambursare a lor.

  1. Cum vede PSD problema restructurării statului şi cum ar trebui ea făcută?

Cred că la această întrebare vă pot răspunde liderii PSD.

În ceea ce priveşte viziunea PNL, considerăm că reforma statului trebuie să aibă în vedere reforma cheltuielor publice.

În viziunea liberală, reforma statului înseamnă reformarea principalelor sisteme publice. Aceasta reforma nu se face prin reducerea mecanică, nediferenţiată a cheltuielilor publice, ci prin redimensionarea rolului statului şi restructurare bugetară.

Reducerea aparatului birocratic are în vedere restructurarea administraţiei publice prin: reducerea numarului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează; reducerea în continuare a numărului de agenţii care trebuie să urmarească, pe de o parte tipul de activitate pe care o prestează (autorizare, reglementare, control etc.), iar, pe de altă parte, să respecte principiul autonomiei funcţionale sau independenţei, şi evitarea conflictului de interese; reducerea aparatului prefecturilor la care se vor pastra doar atribuţii in domeniul controlului  de legalitate al actelor administraţiei locale.

Restructurarea administraţiei publice locale poate fi realizată prin: generalizarea standardelor de costuri şi de personal în scopul reducerii poverii administrative; desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor; utilizarea fondului de rulment al autoritatilor publice locale numai pentru investiţiile în curs (e o măsură temporară pentru perioada 2010 – 2011).

Un alt capitol important pentru reforma statului o constituie reducerea cu 50% a cheltuielilor prevazute in legea bugetara cu: achizitii de imobile, dotări independente; elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate; deplasări, detaşări, transferuri; De asemenea se poate aplica şi reducerea cu 25% a cheltuielilor prevazute în bugetul de stat cu bunuri şi servicii (protocol, carburanţi, poştă, telecomunicaţii)

Tot în programul liberal de combatere a efectelor crizei, PNL are în vedere redimensionarea rolului statului prin reducerea atributiilor sale şi transferarea acestora catre mediul privat şi creşterea veniturilor bugetare şi combaterea evaziunii fiscale. O politică eficientă în acest domeniu poate oferi resurse considerabile îmbunătăţirii execuţiei bugetare. Nu în ultimul rând, PNL propune eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbtiei fondurilor europene.

  1. 3. Care este soluţia pentru aducerea sistemului public de pensii în parametri sustenabili şi în cât timp s-ar putea aplica?

Alături de măsurile prezentate mai sus, menite să însănătoşească economia, PNL propune o reformă reală a sistemului de pensii, plecând de la restructurarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a sistemului de plată şi de utilizare a CAS-ului. Acest sistem trebuie să fie stabil şi previzibil. Pensia nu reprezintă un ajutor social, ci un drept al cetăţenilor, conform cu contribuţia din perioada activă pe piaţa muncii. De asemenea, pentru tânăra generaţie, mi se pare absolut necesară dezvoltarea Pilonilor II şi III. Astfel tinerii de astăzi, pensionarii de mâine vor fi mai puţin dependenţi de voinţa politică de moment.

Conform Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania, în prezent, activele nete administrate de cele 9 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la 3,14 miliarde de lei. Comparat cu contribuţiile virate în sistem (în perioada mai 2008 – aprilie 2010), în valoare de 2,63 miliarde de lei, activele nete sunt cu 511 milioane de lei mai mari, această diferenţă reprezentând profitul (net, inclusiv comisioanele) realizat de fonduri pentru participanţii la sistem. Aceste rezultate arată că Pilonul II este o reformă de succes, o componentă performantă a sistemului de pensii şi care trebuie în continuare susţinută, stimulată, dezvoltată şi în niciun caz frânată sau blocată.

  1. 4. Cum vede partidul dvs. sistemul fiscal în contextul crizei economice şi care ar fi principalele măsuri prin care s-ar putea ajunge la o fiscalitate corectă pentru toată lumea dar care să asigure un nivel de venituri îndestulător şi o colectare performantă a taxelor?

După cum precizam mai sus, PNL are în vedere implementarea unei politici eficiente în care poate oferi resurse considerabile imbunătăţirii execuţiei bugetare. Măsurile imediate pe care le propune Partidul National Liberal în acest domeniu sunt:

a)    Introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen;

b)    Reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale la 0,02% pe zi, corelat cu nivelul anual al dobânzii de referinţă al Băncii Naţionale a României;

c)    Continuarea procesului de informatizare al ANAF şi finalizarea centralizării bazelor de date şi interconectarea sistemelor IT cu cele ale caselor de asigurări sociale (pensii şi sănătate);

d)    Reforma structurilor de control şi inspecţie fiscală din subordinea ANAF (inspecţie fiscală, gardă financiară, antifraudă şi supraveghere vamală), prin unificarea acestora într-o singură structură de control antifraudă, eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor precum şi interpretarea şi aplicarea diferită a legislaţiei fiscale;

e)    Utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce priveşte operaţiunile de import intracomunitar cu bunuri;

f)     Utilizarea unor echipe internaţionale specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera cu ţări nemembre ale Uniunii Europene;

g)    Elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale precum şi implementarea declaraţiei unice.

PS Am redat integral si cu fidelitate materialul primit de la doamna deputat.

Controversa declanşată de măsurile de restructurare anunţate de guvern pare o polemică fără sens disputată la televizor. Dincolo de acuzaţiile pe care puterea şi opoziţia şi le aduc reciproc nu am reuşit să întrezărim soluţii concrete sau alternative viabile la aberaţiile guvernului. De aceea am adresat patru întrebări parlamentarilor opoziţiei pentru a lua contact şi cu viziunea lor, alta decît cea care răzbate din scandalurile televizate. Ne-am adresat în scris deputaţilor Cristina Pocora (PNL) şi Marian Neacşu (PSD) cu următoarele întrebări:

1 Care sunt în opinia partidului dvs (sau a dvs) principalele trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le ia în vederea aducerii deficitului bugetar în parametrii ceruți de FMI și în intervalul de timp pe care-l avem la dispoziție.

2 Cum vede partidul dvs problema restructurării statului și cum ar trebui ea făcută?

3 Care este soluția pentru aducerea sistemului public de pensii în parametri sustenabili și în cât timp s-ar putea aplica.

4 Cum vede partidul dvs. sistemul fiscal în contextul crizei economice și care ar fi principalele măsuri prin care s-ar putea ajunge la o fiscalitate corectă pentru toată lumea dar care să asigure un nivel de venituri îndestulător și o colectare performantă a taxelor?

Primul răspuns, parţial, l-am primit de la domnul deputat Marian Neacşu, care şi-a găsit timp să răspundă la jumătate din întrebări. Domna Pocora ne-a promis şi domnia sa un răspuns în cursul acestei săptămâni, pe care-l vom publica integral. Cu precizarea că punctul de vedere al parlamentarilor PD-L nu l-am solicitat mergând pe ideea că domniile lor sunt solidari cu guvernul, publicăm astăzi răspunsul domnului deputat Neacşu.

Marian Neacşu: “Nu am luat decizii majore privind reformarea statului în general şi a sectorului public în special”

Vreau să ştiţi că răspunsurile la aceste întrebări vizează extrem de multe elemente comune şi, ca urmare, voi atinge implicit mai multe aspecte din cele ridicate de dumneavoastră.

Întrebarea privind primele trei măsuri pe care ar trebui să le ia Guvernul este una şi generoasă, şi delicată, în acelaşi timp. Aş începe cu răspunsul la partea a doua a întrebării, aceea care se referă la intervalul de timp pe care îl avem la dispoziţie pentru că de astă dată această componentă devine foarte importantă… Şi devine importantă pentru că acum trebuie să luăm decizii majore – decizii capitale aş spune – cu spatele la zid şi sub imperiul unei lipse de timp extrem de acute. Aceasta se întâmplă – consider eu – pentru că nu am luat decizii majore privind reformarea statului în general şi a sectorului public în special în toţi aceşti 20 de ani de democraţie şi mai ales – subliniez că pentru acest din urmă aspect plătim acum din greu cu toţii – nu am luat măsuri reale în lupta cu criza în ultimii ani. Aşadar, dacă trebuie să încadrez o întreagă filozofie de acţiune în numai trei măsuri, eu le-aş enunţa fără o ierarhie prestabilită:

1. În primul rând, eu sunt în favoarea soluţiei de combinare a unor măsuri restrictive (diminuări de venituri şi desfiinţări de posturi), cu unele active pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi, astfel, pentru creşterea nivelului de ocupare în sectorul privat. Vedem cum se discută frenetic de două săptămâni despre reduceri, tăieri, ajustări, fără ca nimeni să aducă în discuţie faptul că aceste măsuri nu sunt şi cele suficiente, cele finale. Ele pot fi luate pentru a echilibra situaţia acum, strict în ziua în care stăm de vorbă, dar până vor ajunge să le punem în practică, situaţia deja se va fi schimbat. Aceste măsuri propuse de guvern sunt măsuri pasive şi ele nu aduc bani în economie. Ele doar fac să se cheltuiască mai puţin. Or, aceasta presupune că peste o lună, două, cinci luni, ne vom afla într-o situaţie şi mai gravă, iar atunci nu vom mai avea ce tăia. De aceea, mai degrabă decât o tăiere injustă şi nediferenţiată a veniturilor tuturor celor care au vreo legătură cu sistemul public, mai degrabă aş opina pentru măsuri care să ducă, în vreun fel sau altul, la creştere economică, să contribuie la funcţionalitatea economiei şi, deci, implicit, la sprijinirea sistemului privat. Aceste obiective s-ar putea atinge prin transparentizarea proceselor de achiziţii şi prin accederea nediscriminatorie la lucrările şi achiziţiile publice care sunt absolut necesare funcţionării sistemului şi care mai au asigurate sursele de finanţare.

O altă pârghie ar fi aceea a fluidizării componentei financiare care presupune cofinanţarea europeană, atât în sectorul public, dar mai ales în sectorul privat… Iar aici este nevoie de intervenţia statului pentru asigurarea cofinanţării pentru autorităţile publice şi, eventual, pentru garantarea parţială sau totală a cofinanţării private.

Nu în ultimul rând, cred că s-ar impune măcar o uşoară despovărare fiscală, o dată prin micşorarea impozitelor, cu caracter social, încercând să menţinem nivelul de colectare într-o zonă de realism şi vizibilitate şi, evident, printr-o impozitare progresivă a veniturilor, pentru ca povara solidarităţii sociale să nu fie doar un concept. Apreciez că, mai ales în condiţiile de criză economică, păstrarea cotei unice de impozitare este o mare greşeală.

2. Scoaterea la suprafaţă a unei părţi importante a economiei subterane şi reducerea importantă a evaziunii fiscale. Se vehiculează cifre ameţitoare privind sumele care circulă în aşa-zisa economie neagră: procente de la 15 până la 40% din PIB, adică zeci de miliarde de euro. În această problemă, eu cred cu tărie că o parte din aceste sume pot fi aduse în economia reală. La fel de tare, însă, cred că nu se doreşte acest lucru, întrucât aceşti bani au fost şi sunt aceia care conduc politica românească, sunt cei care, din nefericire, modifică voinţa populară şi dau României alţi conducători decât cei care, altfel, ar fi fost în fruntea ţării. Banii negri, peste tot în lume, dar parcă la noi mai mult decât oriunde, au pervertit totul, subjugând şi interesul naţional, şi interesul oamenilor,  interesului unui număr mic de profitori, ştiuţi şi neştiuţi.

3. În al treilea rând, vreau să vă spun ceea ce nu aş face nici eu, nici partidul meu, în nicio situaţie: nu aş reduce generalizat pensiile! Sunt dispus să admit că, prin legi nedrepte şi permisive, s-a ajuns ca unele persoane să depăşească cu mult nivelul bunului simţ; că s-au creat privilegii unor categorii socio-profesionale. Aceste lucruri eu admit că pot şi trebuie ajustate, dar mă pronunţ vehement împotriva scăderii pensiilor mici, obţinute prin contributivitate. Asta înseamnă pur şi simplu furt, deoarece statul hoţ şi nefuncţional de acum, prin guvernanţi  incompetenţi şi profitori, încearcă să ia din banii pe care milioane de cetăţeni, aflaţi acum în pensie, i-au depus lună de lună cu titlu de contribuţie la fondul de pensii. Acesta nici măcar cinism nu este, ci este hoţie în bună regulă. De aceea, mă folosesc de acest prilej pentru a anunţa că voi sprijini logistic şi material demersul oricărei persoane care va dori să acţioneze statul în judecată pentru nemernicia reducerii arbitrare şi, opinez eu, nelegale şi neconstituţionale, a pensiilor.

Am convingerea că deja am oferit, în cele afirmate anterior, un răspuns concret la câteva din întrebările dumneavoastră şi sper să avem răgazul de a continua discuţia noastră în zilele care urmează, pentru că aţi ridicat probleme actuale, ce interesează pe majoritatea cetăţenilor din Ialomiţa, pe bună dreptate îngrijoraţi de evoluţiile politice şi sociale actuale.