Thursday, July 24th, 2014

Prefectul Mădălin Teculescu a făcut săptămâna trecută o nouă descoperire epocală. Domnia sa a citit nişte buletine de analiză, a gândit vreo 5 minute şi, în cadrul unei conferinţe de presă, a anunţat că la robinetele slobozenilor curge cancer lichid. Cancerul este evaluat în cifre de ordinul 10 la puterea minus 9 şi reprezintă concentraţia de trihalometani prezentă într-una dintre cele 6 probe analizate. Chit că din cele 3 seturi de analize doar cele efectuate la DSP Buzău au dat acest rezultat, domnul prefect nu are nici un dubiu. Cum n-a avut nici în . februarie 2010, când anunţa prezenţa pesticidelor în apă folosindu-se de aceeaşi goarnă de partid. Se pare că povestea “Petrică şi lupul” n-a lăsat urme în conştiinţa domniei sale.

Capul judeţului, între pătrat şi cerc

Războiul prefectului cu sursa de apă a Sloboziei s-a purtat iniţial în figuri. La data de 22 ianuarie 2010 Direcţia de Sănătate Publică a constata că pătratul nu este cerc şi a decis să ridice autorizaţia de funcţionare a Urban SA. Figura de stil a DSP a fost executată la ordin şi s-a bazat pe faptul că perimetrul sever de protecţie al puţurilor operate de Urban era pătrat cu latura de 10 metri şi nu cerc de aceeaşi rază aşa cum scrie la lege. Figura liber impusă comisă de funcţionarii DSP s-a derulat taman după ce Urban a solicitat prelungirea termenului de conformare cu 6 luni, motivat de faptul că primăria Slobozia avea de îndeplinit proceduri birocratice greoaie pentru achiziţia terenului necesar La această mică şmecherie s-a adăugat turbitatea crescută a apei şi prezenţa în exces a fierului datorată sistemului de distribuţie vechi, fapt ce a forţat Urban să declare apa ca fiind nepotabilă. Deşi din acel moment apa nu mai trebuia tratată, ci livrată vrac direct din puţuri, operatorul a fost obligat să continue procedurile de potabilizare a apei cu nişte costuri şi pierderi imense. Războiul însă era departe de final. Cu largul concurs al Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, domnul prefect reuşeşte să “strecoare” nişte pesticide în apă. Nu cu seringa, ci cu stiloul şi ştampila unor personaje cu frică de partid.

Menajeră cu pesticide

Întocmai ca Vasile Roaită, prefectul Teculescu trage de sirenă mai s-o rupă anunţînd într-o conferinţă de presă din data de 4 februarie 2010 că la robinete curg pesticide şi, parţial apă. În spatele afirmaţiilor tembele ale domnului funcţionar stătea o scrisorică a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti adresată DSP Ialomiţa. La o săptămână de la avertismentul prefectului comunicarea INSP ajunge şi la Urban, societate care trebuia să ia măsuri în ultimă instanţă. Primăria şi Urban contestă firmaţiile prefectului şi argumentează cu buletinele de analiză a apei distribuită din aceeaşi sursă în comunele limitrofe Sloboziei care nu conţin nici urmă de pesticide. Ulterior, la circa o lună de zile analizele se repetă la alte 3 laboratoare. Evident că noile buletine nu susţin teoriile aberante al INSP preluate inconştient de prefect. Scopul însă a fost atins. Urban a rămas fără autorizaţie iar laboratorul societăţii nu a fost acreditat. Cu mari eforturi şi costuri suplimentare, societatea a reuşit în 2010 să primească autorizaţie însoţită de un program de conformare sever monitorizat de DSP Ialomiţa. Între timp, Primăria Slobozia a declanşat operaţiunea de înlocuire totală a reţelei de distribuţie şi a staţiei de epurare. Când toate lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal, prefectul Teculescu a descoperită cauza cancerului: apa de la Slobozia.

Gândire cu capul. Gol!

Având în vedere că apa furnizată la Slobozia are probleme cu trihalometanul cred că este şi datoria mea, ca prefect, să iau măsuri ca această apă să devină potabilă. Dar înainte de asta să ne asigurăm că ea se plăteşte ca menajeră, pentru că aceasta este marea problemă…. A durat prea mult. Dacă nu vom găsi înţelegere vom ataca cu toată seriozitatea această problemă, pentru că nu este normal ca să fie plătită ca apă potabilă o apă menajeră care mai este şi cangerigenă”. Două chestiuni îl freacă la cap pe domnul prefect după cum rezultă din cuvântarea domniei sale către presă. Prima este aceea a preţului. Potrivit logicii guvernamentale a domnului prefect, Urban trebuie să vândă apa cu 1 leu metrul cub, chiar dacă societatea o produce cu 2 lei. Şi o produce cu doi lei pentru că programul de conformare asumat la autorizare o obligă la tot soiul de operaţiuni care costă. Deci, dacă se livrează fără tratament, se închide robinetul. Dacă se livrează cu tratament, acesta trebuie plătit. Insistenţa domniei sale ca Urban să vândă în pagubă n-are legătură cu durerea faţă de greutăţile populaţiei, ci cu falimentul Urban. Căci de faliment este vorba dacă firma va vinde apă sub costul de producţie. Iar dacă Urban dă faliment, ghici ce RAJA va veni să ne vândă aceeaşi apă la preţ dublu? Zicem şi noi, nu dăm cu parul. Cea de-a doua chestiune care rezultă din discursul domnului prefect este subsidiară primei. Cancerul din apă este la fel ca pesticidele din 2010, care au dispărut la prima repetare de analize. O demonstrează clar chiar buletinele care au relevat depăşira la trihalometani în  anumite puncte din reţea, dar care nu au relevat aceşti compuşi la ieşirea din staţia de tratare, după cum arată facsimilul peste care s-a uitat şi domnul prefect. S-o fi uitat dar nu a înţeles, zicem noi, că de rea credinţă nu putem să-l bănuim. Că ar fi penal rău şi chiar nu e cazul.

Cine e şi ce vrea adversarii apei

Încă de la stadiul de proiect sursa subterană de alimentare cu apă a avut mulţi adversari. Cei mai înfocaţi au fost administratorii Amonil, care au pierdut o afacere de circa 3 milioane de euro pe an. Atât încasau securiştii din spatele Amonil din vânzarea apei industriale de la Dunăre transportată pe conductele care ar fi trebuit să apaţină municipalităţii. Băieţii de la PD-L au fost şi ei foarte sensibili la problemă. Fostul prefect Marinică Cazacu a obţinut chiar şi bani de la guvern pentru plata unor datorii istorice umflate cu pompa pe care Urban le avea la Amonil, doar fermitatea primarului Gabi Ionaşcu şi opoziţia CL Slobozia împiedicând golănia. Pe lăngă interesele economice evident, mulţi trepăduşi politici au profitat de problemele apărute în proiect datorită proastei gestionări şi au încercat să câştige capital electoral din asta. Oamenii interesaţi din PSD, PNL şi PD-L s-au repezit ca ulii asupra proiectului şi l-au făcut praf. Deşi sursa subterană este viabilă şi rezolvă problema apei pe termen lung, întreaga clasa politică locală ,ca să zicem aşa, a sabotat încrederea populaţiei în proiect. Ciupercă n-a alocat un şfanţ pentru modernizarea staţiei de tratare iar ziarele finanţate de PSD l-au făcut bumbac pe primar. PD-L-iştii au încercat combinaţii de afaceri şi comisionane cu Amonil şi prin intermediul prefectului au încercat să scoată capital electoral din faptul că apa încă nu are calitatea preconizată. Liberalii visează cai verzi pe pereţi şi afirmă că au şanse reale să câştige primăria mizînd şi ei pe apa temporar gălbuie şi urât mirositoare de la robinet. Mai nou, din toate părţile, inclusiv din PSD, răzbate o dorinţă puternică. Şi anume ca sursa de apă subterană să fie gestionată de caracatiţa pesedistă de la RAJA Constanţa, infiltrată la Feteşti(filieră PNL) şi la   Ţăndărei (filieră PSD), unde populaţia simte deja beneficiile dublării preţurilor fără nici un fel de investiţie. Chiar prefectului judeţului şi-a manifestat public încrederea în acest mare operator care ar trebui, după mintea domniei sale, să prea şi alimentarea cu apă a Sloboziei.Dincolo de gafele comise de primar în gestionarea proiectului de alimentare cu apă din sursă subterană, utilitatea acestuia nu poate fi pusă la îndoială. Probabil că Ionaşcu va plăti, dacă nu cumva a făcut-o deja, pentru greşelile comise în administrarea proiectului. Dar asta nu înseamnă că buna sa credinţă poate fi pusă la îndoială. Pe când, în cazul contestatarilor de conjunctură ai apei putem discuta cu argumente despre tot soiul de interese vizibile din avion.

Ciupercă este un om din PSD care vrea şi el serviciu la stat. De vreo 6 ani este preşedinte la Consiliul Judeţean, unde a aterizat în urma unui vot condimentat cu şpăgi electorale şi ornat cu prostie cît cuprinde. De două ori sărăcimea şi prostimea din judeţ l-a ales să conducă. I-a dat un loc de muncă şi leafă de boier. El le-a dat ajutoare sociale cu pipeta şi i-a luat la ocazie cu maşina de serviciu. Periodic, Ciupercă le mai oferă cîte o gargară cu ceai de muşeţel apărând regulat la televiziunea locală în emisiuni plătite din banii poporului şi mâncând rahat cu polonicul pe teme de dezvoltare locală durabilă. De vreo câteva săptămâni încoace, nea Ciupercă se opinteşte-n guvern cu furie. El zice că guvernul împarte banii pe criterii politice. Şi că primarii PSD, majoritatea lor încasatori de lefuri şi frecangii pe banii statului, nu pot să modernizeze satele şi să dezvolte infrastructura din lipsă de fonduri. Ciupercă nu spune o serie de lucruri evidente şi anume:

-         Că şi el face la fel, împărţind banii judeţului doar la primarii lui şi ai PNL.

-         Că primarii PSD, 80% dintre ei, nu fac decât să îşi încaseze leafa şi să dea muştele afară din primării.

-         Că primarii lui nu încasează impozite de la cetăţeni şi nu-s în stare să aprindă măcar lumina pe uliţe.

-         Că primarii lui golănesc fondurile de la judeţ făcând lucrări de mântuială cu firmele lui Fănică SLK Muşoiu, un socialist cu Mercedes care plînge pe umerii săracilor cărora le umflă taxele şi impozitele ca să facă el profit.

-         Că de 20 ani PSD conduce Ialomiţa şi că acest fapt s-a concretizat în stare de înapoiere şi sărăcire în care se află judeţul.

-          Că de când e el angajat la CJI judeţul n-a accesat un şfanţ din fondurile europene.

-         Că s-a împrumutat la bănci să facă vreo două drumuri şi că plătim dobânzi pentru investiţii care nu produc nimic.

-         Că a adus în Ialomiţa caracatiţa RAJA(PSD Constanţa) care umflă preţurile la apă şi canal pe spinarea fraierilor

-         Că are în spate o liotă nesătulă de corupţi pe care o alimentează cu bani de la buget.

-         Că a încasat sponsorizări de la diverşi indivizi ca să îi pună în funcţii la deconcetrate, vezi Monitorul Oficial

-         Că de când PSD administrează spitalul judeţean această instituţie a acumulat datorii infernale şi a rămas fără medici.

-         Că face presiuni de tip mafiot ca să dea afară medicii care nu pupă poala lui şi a lui Olaru, vezi cazul doamnei doctor Isvoranu.

Acesta este omul. Gol pe interior şi bun de gură. Un demagog care mai vrea o dată. Ca să aibă şi el de unde să iasă la pensie.

Patru inspectori vamali şi 3 anonimi sunt cercetaţi de DNA pentru o mega excrocherie derulată în comuna Ion Roată. Afacerea, găzduită într-un depozit aparţinînd unei firme a preşedintelui PD-L Ialomiţa Marinică Cazacu, s-a derulat în perioada iulie 2009- august 2010 şi a însemnat contrabandă cu motorină în valoare de peste 2600 de miliarde de lei vechi pentru care nu s-au achitat acciză şi TVA. Este cel mai mare tun tras în Ialomiţa în ultimii 20 de ani sub ochii inspectorilor vamali care au protejat întreaga operaţiune. De la venire în funcţia de şef al vămii, Scrioşteanu se află la a doua mare golănie care i se întîmplă sub nas după tunul de “numai” 600 de miliarde tras de Texas Grup Oyl, o altă firmă aterizată în Ialomiţa tot din Constanţa, ca şi şeful vămii. Amploare opreaţiunii şi valoare prejudiciului ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei clasice opreaţiuni economice faruduloase prin se adună bani pentru partidul de guvernământ. Pentru că o fraudă de asemenea proporţii nu se putea derula pănă la asemenea nivel al prejudiciului dacă organele vamale îşi făceau treaba.

Bidon made in Constanţa, mutat la Ion Roată

La data de 11 mai 2009, societatea comercială Dumi-Mar Telecons SRL Constanţa îşi ştabileşte un punct de lucru în Ialomiţa. Pentru aceasta firma a închiriat un depozit de carburanţi aparţinând firmei Ciril Com Ion Roată, controlată de Marius Cazacu, fiul preşedintelui PD-L Ialomiţa Marinică Cazacu. La acest punct de lucru societatea urma să desfăşoare comerţ cu ridicata al  combustibililor solizi, lichizi şi graşi precum şi al derivatelor. Contractul de închiriere intervenit între cele două firme, care în cele din urmă se va dovedi doar o hârtie fără valoare, a fost autentificat la notariat. În baza acestui contract, administratorul Dumi Mar, Zaharia Dumitru, a depus la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale o cerere prin care solicita autorizaţie de antrepozit fiscal pentru activitatea de depozitare de produse energetice. Mai exact spus, băieţii încercau să obţină autorizaţie pentru comercializarea carburantului destinat navelor maritime şi fluviale care, potrivit legii, este scutit de accize. Fără să îşi bată prea mult capul oamenii vameşului şef Scrioşteanu o pun de un referat prin care avizează favorabil cererea firmei din Constanţa şi propun autorizarea. Documentaţia făcută pachet şi trimisă ANV este returnată pe motiv că DJAOV Ialomiţa nu avea competenţă să întocmească documentaţia deoarece solicitantul avea sediul social în Constanţa. La data de 26 mai, firma bidon îşi schimbă proprietarul. Băieţii din spatele afacerii bagă la înaintare pe un oarecare Mehedinţă Constantin, un şomer din comuna Griviţa. Declaraţia “administratorului” cu privire la modul în care a fost racolat este relevantă:
De profesie eu sunt electromecanic şi până în 1996 am lucrat la fostul IELIF Ialomiţa iar de atunci am lucrat cu ziua la diferite persoane pentru a mă putea întreţine. Nu ştiu cu exactitate însă cred că prin aprilie mai 2009 au venit la locuinta mea numitul Aron Norel rudă de gradul 1 cu mine însoţit de Aron Claudiu Marian care mi-au propus să îmi dea un loc de muncă cunoscând că eu nu aveam din ce trăi. Iniţial au spus despre faptul că pot fi angajat ca paznic la un depozit de carburanţi la Ion Roată urmând ca apoi pe parcurs să îmi dea un alt post de muncă. Am fost de accord cu propunerea celor doi, eu cunoscându-l bine pe Aron Norel iar în cazul Aron Claudiu Marian eu il cunosteam….. că de fel este din Smirna. Au trecut cred circa 3 săptămâni perioada în care Aron Claudiu Marian care săptămânal trece pe la domiciliul meu cu un auto Logan albastru înmatriculat cu numere de Ialomiţa îmi dădea 30-40 de lei şi mi-a spus că mi-a găsit o altă funcţie administrator, însă să fiu de găsit pe acasă. Legătura o ţinea personal cu mine Aron Marian nu aveam telefon mobil, nici nu ştiu să-l folosesc. Cred că în mai 2009 a venit Aron Marian cu Loganul mi-a spus că a găsit locuinţă în Slobozia unde trebuie să stau şi eu având în vedere funcţia ce mi se oferă , am luat câteva lucruri şi cu acestea am mers la apartamentul din Slobozia la blocul MB 20. …  Pentru 3-4 zile cred Aron Marian mi-a spus să rămân în apartament, îmi dădea bani de mâncare şi nu desfăşuram nici un fel de activitate . Într-o zi a venit Aron Marian care mi-a spus că mergem la Constanţa întrucât firma la care urma să fiu administrator era în Constanţa iar vechiul administrator trebuia schimbat întrucât nu se ţinea de treabă. Am mers cu maşina lui Aron şi în apropiere de intrarea în Constanţa ne-am întâlnit cu un anume Bogdan care în mai multe rânduri vorbise la tel cu Aron Marian iar când ne-am întâlnit am tras concluzia că cei doi se cunosteau bine, cred că erau prieteni. Bogdan era într-un autoturism cred Audi condus de un sofer şi noi am mers dupa aceştia la o locaţie pe care nu o reţin însă în apropiere era o agenţie a OTP Bank. Nu am intrat în nicio clădire şi pe capota unei Dacii unde erau alte 3 persoane am semnat o serie de documente. Din ce am înţeles eu prin aceasta deveneam asociat şi administrator al unei societăţi iar persoana care a mai semnat si ea documente a fost fostul administrator pe care îl cunosc …..

La data de 26 mai 2009 parţile sociale ale SC Dumi Mar Telecons SRL au fost cesionate lui Mehedinţă Constantin. O lună mai târziu firma îşi mută sediul social la Ion Roată, în curtea lui Cazacu şi in iulie 2009 firma primeşte autorizaţia de antreprozit fiscal pentru comerţul cu motorină pentru nave, produs care circula în regim suspensiv de la plata accizei. Infrastructura odată asigurată, s-a trecut la executarea tunului.

Vânzări de peste 2600 de miliarde în 10 luni!

Tehnic vorbind, motorina destinată navelor trebuia marcată cu o substanţă colorantă de către organele vamale şi nu putea fi vândută decât operatorilor navali. La adăpostul acestei acoperiri şi cu largul concurs al oamenilor lui Scrioşteanu, prin firma bidon de la  Ion Roată au trecut în 10 luni cantităţi de motorină impresionante. Valoarea rulajelor prin conturile firmei au depăşit 2600 de miliarde de lei. Motorina era facturată fictiv unor companii care nu au avut niciodată relaţii cu această firmă, iar procesele verbale de marcare întocmite de vama Ialomiţa s-au dovedit a fi fictive. Conform unei note de constatare a Gărzii Financiare Ialomiţa, beneficiarul real al motorinei neaccizate a fost firma Anro Art SRL din bucureşti, firmă care se ocupă de lucrări de infrastructură rutieră. Astfel, în baza declaraţiilor privind livrările şi achiziţiile de bunuri şi servicii întocmite de firma Anro Art, în 2009 livrările de motorină de la firma bidon însumează 350 de miliarde de lei cu o TVA aferentă de 67 de miliarde de lei. Inutil de precizat că firma bidon nu a depus nici un fel de declaraţii privind obligaţiile fiscale, prejudiciul parţial stabilit de Garda Financiară în baza acestei documentaţii sumare depăşind 67 de miliarde de lei. În realitate, poliţiştii au stabilit că volumul total al livrărilor de motorină de la firma bidon către Anro Art se cifrează la aproximativ 1150 de miliarde de lei numai în perioada ianuarie- iunie 2010!

Complicitate la Vamă

Toată această megaexcrocherie în dauna statului nu ar fi fost posibilă fără complicitatea evidentă a clanurilor lui Scrioşteanu din Vama Ialomiţa. Deşi motorina trebuia marcată la sediul antrepozitului fiscal unde se întocmeau procese verbale de marcare, modul de lucru al vameşilor a fost altul. Îl explică administratorul formal al firmei bidon, Mehedinţă Constantin:

Tot acest Sandu mă ducea şi la Vamă unde intram doar eu şi la camera 103 unde lucra o anume Geta, soţia lui Vasile Viktor, care şi el lucra în acelaşi birou şi le dădeam un plic cu documente. Primeam de la Geta documente, semnam că am primit originalul şi la registratură îmi aplica o ştampila dreptunghiulară şi înregistra documentele. În realitate, din cîte reţin, erau nişte procese verbale în care se făcea vorbire de faptul că a fost colorată motorina, cantitatea, mijlocul de transport. Fac precizarea că au fost situaţii când Marian şi Bogdan, în zona Vămii Slobozia, în maşină la Bogdan se întâlneau cu Vasile Viktor, cel care lucra la vamă, însă nu am fost niciodată prezent la discuţie. Eu stăteam în maşina lui Marian”.

Numai pentru anul 2009 poliţia a ridicat de la Vama Slobozia un număr de 533 de procese verbale de marcare a motorinei, toate fictive. La controlul efectuat la depozitul din Ion Roată poliţiştii au descoperit într-o magazie 92 de kg de substanţă pentru marcarea motorinei. Conform facturii, substanţa a fost cumpărată în septembrie 2009 şi a fost găsită nefolosită în octombrie 2010, ceea ce indică clar complicitatea vameşilor. Conform legii, substanţa trebuia depozită într-o magazie sigilată de vamă. La fiecare operaţiune de marcare trebuia stipulat în procesul verbal ora desigilării substanţei şi ora resigilării acesteia cu sigiliul vamei. De altfel s-a constat că în mai multe zile au fost întocmite de către vameşi câte 20 de procese verbale de marcare, perioada de efectuare a opreaţiunii fiind de circa 2-3 ore conform orelor de desigilare şi sigilare consemnate. Incinta depozitului de la Ion Roată era insuficientă pentru a parca atîtea cisterne, care conform procedurii era obligatoriu să fie prezente la antrepozit. Avînd în vedere amploare opreaţiunii, era tehnic imposibil ca ea să se deruleze fără ştiinţa sefului de vamă Ionuţ Scrioşteanu. Relevant este faptul că autorizarea firmei s-a făcut în baza unei scrisori de garanţie bancară de numai 30.000 de euro, şi aceea expirată. Aşa se face că statul nu poate recupera nici un şfanţ din prejudiciul cauzat. Acesta este un alt indiciu că afacerea a fost favorizată şi coordonată de la cel mai înalt nivel. Mai exact din vârful ANAF. Implicaţiile politice sunt evidente.

Plevuşca la apel

Dosarul a fost declinat la DNA datorită valorii prejudiciului. În cauză sunt cercetaţi inspectorii vamali Vasile Viktor Florin, Cuarente Valentin, Gheorghe Emil şi Zicu Florentina pentru complicitate la evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Mehedinţă Constantin, administratorul de drept al firmei bidon este învinuit de fals intelectual, uz de fals şi evaziune fiscală. Administratorii de fapt ai societăţii, care au coordonat întreaga opraţiune sunt  Aron Marian Claudiu şi Ghiţulescu Bogdan, ambii din Constanţa şi sunt certeaţi pentru evaziune fiscală.

În anul 1950, în închisoarea de la Piteşti, comuniştii au inventat cea mai cumplită formă de tortură. Deţinuţii schingiuiţi de alţi deţinuţi cu o cruzime inimaginabilă se autodemascau pentru fapte imaginare. Sub pretextul reeducării, deţinuţii politici încarceraţi la Piteşti au fost forţaţi să îşi mănânce excrementele, să se pupe în fund reciproc sau să afirme despre ei şi părinţii lor că s-au născut şi au trăit în incest. Teroarea inimaginabilă a durat aproape patru ani. În urma unor anchete făcute de ochii lumii, ţapul ispăşitor a fost găsit în persoana unui scelerat pe nume Eugen Ţurcanu, student legionar. A fost singurul care a plătit pentru crimele ordonate şi organizate de comuniştii lui Dej. Unul dintre iniţiatorii sistemului criminal de represiune de la Piteşti a fost generalul de securitate bolşevic Alexandru Nicolschi, care a murit în 1992 la Bucureşti încasînd pensie grasă de la statul român, probabil pe baza principiului contributivităţii, pentru meritul de a fi trimis la moarte prin schingiuire mii de români.

În noiembrie 1985, se stinge în închisoare dizidentul Gheorghe Ursu. Arestat pentru răspîndirea unor materiale duşmănoase prin intermediul postului de radio Europa Liberă, Gheorghe Ursu a avut parte de un tratament similar cu cel aplicat în anii 1950 la închisoarea Piteşti deţinuţilor politici. În celula sa din arestul DSS au fost introduşi doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea să smulgă de la Ursu declaraţii complete cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit în excursiile sale şi despre cei care l-au ajutat să scoată din ţară materialele difuzate la Europa Liberă. Metodologia aplicată de anchetatori este similară cu cea patentată de Nicolschi în anii ’50. Bătut crunt la anchetă de călăii săi Mihai Creangă şi Tudor Stănică şi “frăgezit” în celulă de cei doi golani ai securităţii, Gheorghe Ursu se stinge din viaţă în noiembrie 1985. Diagnosticul oficial al morţii a fost atac de cord. În realitate, Ursu a decedat ca urmare a multiplelor leziuni interne cauzate de bătăile crunte ce i-au fost administrate. Jurnalul dizidentului ţinut vreme de 40 ani nu a fost recuperat de familie nici pînă ân ziua de astăzi.

În 1990, regimul lui Ion Iliescu permite redeschiderea dosarului Ursu. În urma unei plângeri a urmaşilor, cazul este preluat de procurorul militar Dan Voinea, care în câteva săptămâni inifirmă soluţia dată în 1985 şi începere cercetările pentru infracţiunea de crimă cu premeditare. Printre suspecţi se află şi cele două lichele bolşevice Stănică şi Creangă. După 13 ani de anchete, timp în care ca şi în dosarul revoluţiei procurorul Voinea a fost dat de-o parte din achetă de regimul Iliescu şi repus în drepturi de regimul Constantinescu, s-a ajuns la un verdict. Cum s-a materializat el explică într-un interviu acordat revistei Acum Andrei Ursu, fiul dizidentului:

A avut vreunul din prieteni de suferit de pe urma arestarii lui Babu ?

Nu. Citiva s-au speriat insa, lucru firesc. Nina Cassian a ramas din cauza asta in Statele Unite.  Dar nici unul n-a fost intrebat, si nicidecum anchetat, din cite stiu eu, in legatura cu jurnalul tatei.  Uite ce s-a-ntimplat: in viziunea securistilor, e clar ca Babu era un personaj periculos. Printre altele, ii interesa episodul “pusca cu luneta” din jurnal. Tata discutase si cu mine posibilitatea procurarii pieselor pentru o arma, si aducerea lor, una cite una, cu ocazia diverselor excursii in strainatate (avusesem si eu ocazia sa calatoresc, cu lotul de inot). In fine, a fost mai mult o idee abstracta decit un plan; dar cred ca tata ar fi facut-o, daca ar fi avut posibilitatea; imi spusese: “chiar daca sint prins, ar merita: mor eu, dar poate scapa 20 de milioane de paranoicul asta”…  Asa ca in jurul lui, securistii incercau sa descopere un intreg lant clandestin de rezistenta; prea avea multi prieteni; si unii – destul de cunoscuti.  Dar tot ce era scris in jurnal, dupa lege, nu putea fi un cap de acuzare impotriva altora.  Securistii aveau nevoie de declaratii semnate.  Asta ii cereau inca din timpul anchetei in stare de libertate, din ianuarie – iunie 1985.  Si fiindca tata nu a cooperat, l-au arestat, ca sa obtina acele declaratii “cu alte mijloace”. Iulian Vlad scria pe o fila din dosar, in iunie ‘85: “ce ramine pentru instanta, daca paginile de jurnal, prin natura lor, nu pot fi folosite?”  Tata stiuse ce se va putea intimpla. Il amenintasera cu bataia, cu moartea; cu repercusiuni asupra noastra, a familiei.  Asta din urma l-a durut cel mai tare.  A venit intr-o seara de la ancheta mai abatut ca oricind; ne-a cerut sfatul, punindu-ne in garda. I-am spus ca sintem in intregime alaturi de el. Ne-a spus ca orice-ar fi, nu putea sa-si toarne prietenii: “asta nu pot s-o fac; n-as mai fi eu insumi”.  Chiar daca ii cereau sa scrie doar citate din jurnal, a refuzat sa dea declaratii despre prieteni, stiind ca astfel i-ar pune in pericol. N-a facut-o nici in timpul arestului, sub tortura.  Martorii de la procese – fosti colegi de celula, gardieni, infirmieri – au declarat ca “Ursu nu recunostea la ancheta ce vroiau ei” si de aceea securistii au instituit “regimul de teroare” asupra lui. De fapt, cred ca momentul arestarii a insemnat intr-un fel si condamnarea la moarte.  Nu mai aveau cum sa-l lase liber; oricum el nu se lasa reeducat.  Stiau ca ar fi vorbit cind ar fi iesit.  In cele doua luni cit l-au tinut inchis au intervenit pentru el, pe linga Amnesty International, congresmeni si senatori din SUA.  Le-au comunicat, prin ministrul de externe, Stefan Andrei, ca Ursu e arestat pentru detinere de valuta (cei 17 dolari gasiti la perchezitie). Am gasit scrisorile lui Andrei, ale ambasadorului Gavrilescu, si raspunsul ministrului de interne Homostean, in dosar.  Au incercat totul ca sa evite scandalul unui caz politic. Cu atit mai mult Gheorghe Ursu nu mai putea iesi viu – ar fi aflat si americanii de adevaratul motiv al arestarii, de tortura.

Stiu ca doi dintre ofiterii de militie care au participat la omor au fost condamnati. Mai sint in inchisoare ?

E vorba de fostii colonei Tudor Stanica si Creanga Mihail. Au fost condamnati prima data in iulie 2003, la Curtea de Apel Bucuresti, de un judecator de un mare curaj – Viorel Podar. A fost o dovada rara in toti acesti ani ca in Romania se mai poate face dreptate. Pedeapsa, initial de 22 de ani, a fost redusa la 20 la Curtea Suprema, apoi s-a injumatatit la 10, in virtutea unui decret de amnistiere al lui Ceausescu, din 1988.  M-am consultat cu multi juristi si consider ca e o masura, de fapt, ilegala. Prin Decretul 547/29 din iulie 1969, Romania ratificase conventia Natiunilor Unite din 26 noiembrie 1968, care definea crimele impotriva umanitatii. Ori uciderea tatalui meu, esentialmente politica, a fost rezultatul unei politici de stat, prin care regimul de atunci incerca sa reduca la tacere o categorie de oameni – disidentii; deci o crima impotriva umanitatii, care nu poate fi amnistiata; cu atit mai putin de dictatorul in slujba caruia a fost comisa !  Ma intrebai insa daca cei doi mai sint in inchisoare: nu mai sint, de mult. Creanga a stat, dupa cite stiu, vreo 4 ani; Stanica – nici macar un an. A fost eliberat “temporar”, pe motive de boala, an de an. Sint convins ca certificatele medicale respective sint false; unii din medicii care le-au eliberat au fost implicati si in “scaparea” altor condamnati notorii – Hayssam, Stanculescu. Iar medicul legist care-a dat avizul – Iftenie Valentin – mai incercase o data sa-l scoata basma curata pe Stanica; acea incercare fusese calificata ca neprofesionista si ilegala de chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Stanica a facut avere dupa revolutie, ca multi de teapa lui; a fost vicepresendinte la citeva banci falimentate (printre care Credit Bank, si Banca Populara); si-a facut vile la Snagov, la Zarnesti – acolo are o intreaga statiune. Omul a fost vazut perfect sanatos de vecini si jurnalisti, intr-o perioada cind din actele medicale rezulta ca ar fi fost pe moarte…  Am facut plingere penala impotriva acestor medici; judecatorii insa le-au tinut, pina acum, partea.

Vad aici in dosar ca a fost implicat si Vasile Gheorghe, un satrap cunoscut, seful Directiei Cercetari Penale din DSS. Spuneai ceva si de Iulian Vlad. Ce s-a-ntimplat cu ofiterii de securitate ? Cum de n-au fost si ei condamnati ?

Existau in dosar destule dovezi ca si Vasile Gheorghe, si anchetatorul tatei, Parvulescu Marin, au fost direct implicati in tortura si omor; mai mult, ca intreaga operatiune a fost condusa de ei. Insa ancheta impotriva lor a durat excesiv de mult. Vasile a murit acum citiva ani. Pina la urma dosarul impotriva lui Parvulescu i-a fost luat procurorului Dan Voinea (cel care i-a trimis in instanta pe Stanica si Creanga). Acum exista de citiva ani un dosar impotriva aceluiasi Parvulescu, la Institutul de cercetare a crimelor comunismului. Sper sa fie trimis la procuratura si in instanta cit mai curind”.

Similitudinea aproape perfectă dintre dosarul Ursu şi fenomenul Piteşti arată foarte clar că regimul comunist de teroare instaurat de tancurile sovietice în 1945 a fost pepetuat de Ceauşescu şi protejat de Iliescu. Este cea mai elocventă dovadă că Ion Iliescu nu diferă cu nimic de predecesorii săi ideologici Dej şi Ceauşescu. Esenţa bolşevică a regimului Iliescu este întărită de protecţia totală acordată marilor criminali comunişti de tipul lui Pleşiţă, Nicolschi şi alţii ca ei, precum şi protecţia criminalilor de tipul lui Militaru, care au mîinile pătate de sângele curs la revoluţie. La fel de vinovaţi ca Iliescu sunt şi ceilalţi doi preşedinţi ai României, respectiv Constantinescu şi Băsescu, care deşi se revendică anticomunişti n-au mişcat un deget pentru ca torţionarii regimului bolşevic să fie aduşi în faţa legii pentru crimele comise împotriva umanităţii. Strapii trăiesc liniştiţii pe banii statului în vreme ce victimele comunismului sunt oprimate şi astăzi. Cazierele lor sunt pătate de condamnările pronunţate de regimul bolşevic, averile lor au fost furate a doua oară când regimul Iliescu le-a oferit cu titlul de împroprietărire ciracilor care l-au ajutat să ajungă la putere în 1990 prin crimă şi teroare. O reconciliere paşnică a victimelor cu călăii nu este posibilă şi nici nu trebuie să se întâmple. Iar până ca justiţia divină să-şi facă treaba aşa cum s-a întâmplat cu Pleşiţă şi Nicolschi, e cazul ca justiţia privată să îşi spună cuvântul. Ochi pentru ochi este de preferat întoarcerii obrazului. Pentru că bolşevicii nu se vor opri să lovească din nou şi celălat obraz, atata cat a mai ramas din el.

Toată lumea urlă pe tema crizei. Totul se întâmplă datorită ei. Criza a golit bugetele, a făcut să dispară locurile de muncă şi a adus companiile în sapă de lemn. Iar asta s-a întîmplat datorită prostiei proverbiale a lui Boc şi pentru că aştia de la PD-L sunt nişte hoţi. Este placa standard pe care o auzim de vreo doi ani. În realitate însă, România a ieşit din criză iar guvernanţii de acum nu-s nici mai proşti şi nici mai hoţi ca predecesorii lor de la PNL ŞI PSD. Realitatea este că după ce ne-am dopat cu credite şi am prizat bani de la bănci în doze care ne-au oferit iluzia unui paradis economic, ne-am întors în mocirla economică în care ne-a lăsat guvernul Năstase. Companiile româneşti au aterizat dur după ce profiturile lor au fost umflate cu pompa iar activele şi-au dublat valoarea contabilă peste noapte datorită creditării necontrolate care a aruncat în aer preţurile şi a dereglat mecanismul de cere şi ofertă. Cea mai bună comparaţie ne-o oferă averea lui Becali. Dacă în 2007 valoarea activelor sale sărea de 1 miliard de euro, şi vorbim aici strict de terenuri, astăzi acelaşi patrimoniu imobiliar abia dacă mai atinge 2-300 de milioane. Diminuare are ca efect dispariţia creditării, singura care a umflat cererea şi a favorizat creştere preţurilor. De îndată ce creditarea a revenit la starea de normalitate, valoarea activelor s-a contractat drastic ajungând la cote normale. Nici un moment economia românească a nu a avut creştere bazată pe productivitate şi randament, ci pe speculaţie şi credit. În 2004, când toată această nebunie a început, în România s-au declanşat două fenomene. Primul a fost un exod masiv al forţei de muncă. Peste 3 milioane de cetăţeni au plecat în pribegie, mulţi dintre ei meseriaşi pe diverse domenii. Asta a generat o puternică criză a forţei de muncă acutizată şi de concurenţa statului pe această piaţă. În perioada 2005-2007 numărul angjaţilor din sectorul public a a crescut cu peste 400.000 iar salariile bugetarilor au fost majorate artificial prin tot felul de legi speciale. În aceste condiţii, sectorul privat a fost obligat să pluseze la salarii cu sume care nu aveau nicio legătură cu productivitate muncii. Cu alte cuvinte, patronii au fost nevoiţi să inventeze bani pe care salariaţii nu-i produceau pentru a nu rămâne cu sediile goale şi a-şi putea derula actrivitatea. Cel de-al doilea fenomen a fost o consecinţă a primului. Creşterea de venituri a salariaţilor şi relaxarea normelor de creditare generată de excesul de capital ieftin de pe piaţă a condus la descătuşarea împrumutului. Febra a cuprins întreaga economie. Strungarul şi-a tras plasmă şi maşină în leasing iar angajatul de multinaţională vilă cu picină şi jeep. Asta a condus la creşterea exponenţială a tuturor preţurilor, în special în sectorul imobiliar şi în construcţii. Cine cumpara un teren cu 1000 de euro azi, mîine avea un patrimoniu care valora de 5 ori mai mult. Care patrimoniu mergea în garanţie la bănci pentru alte credite. Salariatul care abia îşi achita facturile de la o lună la alta devenise brusc important pentru că apartamentul lui nu numai că valora de 2-3 ori mai mult peste noapte, dar se şi putea vinde la acest preţ umflat. Aşa a început să duduie economia iar guvernul de atunci, atins şi el de febra creditelor, a reuşit performanţa să închidă anul 2008 cu deficit deşi avea creştere economică. A fost suficient să se stopeze infuzia de bani ieftini şi să pice creditarea ca toată această spirală să se oprească brusc. Companiile mai mult şi statul mai puţin au realizat că salaraiile oferite cu generozitate angajaţilor nu au acoperire în condiţiile în care băncile au devenit extrem de rigide la acordarea de credite. Activele au ajuns la valoarea reală iar brusc firmele profitabile s-au trezit în postura lui Gigi Becali. Păcălisem economia de piaţă vreo 2-3 ani, iar coborîrea a fost prăbuşire. După un an de răcire accelerată, motoarele economice au pornit. Şi au ajuns la turaţia normală din 2004. Cîştigul este fiscalitatea rezonabilă şi revenirea la prudenţă, măcar din partea companiilor private. Pierderea este cauzată de faptul că deşi ar fi avut posibilitatea să-şi crească performanţa prin retehnologizare şi optimizarea costurilor, economia este nevoită se se ajusteze cu costuri mult mai mari şi pe rate de profit mici. Condiţia necesară şi suficientă ca economia să poate creşte sănătos este aceea ca statul se se retragă în felia lui, să renunţe la servicii pe care nu este capabil să le ofere şi să lase banii acolo unde ei pot fi gestionaţi eficient. Cu statul în cârcă, mediul privat nu se poate ridica pe propriile picioare, ci doar se va tîrâ pe genunchi. Abia asta va fi cea mai gravă criză de care ne apropiem vertiginos.

Comuna Fierbinti apartine colegiului primit de la alegatorii beti de catre deputatul creTinel. Ca orice pedelist nervos, creTinel a primit de la micul Boc un calmant de 3 miliarde de lei vechi pentru a vota bugetul pe anul viitor. Alocarea bugetara s-a directionat, tot din ordinul lui Boc, catre biserica din Fierbinti. Scopul este dublu: sa cumpere votul lui creTinel pentru proiectul de buget si sa inchida gura patriarhului care urla dupa bani non stop. Ce castiga creTinel dupa capul sec al lui Boc este evident: voturi de la enoriasii evlaviosi care, desi au burtile goale, vor da pe spate de placere atunci cand vor vedea cum se inalta biserica la ei in site! Aceste calcule insa sunt date peste cap de un mic amanunt. Desi prefectul judetului asteapta cu ochii in soare o nota de fundamentare(n-am gasit alta rima!), primarul otoman din Fierbinti nu prea poate sa o scrie deoarece biserica este cam terminata, iar banetul alocat cam aiurea-n tramvai. Cica ceva de lucru ar mai fi la casa parohiala dar este clar ca finaliazarea ei nu aduce voturi, ci foarte M.ulte U.rari si I.ubire E.terna de la alegatori catre popa si autoritati, cum e si firesc. La fel au procedat si Tariceanu, Boc, Nastase. Deci, care e diferenta? Nici macar de gen, desi la Nastase nu bagam mana in foc.

PS (d)

Cel mai castigat este deputatul creTinel, care la motiune a primit de la Boc o deconcentrata, respectiv Directia Silvica, iar acum la buget a umflat 3 miliarde probabil cu un comision aferent de numai 30%. De aceea politica ramane cea mai profitabila afacere. Nu se cere carte multa, ci doar nitel tupeu.

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Proxenetul Tămîrjan este liber. A fost pus în libertate pentru că, în opinia judecătorilor, scoaterea minorelor la produs nu este o infracţiune de pericol social. Verdictul pute a reţeaua Voicu de la o poştă. La fel cum pute şi neinculparea în dosar a celorlalţi tembeli din PSD care s-au dedulcit la prospătură. Tembelii vor întinde procesul la nesfârşit ajutaţi de judecătorii de partid şi de procurorii oligofreni care au făcut dosarul cu jumătăţi de măsură. Cât de bou poate să fie un procuror care face un rechizitoriu de circa 300 de pagini, dar nu bagă la apă exact consumatorii de prostituţie juvenilă, întîmplător politicieni PSD? Nu de prostie este vorba aici, ci de corupţie. Ce şansă rămâne părinţilor care şi-au văzut fetele minore târăte în cloaca unor ca Negoiţă, Mazăre sau Bănicioiu (alt intelectual cu privire de bovină)? Să afle adresa proxenetului şi să-l trimită acolo unde nicio instanţă din România nu-l va trimite. Sau să aştepte ca instanţa divină să rezolve problema. Decisiv şi global. Aş miza însă pe glonţ, căci nu văd cum Dumnezeu ar lua la El nişte viermi.

Statul paternalist a fost idee proastă care moare urât. Falimentul statului furnizor de servicii de proastă calitate şi mare consumator de resurse este un fapt. Monedă de schimb pentru voturi, serviciile statului social sunt din ce în ce mai proaste şi mai restrânse, semn că oligarhia politică a ajuns la fundul sacului. Marele merit al crizei financiare a fost exact acela de a împinge statul către un faliment necesar. El trebuie regândit şi forţat să se ocupe strict de domenii cum sunt apărarea, justiţia, siguranţa publică şi infrastructura. Restul obligaţiilor trebuie transferate individului, odată cu resursele pe care statul a demonstrat că nu este capabil să le administreze. De ce avem nevoie de un sistem de pensii de stat care funcţionează ca o cooperativă de credit? Este evident că metoda de a te împrumuta de la forţa de muncă activă pentru a plăti pensii celor ajunşi la vârsta pensionării este falită. Statul trebuie să plafoneze pensiile şi să se retragă treptat din această afacere lasând locul fondurilor de pensii capabile să înmulţească banii prin investiţii şi să plătească rente decente. Nu este clar nici care este rolul statului în educaţie. Este suficient ca statul să gestioneze un sistem de şcoli publice destinat persoanelor cu venituri mici şi să asigure accesul la educaţie defavorizaţilor printr-un sistem de burse. Educaţia individului nu poate fi sub nicio formă o obligaţie a statului, care finanţează un sistem public obez, ineficient şi care generează doar subdezvoltaţi mintal cu diplome. La fel şi în sănătate, unde banii luaţi de la salariaţi sunt irosiţi în spitale de stat mamut, de unde se fură ca-n codru. Este suficient ca statul să administreze câteva spitale publice destinate săracilor şi care să ofere servicii medicale de urgenţă. Rolul determinant ar trebui să revină companiilor de asigurarări care să gestioneze performant banii asiguraţilor şi care să ofere contra cotizaţiilor servicii garantate ca standarde de calitate şi costuri. Protecţia socială este un alt domeniu în care statul şi-a arătat limitele. Sunt ajutaţi cei care nu au, nu cei care nu pot, cum ar fi normal. În acest fel populist de a trata problema sunt irosite procente importante din PIB fără ca cei aflaţi în dificultate să simtă un ajutor din partea statului. Sistemul social aşa cum arată el acum este doar un uriaş aparat de cumpărat voturi folosit de politicieni cu cinism şi nesimţire. Doar dacă contabilizăm costurile statului cu furnizarea serviciilor de mai sus, ajungem la sume impresionante care, lăsate în buzunarul individului, ar fi cheltuite mult mai eficient. Individul îşi cunoaşte cel mai bine nevoile şi ştie cel mai bine ce tipuri de servicii i se potrivesc. El le poate contracta la cele mai bune preturi şi este dreptul său natural să decidă asupra modului de satisfacere a nevoilor sale. Iar dacă statul nu înţelege că trebuie să cedeze şi să stea în limitele în care poate fi eficient şi performant, atunci el trebuie obligat să facă asta. La nevoie, chiar şi prin forţă. Altfel, şandramaua poate să cadă oricând, cu costuri şi consecinţe  inimaginabile.

Vă mai amintiţi, iubiţi enoriaşi fiscali din parohia mult credinciosului nostru primar Sf Gabriel Ionaşcu, cum a primit Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor nişte loturi în cartierul de la Pepienieră pentru construirea unor viluţe de serviciu pentru robii lui Dumnezeu cu sutană şi chitanţier? Dacă aţi uitat, luaţi de citiţi din Pastorala Penală publicată cu ocazia învierii tupeului bisericesc şi a nesmiţii administrative. Este o poveste despre cum se pupă lupii, adică primarul nea Gabi, cu mieii, adică prefectul Mădălin din ordinul lui Cuviosului Blaga, cel prematur plecat dintre miniştrii cei neadormiţi ai lui Boc. Este o poveste despre cum se încalcă legea porceşte în numele unei religii de stat, despre impostură şi despre nesimţire. Culmea este că deşi jumătate din lucrare a fost făcută pe mîna Arhanghelului Teculescu Mădălin, robul lui Blaga care a închis ochii la o golănie cât casa, Crucea Sloboziei a primit-o doar cucernicul Ionaşcu. Pentru 6 loturi, primarul a trecut in lumea sfinţilor. Dacă mai dădea şi vreo clădire, ceva, sigur îl canonizau. Poate data viitoare. Pentru faptul că prefectul judeţului a ratat şanşa de a primi şi el o cruce există, credem noi, o explicaţie. PS Vicenţiu a considerat că opraţiunea de tip Mucles a prefectului a fost făcută la ordin şi nu din înaltă simţire bisericească, aşa cum a procedat nea Gabi. De aceea înaltul funcţionar guvernamental a fost ras de pe pomelnic. Iată minunata pastorală penală aşa cum a fost ea publicată la data praznicului oferit de cruciatul Ionaşcu.

În ședința din  martie 2010, Consiliul Local Slobozia a executat o pomană fără lumânare către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, căreia i-a acordat gratuit 6 loturi de casă în cartierul rezidențial construit pe fosta pepinieră. Inițial, lucrarea administrativă a primarului Gabi Ionașcu a fost contestată de Prefectură, care a considerat proiectul ilegal. La doar câteva ore de la umflarea mușchilor Prea Cuviosului Teculescu, un telefon misterios a determinat o atitudine pioasă a slujitorului lui Boc față de blatul administrativ dintre Episcopie și Primărie. Așa că, în regim de URGENȚĂ, Teculescu a întors foaia și l-a binecuvântat pe primar, retrăgând-și acatistul de ilegalitate. Gestul creștinesc dar profund ilegal al prefectului este unic în anale și demonstrează cârdășia dintre biserica de stat și statul porcesc de drept( în șanț)!

La început a fost cuvântul…

care cuvânt era al Episcopului și a fost transmis enoriașilor din Catedrala Administrativă a Sloboziei sub forma unei cereri prin care “staff-ul”  înaltului ierarh cerea locuri de casă. Primarul Ionașcu, un creștin cu frică de Dumnezeu dar neînfricat în fața legii oamenilor, a aprobat pozitiv și a expus motivele astfel: Prin cererea nr. 237/08.02.2010, Episcopia Sloboziei Şi Călăraşilor solicită atribuirea în concesiune fără plată a unor terenuri pentru construirea de locuinţe cu destinaţie socială şi de serviciu, precum şi a propunerii noastre pentru zona de nord-est a ansamblului Pepinieră.” Proiectul de hotărâre are la bază prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică şi O.G. 82/2001 actualizată, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult aparținâd cultelor religioase recunoscute din Romania”. Lucrarea, divină dar și administrativă în același timp, ajunge pe masa comisiei de urbanism care comite o inepție de zile mari avizând favorabil proiectul dar propunând, cu frică de cele sfinte și în șoaptă, schimbarea amplasamentului: “Găsirea unui alt amplasament ( ex. ,,PUZ zona Nord” str. Mărăşeşti) deoarece Cartierul Pepinieră are o altă destinaţie stabilită prin PUG.” Enoriașii urbaniști constată deci încălcarea bibliei lor, care este PUG-ul, dar n-au curajul să respingă fărădelegea care li s-a vârât sub nas.

Vila socială devine vilă de serviciu

în dezbaterile consilierilor întruniți în ședința regulamentară a lunii martie. La lucrări a luat parte însuși PS Vincențiu, care a făcut precizarea că cele 6 viluțe nu vor fi nicidecum sociale, așa cum, cică, eronat a scris în cerere mâna-i divină, ci doar niște locuințe de serviciu pentru iluștri teologi din dotarea staff-ului Său personal. Niște locuințe, spune Înaltul Episcop, care vor face cinste Sloboziei. Până una, alta, Slobozia va trebui însă să facă cinste cu terenul dat pomană. Fără lumânare. Iată cum au dezbătut consilierii cererea Episcopiei:

În continuare se ia în discuție Proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a unor terenuri pentru construirea de locuinȚe cu destinaȚie socială si de serviciu către Episcopia Sloboziei si Călărasilor. Președintele ședinței dă cuvântul P.S. Vincențiu, episcopul Sloboziei si Călărasilor, care spune următoarele: ,,Vă mulțumesc pentru prima întâlnire pe care o am cu membrii Consiliului Local al municipiului Slobozia in integrum. Am venit să vă prezentăm rugămintea noastră, a Episcopiei, ca pe aceste terenuri care sunt date într-un spațiu apropiat catedralei si centrului episcopal să putem construi 6 locuințe de serviciu P+Etaj pentru consilierii si personalul pe care îl avem la centrul episcopal. Nu ne permitem să facem locuințe sociale. Facem centru social, centre de cultură pe lângă parohii, pe lângă biserici. În aceste locuințe de serviciu P+Etaj vor locui preoții, licențiați în teologie, adică staff-ul pe care-l avem noi la centrul episcopal. Acum m-am întors dintr-o călătorie și avem, într-un procent de 85%, certitudinea că vom avea banii necesari pentru a construi în maximum doi ani aceste sase locuințe. Vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care ne-o veți acorda si sper ca aceste locuințe să aducă un plus de frumos orasului nostru. Ele vor fi supuse aprobării consiliului, autorităților competente si vom respecta toată legislația în vigoare în acest domeniu. Vă mulțumesc foarte mult”.

Presedintele sedinței: ,,Va trebui să modificăm puțin proiectul de hotărâre în sensul că vor rămâne doar locuințe de serviciu, nu și locuințe sociale”.

D-na consilier Petre Gabriela(încercând să aprindă lumina în capul primarului): ,,Proiectul de hotărâre este posibil să aibă un support moral, dar din păcate nu are un suport legal si am să vă explic imediat. Probabil că se poate găsi un alt temei, un alt cadru legal în care să se execute aceste lucrări. În niciun caz pe art. 124 din Legea 215 si în niciun caz pe Ordonanța 82/2001, cele care sunt invocate în preambulul acestui proiect de hotărâre. În expunerea de motive este menționat art. 124 din Legea 215 în care se spune: ,,Consiliile locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si immobile proprietate publică sau privată locală, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. Indiferent cărora din aceste instituții li se dă acest teren în folosință gratuită, categoric, si calea de interpretare legală este aceasta, li se dă în scopul desfăsurării activității fără scop lucrativ. Locuințele de serviciu nu sunt pentru desfăsurarea unor activități fără scop lucrativ, nici pentru servicii de utilitate publică si nici pentru activitate de binefacere. Se vorbeste despre Ordonanța 82, care nu are nicio legătură cu acest proiect de hotărâre. Doar titlul are legătură si probabil cine a redactat aceste înscrisuri s-a gândit că dacă vom citi titlul, totul este în regulă. Nu este în regulă. La art. 1 din O.G. 82 se scrie despre ,,completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale si locale respective”. Nu suntem în această situție. La art. 3 pct. (2) din O.G. 82 se spune: ,,De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea si funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcasurilor de cult si pentru conservarea si întreținerea bunurilor aparținând cultelor si care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, pentru amenajarea si întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea si repararea sediiilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea si repararea clădirilor având destinația de asezăminte de asistență socială si medicală ale unităților de cult, precum si pentru activitățile de asistență socială si medicală susținute de acestea”. Deci, nu ne aflăm în niciuna din aceste situații, motiv pentru care în proiectul de hotărâre nu a fost menționat nici un articol din această Ordonanță, cum ar fi fost normal. S-a menționat titlul ca să fie ceva menționat. În al treilea rând, în raportul comisiei de specialitate ori este o greseală de redactare ori este ilogic, pentru că se dă un aviz favorabil, dar cu două alineate mai sus se spune ,,dorim un alt amplasament”. Alt amplasament înseamnă alt proiect de hotărâre. În proiectul de hotărâre este menționat inclusiv amplasamentul. Nu putem să dăm aviz favorabil dar să schimbăm amplasamentul”.

Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin (The Smart Guy): ,,Am spus în comisie să dăm aviz favorabil, dar cu un amendament”.

D-na consilier Petre Gabriela (vorbind cu pereții): ,,Era ceva care nu se potrivea. Din moment ce în proiectul de hotărâre se menționa locația, nu putem să fim de acord dacă dorim să se găsească un alt amplasament, pentru că am înțeles că amplasamentul de la pepinieră are altă destinație. Acestea sunt observațiile pe care am avut să le fac. De principiu nu sunt împotriva realizării unor astfel de construcții, însă pe un temei legal”.

Dl. primar Ionașcu Gabi(tămâiat de credință și îmbătat de aghiasmă): ,,Dacă comisia a avut alt punct de vedere, cu un amendament, eu am propus un proiect de hotărâre asa cum am dorit. Dvs. trebuie să decideți dacă aprobați proiectul de hotărâre asa cum l-am propus eu sau cu punctul de vedere al comisiei de specalitate. Vă citesc art. 124 din Legea 215/2001: ,,Consiliile locale si județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si imobile, aflate în proprietatea publică sau privată ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ”. Deci, aceasta înseamnă că pot să dau un teren, un bun imobil unei persoane juridice care să nu aibă scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice. În cazul acesta noi vorbim de Biserica Ortodoxă Română, în speță Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care este o persoană juridică fără scop lucrativ. Pe acest principiu ne-am bazat si aceasta am invocat în expunerea de motive. Raportul pe care l-am făcut la Ordonanța 82, nu stiu, acum dvs. îl criticați, poate fi criticabil, accept punctul dvs. de vedere, dar repet încă o dată că este vorba despre Biserica Ortodoxă Română, de acele facilități, de acele lucruri pe care le prevede Ordonanța 82 si pe care, bineînțeles, si noi putem să le acordăm. Este vorba, deci, de Legea administrației publice locale si vorbim de persoană juridică, nu vorbim de amplasament sau activitatea care se desfăsoară pe amplasamentul respectiv”.

P.S. Vincențiu(făcând cinste orașului cu niște vile, frate!) ,,Bănuiesc o oarecare reținere a comisiei de specialitate, având în vedere folosirea incorectă, din partea Episcopiei, a cuvintelor ,,locuințe sociale”. Este vorba doar de locuințe de serviciu. În acest cartier dorim să facem locuințe de serviciu, ceva care să facă cinste orasului”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aprobă cu 14 voturi ,,pentru”, 1 vot ,,împotrivă” (Petre Gabriela) si 5 ,,abțineri” (Zăinescu Nina, Ioniță Vasilica, Catargiu Dumitru, Radu Paros, Vetu Ionel).

P.S. Vincențiu (binecuvintează pomana aceasta oferită cu încălcarea grosolană a legii): ,,Doresc să vă mulțumesc foarte mult si sper să ne mai putem vedea, fiindcă îmi va face mare bucurie să vin la aceste sedințe si mai ales să vă si am oaspeți la centrul episcopal pe care-l vom începe în curând. Astăzi am reusit să obținem banii necesari. Vă mulțumesc foarte mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze întru mulți ani!”.

Dl. consilier Ioniță Gabriel(trage un semnal de alarmă după înfăptuirea lucrării): ,,Ar trebui să fim foarte atenți pentru că vor veni si alte categorii socio-profesionale să solicite. O asociaȚie cred că se va putea constitui destul de repede si apoi să vină să solicite astfel de facilități”.

Presedintele sedinței: (another smart guy)  ,,Articolul din lege pe care ni l-a citit dl. primar nu are legătură cu orice asociație care ar putea să solicite”.

Fostul comunitar Teculescu, ajuns rob al lui Blaga,

veghea însă de la Prefectura poporului la respectarea legii oamenilor. De îndată ce lucrarea administrativă a primarului christic Ionașcu a ieșit din laboratoarele administrative ticsite de săraci cu duhul dar cu frică de Dumnezeu, cuvântul legii s-a făcut auzit într-o adresă care atenționa Consiliul Local că a comis o fărădelege. Și Teculescu grăi cam așa:  “Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor locale. Or, scopul pentru care se atribuie cele 6 loturi de teren prin Hotărîrea Consiliului Local Slobozia, construirea unor locuinţe de serviciu către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, nu este de binefacere sau utilitate publică, aceasta servind intereselor angajaţilor Episcopiei”. Ionașcu s-a indignat în fața unei asemenea blasfemii și a comandat niște acatiste achiziționate prin negociere cu o singură sursă. PS Vincențiu s-a pus pe post și rugăciune, iar rugăciunea i-a fost ascultată de demiurgul prefecților, SF. Vasile Blaga, care a pus mâna pe celular și a ordonat retragerea adresei ticăloșite și binecuvântarea  fărădelegii evidente ca lumina zilei. Consilierii tare s-au minunat de minunea petrecută și au dat slavă guvernului, PSD-ului și neamului lor de neadormiți. Pușcăria însă este o opțiune încă validă pentru cei care au votat cu ambele mâini și pentru cei care au închis ochii la șmen, căci abuzul în serviciu nu este trecut între virtuțile necesare pentru ajungerea la dreapta Domnului. Să vedem dacă la Parchet ține expresia:” Dă-le Doamne 18 indice 1 că nu știu ce fac”!

Preşedintele care se bate cu bordura-n piept că a condamnat comunismul a eşuat lamentabil la căpătâiul lui Adrian Păunescu. Cariera de anticomunist convins a preşedintelui s-a stins înainte să înceapă. A fost scurtă, intensă ca un foc de paie şi s-a topit în ridicol. “Am avut idei politice diferite dar m-am regăsit în poezia lui”, a spus  bardul politicii româneşti. Este cel mai profund adevăr rostit vreodată de lupul singuratic de la Cotroceni. Poezia lui Păunescu n-a fost altceva decât ideologie bolşevică pură. În poeziile emoţionale ale dispărutului jelit de jumătatea  amorfă a naţiei, proletarul sărac vrea pace mondială, vrea să se iubească pe tunuri şi se uită la banii din batistă ca milogul în traistă. E sărac dar demn şi dîrz, exact cum era conducătorul iubit. Măicuţa bătrână de la marginea mahalalei moare invariabil copleşită de lipsuri, cu icoana lui Ceaşcă pe perete şi cu gândul la patrie şi popor. Cenaclul Flacăra, născut din inteligenţa paranoică a dispărutului, n-a fost altceva decât o manipulare ideologică grosieră care a plasat dizedenţa de aceeaşi parte a baricadei cu regimul pe care, teoretic, trebuia să-l combată. Nu regimul era rău, ci secretarii de partid. Ceauşescu era, alături de tovarăşa, omul bun care habar nu avea de golăniile ciracilor de ideologie. Revolta era atent canalizată iar bizonul era încurajat să se exprime împotriva unor profitori ai regimului, dar nu împotriva regimului. Din acest motiv dispărutul era spaima scretarilor de de partid din judeţ, care se fereau să apară în show-ul bizonului mai ceva ca în faţa COM-ului. Tot de aici rezulta şi puterea extraordinară a individului, care canaliza ura atent spre periferie. O devia către detalii şi ferea astfel ansamblul. Iar bizonii care se iubeau pe tunuri şi prin boscheţi la îndemnul bardului aveau senzaţia că sunt la fel de liberi ca o muscă beată într-un pahar. Dispărutul n-a fost altceva decât un torţionar al spiritului tânăr, pervertit la comunism prin muzică şi vers. Marea artă a bardului din Bârca a fost aceea că a convertit rock-ul, pe care l-a deturnat de la muzică unei generaţii revoltate la statutul de coloană sonoră pentru cântarea României şi a conducătorului iubit. Cu un astfel de propagandist se identifică Băsescu. Cu versul lui scuipat la foc automat, în care până şi natura era o creaţie a lui Ceauşescu la care Dumnezeu avea merite marginale. Idiferent care sunt motivele pentru care Băsescu a coborât pios în hazna semnificaţia este clară ca lumina zilei. Ocupat să-şi arate poporului sensibilitatea şi latura umană, Băsescu şi-a dezvelit ideologia. Care este roşie şi hâdă exact ca cea a celuilat mare admirator şi protector al bardului, Ion Iliescu. Masca de anticomunist a căzut iar din ea n-a rămas decât un hăhăit sinistru. Mai sinistru ca viaţa şi opera celui cu care preşedintele anticomunist se identifică. Iată cum după o viaţă pusă în slujba manipularii şi propagandei comuniste, dispărutul ne relevă un mare adevăr pe care adversarii înverşunaţi ai preşedintelui n-au avut curajul şi libertatea de a-l spune. Şi dacă l-au spus, n-au avut credibilitatea necesară pentru a-l demonstra. Băsescu nu-i decât o iluzie. O imagine falsă proiectată de un păpuşar abil care ca scop să aspire rămăşiţele suporterilor dreptei. După contopirea ideologică a liberalismului cu stânga bolşevică petrecută în turul doi de scrutin al prezidenţialelor, Băsescu a fost noua mutare a bolsevismului, care a oferit electoratului de dreapta o altă iluzie la care să spere. Prin moartea sa, după o viaţă de minciună, Păunescu spune, în sfârşit, un adevăr. Transformarea comunismului bolşevic în forme acceptabile de ideologii politice este acum completă. E roşu peste tot, deci ce urmează? Probabil “înapoi în copaci”, cum ne îndemna poetul!

PS Astept cu maxim interes o explicatie a idelogului de serviciu de la Cotroceni, domnul VOVA Tismaneanu. Curaj maestre!