Marele merit al alegerilor prezidențiale a fost acela că au scos la iveală ultima marea creație a lui Ion Iliescu. După terorismul fără teroriști, după curățenia făcută nu cu aspiratorul,  ci cu parul în Piața Universității, după democrația originală, după corupția fără corupți, după proprietatea fără proprietari, toxicul bătrânel  ne lasă moștenire o creație hidoasă despre care habar nu aveam că există. Dreapta românească reprezentată fundamental de PNL și PNȚCD este o fantomă de un roșu intens demascată în toată splendoarea ei de apariția acestei coaliții inedite împotriva lui Traian Băsescu. Este de bun simț să constați că, în ciuda tuturor defectelor posibile sau inventate pe care i le-am putea imputa lui Băsescu, NIMIC nu ar fi putut să unească în aceeași barcă UDMR cu PRM, pe Constantinescu cu Iliescu și Voiculescu sau pe Doina Cornea și țărăniștii vopsiți din fosta Alianță Civică cu șeful spiritual al minerilor, Ion Iliescu. Este greu de imaginat că liberalii, care în 2004 luptau la baionetă împotriva corupției din PSD, să se pupe cu Hrebenciuc în bot fix în balconul din Piața Operei, la Timișoara. Nu mai vorbim de marea ticăloșie al lui Antonescu, care în cel mai pur stil iliescian a mințit ca un activist de partid, furând voturi din dreapta radicală cu un mesaj anti PSD și predând acele voturi fix în buzunarele lui Vanghelie. Geambaș de voturi, Antonescu și-a dat pe față toată hidoșenia duminică seara, când a ajuns să facă schimb de “tricouri” cu pesediștii în euforia victoriei iluzorii a lui Geoană. Ce anume poate justifica toate aceste comportamente aberante? Ura față de Băsescu? Probabil că da. Dar dacă acceptăm un asemenea răspuns, trebuie să admitem că ea nu putea emana decât dintr-un singur personaj: din Ion Iliescu. Preocupat să pervertească dreapta, să-i corupă liderii și să reducă opoziția la nivelul unui PSD cu altă denumire, Iliescu a scăpat din vedere ce se întâmpla sub pulpana lui de secretar de partid. Gruparea exterminată cu minerii în 1991 și condusă de Roman a migrat în afara cooperativei roșii fondând Partidul Democrat. Scurta tresărire de orgoliu a fost rapid reprimată de Iliescu, care i-a adus la ordine pe “revoltații” Petre Roma, Niculescu Duvăz sau Alexandru Sassu. Numai că Roman a fost debarcat după ce a eșuat lamentabil în anul 2000 când a obținut un scor ridicol la alegerile prezidențiale. Iar proiectul PD a fost recupearat de Traian Băsescu, cel care alături de PNL a creat alianța DA și a guvernat vreme de doi ani. 2007 a fost anul în care Iliescu a dat asaltul final.  A apăsat pe butoanele ascunse din ograda dreptei și rezultatele s-au văzut. PNL a debarcat PD de la guvernare și a supraviețuit doi ani la putere cu sprijin masiv de la PSD. Apoi, la alegerile prezidențiale fantoma roșie a scos la iveală întreg proiectul urzit atâția ani de zile. Dreapta de stânga s-a arătat integral, cu Patriciu butonând la PNL prin marionetele Crin Antonescu, Norica Nicolai sau Ludovic Orban, cu țărăniștii fabricați Emil Constantinescu și Radu Sârbu aduși la ordine și folosiți pe post de goarne și cu bătrânei ca Doina Cornea și Ion Diaconescu puși să binecuvânteze între două tratamente marea coaliție împotriva “dictatorului”. Un dictator înjurat 24 de ore pe zi și suspendat de Parlament fără nici un motiv. Toate aceste amănunte reclama o privire atentă asupra dreptei din România. Este un demers necesar care își propune demontarea ultimei mari manipulări pe care Ion Iliescu ne-a pregătit-o încă din primele zile ale anului 1990: o dreaptă de stânga.

Marele plan al bolșevicului Ion Iliescu a fost confiscarea tuturor partidelor de pe scena politică astfel încât creația sa hidoasă numită pe rând FSN, FDSN, PDSR sau PSD să fie înconjurată în bătăliile din alegeri numai de partide prietene. Planul celui mai toxic om politic din România viza mai ales momentele în care, la presiuni internaționale, oficina sa de sorginte KGB-istă era nevoită să se retragă în opoziție iar evoluțiile țării nu trebuiau scăpate de sub control. Au fost două astfel de momente în istoria României. Este vorba de perioada 1996-2000 și perioada 2004-2008, momente în care PSD a ajuns în opoziție și în care România a încercat din răsputeri să se rupă de sub influența malefică a lui Ion Iliescu. O analiză a  acestor momente artă cum nu se poate de clar că Iliescu a avut situația sub control în permanență. În 1996 păpușa prin care Iliescu a controlat România s-a numit Emil Constantinescu. În 2004 se intenționa folosirea lui Băsescu pe post de manechin. Numai că Băsescu pare acum scăpat de sub control, dacă a fost vreodată, iar acest fapt este indicat de înverșunarea cu care toată turma politică s-a unit împotriva lui. Din această perspectivă, unele fapte petrecute în istoria recentă se văd astăzi într-o altă lumină judecate fiind prin prisma reacțiilor și comportamentului foștilor lideri ai așa zisei drepte politice din România.  La unele dintre aceste fapte am luat parte direct. Pe altele le știu din interior povestite de foști camarazi din PNȚCD. O scurtă sinteză pe care îmi propun s-o detaliez ca parte a unui proiect jurnalistic la care mă gândesc de ceva vreme ridică multe semne de întrebare cu privire la adevărata esență a dreptei românești pentru care am votat constant de 20 de ani iluzionându-mă ca votez împotriva stângii.

Unealta PNL

În sinteza despre frământările PNL publicată de curând am surprins marile trădări ale acestui partid care încă de la înființare a făcut abil jocul lui Ion Iliescu. Pe lângă cronologia faptelor culeasă de pe Internet, o mărturie video importantă am descoperit-o într-o emisiune a postului B1TV, la care Radu Moraru a expus o casetă care surprindea o ședință a activului FSN desfășurată la data de 28 ianuarie 1990. În jurul lui Ion Iliescu se afla toată gașca comunistă care avea să fondeze FSN-ul. Iliescu trasa liniile ideologice ale FSN și explica unui auditoriu cucerit de puterea argumentelor că Stalin și Ceaușescu ar fi fost exponenți ai dreptei mai de grabă și că stânga așa cum o vede el este calea de urmat. Iliescu tuna și fulgera împotriva partidelor politice nou create care cereau alegeri libere și se opuneau transformării FSN în partid și participării lui la alegeri, câtă vreme structura confiscată de Iliescu era o emanație a revoluției față de care orice concurență părea imposibilă. În discursul său Iliescu spunea, printre altele, că partidele istorice adică PNL și PNȚ nu aveau ce căuta la “plăcintă”, așa cum denumea el avuția națională, care trebuie să rămână în proprietate poporului. Adică a lor, a celor de la masă. La respectiva discuție nu a participat nici un reprezentant al partidelor istorice. Au participat în schimb doi oameni care aveau să acapareze ulterior PNL și să-l depună la picioarele lui Iliescu, așa cum am demonstrat. Este vorba despre Dinu Patriciu și Călin Popescu Tăriceanu. Prețul prestației celor doi a fost achitat în mandatul lui Emil Constantinescu. În anul 1998 Patriciu a preluat Rompetrol, companie importantă și profitabilă a statului român iar în 2000 a preluat combinatul Petromidia Năvodari, ale cărei datorii istorice în valoare de 571 de milioane de euro au fost transformate de Adrian Năstase în 2003 în obligațiuni scadente în 2010. Ulterior, aceste unități strategice ale României au ajuns în proprietatea statului Kazahstan. Adică pe mâna rușilor. Iar Patriciu a devenit cel mai bogat om din România cu o avere estimată la circa 3 miliarde de dolari. Cercetat în numeroase dosare penale, Patriciu a ajuns la judecată abia în regimul Băsescu, când a și fost reținut pentru 24 de ore. De aici și disperarea cu care luptă pe toate fronturile ca Băsescu să nu mai prindă un nou mandat de președinte. Era episodul lipsă din sinteza referitoare la derapajele PNL publicată deja și care arată clar că vreme de 20 de ani PNL a fost doar o unealtă a lui Ion Iliescu manevrată de acesta prin intermediul lui Dinu Patriciu. Relevant este că miliardarul provoacă prima ruptură a PNL în 1990, când creează PNL-AT. Până în 2002 mișcarea liberală a fost divizată în fracții conduse de oamenii lui Patriciu sau chiar de el. Artizanul unificării liberale a fost Valeriu Stoica, cel care a fost ulterior exclus din partid. Stolojan a fost cel care a dus partidul alături de PD-ul lui Băsescu în Alianța DA, spartă ulterior de tandemul Patriciu- Tăriceanu după ce Băsescu prin trompeta Elena Udrea a demascat intervențiile făcute de fostul prim ministru pentru blocarea dosarelor lui Patriciu ajunse la “maturitate”. Atât Stoica cât și Stolojan s-au regrupat în PD-L, partid care s-a unificat în cele din urmă cu PD-ul condus de Băsescu.

Ghimpele numit Corneliu Coposu

Același plan diabolic l-a avut Iliescu și cu PNȚCD, adevăratul adversar instituțional al stângii de sorginte rusească din România. Numai că aici Iliescu s-a lovit de ghimpele numit Corneliu Coposu. Fostul secretar personal al lui Maniu s-a opus din răsputeri planului lui Iliescu de creare a unei opoziții de carton cu o singură frază rămasă drept cea mai importantă moștenire a luptătorilor anti PSD de astăzi: “nu negociem principii”. Deși PNȚCD nu a fost scutit de infiltrații cu securiști și oameni ai stângii trimiși în misiune la partid, unitatea grupului care a format nucleul dur s-a menținut în jurul Seniorului mult timp și după moartea sa. Singura deviație s-a numit ANCD, aripă apărută în aprilie 1999, după debarcarea lui Victor Ciorbea din fruntea guvernului CDR, grupare din care mai făceau parte printre alții și frații Boilă. Ulterior, Ciorbea avea să aducă ANCD în CDR 2000, formațiune moșită de Emil Constantinescu pe mâna căreia PNȚCD avea să dispară din viața politică. Ciorbea avea să ajungă președinte al PNȚCD în 2001, prea târziu ca să mai poată face și altceva decât să asiste sa îngroparea rămășițelor celui mai anti comunist partid din România. După moartea Seniorului, proiectul lui Iliescu pentru PNȚCD a putu fi pus în practică, culmea ironiei, pe mâna celui pe care Seniorul îl vedea moștenitorul și continuatorul testamentului său politic: Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu- demolarea mitului PNȚCD

Alegerile din 1996 au adus la putere CDR, alianță creată de Corneliu Coposu și preluată de Emil Constantinescu care i-a devenit președinte de drept. După victoria fragilă a CDR în alegerile parlamentare, Constantinescu se bate în turul doi al alegerilor prezidențiale cu … Iliescu. Pe care-l învinge cu ajutorul voturilor lui Petre Roman, cel debarcat de Iliescu din FSN cu minerii, în 1991. Ciudat însă, în teritoriu oamenii lui Petre Roman îl susțin pe Ion Iliescu pe față. Este de notorietate faptul că Maria Petre, care în 1996 era vicepreședinte PD al Consiliului Județean a desfășurat în subteran o campanie acerbă împotriva lui Constantinescu prezentat drept “Țap”. Cu toate că în majoritatea județelor țării animozitatea dintre cele două partide era evidentă, țărăniștii neputând uita Piața Universității și mineriada în care membrii PD fuseseră adânc implicați, Constantinescu câștigă președinția pe mâna lui Petre Roman și a campaniei comune duse de cei doi. De abia de aici Constantinescu își intră în rol. În urma scandalului “Apartamentul” Ciorbea este debarcat din funcția de prim ministru, nu înainte ca acesta să fie lăsat să ia toate măsurile nepopulare prin care s-au închis întreprinderile de stat și băncile falimentate de jafurile PDSR din perioada 1990-1996 (plăcinta de care vorbea Iliescu în 1990 în fața lui Patrciu și Tăriceanu). Șeful corpului de control al primului ministru, Valerian Stan, pune pe tapet scandalu locuințelor de la RAPPS atribuite ilegal unor oameni din vârful PDSR și PD. Constantinescu încearcă să blocheze scandalul și să-l menajeze pe Petre Roman, implicat în afacere până în gât. Ciorbea îl demite pe Stan la presiunile PD și ale lui Emil Constantinescu, apoi este el însuși debarcat de președinte.  Locul său este luat de Radu Vasile care reușește, în decembrie 1999 să semneze tratatul de preaderare a României la UE. Om cu mare influență în partid, Radu Vasile simte că Emil Constantinescu nu vrea să scape de sub control partidul și urzește un plan. Un grup de cinci deputați și senatori ai PNȚCD fondaseră așa numitul Grup de la Brașov, din care făceau parte Sorin Lepșa, Marius Bostan, Popescu Cala, Ionuț Gherasim și Radu Vasile. Acest grup, cu Vasile ajuns prim ministru încearcă să-l neutralizeze pe Ion Diaconescu și Ionescu Galbeni, oameni care se aflau sub controlul lui Constantinescu si blocau orice tentativă de radicalizare a partidului și de întărire în vederea alegerilor din 2000. Conjunctura politică ca și măsurile pe care PNȚCD a fost nevoit să le ia în perioada guvernării anunțau mari dificultăți electorale. În plus, în partid începuseră să apară scandaluri de corupție în jurul lui Mureșan, Radu Sârbu( cel care-i plasase Rompetrol și Petromidia lui Patriciu), Dudu Ionescu  (fost ministru de interne care a direcționat anchetele din dosarul FNI protejându-l pe Vântu). Era vremea în care Tăriceanu, în calitate de ministrul al industriilor nășea megatunul Porțile de Fier, afacerea pe care pesedistul Dan Ioan Popescu avea s-o preia și s-o mulgă patru ani în mandatul lui Ion Iliescu. Este, poate, cel mai bun exemplu de colaborare subterană între PSD, PNL și elemente din PD țesută sub protecția și cu sprijinul tandemului Constantinescu- Iliescu. La 3 zile după ce Radu Vasile semnează tratatul de preaderare al României la UE ceea ce echivala cu scoaterea țării de sub dominația economică a Rusiei și orientarea ei către Occident, Constantinescu dă semnalul schimbării forțate a lui Radu Vasile. Miniștrii controlați de Diaconescu și Galbeni își dau demisia pe rând, până când Radu Vasile este lăsat singur în sediul guvernului. A fost o mineriadă a gulerelor albe în care bâtele au fost înlocuite cu demisii, totul la comanda lui Ion Iliescu și sub supravegherea lui Constantinescu. Astfel, PNȚCD rămânea slab, fără potențialul candidat la președinție Radu Vasile și cu structurile din teritoriu sfâșiate de conflictele generate de apariția Grupului de la Brașov. Pentru a-și definitiva opera, Constantinescu și miniștrii marionetă coordonați de politrucul Vlad Roșca(fost secretar de stat la Interne și partener de afaceri al cuplului Bittner-Năstase ) ridică pragul electoral la 5% și decid ca PNȚCD să participle la alegeri în cadrul CDR 2000, formată împreună cu ANCD-ul lui Ciorbea revenit la matcă și care abia se înființase. Pentru ca CDR 2000 să intre în parlament erau necesare 15% din voturi. Greu de atins în condițiile în care Constantinescu a refuzat, la ordin(VEZI SCANDALUL ȚIGARETA, o piesă de teatru menită să-l poată face să se declare scârbit de politică și să-i motiveze retragerea), să mai candideze pentru un nou mandat iar Isărescu, susținut de CDR 2000 nu a dorit să se identifice cu această formațiune politică, delimitându-se puternic de ea. Deci suntem în anul 2000, cu PSD revenit la putere, cu un tandem PNL-PD care totaliza vreo 14% în Parlament și cu Ion Iliescu revenit la Cotroceni. Dar misiunea lui Constantinescu nu se terminase încă. Rămășițele PNȚCD trebuiau strânse și neutralizate. Aceasta a fost ultima misiune a lui Constantinescu în rolul de opozant(de paie) al lui Ion Iliescu (va urma)

Două săptămâni Crin Antonescu a tăcut mâlc. În sensul că gunoaiele sale propagandistice nu mi-au mai invadat căsuța de e-mail. Astăzi jucăria politică a lui Patriciu a fost activată din cheiță și a expectorat din nou spamuri pe Internet. Expectorația a fost declanșată de meciul de aseară, când cealaltă păpușă, Mircea Geoană, s-a făcut de baftă cu vizita comisă la Vîntu. Și cu inițiativele pe care le va lua guvernul Johannis(leit motivul Prostănacului) și care se referă de fapt la legi în vigoare. Forțat de prostia lui Geoană, Antonescu s-a mai afundat o dată în oala cu lături și și-a îndemnat voalat alegătorii să aibă încredere în el și să voteze contra lui Băsescu. Am fi putut să credem dacă am fi fost naivi că la primul apel al lui Antonescu am avut de-a face cu o atitudine generată de euforia scorului bun al liberalului de stânga. Omul nu știa foarte exact cu cine și-a băgat în cârd. Dar după ce l-ai văzut pe Prostănacul PSD-ist cât de lichea este și cât de dependent este de niște șobolani financiari tu, marele lider elegant, deștept și devreme acasă să perseverezi în a-ți trimite simpatizanții în brațele idiotului este mai mult decât o naivitate. Este o ticăloșie de-a dreptul. Ce nu face omul pentru cei 571 de milioane de euro ai lui Patriciu…! Cât o fi comisionul pentru voturile fraierilor care încă mai cred că vor vota împotriva lui Băsescu și nu în favoarea lichelelor lui Iliescu și Patriciu?

Din 1990 și până în prezent, de fiecare dată când dreapta politică românească a încercat să se coaguleze ca o forță puternică în stare să se opună stângii comunistoide create de Ion Iliescu, PNL a ieșit în decor și a sabotat din interior orice fel de mișcare a dreptei. S-a întâmplat în 1990, în 1992, în 1996, în 2000, în 2004 și în 2007, când Valeriu Stoica strategul unificării dreptei formate din PNL și PD a fost exclus din partid. De fiecare dată, la capătul deciziei a fost miliardarul Dinu Patriciu, declarat recent cel mai bogat român. O privire retrospectivă asupra istoriei recente arată cum nu se poate mai clar că PNL nu a fost altceva decât calul troian al lui Ion Iliescu în interiorul forțelor anti PSD. Recent, Dinu Patriciu a fost declarat cel mai bogat român după ce a vândut rafinăria Petromidia rușilor. Acesta a fost prețul, plătit integral de PSD pentru trădările lui Patriciu în 2003, când Adrian Năstase l-a scutit de plata a 571 de milioane de euro către stat până în 2010.

1946- punctul de plecare: Gheorghe Tătărescu, biografia unui liberal de stânga

Alegerile parlamentare din România din 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie 1946 în Regatul României. Rezultatele oficiale îi dădeau câştigători pe comuniştii români (PCR) şi pe aliaţii lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), facţiunea proguvernamentală ţărănistă din jurul lui Dr. Nicolae Lupu şi Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constituţionale române şi instaurarea regimului comunist în ţară la sfârşitul anului următor.

Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formaţiunea politică a prim-ministrului), Partidul Naţional Liberal-Tătărescu, facţiunea ţărănistă a lui Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor.

Istoricii sunt de acord în general că BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare şi a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL, şi PNŢ. Deşi există unele discuţii în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD şi aliaţii lui nu au câştigat mai mult de 38% din totalul voturilor. Există estimări care apreciază că PNŢ ar fi câştigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianţă cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfinţeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliaţii), PNŢ, 32 de mandate iar PNL doar 3.

Alegerile din România din 1946, convocate la scurtă vreme după terminarea celui de-al doilea război mondial, în condiţiile prezenţei trupelor de ocupaţie sovietice în ţară, au avut caracteristici asemănătoare cu procesele electorale din celelalte ţări eliberate de Armata Roşie, care aveau să devină în scurtă vreme ceea ce se va numi mai târziu Blocul răsăritean.

Gheorghe Tătărescu a ales calea separării şi, la 19 decembrie, a fost lansat Manifestul-Program al partidului său, intitulat tot Partidul Naţional Liberal. În februarie 1945, Moscova a impus regelui Mihai să desemenze la putere un guvern comunist, astfel că Tătărescu a încercat o apropiere de forţele de stânga. Ca vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi ministru al Afacerilor Străine (5 martie 1945 – 5 noiembrie 1947) în guvernul Petru Groza, Tătărescu a condus delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1946 – 1947), punându-şi semnătura pe tratatul internaţional ce consfinţea reîntregirea parţială a ţării noastre prin reprimirea nord-vestului Transilvaniei. Deşi, la alegerile din 19 noiembrie 1946 PNL-Tătărescu a obţinut 75 de mandate în Parlament, jocurile pentru putere erau deja făcute. Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri de stat de către comunişti, prin înlăturarea tuturor celorlalte forţe de opoziţie, culminată cu abdicarea silită a regelui Mihai pe 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române. Pe 5 noiembrie, toţi miniştrii coordonaţi de Tătărescu au fost înlăturaţi din guvern. Ca atare, s-a retras din viaţa politică, iar anul următor i-a fost impus un domiciliu forţat. Partidul său a fost preluat de Petre Bejan, care a mai încercat o apropiere de comunişti, însă în mai 1948 formaţiunea politică, denumită acum PNL-Bejan, a fost nevoită să-şi înceteze activitatea. După o perioadă petrecută la conacul din Gorj, Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, fiind închis la penitenciarul din Sighet, dar a fost eliberat în 1955, căci a acceptat să lucreze în Comitetul Român pentru Repatriere. După doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, pe 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.

Mai 1990. Prima trădare a lui Radu Câmpeanu

1990. Primele alegeri democratice din România postcomunista. Cocoțat în fruntea unui grup de comuniști din linia a doua a PCR, Ion Iliescu fură startul. Transformă Frontul Salvării Naționale, o emanație toxică a revoluției în partid politic captând astfel simpatia întregii populații generată de înlăturarea regimului comunist. În ciuda prostelor partidelor de opoziție, FSN acaparează rapid televiziunea publică. Asupra liderilor partidelor tradiționale se prăvălește un val de acuzații mincinoase și calomnioase. Țintele erau Radu Câmpeanu, președintele PNL și Corneliu Coposu, președintele PNȚ.

În mai 1990, Coposu îl roagă pe Radu Campeanu să nu participe la alegerile din 1990, pentru că scorul se întrevedea dinainte foarte clar, rezultatul ar fi fost o victorie masivă a FSN-ului, iar în aceste condiții participarea opoziției nu ar fi făcut decât să legitimeze niște alegeri câștigate nedemocratic de FSN. Câmpeanu a zis NU, PNL participă la alegeri și obține 7% un scor confortabil ptr. Iliescu și FSN.

Daviel VIGHI, fondatorul societății Timișoara, preluat de Cotidianul declara:

“Iată, îmi amintesc cum în 1990, la o săptămînă după ce am lansat Proclamația de la Timișoara, am fost invitați la Casa Universitarilor la o intrunire la care au participat de la Societate (acum răposații) George Șerban, Iosif Costinaș, mai apoi Vasile Popovici, Dorel Mihit și subsemnatul. De cealaltă parte erau doi consilieri ai președintelui Ion Iliescu și Claudiu Iordache, ca șef al FSN-ului. Ni s-a cerut să intermediem vizita politică a președintelui în oraș și ni s-au dat asigurări că acesta apreciază personal acest “important document politic”. În urma refuzului Societății, cei doi au revenit și au spus că, la o adică, intrarea in orasul Revolutiei ar putea fi realizata cu sprijinul și alături de Radu Campeanu.” Iliescu avea să facă vizita la Timișoara, unde a primit o cioară moartă în cap de la timișorenii care nu l-au agreat niciodată pentru vina de a fi îngropat adevărurile dureroase ale Revoluției.

Aprilie 1991-Patriciu rupe PNL și ajunge ministru

Tot în 1990 Patriciu, Tăriceanu și alți câțiva au scandalizat din nou opinia publică, propunand o alianță între PNL și FSN-ul lui Petre Roman. Aceasta tentativă nu s-a finalizat. Iulie 1990 :  Patriciu persevereaza și în 25 iulie 1990 apare PNL Aripa Tânără (PNL-AT), printre fondatori aflându-se Viorel Cataramă, Dinu Patriciu,

Călin Popescu-Tariceanu și Horia Rusu.
Aprilie 1991 : PNL-AT, partidul pe care-l conduce Patriciu semnează, alături de FSN și ILIESCU, Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în guvernul Roman remaniat. DINU PATRICIU DEVINE MINISTRUL LUCRARILOR PUBLICE SI AMENAJARII TERITORIULUI ÎN GUVERNUL LUI ILIESCU.

Octombrie 1991- PNL îl spală de Iliescu de sângele mineriadelor, FSN se aparge iar Petre Roman iese de la guvernare

După guvernul Roman- aprilie 1991, PNL continuă să participe alături de FSN la guvernare, în guvernul Stolojan între 1991 și 1992. În guvernul Stolojan, PNL participă sub justificarea că “Romania are nevoie de credibilitate externă, după mineriadele care au zdruncinat imaginea țării“. Pentru cei care au uitat, a doua mineriadă s-a soldat cu căderea guvernului Petre Roman. Tiparul folosit de Iliescu a fost același ca în 1990, când a fost spartă manifestația anticomunistă din Piața Universității. Minerii au ajuns până în sediul Parlamentului, unde au intrat fără să întâmpine vreo opoziție. Și atunci au fost împușcați în stradă oameni nevinovați.

În timp ce persoanele care vor forma peste doar cateva luni viitorul PD, ies de la guvernare. PNL intră la guvernare, ca să îl spele pe Iliescu de sângele mineriadelor.PNL va deține 3 portofolii : Ministerul Justiției, Ionescu-Quintus(dovedit ulterior turnător al securității), Ministerul de Finanțe, Danielescu, viitor devalizator al SAFI și Viorel Catarama, Ministerul Industriilor.

1992-PNL sparge unitatea CDR chiar înainte de alegeri. Câmpeanu îl propune pe Regele Mihai candidat la președinție!

În 1992, în pregătire pentru alegerile locale se formează CDR care câștigă cu un scor neasteptat de bun aceste alegeri. Dar, surpriză ! În toamnă, la alegerile parlamentare, Radu Campeanu sparge din nou unitatea noii formațiuni de dreapta: rupe PNL din CDR, și candidează separat la alegerile parlamentare. Mai mult, propune drept candidat la președenție pe Regele Mihai – iar monarhia era atat de ne-populara încât acest gest echivala cu a-ti dori să pierzi alegerile.
Rezultat: CDR: 20%, PNL 2%. Diverse aripi și persoane din PNL participă însă la guvernare împreună cu FSN în poziții de mai mică expunere, din 1992 până în 1994, păstrați de către Iliescu sub justificarea că guvernul are nevoie de tehnocrați.
1996- Diversiunea PAC-PL93 finanțată de Patriciu

În 1996 Patriciu și Tăriceanu finanțează – tot SEPARAT DE CDR – grupul ANL (format din PAC și PL’93) cu candidat la președenție propriu – și separat de CDR – în persoana lui Nicolae Manolescu. Și de această dată CDR câștigă, ANL pierde. Manolescu obține un scor ridicol, 0,71% adică puțin peste 90.000 de voturi! În anul 1998 PAC fuzionează cu PNL iar în 2000 Manolescu demisionează din partid și se retrage din viața politică. Emil Constantinecu ajunge președintele României. După o guvernare de patru ani Constantinescu se recunoaște învins de trusturile de presă ale securității și acuză linșajul mediatic al acestora. Refuză să candideze pentru un nou mandat și, pe finalul guvernării sale determină două decizii care aveau să îngroape definitiv PNȚCD: mărirea pragului electoral la 5% și crearea unei alianțe fantomă între PNȚCD și câteva formațiuni civice sub denumirea de CDR 2000, care avea să susțină la alegerile din 2000 un candidat indepedent la președinție : Mugur Isărescu. Cum scorul necesar pentru accederea CDR2000 în parlament era de 15%, PNȚCD, singurul care a adunat voturi a rămas în afara scenei politice și a dispărut pur și simplu. O mișcare dizidentă în PNȚCD  creată sub denumirea de Grupul de la Brașov, care intuise scenariul a fost anihilată în 1999 iar membrii ei au fost excluși din partid. Prin această manevră Constantinescu a făcut un mare serviciu lui Ion Iliescu: a neutralizat definitiv PNȚCD, singurul partid care se opunea cu adevărat lui Ion Iliescu și stângii. Hegemonia lui Iliescu din perioada 2000-2004 când a revenit la președinția României avea cale liberă. Nouă ani mai târziu, Emil Constantinescu s-a alăturat coaliției anti Băsescu creată în jurul lui Geoană, participând acum din plin la linșajele mediatice pe care le invoca în anul 2000 când a renunțat subit la candidatură. Ce a fost cu adevărat Emil Constantinescu, nu e greu de dedus.

Anul 2000- Pact de neagresiune PSD-PNL

Alegerile din 2000:înaintea alegerilor parlamentare PNL se rupe de CDR propunând un candidat propriu ; a fost o măsura de salvare a celor doua partide mari care au participat la guvernare, PD și PNL, care astfel au câștigat fiecare 7% din opțiunile electoratului și au devenit singura speranță pentru democrație în perioada Dictaturii Regimului Năstase. PNL condus de Stoica semnează un pact de neagresiune cu PSD. PD este invitat de PSD prin Petre Roman să semneze același pact, însă Traian Băsescu își impune punctul de vedere în Congres și PD refuză. După 2001, Năstase a avut o politică extrem de eficientă în plan parlamentar. A “ajutat” PD să dispară : a conceput un plan de destructurare a PD pe care l-a pus în  aplicare cu ajutorul lui C. Gușă. PNL-ul în schimb, a fost atras în diverse oportunități de afaceri de partea PSD, astfel că singura opoziție militantă față de PSD a fost realizată de către Traian Băsescu și PD, lucru pentru care PD a plătit un preț mare : i-au fost racolați membri importanți, primării tradițional PD-iste au fost forțate să treacă la PSD. Conștient de greșeala făcută, Stoica rupe acordul cu PSD și se retrage de la conducerea PNL, lăsându-i locul lui Teodor Stolojan, puternic contestat de aripa Patriciu.Tăriceanu a mimat un conflict cu Patriciu câștigând astfel încrederea lui Stolojan care după retragerea sa forțată din cursa electorală l-a desemnat președinte interimar al PNL și candidat de premier al PNL. Pentru a fi mai credibil Tăriceanu a exclus de pe listele de candidați ai PNL pe toți cei care aveau afaceri cu membrii PSD. Ulterior, în 2005, Tăriceanu avea să-și dea arama pe față renunțând la demisia anunțată și, în urma întâlnirii de la Snagov, să devoaleze legătura sa cu Patriciu, căruia i-a urmat ordinele venite de la PSD. Cu ajutorul lui Stoica, Stolojan devine președintele PNL iar lucrurile se schimbă.  PNL fusese o opoziție “de decor”, dar după 2003, cu ajutorul lui Stolojan, și-a recăpătat forța și militantismul, în ciuda presiunilor făcute de PSD și Patriciu în direcția apropierii PNL de PSD. Septembrie 2003 Tăriceanu declara : “A fost nevoie să vină Theodor Stolojan pentru ca să terminăm odată cu înțelegerile de culise și ambiguitățile în relația cu PSD“.Noiembrie 2003 Cioroianu declara:

“Pesediștii erau convinși, până în această primavară, că noi vom merge cu ei la guvernare“.

2004- PSD învins de Traian Băsescu.

2004 – PSD, urmașul P.C.R. aruncă România într-o dictatură sud-americană oameni de afaceri sunt urmăriți și li se cere un procent din profit ” pentru protecție”; ziare sunt închise, directorii lor concediați, personalități și jurnaliști care devin adversari ai lui Nastase sunt ridicați de pe stradă și ținuți în arest.
Nivelul libertăților democratice pentru România este apreciat de către Freedom House ca fiind în această perioadă egal numai cu cel din RUSIA.
Tocmai în această perioadă, încă în Regim Năstase, Patriciu sponsorizează PSD în alegerile locale, știut fiind că alegerile locale depind scorul și puterea partidelor în alegerile care urmau, adică în alegerile generale.Tocmai în aceasta perioadă de dictatură a PSD Patriciu alege să vândă șansele unei victorii clare și definitive a dreptei asupra PSD, și șansele ca PSD să nu mai poată avea un cuvânt de spus până când nu se va fi reformat. Sponsorizarea PSD de către Patriciu trebuie citită în raport cu Ordonanța de Urgență din octombrie 2003 prin care datoriile Petromidia, companie primită de Patriciu de la Constantinescu au fost convertite în obligațiuni și amânate la plată până în 2010.În toamna, Alianța pierde la scor strâns alegerile parlamentare, dar Traian Basescu reușește să câștige Președenția și să formeze un guvern al Alianței, care, mai târziu CONTRAR dorințelor lui Patriciu, Țiriac și Voiculescu – va integra România în UE la data de 1 IANUARIE 2007.

2005-2006- Proiect de fuziune PNL-PD. PSD în derivă grație anchetelor Parchetului. Pentru prima data în istoria postdecembristă un prim ministru este anchetat: Adrian Năstase
În 2005 și 2006 proiectul fuziunii PNL-PD este reiterat pe rând, de către ambii parteneri, PD și PNL, dar mai ales de către PD. PNL se opune fuziunii PNL-PD și blochează orice discuție despre formarea unui bloc puternic de dreapta.
Acest lucru se întâmplă pe fondul unei presiuni puternice din partea UE și a societății civile în legătură cu reforma în justiție, dar și în condițiile în care PSD devine un partid din ce în ce mai slab în sondaje, datorită începerii cercetărilor în legătura cu corupția regimului Năstase. Astfel că refuzul oricărei tentative de unificare a dreptei în aceste condiții extrem de favorabile din punct de vedere istoric și tactic, reprezintă o trădare a însăși ideii de Dreapta, de unitate a Dreptei pentru care a militat Corneliu Coposu și mai mult decât atât, o aliniere la obiectivele strategice ale PSD.

Ianuarie 2007- PSD apasă pe butoanele din PNL. Alianța DA este distrusă prin scoaterea PD de la guvernare. PNL guvernează sprijinit și șantajat de PSD din parlament
11 ianuarie 2007 : PNL primește ordin de la PSD distrugă Alianța DA. Explicația ne-o oferă Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD responsabil cu analiza politică, citat de Cotidianul:  “Interesul PSD este pentru adâncirea prăpastiei dintre PNL și PD. Noi le întindem o mână liberalilor, apoi le-o retragem. Ca într-o caricatură pe care am văzut-o într-un ziar occidental, cu un tip care stă să se înece și altul care-i întinde mâna în semn de salut“. La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană spune că disponibilitatea PSD față de un GUVERN MONOCOLOR PNL este condiționată DE SPARGEREA ALIANTEI. “Noi nu sprijinim un guvern al Alianței. DACĂ EI SE SPARG PUTEM DISCUTA… Dar cu Alianța nu avem ce discuta“.

Tăriceanu se execută și anunță decesul Alianței DA la data de 27 martie 2007. Asta după ce a refuzat fuziunea cu PD și organizarea de alegeri anticipate la care noua formațiune să participe unită împotriva PSD, pe fondul prăbușirii partidului lui Ion Iliescu sub acuzațiile de corupție și sub anchetele Parchetului. Restul îl știți și se încadrează perfect în tabloul de mai sus. Mișcarea este coordonată de același Dinu Patriciu, cel care în 2010 are de rambursat statului român 571 de milioane de euro. Din acest motiv Patriciu și-a plasat jucăria politică în ograda lui Ion Iliescu imediat după ce Crin Antonescu a ieșit din cursă furând prin înșelătorie propagandistică circa 20% din voturile anti PSD.

Cronologia framantarilor liberale(sursa: revista 22)

1990

•  Ianuarie : Partidul National Liberal (PNL) este inregistrat oficial.

•  Iulie : mai multi tineri liberali sunt exclusi din partid; la 25 iulie apare PNL Aripa Tanara (PNLAT), printre fondatori aflandu-se Viorel Catarama, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu si Horia Rusu.

•  Octombrie : Partidul Socialist Liberal condus de Nicolae Cerveni fuzioneaza cu PNL.

1991

•  Aprilie : PNLAT semneaza, impreuna cu FSN, Partidul Democrat Agrar din Romania si Miscarea Ecologista, Carta pentru reforma si democratie.

•  Octombrie : PNL participa, alaturi de FSN, la guvernul condus de Theodor Stolojan.

•  Noiembrie : PNL devine, alaturi de PNTCD si de alte partide si asociatii, membru-fondator al Conventiei Democratice.

1992

•  Aprilie : PNL se retrage din CDR, liberalii care se opun acestei decizii se constituie in PNL-Conventia Democratica. Ulterior PNLAT decide sa adere la CDR.

•  Iulie : apare Noul Partid Liberal (NPL), format din membrii PNLAT ce nu doresc intrarea acestui partid in CDR. Printre ei se afla Viorel Catarama, Andrei Chiliman si Calin Popescu-Tariceanu. Acest nou partid, ca si PNL, nu va obtine la alegerile din septembrie 3% pentru a intra in parlament.

•  Noiembrie : se anunta crearea Grupului pentru reforma morala si politica din PNL, printre initiatori aflandu-se Valeriu Stoica, Radu Stroe si Constantin Balaceanu-Stolnici; primii doi vor fi ulterior exclusi din partid.

1993

•  Februarie : apare Partidul Liberal ’93, format din unirea PNLAT cu Grupul pentru reforma morala si politica si cu un grup din PNLCD. Pe de alta parte, PNL si NPL fuzioneaza, iar Mircea Ionescu-Quintus este ales presedinte al PNL.

1994

•  Februarie : se organizeaza, in paralel, doua congrese ale PNL, practic sustinatorii lui Radu Campeanu parasesc partidul. Ulterior se va constitui PNL-Campeanu.

•  Decembrie : PNL revine in CDR.

1995

•  Martie : PL ’93 si Partidul Aliantei Civice (PAC) se retrag din CDR.

•  Mai : intra in PNL mai multi parlamentari ai PAC si PL ’93 (printre care Mona Musca, Alexandru Paleologu, Serban Radulescu-Zoner, Crin Antonescu si Stelian Tanase).

1996

•  Iulie : PAC si PL ‘93 formeaza Alianta National-Liberala.

1997

•  Octombrie : apare Partidul Liberal (PL) din fuziunea PL ’93 cu PNLCD.

1998

•  Martie : PAC si PL fuzioneaza prin absorbtie cu PNL.

2000

•  Iunie : PNL anunta ca paraseste CDR, doreste sa se unifice cu ApR si ca va avea un candidat propriu la presedintie.

•  Decembrie : PNL semneaza un protocol de sustinere a guvernului PDSR (care va fi denuntat in mai 2001).

2001

•  Februarie : Valeriu Stoica este ales presedinte al PNL.

2002

•  Ianuarie : PNL fuzioneaza prin absorbtie cu ApR.

•  August : Theodor Stolojan devine presedinte PNL.

2003

•  Aprilie : PNL absoarbe Uniunea Fortelor de Dreapta.

•  Septembrie : PNL fondeaza, alaturi de PD, Alianta Dreptate si Adevar PNL-PD.

2004

•  Octombrie : Theodor Stolojan anunta ca nu mai participa la alegerile prezidentiale.

•  Decembrie : Calin Popescu-Tariceanu este desemnat si devine primul prim-ministru liberal al Romaniei postcomuniste.

2005

•  Februarie : Calin Popescu-Tariceanu este ales presedinte al PNL. Se respinge propunerea de fuziune cu PD.

2006

•  Octombrie : Theodor Stolojan si Valeriu Stoica sunt exclusi din PNL; vor lansa Platforma Liberala.

•  Noiembrie : un grup de parlamentari liberali, in frunte cu Gheorghe Flutur, care demisioneaza din functia de vicepresedinte al PNL, lanseaza Apelul pentru unitatea PNL.

Geoana, huiduit copios la Timisioara, si-a sustinut discursul in Opera si a plecat pe usa din spate. Manifestantii ii cer sa aiba curajul sa iasa in fata multimii. Este dureros ca, la 20 de ani de la Revolutie, comunistii sa se adune  in Piata Operei.Mircea Geoana nu a iesit in piata, preferand sa-si sustina discursul din Opera. In momentul in care a inceput sa vorbeasca, el a fost huiduit copios. Adversarii lui Geoana i-au cerut candidatului PSD sa aiba curaj sa iasa in fata multimii.

[flashvideo file=video/TIMISOARA.flv /]

 

 

În septembrie 2010, miliardarul Dinu Patriciu ar fi trebuit să achite statului român suma de 571 de milioane de euro, sumă aferentă obligațiunilor  emise de compania Rompetrol SA în contul datoriilor istorice și curente care se înregistrau în anul 2003. Grație guvernului Tăriceanu, compania datoare a fost înstrăinată de Patriciu contra unei sume exorbitante: 1,3 miliarde de euro!  În septembrie 2007, Patriciu a vândut pachetul majoritar de acțiuni al Rompetrol către grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, companie care a preluat inclusiv obligația de plată căte stat. Dacă statul va primi bani sau acțiuni  este o chestiune relativă și lăsată la arbitrajul justiției. Pentru că odiseea unei decizii guvernamentale cu iz de corupție la nivel înalt începută în 2003 nu s-a încheiat încă. Apropierea scadenței îl aduce pe Patriciu în pragul nebuniei, iar soluția acestei probleme de 571 de milioane de euro se regăsește în politică. Adică exact acolo unde Patriciu vrea un guvern dispus să închidă ochii.

O afacere de 615 milioane cumpărată cu 50 de milioane

Costache Dinu Patriciu a cumpărat rafinăria Petromidia în anul 2000. Atunci, șeful FPS (Fondul Proprietății de Stat) Radu Sârbu a semnat contractul de privatizare  pentru combinatul petrochimic Petromidia Năvodari cu Rompetrol Group Olanda. Prețul tranzacției s-a ridicat la 615 milioane de dolari dar Patriciu a plătit doar 50,5 milioane de dolari angajându-se să achite datoriile  companiei. În anul 2003, fostul prim ministru Adrian Năstase i-a oferit lui Patriciu o reeșalonare a datoriilor până în 2010, inclusiv pentru datoriile acumulate în perioada 2000-2003. Datoriile istorice, de 571 mil. euro, au fost transformate în 2003 în obligațiuni, printr-o ordonanță de urgență semnată de premierul Adrian Nastase și de ministrul finanțelor Mihai Tanasescu, fiind modificat și contractul de privatizare cu APAPS, care era condus de Ovidiu Musetescu. Conversia obligațiunilor a permis Rompetrol să investească în modernizarea și majorarea capacitații de producție a Petromidia. Ordonanța a fost adoptată în Parlament în aprilie 2004, fiind votată inclusiv de PD.

Guvernul Tăriceanu își servește păpușarul

Obligațiunile sunt scadente in 2010, însă grija achitării datoriei a trecut acum la kazahii de la KazMunaiGaz, deși Patriciu a fost cel care a negociat împrumutul de la stat. În februarie 2007, AVAS (urmașa FPS și APAPS), condusă în acel moment de către liberalul Theodor Atanasiu, a scos de sub monitorizarea postprivatizare compania Rompetrol Rafinare, deschizand astfel calea pentru vânzarea grupului Rompetrol.Ministrul de finanțe Varujan Vosganian și premierul Călin Popescu Tăriceanu nu s-au opus vânzării grupului Rompetrol, deși statul are de recuperat 571 milioane de euro de la Rompetrol Rafinare. Astfel Patriciu și-a încasat miliardul de euro, iar statul așteaptă ca în 2010 kazahii să se țină de cuvânt și să plătească datoriile de la Petromidia.

Ce pârghii are statul ca să-și recupereze bani?

Obligațiunile Rompetrol Rafinare sunt convertibile în acțiuni, fapt care a determinat în ultimii ani numeroase speculații privind posibilitatea ca statul să redevina acționar majoritar la Petromidia. În realitate, însă, opțiunea de convertire a obligatiunilor în actiuni aparține emitentului, potrivit ordonantei din 2003, și nu deținătorului obligațiunilor, cum ar fi normal. Cu alte cuvinte, Rompetrol hotărăște dacă vrea statul din nou în actionariat sau nu. Astfel, dacă statul nu-și primește banii, nu devine automat acționar, ci trebuie să se adreseze justiției pentru recuperarea banilor. Rompetrol și-a luat unele măsuri de siguranță și pentru un scenariu în care convertește obligațiunile statului în acțiuni. Potrivit ordonanței de urgență din 2003 se precizează că “obligațiunile nerăscumparate sunt convertibile în acțiuni la data scadenței, la opțiunea emitentului, prin emiterea unui număr de acțiuni rezultat prin împărțirea valorii nominale a obligațiunilor, exprimată în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru data scadenței, la valoarea nominală a acțiunii”.

Un alt cadou de la Tăriceanu

Legea adoptată în 2005 de Tăriceanu, pentru aprobarea ordonanței din 2003, modifica acest punct din ordonanță, fiind eliminată formula de calcul. De asemenea, în lege a fost introdusă o formulă de calcul care scoate din ecuație variația de curs valutar. Potrivit acesteia, prețul de conversie al acțiunilor va fi valoarea nominală a acțiunilor înmulțită cu raportul dintre cursul leu/euro de la scadență și cursul leu/euro de la emitere. În aceste condiții, chiar dacă leul continua să se deprecieze, statul va lua același număr de acțiuni Rompetrol la scadență ca și în momentul emiterii obligațiunilor, chiar dacă valoarea datoriei, în lei, crește.

Miza unui guvern prietenos sau uituc!

Dacă guvernul Tăriceanu și-ar fi respectat statutul de administrator al averii publice și nu paznic al conturilor lui Patriciu, ar fi fost logic să se opună vânzării companiei Rompetrol de către Patriciu. Sau, dacă și-ar fi dat acordul pentru vânzare, având în vedere că statul deține și acțiunea de aur la Petromidia, guvernul Tăriceanu ar fi trebuit să se asigure că statul va primi banii sau acțiunile fără procese în justiție. Ce-a făcut în schimb statul? I-a netezit calea lui Patriciu către un tun de 571 de milioane de euro! Și asta prin scoaterea Rompetrol de sub monitorizarea postprivatizare, măsură ce a netezit calea către vânzarea companiei. Ce se întâmplă dacă 2010 găsește România guvernată de Băsescu? Se întâmplă că Patriciu va trebui să plătească 571 de milioane de euro sau să cedeze acțiuni, proces echivalent cu naționalizarea Rompetrol. Câtă solvabilitate are Rompetrol în aceste zile? Iată ce scrie pe această temă Ziarul Financiar” Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, sustine ca actionarii grupului sunt hotărâți să plătească. “Există lichidități să plătim datoria la termen. Până acum statul a încasat 300 mil. dolari din dobanzi aferente împrumutului”, a declarat Patriciu. El a mai spus că Rompetrol poate găsi surse de finanțare mai ieftine decât împrumutul de la stat. Rompetrol Rafinare plătește o dobândă anuală egală cu EURIBOR la 12 luni plus 1,5% pentru obligațiunile deținute de stat. Patriciu nu spune însă de unde va avea Rompetrol banii pentru a rambursa obligațiunile, în conditiile în care agențiile de rating se îndoiesc de capacitatea întregului grup de a-și achita obligațiile pe termen scurt fără ajutor din partea companiei-mama KazMunaiGaz. Agenția de evaluare financiară Fitch a redus la sfârșitul lunii mai ratingul grupului Rompetrol de la “B+” la “B” cu perspectivă negativă, considerând că grupul prezintă un risc ridicat de refinanțare, lichiditățile disponibile fiind insuficiente pentru acoperirea datoriei pe termen scurt, care se ridica la finele lunii martie la 706 mil. dolari. Standard&Poor’s a revizuit de asemenea în scădere ratingul Rompetrol Group pentru datoriile pe termen lung, de la nivelul “B+” la “B”, cu perspectivă negativă, în urma ingrijorării privind capacitatea acționarului majoritar, KazMunaiGaz, de a-i acorda sprijin, în caz de nevoie. Reducerea ratingului grupului înseamnă practic o creștere a riscului și implicit o creștere a costurilor de finanțare”. Compania Rompetrol este evaluată pe Bursă la 220 de milioane de euro. Concluzia logică care se desprinde de aici este simplă. Singura salvare pentru Patriciu este ca statul să-i mai dea o păsuire și încă una până la prescrierea datoriei. Un guvern de tip PSD-PNL-UDMR este ideal pentru asta , având în vedere că averea mogulului Rompetrol a fost construită cu sprijinul mai multor oameni importanți din politica ultimilor 10 ani. Iată cine sunt ei și ce contribuții au avut la îmbogățirea lui Patriciu, devenit cel mai bogat român:

Radu Sârbu (PNȚCD)

Fost președinte al FPS a semnat în octombrie 2000 privatizarea rafinăriei Petromidia cu grupul Rompetrol. Prețul plătit de Rompetrol, în rate, a fost de 50,5 milioane de dolari la care se adăugau datorii reeșalonate de 550 de milioane de dolari. Deși conform contractului rafinăria trebuia renaționalizată în cazul neplății sumelor asumate, acest lucru nu s-a întâmplat.

Adrian Năstase (PSD)

Fost prim ministru al României în perioada 2000-2004, el a semnat ordonanța de urgență din octombrie 2003 prin care datoriile istorice ale Petromidia în valoare de 571 de milioane de euro au fost transformate în obligațiuni. Actul normativ conține câteva șopârle, una dintre ele fiind aceea că la scadență conversia obligațiunilor în acțiuni este lăsată la latitudinea Rompetrol. Gestul lui Năstase oficializează relația de vasalitate dintre Patriciu și PSD, începută în 1992 când petrolistul a spart PNL prin crearea PNL-AT și a întrat în guvernul PDSR ca ministru al lucrărilor publice. Ulterior Patriciu a revenit în PNL, pe care l-a confiscat și l-a transformat într-un instrument politic pus la dispoziția PSD pentru diverse favoruri. Petromidia este doar unul dintre ele iar Patriciu este un sponsor tradițional al PSD.

Ovidiu Mușătescu (PSD)

Fost șef APAPS, a acceptat transformarea datoriilor în acțiuni deși contractul de privatizare obligau compania la plata datoriei. În calitatea pe care o avea era obligat să monitorizeze Petromidia și să facă demersuri pentru respectarea contractului de privatizare și naționalizarea companiei.

Teodor Atanasiu (PNL)

Fost președinte AVAS în guvernul Tăriceanu a scos de sub monitorizarea postprivatizare  Rompetrol  Rafinare în februarie 2007. Astfel firma a putut fi vândută fără nicio restricție și fără nicio clauză care să garanteze statului încasarea creanței. Înainte de a ocupa funcții publice în guvernul PNL, în perioada 2000-2004, Atanasiu a fost administrator al companiei Palplast, controlată de Dinu Patriciu.

Călin Popescu Tăriceanu

Prim ministru al României între 2004 și 2008 a scos de sub supraveghere Rompetrol Rafinare și a permis vânzarea companiei în februarie 2007 deși statul avea de recuperate 571 de milioane de dolari. În perioada 2003-2004 Tăriceanu a fost administrator al Rompetrol Downstream. A fost acuzat că pe baza unor informații din interiorul Rompetrol a obținut bani mulți speculând la Bursă cu acțiuni ale companiei, alături de SR Stănescu, Verstoy Atilla, Camelia Voiculescu și alții.

Varujan Vosganian (PNL)

În calitate de ministru de finanțe a permis în august 2007 vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al grupului Rompetrol, ministerul de finanțe fiind cel care gestiona obligațiunile emise de companiei în contul datoriei față de statul român. Vosganian nu a putut explica prin ce procedeu va putea statul să-și recupereze banii dacă Rompetrol nu va converti de bună voie obligațiunile în acțiuni. Culmea, Tăriceanu afirma întrebat fiind, că a a aflat de vânzarea Rompetrol din presă! (sursa informatiilor si citatelor: zf.ro)

Din cei 241.680 de alegători înscriși pe liste electorale din Ialomița s-au prezentat la urne 104.921, la care s-au adăugat 8593 care au votat în alte secții decât cele la care erau arondați. Pentru referendumul privind reducerea numărului de parlamentari au votat 105.090 de alegători, 93.509 dintre ei votând în favoarea referendumului.  Împotriva reducerii numărului de parlamentari s-au pronunțat doar 11.581 de alegători, 8917 alegători anulându-și votul . La întrebarea privind parlamentul unicameral, din totalul de 104.191 de alegători prezenți la urne au votat în favoarea propunerii 83.394 și împotrivă 20.797. La această întrebare au fost contabilizate 9825 de voturi nule. În ciuda campaniei împotriva referendumului dusă în special de PSD, rezultatul în favoarea propunerii președintelui Traian Băsescu au fost zdrobitor.

Nu cu mult timp în urmă Realitatea TV a luat decizia a interzice apariția pe post a mai multor politicieni, printre care și VC TUDOR. Ieri, pentru că PSD se bazează pe voturile Tribunului Neuronal VCT a împroșcat tone de lături pe post batjocorind inclusiv prestația Melaniei Medeleanu, fază la care moderatorul Răzvan Dumitrescu se hiziliea ca un alegător PRM. Iată ce scria jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său despre interzicerea lui VCT la Realitatea:

“Azi asistam la o premiera media in Romania. Printr-un mail intern, Sergiu Toader a comunicat colegilor sai de la Realitatea TV ca un numar de personaje publice sint “interzise complet pe post”. Adauga: “Fara sincroane, fara invitatii in emisiune, fara transmisii live”. Printre altii, pe lista se regasesc Gigi Becali, CV Tudor,  Aurelian Pavelescu, Marius Marinescu sau Lavinia Sandru.

Categoria “parelologilor” cum ii numeste seful RTV ramine deschisa. Tot el le spune colegilor ca in cazul in care conduita personajelor devine urbana interdictia poate fi ridicata. De asemenea, Toader recomanda o lista alba, de oameni care merita sa fie prezenti mai des pe ecranul RTV si printre care sint nominalizati: Dan Puric, Mircea Diaconu, profesori de politcologie si sociologie, regizorii Porumboiu, Mungiu, academicianul Solomon Marcus si “ intelectuali tineri”.

Exista si categoria “supraexpusilor”, genul Gusa, Banicioiu, Chireac, pentru care cere sa nu fie prezenti non stop pe ecran.

Fara diagnostic personal acum. Sa incercam sa intelegem impreuna! Initiativa RTV va placea, probabil, publicului si va deschide o discutie ampla si delicata. Adversarii ideii vor aminti ca inca de acum 40 de ani pe zidurile universitatilor occidentale scria “Este interzis sa interzici”. Ceilalti vor spune ca e unanim acceptat ca nu folosesti metode democratice cu dusmanii democratiei pentru ca, tolerindu-si adversarii, democratia isi pierde in final capacitatea de a livra chiar toleranta.

L-am intrebat pe Sergiu Toader daca Realitatea TV e mai exigenta decit Constitutia Statelor Unite, care permite arderea steagului national in public. N-a confirmat lista nominal, dar a raspuns: “O televiziune e datoare sa-si apere propriul sistem de valori, de organizare si publicul”, a  raspuns. “Plus ca trebuie sa facem asta in Balcani, unde plastic people au invadat TV-ul. Realitatea vrea sa fie altceva”, a adaugat el.

RTV reactioneaza la ceea ce toti simtim: abundenta deseurilor de retorica din spatiul public. Am ajuns intr-o faza care sugereaza ca democratia a disparut si ca senzatie, de vreme ce opiniile par a nu mai conta. Sint acoperite de atacuri, insulte, amenintari si calomnii. Toate televizate.

Unde e limita? Unde e limita intre nevoia de a elimina otrava din organism si calitatea unei societati deschise de a-si obtine echilibrul prin dezbatere palpitanta? Lumea libera isi protejeaza opiniile minoritare si radicale, cita vreme nu sint antidemocratice. Pe de alta parte, nicaieri prostia, grobianismul si chiar mafia in cautarea vizibilitatii nu a ocupat intr-un asemenea mod centrul ecranului ca in Romania.

Ma hazardez sa anticipez. Urmeaza jubilatia. Asa cred ca vor suna mesajele voastre. Pe vremea lui Margaret Thatcher, consilierul sau Sir John Hoskyns, venit din lumea afacerilor, lucrase pentru IBM, caracteriza universul in care intrase: “Viata de poltician este o viata ingrozitoare – riscanta, dura si daunatoare psihic. Cei care aleg sa joace jocul par sa se considere autorizati sa se poarte urit: exista dovezi solide ca viata politica include cea mai anormala familie din tara”. La Londra!

Unde e limita? In civilizatie, risca un raspuns Sergiu Toader si decizia lui”.(sursa: www.tolo.ro)

Ce credibilitate mai poate avea televiziunea lui Vîntu? Mai trebuie vreun argument că RTV este trompeta PSD?

În Ialomița PSD a obținut peste 40% din voturi. Ca în mai toate județele roșii administrate de gașca lui Iliescu și în Ialomița electoratul asistat de stat a decis președintele. Din 1990 PSD, sub diversele sale înfățișări, a controlat Consiliul Județean. Rezultatul? Un județ subdezvoltat, cu o populație rurală săracă care votează cu ochii la ajutoarele de stat și la pomenile electorale. Interesul electoral al comuniștilor din PSD este ca județele administrate de ei să rămână județe de asistați, care trăiesc din redistribuirea taxelor iar populația din pomana de la stat. Pentru că o astfel de populație votează cu stomacul și este dusă la urne cu mici, bere și pachete cu alimente distribuite de partidul tătucului din 4 în 4 ani. Moștenirea lui Savu a fost preluată de Ciupercă, conservată și dă rezultate. Prin comparație, la Călărași lucrurile au luat-o din loc după ce baronul Tărăcilă a fost trimis la plimbare. Sub administrarea PNL, județul vecin a ieșit de pe harta roșie a subdezvoltării. La fel în Ardeal, unde voturile s-au dus către Băsescu și Antonescu pentru că electoratul nu poate fi cumpărat cu o sacoșă de mâncare sau cu ajutorul social. Când și ialomițenii vor arunca peste bord hidra bolșevică reprezentată de PSD abia atunci județul o va lua în sus. Iar oamenii vor vota cu neuronii și nu cu stomacul. Până atunci nu ne rămâne decât să ascultăm demagogia lui Ciupercă și cuvântările sale despre cinste dublate de golăniile cu banii publici drenați în conturile vicelui SAM GPL sau în conturile fără fund ale Constrif. Ciupercă este noul cancer al Ialomiței. Un demagog demn de dispreț care asemenea lui Iliescu clamează cinstea dar permite și susține hoții de zeci de miliarde derulate de mafioții din partidul său. Un pas către schimbare s-a făcut totuși și la noi. Vicepreședintele PNL Ioan Martin a demonstrat că pot fi atrase investiții profitabile fără șpăgi, că licitațiile pot fi corecte și că investitorii nu trebuie neapărat să treacă prin birourile șefilor ci doar pe la trezorerie să achite taxele. În mocirla de la Consiliul Județean există o breșă care demonstrează că fără PSD Ialomița poate avea altă traiectorie. Și anumite primării tradițional sărace au prosperat după ce la conducere au ajuns oameni capabili din NL și PD-L. Este vorba despre Bucu sau Mihail Kogălniceanu, ca să dau numai două exemple de localități unde se respiră altfel după ce pesediștii le-au pierdut de sub tutela lor toxică. La asta trebuie să medităm cu toții. Sigur că lichele sunt în toate partidele, inclusiv în PNL și PD-L. Dar parcă de aici mai răzbate câte un model de bună practică. De la PSD în schimb, nu răzbate nimic în afară de rânjetul aducător de sărăcie al lui Ion Iliescu.

O privire mai atentă asupra celor trei candidați importanți la alegerile prezidențiale de duminică mi oferă  mai multe argumente pentru a sta acasă decât pentru a merge la vot.

Traian Băsescu pare cel mai frecventabil candidat. Și nu pentru că ar avea cine știe ce calități, ci pentru că de mai bine de un an este făcut albie de porci la toate televiziunile. Faptul că este singurul om care a reușit să adune în aceeași barcă TOATĂ adunătura politică din România este un indiciu că a reușit să-i sperie pe mulți. Discursul său public este unul cu multe idei de bun simț și atitudinea sa pare a fi aceea a unui singuratic aflat în luptă cu sistemul ticăloșit. Dar  dacă te uiți la șerpăria care colcăie sub el, la coaliția ticăloasă făcută cu PSD și la accentele demagogice din anumite discursuri ale sale te umple sila. Un om de bun simț nu ar fi tolerat în spatele său un partid plin de golani cum este PD-L. Și mă gândesc aici la Videanu, omul dispus la blaturi cu oricine, la Sulfina Barbu, fosta ministresă a mediului care s-a umplut de bani din proiecte scrise pentru primăriile PD-L, la Elena Udrea Cocoș căreia este suficient să-i amintești doar numele, ca să dau câteva exemple celebre. Ca și celelalte partide, PD-L practică pe scară largă modelul inventat de PSD promovând idioți în funcții publice și mulgând din greu bugetul statului pentru afaceri care mai de care mai oneroase. Dacă mă mai gândesc la Elena Băsescu instinctiv caut niște lămâie, că mi se face greață. Un vot dat lui Băsescu ca reacție la coalizarea ticăloasă PSD-PNL-UDMR echivalează chiar cu promovarea acestei coaliții în fruntea bucatelor. Coaliție în care ticăloșii din PD-L n-ar fi decât frișca de pe tort. Din aceste considerente, alternativa Băsescu este inacceptabilă.

Crin Antonescu ar fi putut fi o soluție în condițiile în care ar fi demonstrat în cei aproape 20 de ani de politică făcută la vârf că este capabil și de altceva decât de gargară. Deputat șters, ministru al sportului rămas anonim și  băiat de mingi pentru diverși baroni PNL, Antonescu nu excelează decât la datul din gură, deși și aici putem discuta. La fel de populist ca și Băsescu, Antonescu are un alt tip de discurs presărat cu politețuri grețoase și false rostite mult mai fluent decât toți contracandidații săi. Și sub Antonescu regăsim o întreagă menajerie politică contaminată iremediabil de coabitarea dosnică cu Iliescu și gașca sa. Marele liberal Crin Antonescu mi-a trezit o silă indescriptibilă după ce l-a ridicat în slăvi pe groparul României, Ion Iliescu, omul prin comparație cu care și cel mai odios personaj pare un înger. Deși promovează un discurs bazat pe ideea că bunul simț e determinat, oamenii de sub el cum ar fi Orban, Ghișe, Dan Radu Rușanu (un balaur pesedist în haine de liberal, exponentul corupției și nesimțirii în PNL) sau cele două starlete  lovite în cap cu leuca, Alina Gheorgiu și Diana Tușa, ajunse în Parlament cu câte 3500 de voturi, arată cu totul și cu totul altceva. Sunt oameni pe care nici măcar nu poți să-i ascuți 5 minute fără să te umpli de nervi. Proști, îngâmfați, agramați chiar, ei definesc o altă realitate decât cea zugrăvită de Antonescu în discursurile sale. Creșterea economică pe credit este singurul lor argument la care uită să adauge deficitul uriaș lăsat moștenire, preț plătit pentru procentul obținut la alegerile din 2008. Că aparenta bunăstare din perioada 2006-2008 nu li se datorează în nici un fel e ușor de demonstrat. Administrarea defectuoasă a bugetului este singura lor mare realizare. Ca și concubinajul ticălos cu PSD, care le-a sabotat cinic orice intenție de reformă intoxicându-i cu măsuri sociale impuse la schimb cu susținerea parlamentară. Ca și PD-L, și PNL a semnat pactul cu diavolul acceptând o alianță cu PSD-ul lui Iliescu și călcând în picioare principiile ideologice și morale ale dreptei de dragul ciolanului. Deși aritmetica simplă arată că PSD și PNL ar fi putut trimite PSD-ul la lada de gunoi, acest lucru nu s-a întâmplat. Iar de vină sunt doi oameni: Băsescu și Patriciu. Plus lichelele de sub ei care au făcut voit sau nu jocul lui Ilici și au ținut PSD artificial în viață. Numai când mă gândesc la Bogdan Olteanu, la menajeria de femele decorative introduse în parlament, la grația Noricăi Nicolai și la delirul bahic al lui Orban îmi piere cheful de liberalism.

La PSD nici nu are rost să mă refer, deoarece nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să pun ștampila pe vreun candidat al acestui partid. Mineriadele, crimele de la revoluție neanchetate, mafia de partid care a secătuit România vreme de 15 ani, rânjetul sinistru al lui Iliescu, craniul mobilat cu strategii securiste al lui Hrebenciuc, moaca lui Adrian Năstase și a nevestei sale, erudiția lui Vanghelie și prostia cronică a lui Geoană mă scutesc de alte explicații.

Din păcate candidații așa zisei drepte nu sunt alternative. Trăgând linie și adunând, concluzia este simplă. Să se voteze între ei pentru că sunt clone ale aceluiași personaj sinistru: Ion Iliescu. Din nefericire, nu mai am nici măcar alternativa răului mai mic. Toți sunt la fel de toxici.

PS Azi am dat peste acest link. Aproape ca uitasem de monstrul din spatele lui Geoana si de discursul halucinant al lui Antonescu care-l credea pe criminalul Ion Iliescu un om politic reformat. Parca m-as duce la vot. Constantinescu il lauda pe criminal, Antonescu la fel. PNL a devenit o anexa a PSD si ambele partide au un singur adversar: Basescu! Daca Iliescu spune ca Basescu nu e bun, nu cumva lucrurile stau exact pe dos? O intrebare ramane: de ce Iliescu nu este in puscarie iar Basescu doar vorbeste despre atrocitatile lui? Aici e marea dilema. Daca as sti ca votandu-l pe Basescu le fac rau acestor maimutoi manevrati de Iliescu, as vota cu ambele maini fara sa ma uit in spate. Nu cumva totul e doar un joc si toti sunt la fel de ticalosi, inclusiv Basescu care doar vorbeste despre ei dar nu face nimic concret ca sa-i trimita acolo unde le este locul?

http://alexandrumitache.wordpress.com/2009/11/19/amintiri-despre-un-viitor-cu-mircea-geoana/