Friday, July 25th, 2014

Jumătate de tară este sub cod portocaliu. Ninge în draci, ţara este sub nameţi, poporul rabda de foame. Primul ministru trimite oamenii la lopata, guvernul dă comunicate iar românul este secerat de lipsuri. Fătucile TV, scăpate de sub control, relatează situaţia pe larg, fară prejudecăţi gramaticale sau de logica. Case învelite cu stuf şi acoperite de zapadă, sărăntoci în sevraj pentru că nu au mai ajuns la bufet, oameni în putere revoltaţi ca nimeni nu vine la ei şi, peste toţi, Gigi Becali jefuit la drumul mare de o babaă îmbrăcată în blănuri care poftea la boncancii şi ciorapii  destinaţi lopatarilor voluntari este tabloul complet al zilei.  La televizor, bocitoarele de profesie de la realitaţi şi antene fac colecte pe banii fraierilor iar televiziunea publică se oferă se preia problemele nemulţumiţilor pentru a le deşerta pe masa autorităţilor. Lumea se implică iar civilitatea de pe afară. Cîteva lucruri de bun simţ sunt ţinute sub obroc de profesioniştii dezastrelor.

 

Să furăm umanitar

 

Pe Internet, diverse canale mass media, să zicem franţuzeşti, se agita în spijinul “oamenilor abandonaţi de autorităţi”. Ca să nu existe dubii, să precizam că este vorba despe un post de radio cu acţionari francezi. Băieţi care deservesc postul, oameni plătiţi cu 1000 de euro pe lună, trag din joint-uri şi o pun pe lat pe Facebook cu teme de stînga. Mamă ce guvern nasol care nu creşte pensia şi salariul la bugetari! Ce politică socială e la gura acestor păduchi de tranziţie plătiţi pentru nimic, te doare bila! Păduchele corporatist uita că dacă guvernul ar lua decizia să crească pensia, ar trebui să salte impozitul la salariile lor alea de 1000 de euro la circa 40%. Adică, nea corporatistul de stînga ar trebui sa lase la casieria de unde i se virează banii pe card vreo 400 de euro din cei 1000 pe care-I saltă acum. Iar cu 600 de coco in buzunar, de unde ar trebui să plătească o chirie sau rată de vreo 300 pentru comelie, nu prea cred că i-ar mai arde s-o aburească cu stînga pe social media. Să revenim însă la chestiune! Deci corporatistul de stînga, amploiat la francezi, o pune de un parteneriat media cu un lanţ de hypermarket-uri, tot francez şi, împreună cu o firmă de pază discutabilă şi cu maxime conexiuni în mafia din Bucureşti, o taie cu ajutoare la sinistraţi. Din această opreaţiune rezultă următoarele hoţii:

1-     Reţeaua de hypermarket-uri îşi bagă pe sponsorizări tone de produse expirate, de unde rezultă o evaziune fiscală de aceeaşi valoare, că doar nu or fi fraieri să plătească mărinimia din buzunar.

2-    Social Media, cu patronat din aceeaşi ţară, fute reportaje ample cu iz publicita în care face guvernul varza că nu e în stare să de parizer la sinistraţi, umfă comisionul de la comerciant şi tainul de la politicienii interesaţi în  prezentarea obiectiv de stînga a realităţii.

3-    Firma de paza işi umflă şi ea costurile cu o bine meritată factura socială, descărcată pe acţiuni umanitare facute cu gipul  consumuri pe care nu le poate contoriza nimeni, în scopuri umanitare, desigur.

Cîţi privaţi folosesc la maxim această schemă? Păi priviţi la tv, unde filantropii neamului se sparg în figuri că ajută nişte asistaţi de profesie, impropriu numiţi de fătuci “sinistraţi”. Despre cum fură baronii locali cu viscolul în spate, după doar cîteva rafale de vînt.

In vreme ce parintii asteptau o decizie cu privire la functionarea scolilor, sefa ISJ Ialomita se tine de recomandari. Incercand sa ia o decizie pe care sa o poata explica in orice situatie, profesorul Rodiva Barcari a emanat un comunicat de presa absolut tembel, care suna cam asa;

COMUNICAT DE PRESĂ

 Având în vedere instalarea codului portocaliu pentru  ninsori şi în judeţul Ialomiţa, începând de astăzi, 12.02.2012, Inspectoratul Şcolar recomandă suspendarea cursurilor, acolo unde condiţiile  meteorologice nefavorabile o impun. De asemenea, se recomandă cadrelor didactice şi elevilor să nu efectueze deplasări din localitatea de domiciliu înspre şcoală, în perioada pentru care s-a emis atenţionare de cod portocaliu.

Oare ce IQ trebuie sa ai ca sa emiti o asemenea tampenie?

PS Decizia clara a venit de la prefectul Madalin Teculescu. Luni si marti scolile sunt inchise in tot judetul.

 

 

ESET anunţă câştigarea premiului “2011 Best Usability” oferit de către institutul AV-TEST, un furnizor internaţional independent de servicii care activează în sfera securităţii IT şi a studiilor antivirus. ESET Smart Security 5 a fost distins cu “Best Usability” pentru numărul foarte redus de alarme fals pozitive şi pentru impactul foarte mic asupra performanţei sistemului.

Premiile AV-TEST disting produsele antivirus eficiente care oferă performanţă ce contribuie la stabilirea standardelor curente în domeniul securităţii IT şi care aduc o contribuţie semnificativă în ceea ce priveşte prevenirea incidentelor de securitate din domeniul comunicării datelor. În mod particular, premiul “Best Usability” oferit de către AV-TEST desemnează suita de securitate software care are cel mai redus impact asupra sistemului. Produsele au fost testate pentru a depista încetinirea medie pe care o exercită asupra computerului în utilizarea zilnică, după numărul de alarme fals pozitive, false avertizări şi blocări eronate ale unor aplicaţii software legitime.

“Nici un alt produs destinat utilizatorilor casnici, testat de către noi în 2011 nu se apropie de ESET Smart Security în ceea ce priveşte scorul ridicat obţinut în utilizare,” a spus Andreas Marx, CEO la AV-TEST.

Acestă distincţie obţinută continuă şirul de premii recente pe care ESET le-a primit în industrie, printre care se numără şi al 71-lea premiu “VB100” oferit de către Virus Bulletin. ESET NOD32 Antivirus deţine recordul mondial de premii VB100 câştigate, dintre toţi producatorii de soluţii antivirus, ultimele 50 de premii primite fiind consecutive. ESET a obţinut de asemenea recent premiul “2011 Top Rated Product”, precum şi premiul “Best Overall Speed 2011” dar şi ce-l de-al şaselea premiu consecutiv “Advanced+” în testele de performanţă derulate de către AV-Comparatives …

Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calitaţii. Habar nu am dacă este sau nu vinovat, dar nu pricep de ce sentinţa a fost citita la televizor de către o tanti de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie în vreme ce televiziunile transmiteau în direct momentul. Cîte sentinţe date de această instanţă sau de altele au fost citite in direct la tv?

PNL intră în grevă parlamentară prelungită. Motivul ar fi forţarea demisiei guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Habar nu am dacă această manevră ar putea avea vreun efect. Nu pricep însă de ce măsura este anunţată de domnul Antonescu, un parlamentar care a participat doar la 3% dintre şedinţele parlamentului. Adică de un om care oricum era în grevă şi nu de azi, de ieri şi fără nici un rezultat.

Guvernul anunţă că ar putea creşte salariile cu 5% din aprilie. Este, cică, spaţiul fiscal suficient (ce frumos sună când o spune domnul Marian Sârbu, stângaci UNPR) pentru această măsură. Opoziţia zice că Boc procedează ca Ceauşescu în decembrie 1989 şi că e populist. Păi în 2008 PNL şi PSD cu Tăriceanu în frunte n-a procedat la fel? Nu spuneau ei ca minunata creştere economică bazată pe deficit bugetar trebuie transferată în buzunarele românilor(şi asta sună lemnos de frumos)? Ba da. Mă întreb care este diferenţa între stângiştii de la putere şi cei din opoziţie?

5 decembrie 2011. „Coaliţia a căzut de acord pe comasarea alegerilor. Însă în privinţa numărului de parlamentari…”

E mai grav decât ne închipuim. Tocmai pentru că, în faţa crizei, avem aşteptări şi ne facem speranţe că am putea ieşi cu bine în baza unui plan coerent. Un plan făcut de nişte inşi care ar trebui să ştie mai bine decât noi ce ne aşteaptă.

Nu-i de mirare că astăzi am ajuns (din fericire! – şi nu credeam să ajung vreodată să spun asta) să fim guvernaţi prin scrisorile de intenţie cu FMI şi ţinuţi pe linia de supravieţuire de guvernanţa europeană. Asta în vreme ce tineri creativi, antreprenori care şi-au văzut moartea business-ului cu ochii, şi mâna de lucru calificată aşteaptă cu toţii şi altceva decât tăieri de bugete şi negocieri pe ultimele fărâmituri ale guvernării.

Problema şi oamenii:

Problema

Se încheie anul: să privim agenda falsă a lui 2011 şi să ne gândim cum ar fi putut fi folosită această enormă energie în favoarea găsirii unei soluţii. Concret:

Regionalizarea – un proiect mort din faşă pentru actualul mandat, dar aruncat să aglomereze agenda. Câte luni s-au dus?

Confiscarea averilor nejustificate şi modificarea Constituţiei pentru asta – subiect născut tocmai ca să fie omorât – părinţii săi erau primii care nu aveau niciun interes să fie întrebaţi cum şi-au făcut averile. Temă trimisă, şi ea, în piaţă ca să aglomereze agenda.

Modificarea Constituţiei pentru tot felul de lucruri, când e limpede pentru oricine că nu există absolut nicio şansă să se adune două treimi din Parlament. Cei care umblă cu modificarea Constituţiei în gură nu-s în stare nici să-şi adune parlamentarii proprii la serviciu să treacă o biată lege ordinară.

Toate astea se petrec pe fondul unei crize mult mai mari şi mai periculoase decât criza economică – pentru că ele afectează însăşi sănătatea socială şi mentalitatea generală necesare depăşirii crizei economice. Două sunt lipsurile fundamentale care au cancerizat inconştienţa din zona decizională:

a. Încrederea care ar trebui să ţină uniţi şi, mai ales, solidari politicianul şi alegătorul său. Politicianul român accede la putere şi guvernează fără să-i pese de această încredere – uneori nici nu are nevoie de ea. Pentru a scăpa de acest „moft”, el se îndreaptă mereu spre cel mai vulnerabil alegător – cel de la ţară. Ba chiar cultivă această vulnerabilitate, aşa cum UDMR cultivă handicapul limbii în ţinuturile pe care le controlează, pentru a-şi ţine electoratul captiv.

Încrederea înseamnă comunicare. Un mic detaliu: să privim departamentele de comunicare ale miniştrilor – un fel de a 17-a roată la căruţă în minister. Politicianul român nu are nevoie să fie înţeles: el are la îndemână un aparat de făcut legi la limita abuzului de încredere (Ordonanţa de urgenţă, asumarea de răspundere etc) şi diversiunea făcută cu complicitatea unei prese fie subordonate, fie pur şi simplu deprofesionalizate.

b. Competenţa. Politicianul român nu are nevoie de competenţă pentru a accede la decizia guvernamentală. El e pus acolo de un grup (uneori de forţă) din partid, slujeşte interesele grupului şi nu poate fi schimbat decât când grupul pierde o luptă internă sau hotărăşte pur şi simplu să-l sacrifice.

De altfel, dacă ne uităm la miniştrii din acest guvern care trebuie să rezolve criza, constatăm că niciunul nu s-a remarcat vreodată printr-o viziune deosebită, sau nu are în spate o experienţă similară ministeriatului, atât de necesare într-un moment atât de greu.

Oamenii

În atare condiţii, nimeni nu mai guvernează propriu-zis, ci doar gestionează – având sub nas imperative trasate de finanţatori internaţionali, guvernanţa din exterior şi oferta pieţelor – nişte bani pe care-i dirijează în scopul câştigării viitoarelor alegeri.

Azi, 5 decembrie, domnul Gheorghe Flutur a anunţat că PDL şi aliaţii au căzut la pace pe comasarea alegerilor parlamentare cu localele, dar că mai discută pe scăderea numărului de parlamentari. În spiritul contaminării agendei reale în stilul de care vorbeam mai sus, un politician găunos, lunecos şi bun la toate, anunţă cu îngrijorare pentru patrie că s-ar face o economie de 23 de milioane de euro.

Nu ne spune, însă, câtă economie s-ar face dacă s-ar reduce numărul de parlamentari – exact cei care se urcă pe liste cotizând la campania generală (adică fără să aibă nevoie de încredere), ca să-şi pună apoi vreun ministru (care, având sprijin politic, nu are nevoie de competenţă).

În realitate, toată această poveste cu scăderea numărului de parlamentari e o chestiune folosită în negocierile dintre ei. Şi nimeni nu vede tabloul unor alegeri comasate:

jumătate din alegători, de la ţară, populaţie îmbătrânită, va avea de hotărât în scurtul timp petrecut în cabina de vot asupra primarului din comună, asupra consilierilor locali din comuna, asupra consilierilor judeţeni, asupra deputatului şi asupra senatorului. Iar un politician găunos şi lunecos vorbeşte de o economie de 23 de milioane de euro – cam cât se fură într-o singură zi de pe urma numirilor politice.

Doamna Sulfina Barbu iese din când în când şi ne spune tot felul de cifre privind noile contracte de muncă încheiate după noul Cod al muncii – lăsându-ne să înţelegem că e vorba de sute de mii de joburi nou create.

În fapt, cifrele cuprind şi prelungirea contractelor mai vechi – dar cui îi pasă că minciuna iese la iveală, dacă politicianul român nu are nevoie de încredere ca să guverneze? La fel cu fraudele din sistemul de protecţie socială – dată în neştire ani la rând de absolut toate partidele politice. Doamna Sulfina Barbu va primi un loc eligibil şi va rămâne politician.

La Economie: domnul Ion Ariton e şi mai ocupat. Acolo unde ar fi trebuit să facă ordine demult DNA-ul, e însuşită acum propunerea exasperată a FMI, cu managerii privaţi la companiile de stat – manageri care, oricum, se vor afla sub influenţa CA-urilor populate politic. Şi mai are pe cap şi contractele băieţilor deştepţi (chiar deştepţi, de vreme ce sunt din capul locului înţeleşi cu detractorii lor politici).

La care se adaugă şi necesitatea de-a privatiza ce-i mai bun şi mai rentabil – dacă nu avem soluţii şi trebuie să ne pună alţii ordine în socoteli asta costă. Aşa cum ne-a costat şi pe vremea lui Adrian Năstase încheierea fiecărui capitol de negociere cu UE – închiderea ochilor la corupţia de tip sud-american ne-o plăteam cu contracte de privatizare dezavantajoase.

Despre doamna Elena Udrea – să nu insistăm: 3 ministere într-unul singur spun totul, ar fi o lipsă de fair-play pentru PDL să spună ceva despre domnul Miron Mitrea.

Poate ar trebui să ne surprindă domnul Daniel Funeriu – mai altfel decât cei din garda veche. Dar nu: săptămâna trecută, ministrul de şcoală nouă îşi aminteşte că învăţământul public nu are şcoli unde tinerii să înveţe o meserie. „Nu vreau să fiu politician – zice ministrul – dar şcolile profesionale au fost desfiinţate de Ecaterina Andronescu, ca să…”. Ba e politică de cea mai joasă. Guvernul PDL intră într-al patrulea an de mandat, iar ministrul dă vina pe o altă guvernare. Şi nici nu clipeşte.

În realitate, e o lună jumate de când o colegă de la cursdeguvernare.ro a făcut cerere la minister, pentru a obţine nişte date pentru materialul „Învăţământul public românesc – locul unde nu înveţi nicio meserie până la 18 ani” – taman despre desfiinţarea şcolilor profesionale. L-a sunat inclusiv pe ministru, care a trims-o la consilieri. Răspunsul nu l-am primit nici până azi, dar domnul Funeriu se laudă că va face şi va drege. Şi totuşi: în definitiv cât se poate trăi, fie şi din punct de vedere politic, numai din montarea unor camere de luat vederi la Bac?

O groasă lipsă de răspundere şi o nepăsare despre ce cred alegătorii de fapt despre ei îi mobilizează pe toţi aceşti cetăţeni ajunşi în vârf suindu-se unii peste alţii şi dându-şi apoi mâna şi recuperându-se unii pe alţii. Un dispreţ cinic îi ajută să supravieţuiască şi să rămână mereu în cărţi – căci de fapt, nu guvernează, ci se fofilează.

La fel, exact la fel cum se vor fofila ceilalţi, „alternativa” – căci gravitatea constă tocmai în lipsa unei soluţii care să facă diferenţa. Nu cunosc „guvernele din umbră” ale USL (oricum sunt praf în ochi pentru deruta inamicilor politici), dar să ne uităm la lideri.

E suficient să-l priveşti pe domnul Crin Antonescu, să-i verifici competenţele, să-l asculţi ce zice, să-l vezi cum se uită – şi ştii ce înţelege şi el din încredere şi competenţă. Ştii din capul locului ce va face odată ajuns la butoane.

Sau să citeşti declaraţiile din 2-3 luni ale domnului Ponta, să-i citeşti blogul şi să-l urmăreşti un sfert de oră la televizor – şi ştii deja ce-ar face încă din primele 100 de zile de guvernare.

Aceşti oameni – cu mentalitatea, atitudinea şi faptele lor – au împins România în acest blocaj al însăşi principiilor democratice. Căci asta înseamnă să guvernezi fără încredere şi fără competenţă – pentru unii , sau mizând pe nemulţumirea celui guvernat şi să stai la pândă să culegi votul negativ – pentru ceilalţi.

Aşa îşi permite domnul Emil Boc să guverneze prin „asumarea răspunderii” cum guverna Ceauşescu prin decrete – şi să spună la televizor că suntem un popor leneş care nu gândeşte principial – ba chiar nerecunoscător. Aşa a devenit un tabu pe scena politică să se vorbească de politici publice („eşti un stângist oportunist”), o inconştienţă de neiertat să pui problema viitorului mediu (niciun „vizionar” din guvern nu bate mai departe de următoarea vizită a FMI), o utopie să vorbeşti de oportunităţile pe care această criză le-ar putea deschide unei ţări în care sunt atâtea lucruri de făcut.

*

În urmă cu cîteva săptămâni, Teodor Stolojan declara pentru cursdeguvernare.ro că potenţialul de dezvoltare al României e atât de mare, încât aşa numita creştere de 2% prognozată de guvern pe 2012 este, de fapt, o stagnare.

Aşa-i. Dar să-i spună asta domnului Boc. Pentru că, din punct de vedere economic, situaţia e mult mai blândă decât ceea ce vedem şi auzim de pe scena politică. Dar cine să lucreze cu acest potenţia, să-l alinieze de-a lungul unei viziuni şi să-l monetizeze? România ar trebui să aibă toate motivele de optimism. Dar fără aceşti oameni ajunşi unde au ajuns.

Sigur, se va spune că tocmai aceşti oameni „au stabilizat” România şi că am evitat, astfel, dezastrul. E fals. Mai întâi, că dezastrul l-au evitat românii, nu guvernul – românii care au acceptat fără să crâcnească (chiar fără să crâcnească) costurile crizei.

Apoi, singurele măsuri serioase de criză au fost reducerile de bugete.

Orice prost ştie să taie. Dar numai un şmecher ştie să se mai şi plângă apoi că nu tu, ci tot el suferă. „Suferă consecinţele politice”.

sursa; www.cursdeguvernare.ro

un comentariu postat pe hotnews.ro.

Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii. Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.

Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social. Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Mai înainte de a te intreba ce poate face tara pentru tine, intreba-te ce faci tu pentru tara ” spunea J.F Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult?

Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însa eu nu cred ca aceasta e soluţia. Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.

Eu nu cred ca venind direct din stradă, poţi fi expert în toate. Dacă zi de zi, de ani încoace auzi vorbindu-se de inflaţie, de buget şi de asigurări sociale, dacă trăieşti pe propria-ţi piele toate privaţiunile şi frustrările decurgând din acestea, asta nu înseamnă că le şi înţelegi, asta nu te transformă automat într-un expert financiar, într-un fin sociolog, într-un analist macro-economic şi mai ales nu înseamnă că ai soluţiile. Respectul pentru adevaraţii profesionişti şi aprecierea lucrului bine făcut de fiecare la locul săi, îmi pare că sunt estompate acum de atracţia nefastă faţă de sclipici şi zornăieli de vedete ori aşa-zis-politicieni.

Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL si USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută. Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului.

Eu nu doresc ca prin forţa maselor revoltate să se obţina ceva, orice. Politicienii de duzină care clamează acum schimbări radicale profitând de presiunea unor mase de oameni, poate oneste sau poate dubioase, dar cu siguranţă înfierbintate de televiziuni sau de momentul pseudo-eroic, ar trebui să se gândească de două ori. Cât de mare trebuie sa fie „gălăgia” ca să cadă un guvern? Dar un preşedinte? 1000 de oameni ajung? Sau poate 10000? Câte oraşe ar trebui să se agite? 7 ajung ? Şi câte zile ? Vreo 4-5, cam aşa? Nu ar trebui sa uite, curajosii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeasi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui dacă ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză.

O petiţie dacă aş face şi aş strânge o mie de semnături, pentru a cere ceva, nu atât de radical precum schimbarea guvernului, ar trece neobservată, nu-i aşa? Un telefon, un email, o scrisoare sau o mie de scrisori adresate parlamentarului pe care l-am votat nu ar avea nici un efect, nu-i aşa? O cerere decentă, o simpatie declarată faţa de o personalitate controversată, o obiecţiune la un proiect legislativ nu ar provoca nici cea mai mică tresărire politică dacă ar fi adresată în mod civilizat, chiar de acelaşi număr de oameni care sunt acum în stradă. Eu nu vreau să cred că aceasta este calea. Hai să mai sperăm!

Eu nu doresc un alt sistem politic, dictatura am încercat-o, deocamdată democraţia (liberală dacă se poate) îmi este suficientă. Oricât de hulit ar fi parlamentul (datorită celor care îl populează de douăzeci de ani încoace) sau partidele politice în totalitatea lor, fără acestea nu ştiu să poată funcţiona cât de cât o firavă democraţie. Mecanismele si pârghile de control însa, da, ar trebui schimbate radical.

Eu nu cred în sistemul acela în care de câte ori mă nemulţumeşte ceva, îmi iau cojocul în spinare, o pancartă, o bâtă, o piatră ceva şi ies în piaţa mare sau blochez un drum public să îmi strig revolta sau indignarea. Eu ştiu să citesc şi să scriu, mai şi gandesc, eu vreau să-mi aleg oamenii politici care să mă reprezinte, iar dacă nu o vor face, vreau sa le pot cere socoteală! Vreau să am pârghiile necesare pentru a le cere socoteală.

Am învăţat să citim şi să scriem, am învătat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe Internet, e oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile,
convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?

Eu vreau să-mi exprim opţiunile politice într-un sistem democratic funcţional, prin vot. Eu vreau să am alternative în alegerea celui care mă va reprezenta, eu vreau sa mă pot informa cinstit despre acela, eu vreau să am pârghiile necesare pentru a-l sancţiona dacă m-a minţit.

Iar în rest, aş vrea să nici nu ştiu numele premierului, să pot să îl uit, să nici nu mă intereseze… cândva, într-o ţară normală, în catre toate mecanismele funcţionează, în care uriaşa roată a economiei se învârte de la sine, produce şi consumă, în care justiţia judecă drept şi orb, în care profesorii te învaţă, doctorii te vindecă, poliţistii te apară, funcţionarii te îndrumă iar statul se preocupa doar de infrastructură şi de acei câţiva care au cu adevărat nevoie de asistenţa sa.

Eu nu sunt reprezentată de cei care strigă în piaţă acum.
Nu, mulţumesc.

Pe data de 10 ianuarie 2012 Yaser Arafat de la SMURD demisioneaza din motive de amestec basescian in afacerile Fundatiei pentru SMURD. In aceeasi zi internetul este bombardat de mailuri de tip spam trimise de la siteul romanialiberala.ro, care te anuntau ca cineva care este roman liberal are treaba cu tine. De pe 11 ianuarie, de pe o adresa de email atasata domeniului romanialiberala.ro pleaca zilnic emailuri care anunta o numatoare inversa: mai sunt nu stiu cate zile, fiti pregatiti. Zic zilnic pentru ca le-am primit si eu pe adresa de email a redactiei. Pe 14-15 ianuarie la Bucuresti incepe circul. Luni seara, Crin Antenescu apare la TV si anunta ca liberalii, vazand situatia din tarisoara, au luat decizia sa organizeze un miting de solidaritate cu protestarii pasnici. Mitingul este anuntat pentru joi, a dracului coincidenta, tocmai cand expira numaratoarea inversa de la romanialiberala.ro. Luni seara, la B1TV, Fenechiu, recunoste strans cu usa de Turcescu, ca site-ul romanialiberala.ro este al PNL. Apoi Turcescu il serveste pe bietul Fenechiu cu informatia bomba: site-ul lor anunta un meting programat inca dinainte de demisia lui Arafat. Fenechiu se face mov si inventeaza o explicatie: poate o fi o clona, ceva. Poate le-o fi piratat cineva site-ul. Azi dimineata, minune! Profetia lui Fenechiu se adevereste prin mesaje identice venite de la adresa romanialiberala@gmail.com. A dracului coincidenta!
PS Pe strada unde liberalii miliardari protesteaza cu nesmitire impotriva saraciei se striga peponderent Jos Basescu. Daca USL invinge in alegeri iar Ponta este desemnat prim ministru, ghici cine va bate din buze la prezidentialele din 2014? Antenescu, desigur! Asa ca „Jos Basescu” inainte de termen are justificare macar pentru unul dintre agitatii care urla in aceste zile pe strazi.

Sutele de manifestanţi din piaţa Universităţii au tot îndemnat la solidaritate în ultimele zile. Haideţi cu noi, ca pe 22 a fost la ordinea zilei, deşi mulţi dintre ei nici nu ştiau la care 22 se referă. Dar să vedem de ce nu ieşim în stradă, noi ăştia care suntem acuzaţi că privim pasivi:

- pentru că astăzi am mâncat de 3 ori
- pentru că ieri am avut bani să-mi cumpăr bilete la teatru
- pentru că săptămâna trecută am văzut 2 filme la cinema
- pentru că scriu acest post de pe un laptop
- pentru că la supermarketuri e plin de mâncare
- pentru că am cu ce să cumpăr din când în când flori
- pentru că e mereu curent electric, cu mici excepţii
- pentru că pe BestJobs sunt 12.200 de locuri de muncă disponibile
- pentru că ştiu mulţi oameni care doar muncind, fără alte şmecherii, îşi permit maşini de lux
- pentru că avem posibilitatea reală de a munci în străinătate
- pentru că Valea Prahovei e blocată în fiecare weekend
- pentru că peste 7 luni oricum sunt alegeri
- pentru că părinţii şi bunicii noştri îşi primesc salariile şi pensiile la timp
- pentru că n-o ducem bine, dar nici în faliment nu suntem

sursa: inliniedreapta.ro

Textul de mai jos este traducerea unui articol apărut în iulie pe un blog din Ungaria, intitulat „Din cauza asta n-o să-ţi ofer un loc de muncă” („Tőlem ezért nem kapsz munkát”). De fapt, e traducerea variantei în limba engleză a respectivului articol, având în vedere că nu spicuiesc boabă de maghiară din vina proprie şi ignoranţă în formă agravantă. Vă las vouă grija de a-l localiza prin înlocuirea cifrelor, respectiv ţărilor,  ici şi colo.

Aş putea angaja 12 persoane cu un salariu net de 760 EUR, însă n-o fac. Şi o să-ţi spun de ce. Ai putea lucra pentru compania mea furnizoare de servicii într-un birou elegant. Nu e telemarketing, nu e o escrocherie. Ai face o muncă serioasă, care solicită calificări înalte, 8 ore pe zi, fără weekenduri. Te-aş angaja legal, ţi-aş plăti impozitele şi contribuţiile la asigurări sociale. Aş putea acorda câte-un astfel de loc de muncă la 12 persoane, însă n-o să o fac. De ce, o să explic mai jos.

N-aş angaja o femeie.

Motivul este foarte simplu: femeile nasc. Nu am dreptul să o întreb dacă îşi doreşte să facă asta. Iar dacă aş avea dreptul şi ea mi-ar răspunde, m-ar putea înşela în mod deliberat sau s-ar putea răzgândi.
Să nu înţelegeţi greşit, nu am nicio problemă cu faptul că femeile fac copii. Aşa am apărut şi eu şi aşa mi-au fost născuţi şi copiii. Nu aş angaja o femeie deoarece, atunci când rămâne însărcinată, ea intră într-un concediu de maternitate de 3 ani, pe parcursul căruia eu nu am dreptul să o concediez. Dacă-şi doreşte să facă doi copii, concediul durează 6 ani.

Desigur, munca trebuie efectuată, de aceea ar trebui să angajez pe altcineva să facă lucrul ăsta în locul ei în timpul lungilor ei ani de concediu. Însă nu doar că n-aş putea să o concediez în timp ce este plecată, n-aş putea să fac lucrul ăsta nici după ce se întoarce. De aceea, ar trebui să concediez persoana care a lucrat în locul ei în acest timp. Când femeia s-ar întoarce din concediul de maternitate, legea m-ar forţa să-i măresc salariul la nivelul actual aferent funcţiei ei şi, de asemenea, să-i dau dreptul să-şi ia zilele de concediu pe care le-a strâns în timpul concediului de maternitate. Când ar reveni la muncă, ea ar putea începe cu o vacanţă de 2-4 luni, plătită integral.

Nu aş angaja nici oameni a căror vârsta este de peste 50 de ani.

Nu din cauză că aş avea vreo problemă cu cei mai experimentaţi profesionişti. Nu i-aş angaja deoarece ar intra curând în zona vârstei protejate. Iar după aceea aş fi într-o capcană similară celeia presupuse de angajarea femeilor, aş fi obligat să îi păstrez ca angajaţi. Nu poţi concedia oameni care au vârsta protejată, deci ar trebuie să plătesc salariul şi costul său total chiar dacă el sau ea nu lucrează bine sau nu atinge măcar un standard acceptabil. Nu aş putea concedia angajaţii protejaţii, însă cineva va trebui să efectueze corect munca, deci ar trebui să angajez altă persoană. Din partea mea, să fie protejaţi; însă eu nu îi voi angaja.

Aş angaja doar bărbaţi tineri, cu vârsta între 25 şi 50 de ani.

Şi angajarea acestora prezintă nişte riscuri, deoarece nu am dreptul să-i concediez nici pe aceştia dacă, dintr-un motiv oarecare (veniturile nu sunt suficiente sau nu-mi place cum lucrează), vreau să fac lucrul ăsta. Riscul ca ei să mă dea în judecată şi să şi câştige procesul este destul de ridicat. Însă sunt pregătit să-mi asum acest risc.

Angajarea ta m-ar costa 1.572 EUR.

Salariul tău net:     Salariul tău brut:     Costurile mele totale:     Adaosul statului:
€ 185                     € 238                       € 306                             165%
€ 227                     € 306                       € 393                             173%
€ 322                     € 458                       € 589                             183%
€ 408                     € 612                       € 786                             193%
€ 479                     € 765                       € 982                             205%
€ 570                     € 917                       € 1178                            207%
€ 760                     € 1223                     € 1572                            207%
€ 950                     € 1529                     € 1965                            207%

Acestea sunt date reale, valabile în 2011, obţinute cu ajutorul calculatorului de salarii www.nettober.com. După cum poţi vedea, salariul tău de 760 EUR ar presupune un cost de 1572 EUR pentru compania mea. Acest coeficient de multiplicare x2 al statului ar putea fi mai redus doar dacă aş plăti un salariu mai mic. Însă nu te-aş angaja pentru un salariu mai mic, deoarece cred că, dacă ai câştiga mai puţin de 760 EUR, nu ai putea duce un trai decent. Ai deveni deprimat, ţi-ai distruge viaţa proprie, compania mea şi chiar pe mine. De aceea, nu sunt dispus să angajez pe nimeni pentru un salariu mai mic.

Graficul de mai sus face parte dintr-un studiu Deloitte. După cum puteţi vedea, statul nu-ţi ia mai mult de jumătate din salariu în nicio altă ţară. Este enervant că eu plătesc mai mult de 1500 EUR, însă tu vei primi mai puţin de jumătate din banii ăştia. Cu atât mai mult cu cât nu vei primi servicii de sănătate mai bune decât o persoană care primeşte salariul minim.

De asemenea, va trebui să iau în calcul faptul că o persoană de 35 de ani are dreptul la 25 de zile de concediu de odihnă pe an. Asta înseamnă o lună în plus, calculând în zile lucrătoare. Dacă eu am nevoie de munca a 12 persoane, ar trebui să angajez 13 pentru a suplini pentru persoana care este în concediu.
Însă ţi-aş da totuşi un loc de muncă, în ciuda tuturor argumentelor de mai sus.

Sunt un antreprenor curajos. Mi-aş vinde apartamentul şi m-aş muta într-o garsonieră cu chirie. Aş spera că cei 90.000 EUR obţinuţi astfel ar fi de ajuns. Mi-aş începe afacerea în mod curajos şi, dacă nu aş avea succes (ceea ce e destul de posibil în cazul startup-urilor) nu aş fi un bebeluş plângăcios.

Compania mea ar furniza servicii excelente, lucru imposibil dacă nu oferi condiţii de muncă decente. Aş angaja 13 persoane. Aş avea nevoie constant de munca a 12 persoane, plus cel care lucrează în locul celui aflat în concediu. 14 persoane, inclusiv subsemnatul, ar lucra într-un birou mobilat elegant şi confortabil, cu o suprafaţă de 158 metri pătraţi. Acest lucru presupune o chirie de 10 EUR/mp/lună şi cheltuieli cu utilităţile de 3,5 EUR/mp/lună, un total de 2133 EUR/lună.

Acestea ar fi cheltuielile mele lunar:
Chirie birou: 2.133 EUR
Salarii: 13 x 1572 EUR =  20.436 EUR
Alte cheltuieli (contabilitate, marketing etc.): 3.058 EUR
Total: 25.627 EUR

Destul de înspăimântător pentru nişte cheltuieli lunare, nu? Atât ar trebui să plătesc în fiecare lună, indiferent de venituri. Şi în lunile bune şi în lunile proaste. În perioadele cu activitate redusă din timpul verii şi înainte de Crăciun, când lucrăm mai puţin.

Această companie nu poate furniza mai mult de 1.000 de ore de servicii facturabile/lună, ca medie lunară. Acest lucru înseamnă că, pentru a atinge pragul de rentabilitate, adică pentru a obţine destul venit încât să-mi acopăr costurile, ar trebuie să stabilesc un preţ de 25.627 EUR / 1.000 = 25 EUR / oră. Însă rentabilitatea nu e de ajuns, am nevoie şi de profit.

Nu sunt lacom şi piaţa este destul de dură, aşa că aş pune un adaos comercial de 20% profit. Acest lucru ar creşte preţul per oră la 30 EUR, adică treizeci de euro plus TVA, €37,5. Aş rotunji această sumă (în jos), clienţii noştri urmând să plătească 37 EUR/ oră pentru serviciile noastre.

Din aceştia 7,7 EUR ar merge direct la stat, 30 EUR ar fi venit al companiei. Sunt o persoană optimistă. Marketingul nostru ar fi bestial, planurile mele ar funcţiona perfect, am reuşi într-adevăr să vindem o medie de 1.000 ore de servicii lunar. Afacerea şi-ar lua zborul, toţi angajaţii mei ar fi ideali, totul ar funcţiona perfect.

Astfel, compania va genera un venit de 1.000 x 30 EUR = 30.000 EUR.

4.373 EUR ar fi profitul. Aş putea să-mi plătesc un salariu de 2.446 EUR mie însumi, care mi-ar costa compania 3.144 EUR. Din aceştia, 1.521 EUR ar fi salariul meu net, aproape dublu faţă de angajaţii mei, iar compania ar avea un profit înainte de impozitare de 948 EUR. Din aceştia, aş plăti un impozit pe profit de 95 EUR şi impozitul antreprenorial (local), 2% din venitul companiei, adică 587 EUR. La final, compania ar avea un profit de 266 EUR; cu atât ar putea creşte capitalul companiei mele lunar.
Astfel, aş avea un venit de 1.521 EUR pe lună, însă, să nu uităm, mi-am vândut apartamentul de 90.000 EUR şi am investit banii în companie. Deci ar trebui să închiriez un apartament pentru cel puţin 300 EUR, altfel aş rămâne pe străzi. Aş trăi o viaţă modestă, nu aş cheltui mult, nevastă-mea ar câştiga şi ea bani, nu aş avea timp să cheltuiesc mult, deoarece, spre deosebire de angajaţii mei, eu aş lucra 12 ore pe zi, inclusiv weekendurile.

Procedând aşa, aş putea economisi 900 EUR pe lună; astfel, aş putea să-mi recuperez investiţia mea de 90.000 EUR în 100 de luni. Mi-ar lua 9 ani să recuperez banii investiţi în companie şi să-mi cumpăr un alt apartament. După aceea, nu va mai trebuie să-mi limitez bugetul de cheltuieli, nu va trebuie să plătesc chirie şi nu va trebui nici să economisesc. Aş putea să trăiesc ca un european.

În acest circumstanţe este, sper, de la sine înţeles de ce nu mă simt presat să-mi vând apartamentul şi să investesc banii într-o companie nouă. Însă nu voi face cu siguranţă acest lucru din alte 4 motive.

1.    Competiţia vinde acelaşi serviciu, însă ilegal, în condiţii cu adevărat de rahat, la un preţ de 9 EUR pe oră. Pur şi simplu încasează banii, fără a emite vreo factură, iar preţul nici măcar nu include TVA. Ei nu au responsabilităţi, nu oferă garanţii, oficial nici măcar nu fac nimic, statul nu deţine nicio dovadă a existenţei lor. Ei nu trebuie să închirieze un birou, să angajeze un contabil. Făcând asta timp de 5 ore pe zi, ei pot să facă cu uşurinţă 1.000 EUR. Ei i-ar arăta curul en passant ofertei mele de lucru de 760 EUR, unde nu ar avea voie să facă treabă de mântuială, unde ar trebui să vină la timp în fiecare zi şi să atingă standarde profesionale înalte, nu ar avea dreptul să înşele clienţii şi, dacă ar face-o, ar fi concediaţi.
2.    Competiţia ar comanda campanii denigratoare la adresa companiei mele. Ar trebui să fac faţă propagandei anti-capitaliste, aş fi privit ca un muist lacom care percepe 37 EUR pe oră pentru ceea ce alţii oferă la un preţ de doar 9 EUR, aş fi un inamic al cetăţenilor maghiari de bun-simţ, în timp ce alţii lucrează cinstit la un preţ mult mai mic…
3.    Mulţi dintre angajaţi ar lucra pentru mine doar ca să afle secretele mele de afaceri şi să-mi fure clienţii. Ei i-ar atrage spunându-le că vor obţine servicii cu aceeaşi valoare şi de aceeaşi calitate, însă la un preţ mult mai mic. După ce vor fi furat destui clienţi, ei ar cauza mult rău companiei în mod intenţionat, pentru a fi concediaţi. Apoi m-ar da în judecată, declarând că i-am concediat ilegal şi ar câştiga procesul. Între timp, ei vor lucra fericiţi pentru clienţii furaţi, a căror atragere m-a costat pe mine o avere. Şi, desigur, s-ar simţi jigniţi. Vor arunca cu rahat pe tot felul de forumuri că au lucrat pentru compania mea, aşa că ştiu despre ce vorbesc. Nu doar că e foarte scumpă, dar serviciile sunt de căcat.
4.    Faptul că m-aş plânge de lucrurile astea nu ar avea nicio consecinţă, nimeni n-ar da un futai zburător.

Acestea sunt motivele pentru care nu ofer un loc de muncă. Şi cred că o mulţime de antreprenori care au trecut prin această experienţă nu ţi-ar oferi un loc de muncă din aceleaşi motive. De asemenea, din cauza asta tot mai mulţi oameni devin şomeri, cumpără tot mai puţin chestii, plătesc tot mai puţin TVA. Şi din aceleaşi motive există tot mai puţine companii decente, care angajează tot mai puţine persoane, care plătesc tot mai puţine impozite, fapt pentru care statul are tot mai puţini bani pentru asigurări sociale şi din aceste motive asigurările sociale vor lua în curând forma lagărelor de concentrare.

Pot să-ţi ofer un loc de muncă doar dacă:
1.    Te pot concedia, dacă vreau.
2.    Dacă TVA-ul scade măcar până la 20%, însă şi mai bine până la 15%.
3.    Dacă statul va lua “doar” 30% din banii tăi.
4.    Dacă veniturile mai mari nu sunt pedepsite exponenţial.
5.    Dacă statul va pedepsi corupţia şi nu companiile decente.

Până când aceste lucru se schimbă, la dracu, n-o să-ţi ofer un loc de muncă. Atâta timp cât statul promovează corupţia sub toate formele posibile, eu nu voi porni o afacere şi nu voi oferi un loc de muncă.

Nota autorului: aceasta este traducere în engleză a textului meu original, “Tőlem ezért nem kapsz munkát”, publicat în 27 iulie 2011.  Deşi a zguduit blogosfera din Ungaria, generând mai mult de 90.000 like-uri pe Facebook, nimic nu s-a schimbat în bine. Din contră, lucrurile sunt şi mai rele acum. Pentru toţi cititorii internaţionali, aici 760 EUR este un salariu de vis pentru majoritatea. Doctorii, de exemplu, câştigă mai puţin de jumătate din această sumă la începutul carierei. Preţurile, pe de altă parte, sunt aceleaşi ca peste tot.

Tămbălăul declanşat de tentativa de reformare a sistemului sanitar a acaparat canalele, şi aşa înfundate, ale mass media. Toate lumea plînge pe umerii lui Arafat şi deplânge iminenta disparţie a SMURD-ului. Nimeni nu discuta însă fondul problemei. Puterea reformează, dar nu schimbă mare lucru iar opoziţia se luptă populist pentru ca pacientul sărac să fie tratat împărăteşte la spital. Sigur că ar fi ideal ca toată lumea să poată beneficia de asistenţă sanitară de calitate. Dar din păcate, nu se poate. De 20 de ani sacul cârpit al sănătăţii este devalizat de furturi ordinare şi golit de manageri de pripas puşi în fruntea bucatelor pe criterii de partid. Aşa s-a ajuns la aberaţia de azi, când deşi bugetul creşte constant de câţiva ani încoace, calitatea serviciilor scade. Discursul populist al politicienilor de stânga sau de (aşa zisă) dreapta cu privire la problemele din sistem sunt parcă trase la indigo. Nimeni nu spune că ieşirea din colaps se poate face într-un singur fel: prin privatizarea masivă şi totală. Statul trebuie să se mulţumească cu o taxa de solidaritatea aplicabilă salariaţilor, care să nu depăşească 2-3 procente, şi din care să se asigure cheltuielile aferente asistenţei medicale acordate celor fără venituri. Grosul banilor proveniţi din impozitarea salariaţilor trebuie să rămână în buzunarele acestora şi să ia drumul companiilor de asigurări private. Experienţa arată că statul nu este capabil să facă mai mult decît un serviciu mizerabil şi să nu satisfacă pe nimeni. Degrevarea sistemului de sănătate de pacienţii activi ar lăsa statului spaţiu de manevră pentru a putea asigura celor fără venituri un tratament ceva mai bun decât acum. Asiguraţii care cotozează regulat ar avea garanţia că vor primi servicii în concordanţă cu ceea ce plătesc. Sigurul inconvenient al acestui tip de organizare ar fi acela că se îngustează foarte tare găuroaiele prin care băieţii cu gulere albe ştepeleau bani. Nu prea mai sunt oportunităţi, deşi nu m-ar mira ca oamenii politici să îşi asmută clientela şi pe aspirina săracului. Din acest motiv nimeni nu doreşte ca problema să fie tranşată, ca cei fără venituri să fie prudenţi şi să caute să îşi conserve sănătatea şi să intre în rîndul lumii cu o asigurare adevărată, iar cei care plătesc să nu aibă grija medicamentelor când ajung la spital. Din punga de stat a sănătăţii s-au făcut averi impresionante. Şi nimeni nu vrea să taie vaca, mai ales cînd cei care decid se bucură de laptele ei prin rotaţie.