Ciupercă este un om din PSD care vrea şi el serviciu la stat. De vreo 6 ani este preşedinte la Consiliul Judeţean, unde a aterizat în urma unui vot condimentat cu şpăgi electorale şi ornat cu prostie cît cuprinde. De două ori sărăcimea şi prostimea din judeţ l-a ales să conducă. I-a dat un loc de muncă şi leafă de boier. El le-a dat ajutoare sociale cu pipeta şi i-a luat la ocazie cu maşina de serviciu. Periodic, Ciupercă le mai oferă cîte o gargară cu ceai de muşeţel apărând regulat la televiziunea locală în emisiuni plătite din banii poporului şi mâncând rahat cu polonicul pe teme de dezvoltare locală durabilă. De vreo câteva săptămâni încoace, nea Ciupercă se opinteşte-n guvern cu furie. El zice că guvernul împarte banii pe criterii politice. Şi că primarii PSD, majoritatea lor încasatori de lefuri şi frecangii pe banii statului, nu pot să modernizeze satele şi să dezvolte infrastructura din lipsă de fonduri. Ciupercă nu spune o serie de lucruri evidente şi anume:

-         Că şi el face la fel, împărţind banii judeţului doar la primarii lui şi ai PNL.

-         Că primarii PSD, 80% dintre ei, nu fac decât să îşi încaseze leafa şi să dea muştele afară din primării.

-         Că primarii lui nu încasează impozite de la cetăţeni şi nu-s în stare să aprindă măcar lumina pe uliţe.

-         Că primarii lui golănesc fondurile de la judeţ făcând lucrări de mântuială cu firmele lui Fănică SLK Muşoiu, un socialist cu Mercedes care plînge pe umerii săracilor cărora le umflă taxele şi impozitele ca să facă el profit.

-         Că de 20 ani PSD conduce Ialomiţa şi că acest fapt s-a concretizat în stare de înapoiere şi sărăcire în care se află judeţul.

-          Că de când e el angajat la CJI judeţul n-a accesat un şfanţ din fondurile europene.

-         Că s-a împrumutat la bănci să facă vreo două drumuri şi că plătim dobânzi pentru investiţii care nu produc nimic.

-         Că a adus în Ialomiţa caracatiţa RAJA(PSD Constanţa) care umflă preţurile la apă şi canal pe spinarea fraierilor

-         Că are în spate o liotă nesătulă de corupţi pe care o alimentează cu bani de la buget.

-         Că a încasat sponsorizări de la diverşi indivizi ca să îi pună în funcţii la deconcetrate, vezi Monitorul Oficial

-         Că de când PSD administrează spitalul judeţean această instituţie a acumulat datorii infernale şi a rămas fără medici.

-         Că face presiuni de tip mafiot ca să dea afară medicii care nu pupă poala lui şi a lui Olaru, vezi cazul doamnei doctor Isvoranu.

Acesta este omul. Gol pe interior şi bun de gură. Un demagog care mai vrea o dată. Ca să aibă şi el de unde să iasă la pensie.

Procurorul Che şi muzeograful Krin se screm să scoată o alianţă anti Băsescu. Dincolo de faptul că cei doi mari oameni politici se aliază împotriva unuia care nu va mai candida din motive de Constituţie, efortul lor a scos pe tapet un acord istoric. Pentru prima dată de la prealuarea PNL, muzeograful Krin acceptă ca partidul lui Patriciu să renunţe la cota unică de dragul parităţii cu PSD pe listele de candidaţi. Muzeograful îşi dă jos fracul de exponent al exploatatorilor de dreapta şi îmbracă halatul de proletar de dragul unor garanţii iluzorii. Ambii tembeli politici susţin aceeaşi porcărie. Şi anume că bogaţii trebuie să plătească mai mult din costurile crizei decât săracii. Turmele de asistaţi, hoardele de pensionari şi armatele de bugetari tremură de plăcere, chit că rostirea celor doi politruci nu este altceva decât o tămpenie sinistră. Aritmetica ne arată că 16% dintr-un miliard este mai mult decât 16% dintr-un milion. Adicătelea, ca să priceapă şi cei doi bugetari îmbogăţiţi din politică şi măritaţi din interes, bogaţii de dreapta plătesc oricum mai mult decât săracii de stânga. Iar majorarea impozitului nu va face decât să diminueze încasările la buget, căci nimeni nu-i tâmpit să facă juma-juma cu statul. Iar asta nu va face decât să li se lungească gâtul pensionarilor şi asistaţilor care stau cu ochii după poştaş iar bugetarilor să le zboare scaunele de sub fund din motive de restructurări. Că dacă nu e buget, nu e nici pensie, nici ajutor social şi nici leafă pentru birocraţi. Cei doi mameluci politici nu spun asta “la lume”, cum ar zice Ponta. Iar lumea de la care băieţii aşteaptă voturi e prea proastă ca sa gândească singură. Alianţa împotriva cotei unice s-ar putea trezi însă că cei pe care cei doi pungaşi vor să-i atace la buzunare s-ar putea să renunţe un week-end la schi şi să vină la vot. Iar în rolul de papiţoi cu pedale jucat la prezidenţialele trecute de Geoană să-l vedem, în 2014, pe muzeograful Krin.

Situaţia critică prin care trece Spitalul Judeţean din Slobozia a fost declanşată în noiembrie, anul trecut. Deşi ilegalităţile au curs fără oprire timp de trei luni, deşi presa a informat la nivel naţional despre gravele încălcări ale procedurilor, deşi Ministerul Sănătăţii a atras atenţia asupra incompetenţei conducerii Spitalului, Silvian Ciupercă bate câmpii cu graţie, într-o declaraţie năucitoare, despre filozofia sancţiunii şi despre inutilitatea aplicării ei. În locul unei poziţii ferme împotriva directorului Vasile Olaru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa declară cu nesimţire că aplicarea sancţiunilor nu se impune şi nu rezolvă situaţia. Sigur, atitudinea lui Ciupercă poate fi înţeleasă, dacă ne raportăm la reţeaua de şmecherii în care este obligat să păstorească avantajele pesedeilor mai mici sau mai mari. N-a luat nici o măsură nici când ingineria cu terenuri condusă de Vasile Olaru a ajuns de notorietate naţională, ba mai mult, şi atunci a recunoscut ticăloşia, dar nu a pedepsit pe ticăloşi.

Cu multă ipocrizie, Silvian Ciupercă cita, în decembrie, din protestul PSD împotriva practicilor clientelare ale guvernării. Spunea el: „Nemulţumirea faţă de reglementări în interesul clientelei politice este una profundă“. Aşa este, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa. Numai că reglementările despre care vorbeaţi aduceau bani unor cetăţeni ai Ialomiţei, nu ne îmbolnăveau copiii. Ce părere aveţi despre noi, ca părinţi? Aflaţi că noi avem tot dreptul să vă acuzăm public de acoperirea încă o dată (pentru a câta oară?) a ilegalităţilor comise de clientela politică PSD; vă acuzăm  public de iresponsabilitate în deciziile luate; vă acuzăm public de îmbolnăvirea copiilor.

Comisia de control a Ministerului Sănătăţii subliniază: „au existat deficienţe de raportare şi de promptitudine; aceste cazuri nu au fost raportate, ci au fost ascunse. De aceea s-a cerut limitarea accesului şi dezinfecţia Secţiei de Pediatrie”. Silvian Ciupercă ascunde şi el, la rândul lui, vinovăţia conducerii spitalului. Norocul copiilor este că Rotavirus nu este letal, iar specialiştii de la Institutul „Matei Balş” vor anihila efectele lui.

Silvian Ciupercă, însă, este un virus care a început să devină extrem de nociv pentru populaţie.

Radu Paros, consilier local (CL Slobozia),

Manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa

Patru inspectori vamali şi 3 anonimi sunt cercetaţi de DNA pentru o mega excrocherie derulată în comuna Ion Roată. Afacerea, găzduită într-un depozit aparţinînd unei firme a preşedintelui PD-L Ialomiţa Marinică Cazacu, s-a derulat în perioada iulie 2009- august 2010 şi a însemnat contrabandă cu motorină în valoare de peste 2600 de miliarde de lei vechi pentru care nu s-au achitat acciză şi TVA. Este cel mai mare tun tras în Ialomiţa în ultimii 20 de ani sub ochii inspectorilor vamali care au protejat întreaga operaţiune. De la venire în funcţia de şef al vămii, Scrioşteanu se află la a doua mare golănie care i se întîmplă sub nas după tunul de “numai” 600 de miliarde tras de Texas Grup Oyl, o altă firmă aterizată în Ialomiţa tot din Constanţa, ca şi şeful vămii. Amploare opreaţiunii şi valoare prejudiciului ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei clasice opreaţiuni economice faruduloase prin se adună bani pentru partidul de guvernământ. Pentru că o fraudă de asemenea proporţii nu se putea derula pănă la asemenea nivel al prejudiciului dacă organele vamale îşi făceau treaba.

Bidon made in Constanţa, mutat la Ion Roată

La data de 11 mai 2009, societatea comercială Dumi-Mar Telecons SRL Constanţa îşi ştabileşte un punct de lucru în Ialomiţa. Pentru aceasta firma a închiriat un depozit de carburanţi aparţinând firmei Ciril Com Ion Roată, controlată de Marius Cazacu, fiul preşedintelui PD-L Ialomiţa Marinică Cazacu. La acest punct de lucru societatea urma să desfăşoare comerţ cu ridicata al  combustibililor solizi, lichizi şi graşi precum şi al derivatelor. Contractul de închiriere intervenit între cele două firme, care în cele din urmă se va dovedi doar o hârtie fără valoare, a fost autentificat la notariat. În baza acestui contract, administratorul Dumi Mar, Zaharia Dumitru, a depus la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale o cerere prin care solicita autorizaţie de antrepozit fiscal pentru activitatea de depozitare de produse energetice. Mai exact spus, băieţii încercau să obţină autorizaţie pentru comercializarea carburantului destinat navelor maritime şi fluviale care, potrivit legii, este scutit de accize. Fără să îşi bată prea mult capul oamenii vameşului şef Scrioşteanu o pun de un referat prin care avizează favorabil cererea firmei din Constanţa şi propun autorizarea. Documentaţia făcută pachet şi trimisă ANV este returnată pe motiv că DJAOV Ialomiţa nu avea competenţă să întocmească documentaţia deoarece solicitantul avea sediul social în Constanţa. La data de 26 mai, firma bidon îşi schimbă proprietarul. Băieţii din spatele afacerii bagă la înaintare pe un oarecare Mehedinţă Constantin, un şomer din comuna Griviţa. Declaraţia “administratorului” cu privire la modul în care a fost racolat este relevantă:
“De profesie eu sunt electromecanic şi până în 1996 am lucrat la fostul IELIF Ialomiţa iar de atunci am lucrat cu ziua la diferite persoane pentru a mă putea întreţine. Nu ştiu cu exactitate însă cred că prin aprilie mai 2009 au venit la locuinta mea numitul Aron Norel rudă de gradul 1 cu mine însoţit de Aron Claudiu Marian care mi-au propus să îmi dea un loc de muncă cunoscând că eu nu aveam din ce trăi. Iniţial au spus despre faptul că pot fi angajat ca paznic la un depozit de carburanţi la Ion Roată urmând ca apoi pe parcurs să îmi dea un alt post de muncă. Am fost de accord cu propunerea celor doi, eu cunoscându-l bine pe Aron Norel iar în cazul Aron Claudiu Marian eu il cunosteam….. că de fel este din Smirna. Au trecut cred circa 3 săptămâni perioada în care Aron Claudiu Marian care săptămânal trece pe la domiciliul meu cu un auto Logan albastru înmatriculat cu numere de Ialomiţa îmi dădea 30-40 de lei şi mi-a spus că mi-a găsit o altă funcţie administrator, însă să fiu de găsit pe acasă. Legătura o ţinea personal cu mine Aron Marian nu aveam telefon mobil, nici nu ştiu să-l folosesc. Cred că în mai 2009 a venit Aron Marian cu Loganul mi-a spus că a găsit locuinţă în Slobozia unde trebuie să stau şi eu având în vedere funcţia ce mi se oferă , am luat câteva lucruri şi cu acestea am mers la apartamentul din Slobozia la blocul MB 20. …  Pentru 3-4 zile cred Aron Marian mi-a spus să rămân în apartament, îmi dădea bani de mâncare şi nu desfăşuram nici un fel de activitate . Într-o zi a venit Aron Marian care mi-a spus că mergem la Constanţa întrucât firma la care urma să fiu administrator era în Constanţa iar vechiul administrator trebuia schimbat întrucât nu se ţinea de treabă. Am mers cu maşina lui Aron şi în apropiere de intrarea în Constanţa ne-am întâlnit cu un anume Bogdan care în mai multe rânduri vorbise la tel cu Aron Marian iar când ne-am întâlnit am tras concluzia că cei doi se cunosteau bine, cred că erau prieteni. Bogdan era într-un autoturism cred Audi condus de un sofer şi noi am mers dupa aceştia la o locaţie pe care nu o reţin însă în apropiere era o agenţie a OTP Bank. Nu am intrat în nicio clădire şi pe capota unei Dacii unde erau alte 3 persoane am semnat o serie de documente. Din ce am înţeles eu prin aceasta deveneam asociat şi administrator al unei societăţi iar persoana care a mai semnat si ea documente a fost fostul administrator pe care îl cunosc ….. ”

La data de 26 mai 2009 parţile sociale ale SC Dumi Mar Telecons SRL au fost cesionate lui Mehedinţă Constantin. O lună mai târziu firma îşi mută sediul social la Ion Roată, în curtea lui Cazacu şi in iulie 2009 firma primeşte autorizaţia de antreprozit fiscal pentru comerţul cu motorină pentru nave, produs care circula în regim suspensiv de la plata accizei. Infrastructura odată asigurată, s-a trecut la executarea tunului.

Vânzări de peste 2600 de miliarde în 10 luni!

Tehnic vorbind, motorina destinată navelor trebuia marcată cu o substanţă colorantă de către organele vamale şi nu putea fi vândută decât operatorilor navali. La adăpostul acestei acoperiri şi cu largul concurs al oamenilor lui Scrioşteanu, prin firma bidon de la  Ion Roată au trecut în 10 luni cantităţi de motorină impresionante. Valoarea rulajelor prin conturile firmei au depăşit 2600 de miliarde de lei. Motorina era facturată fictiv unor companii care nu au avut niciodată relaţii cu această firmă, iar procesele verbale de marcare întocmite de vama Ialomiţa s-au dovedit a fi fictive. Conform unei note de constatare a Gărzii Financiare Ialomiţa, beneficiarul real al motorinei neaccizate a fost firma Anro Art SRL din bucureşti, firmă care se ocupă de lucrări de infrastructură rutieră. Astfel, în baza declaraţiilor privind livrările şi achiziţiile de bunuri şi servicii întocmite de firma Anro Art, în 2009 livrările de motorină de la firma bidon însumează 350 de miliarde de lei cu o TVA aferentă de 67 de miliarde de lei. Inutil de precizat că firma bidon nu a depus nici un fel de declaraţii privind obligaţiile fiscale, prejudiciul parţial stabilit de Garda Financiară în baza acestei documentaţii sumare depăşind 67 de miliarde de lei. În realitate, poliţiştii au stabilit că volumul total al livrărilor de motorină de la firma bidon către Anro Art se cifrează la aproximativ 1150 de miliarde de lei numai în perioada ianuarie- iunie 2010!

Complicitate la Vamă

Toată această megaexcrocherie în dauna statului nu ar fi fost posibilă fără complicitatea evidentă a clanurilor lui Scrioşteanu din Vama Ialomiţa. Deşi motorina trebuia marcată la sediul antrepozitului fiscal unde se întocmeau procese verbale de marcare, modul de lucru al vameşilor a fost altul. Îl explică administratorul formal al firmei bidon, Mehedinţă Constantin:

“Tot acest Sandu mă ducea şi la Vamă unde intram doar eu şi la camera 103 unde lucra o anume Geta, soţia lui Vasile Viktor, care şi el lucra în acelaşi birou şi le dădeam un plic cu documente. Primeam de la Geta documente, semnam că am primit originalul şi la registratură îmi aplica o ştampila dreptunghiulară şi înregistra documentele. În realitate, din cîte reţin, erau nişte procese verbale în care se făcea vorbire de faptul că a fost colorată motorina, cantitatea, mijlocul de transport. Fac precizarea că au fost situaţii când Marian şi Bogdan, în zona Vămii Slobozia, în maşină la Bogdan se întâlneau cu Vasile Viktor, cel care lucra la vamă, însă nu am fost niciodată prezent la discuţie. Eu stăteam în maşina lui Marian”.

Numai pentru anul 2009 poliţia a ridicat de la Vama Slobozia un număr de 533 de procese verbale de marcare a motorinei, toate fictive. La controlul efectuat la depozitul din Ion Roată poliţiştii au descoperit într-o magazie 92 de kg de substanţă pentru marcarea motorinei. Conform facturii, substanţa a fost cumpărată în septembrie 2009 şi a fost găsită nefolosită în octombrie 2010, ceea ce indică clar complicitatea vameşilor. Conform legii, substanţa trebuia depozită într-o magazie sigilată de vamă. La fiecare operaţiune de marcare trebuia stipulat în procesul verbal ora desigilării substanţei şi ora resigilării acesteia cu sigiliul vamei. De altfel s-a constat că în mai multe zile au fost întocmite de către vameşi câte 20 de procese verbale de marcare, perioada de efectuare a opreaţiunii fiind de circa 2-3 ore conform orelor de desigilare şi sigilare consemnate. Incinta depozitului de la Ion Roată era insuficientă pentru a parca atîtea cisterne, care conform procedurii era obligatoriu să fie prezente la antrepozit. Avînd în vedere amploare opreaţiunii, era tehnic imposibil ca ea să se deruleze fără ştiinţa sefului de vamă Ionuţ Scrioşteanu. Relevant este faptul că autorizarea firmei s-a făcut în baza unei scrisori de garanţie bancară de numai 30.000 de euro, şi aceea expirată. Aşa se face că statul nu poate recupera nici un şfanţ din prejudiciul cauzat. Acesta este un alt indiciu că afacerea a fost favorizată şi coordonată de la cel mai înalt nivel. Mai exact din vârful ANAF. Implicaţiile politice sunt evidente.

Plevuşca la apel

Dosarul a fost declinat la DNA datorită valorii prejudiciului. În cauză sunt cercetaţi inspectorii vamali Vasile Viktor Florin, Cuarente Valentin, Gheorghe Emil şi Zicu Florentina pentru complicitate la evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Mehedinţă Constantin, administratorul de drept al firmei bidon este învinuit de fals intelectual, uz de fals şi evaziune fiscală. Administratorii de fapt ai societăţii, care au coordonat întreaga opraţiune sunt  Aron Marian Claudiu şi Ghiţulescu Bogdan, ambii din Constanţa şi sunt certeaţi pentru evaziune fiscală.

Recenta mişcare de pe scena politică prin care formaţiunea turnătorului Felix s-a lipit de gaşca patriciană de la PNL într-o fuziune cu aspect de incest este comentată în fel şi chip. Încolţiţi din toate părţile şi puşi la zid inclusiv de voci din interior, liberalii argumentează tembel cu strămoşescul “ba pe a mă-tii”. Păi, ce, Băsescu n-a făcut la fel? Ce, PNL o fi mai  fraier să nu se coboare în hârdăul cu rahat ca să scape ţara de tiran? Pentru orice om cu scaun la cap argumentul este de un tembelism rarisim şi, ce este mai suprinzător, este vehiculat de oameni cu scaun la cap. Sau cel puţin care lăsau impresia că au respectiva piesă de mobilier la mansardă. Este evident ca Basescu a naşit alianţe imorale şi inexplicabile atît cu bandiţii lui Ilici cât şi cu securiştii lui Felix doar de dragul de a aduce la ciolan o gaşcă de mafioţi de tip Videanu, Berceanu şi alţii ca ei. Dar la fel de evident este că nu poţi scuza o ticăloşie cu o alta. Adică domnul Antonescu nu poate justifica unirea cu Felix prin precedentul furnizat de Băsescu. Pentru că de când a primit rolul de păpuşă oficială a lui Dinu Patriciu micul bugetar n-a contenit să se diferenţieze de Băsescu. Toată lumea îşi aminteşte cum a luat băiatul voturi de la fraieri tunând şi fulgerînd împotriva mafiei lui Geoană, mafie cu care s-a pupat în bot fix la Timişoara imediat cum a ieşit din cursa electorală. “Nu putem câştiga împreună, domnule Geoană”, zicea el, pentru ca fix a doua zi să se îmbrace cu geaca roşie cu tricolor a lui Dragnea. Acum, liberalii fac scurtă la gură explicând că nu sunt mai imorali ca Băsescu şi că uniunea cu Felix e perfect normală. Ba, susţin că Felix nu e Felix! Sau că Felix e mai moral ca Băsescu, ceea ce în ultimă instanţă este o mare tîmpenie. Singura concluzie logică a mutării comise de liberali este aceea că toate partidele din România sunt o apă şi un pământ. Colcîie de hoţi, sunt conduse de dobitoci manevrabili şi au ca scop guvernarea în scop de rapt şi nu interesul public. Făcând aceeaşi tîmpenie ca şi Băsescu, Antonescu nu face decât să demonstreze că este la fel ca cel pe care-l combate din zori şi pînă în seară. Că nu-i diferenţează nimic şi că au aceleaşi apucături. Dacă Băsescu este istorie, Antonescu vrea să fie viitorul. Un viitor la fel de gri ca şi trecutul, vândut fraierilor sub ambalajul unor discursuri de rumeguş gustate de semidocţi. Explicaţia este una singură. Toate partidele se bat pe un electorat sărac, neinformat şi uşor de dus cu zăhărelul. Toate partidele au ca unică strategie cumpărarea de voturi cu bani de la buget. Ţinta partidelor o reprezintă bugetarii, pensionarii şi asistaţii social. Adică exact masa inertă care ne ţine în loc de 20 de ani şi pentru care au guvernat toate partidele. De aceea toate se comportă la fel şi au acelaşi discurs. Un discurs de dreapta autentic, lipsit de populism şi centrat pe valorile individului nu este aducător de voturi. Iar partidele ştiu asta şi se comportă în consecinţă.  Din această perspectivă, mişcarea lui Antonescu ar putea avea sens. Nu însă şi justificările, care nu arată decât tembelism vrac.

În anul 1950, în închisoarea de la Piteşti, comuniştii au inventat cea mai cumplită formă de tortură. Deţinuţii schingiuiţi de alţi deţinuţi cu o cruzime inimaginabilă se autodemascau pentru fapte imaginare. Sub pretextul reeducării, deţinuţii politici încarceraţi la Piteşti au fost forţaţi să îşi mănânce excrementele, să se pupe în fund reciproc sau să afirme despre ei şi părinţii lor că s-au născut şi au trăit în incest. Teroarea inimaginabilă a durat aproape patru ani. În urma unor anchete făcute de ochii lumii, ţapul ispăşitor a fost găsit în persoana unui scelerat pe nume Eugen Ţurcanu, student legionar. A fost singurul care a plătit pentru crimele ordonate şi organizate de comuniştii lui Dej. Unul dintre iniţiatorii sistemului criminal de represiune de la Piteşti a fost generalul de securitate bolşevic Alexandru Nicolschi, care a murit în 1992 la Bucureşti încasînd pensie grasă de la statul român, probabil pe baza principiului contributivităţii, pentru meritul de a fi trimis la moarte prin schingiuire mii de români.

În noiembrie 1985, se stinge în închisoare dizidentul Gheorghe Ursu. Arestat pentru răspîndirea unor materiale duşmănoase prin intermediul postului de radio Europa Liberă, Gheorghe Ursu a avut parte de un tratament similar cu cel aplicat în anii 1950 la închisoarea Piteşti deţinuţilor politici. În celula sa din arestul DSS au fost introduşi doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea să smulgă de la Ursu declaraţii complete cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit în excursiile sale şi despre cei care l-au ajutat să scoată din ţară materialele difuzate la Europa Liberă. Metodologia aplicată de anchetatori este similară cu cea patentată de Nicolschi în anii ’50. Bătut crunt la anchetă de călăii săi Mihai Creangă şi Tudor Stănică şi “frăgezit” în celulă de cei doi golani ai securităţii, Gheorghe Ursu se stinge din viaţă în noiembrie 1985. Diagnosticul oficial al morţii a fost atac de cord. În realitate, Ursu a decedat ca urmare a multiplelor leziuni interne cauzate de bătăile crunte ce i-au fost administrate. Jurnalul dizidentului ţinut vreme de 40 ani nu a fost recuperat de familie nici pînă ân ziua de astăzi.

În 1990, regimul lui Ion Iliescu permite redeschiderea dosarului Ursu. În urma unei plângeri a urmaşilor, cazul este preluat de procurorul militar Dan Voinea, care în câteva săptămâni inifirmă soluţia dată în 1985 şi începere cercetările pentru infracţiunea de crimă cu premeditare. Printre suspecţi se află şi cele două lichele bolşevice Stănică şi Creangă. După 13 ani de anchete, timp în care ca şi în dosarul revoluţiei procurorul Voinea a fost dat de-o parte din achetă de regimul Iliescu şi repus în drepturi de regimul Constantinescu, s-a ajuns la un verdict. Cum s-a materializat el explică într-un interviu acordat revistei Acum Andrei Ursu, fiul dizidentului:

“A avut vreunul din prieteni de suferit de pe urma arestarii lui Babu ?

Nu. Citiva s-au speriat insa, lucru firesc. Nina Cassian a ramas din cauza asta in Statele Unite.  Dar nici unul n-a fost intrebat, si nicidecum anchetat, din cite stiu eu, in legatura cu jurnalul tatei.  Uite ce s-a-ntimplat: in viziunea securistilor, e clar ca Babu era un personaj periculos. Printre altele, ii interesa episodul “pusca cu luneta” din jurnal. Tata discutase si cu mine posibilitatea procurarii pieselor pentru o arma, si aducerea lor, una cite una, cu ocazia diverselor excursii in strainatate (avusesem si eu ocazia sa calatoresc, cu lotul de inot). In fine, a fost mai mult o idee abstracta decit un plan; dar cred ca tata ar fi facut-o, daca ar fi avut posibilitatea; imi spusese: “chiar daca sint prins, ar merita: mor eu, dar poate scapa 20 de milioane de paranoicul asta”…  Asa ca in jurul lui, securistii incercau sa descopere un intreg lant clandestin de rezistenta; prea avea multi prieteni; si unii – destul de cunoscuti.  Dar tot ce era scris in jurnal, dupa lege, nu putea fi un cap de acuzare impotriva altora.  Securistii aveau nevoie de declaratii semnate.  Asta ii cereau inca din timpul anchetei in stare de libertate, din ianuarie – iunie 1985.  Si fiindca tata nu a cooperat, l-au arestat, ca sa obtina acele declaratii “cu alte mijloace”. Iulian Vlad scria pe o fila din dosar, in iunie ‘85: “ce ramine pentru instanta, daca paginile de jurnal, prin natura lor, nu pot fi folosite?”  Tata stiuse ce se va putea intimpla. Il amenintasera cu bataia, cu moartea; cu repercusiuni asupra noastra, a familiei.  Asta din urma l-a durut cel mai tare.  A venit intr-o seara de la ancheta mai abatut ca oricind; ne-a cerut sfatul, punindu-ne in garda. I-am spus ca sintem in intregime alaturi de el. Ne-a spus ca orice-ar fi, nu putea sa-si toarne prietenii: “asta nu pot s-o fac; n-as mai fi eu insumi”.  Chiar daca ii cereau sa scrie doar citate din jurnal, a refuzat sa dea declaratii despre prieteni, stiind ca astfel i-ar pune in pericol. N-a facut-o nici in timpul arestului, sub tortura.  Martorii de la procese – fosti colegi de celula, gardieni, infirmieri – au declarat ca “Ursu nu recunostea la ancheta ce vroiau ei” si de aceea securistii au instituit “regimul de teroare” asupra lui. De fapt, cred ca momentul arestarii a insemnat intr-un fel si condamnarea la moarte.  Nu mai aveau cum sa-l lase liber; oricum el nu se lasa reeducat.  Stiau ca ar fi vorbit cind ar fi iesit.  In cele doua luni cit l-au tinut inchis au intervenit pentru el, pe linga Amnesty International, congresmeni si senatori din SUA.  Le-au comunicat, prin ministrul de externe, Stefan Andrei, ca Ursu e arestat pentru detinere de valuta (cei 17 dolari gasiti la perchezitie). Am gasit scrisorile lui Andrei, ale ambasadorului Gavrilescu, si raspunsul ministrului de interne Homostean, in dosar.  Au incercat totul ca sa evite scandalul unui caz politic. Cu atit mai mult Gheorghe Ursu nu mai putea iesi viu – ar fi aflat si americanii de adevaratul motiv al arestarii, de tortura.

Stiu ca doi dintre ofiterii de militie care au participat la omor au fost condamnati. Mai sint in inchisoare ?

E vorba de fostii colonei Tudor Stanica si Creanga Mihail. Au fost condamnati prima data in iulie 2003, la Curtea de Apel Bucuresti, de un judecator de un mare curaj – Viorel Podar. A fost o dovada rara in toti acesti ani ca in Romania se mai poate face dreptate. Pedeapsa, initial de 22 de ani, a fost redusa la 20 la Curtea Suprema, apoi s-a injumatatit la 10, in virtutea unui decret de amnistiere al lui Ceausescu, din 1988.  M-am consultat cu multi juristi si consider ca e o masura, de fapt, ilegala. Prin Decretul 547/29 din iulie 1969, Romania ratificase conventia Natiunilor Unite din 26 noiembrie 1968, care definea crimele impotriva umanitatii. Ori uciderea tatalui meu, esentialmente politica, a fost rezultatul unei politici de stat, prin care regimul de atunci incerca sa reduca la tacere o categorie de oameni – disidentii; deci o crima impotriva umanitatii, care nu poate fi amnistiata; cu atit mai putin de dictatorul in slujba caruia a fost comisa !  Ma intrebai insa daca cei doi mai sint in inchisoare: nu mai sint, de mult. Creanga a stat, dupa cite stiu, vreo 4 ani; Stanica – nici macar un an. A fost eliberat “temporar”, pe motive de boala, an de an. Sint convins ca certificatele medicale respective sint false; unii din medicii care le-au eliberat au fost implicati si in “scaparea” altor condamnati notorii – Hayssam, Stanculescu. Iar medicul legist care-a dat avizul – Iftenie Valentin – mai incercase o data sa-l scoata basma curata pe Stanica; acea incercare fusese calificata ca neprofesionista si ilegala de chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Stanica a facut avere dupa revolutie, ca multi de teapa lui; a fost vicepresendinte la citeva banci falimentate (printre care Credit Bank, si Banca Populara); si-a facut vile la Snagov, la Zarnesti – acolo are o intreaga statiune. Omul a fost vazut perfect sanatos de vecini si jurnalisti, intr-o perioada cind din actele medicale rezulta ca ar fi fost pe moarte…  Am facut plingere penala impotriva acestor medici; judecatorii insa le-au tinut, pina acum, partea.

Vad aici in dosar ca a fost implicat si Vasile Gheorghe, un satrap cunoscut, seful Directiei Cercetari Penale din DSS. Spuneai ceva si de Iulian Vlad. Ce s-a-ntimplat cu ofiterii de securitate ? Cum de n-au fost si ei condamnati ?

Existau in dosar destule dovezi ca si Vasile Gheorghe, si anchetatorul tatei, Parvulescu Marin, au fost direct implicati in tortura si omor; mai mult, ca intreaga operatiune a fost condusa de ei. Insa ancheta impotriva lor a durat excesiv de mult. Vasile a murit acum citiva ani. Pina la urma dosarul impotriva lui Parvulescu i-a fost luat procurorului Dan Voinea (cel care i-a trimis in instanta pe Stanica si Creanga). Acum exista de citiva ani un dosar impotriva aceluiasi Parvulescu, la Institutul de cercetare a crimelor comunismului. Sper sa fie trimis la procuratura si in instanta cit mai curind”.

Similitudinea aproape perfectă dintre dosarul Ursu şi fenomenul Piteşti arată foarte clar că regimul comunist de teroare instaurat de tancurile sovietice în 1945 a fost pepetuat de Ceauşescu şi protejat de Iliescu. Este cea mai elocventă dovadă că Ion Iliescu nu diferă cu nimic de predecesorii săi ideologici Dej şi Ceauşescu. Esenţa bolşevică a regimului Iliescu este întărită de protecţia totală acordată marilor criminali comunişti de tipul lui Pleşiţă, Nicolschi şi alţii ca ei, precum şi protecţia criminalilor de tipul lui Militaru, care au mîinile pătate de sângele curs la revoluţie. La fel de vinovaţi ca Iliescu sunt şi ceilalţi doi preşedinţi ai României, respectiv Constantinescu şi Băsescu, care deşi se revendică anticomunişti n-au mişcat un deget pentru ca torţionarii regimului bolşevic să fie aduşi în faţa legii pentru crimele comise împotriva umanităţii. Strapii trăiesc liniştiţii pe banii statului în vreme ce victimele comunismului sunt oprimate şi astăzi. Cazierele lor sunt pătate de condamnările pronunţate de regimul bolşevic, averile lor au fost furate a doua oară când regimul Iliescu le-a oferit cu titlul de împroprietărire ciracilor care l-au ajutat să ajungă la putere în 1990 prin crimă şi teroare. O reconciliere paşnică a victimelor cu călăii nu este posibilă şi nici nu trebuie să se întâmple. Iar până ca justiţia divină să-şi facă treaba aşa cum s-a întâmplat cu Pleşiţă şi Nicolschi, e cazul ca justiţia privată să îşi spună cuvântul. Ochi pentru ochi este de preferat întoarcerii obrazului. Pentru că bolşevicii nu se vor opri să lovească din nou şi celălat obraz, atata cat a mai ramas din el.

Cât ar fi criza de adâncă, tot se mai găseşte câte ceva de ciugulit de la buget. Cel mai aproape de caşcaval sunt oamenii partidului de guvernamânt, care sunt recompensaţi de regulă cu diverse contracte cu statul pentru serviciile aduse în campania electorală. Primarul comunei Platoneşti este un exemplu edificator în acest sens.

Un băiat orientat

Lansat pe orbită de PSD, Florinel Negraru a ajuns să candideze în 2004 din partea PD pentru alegerile de la Platoneşti. Nici nu ştia Gheorghe Savu ce valoare pierdea atunci când decidea de capul lui să-l abandoneze pe Negraru. Din 2004 şi până în prezent, Negraru a câştigat orice fel de alegeri în Platoneşti. Şi nu oricum, ci la ce scor au vrut muşchii lui. Presa locală s-a chinuit zadarnic ani de zile să descifreze mecanismul prin care Florinel controlează minţile şi voturile celor din Platoneşti. Unii spuneau că secretul se regăşeşte la secţia votare de la şcoală, cea care dotată cu un bec chior şi cu o fereastră care dă în cabina de votare ar permite ca primarul să controleze votul alegătorilor miluiţi tradiţional cu bere şi mici. Alţii cred că secretul este inima mare a lui Florinel, care bate necontenit pentru nevoiaşii din comună. Cei mai mulţi însă n-au nicio părere şi bine fac. Pentru că Florinel este un mic demiurg electoral care are ştiinţa blatului mai ceva ca Jean Pădureanu şi pe care este greu să-l dibui. Când nu câştigă alegerile cu 98%, Florinel are grijă de portofelul lui şi de aspectul comunei, un fel de mijloc de producţie care-i asigură spatele şi faţa în afaceri. Iar comuna n-arată rău deloc, având în vedere că banii de la bugetul judeţean l-au cam ocolit pe micul strateg. În afaceri însă, Florinel a ştiut să atragă banul public şi să-l transferme în ban privat aducător de gipuri şi brăţară de un kil, cu lanţul aferent de priponit gâtul. A făcut afaceri cu statul traficând inteligent ce are el mai de preţ: ştiinţa de a face voturi pentru cine trebuie.

Farmacia electorală: juma la PNL, juma la PD-L

Talentul neobişnuit al primarului Florinel în materie de dijmuit voturi a ieşit la iveală la alegerile din 2008. Cînd maestrul a constat că gargara lui Crin Antonescu şi înjurăturile de mamă la adresa lui Băsescu ar putea avea efect pe tabela de marcaj. Aşa că omul s-a orientat şi a lăsat o sacoşă şi la uşa PNL. Şacoşa a fost ridicată de Pocora, femeia liberală trimisă la produs voturi în Ialomiţa, care bătea judeţul în lung şi, mai ales, în lat în căutare de parteneri sociali pentru programul “ voturi contra alocări bugetare„. Starleta lui Tăriceanu şi-a găsit un partener ideal în Florinel, care a simţit perfect momentul şi a jucat la două capete. În prima fază, în mod inexplicabil, în Platoneşti a fost atîrnat la vedere un baner electoral al domnişoarei (pe atunci) Pocora. Şi lumea politică tare s-a minunat de această realitate care prevestea un blat de proporţii. Apoi a venit ziua votului, zi în care Florinel a jucat magistral. Vreo 1000 de voturi, adică exact cam câte putea produce primarul, au luat calea codrului ajungînd fix în inventarul domnişoarei Pocora pentru Camera Derutaţilor. Iar ca PD-L să nu rămînă mai prejos, alte 1000 de voturi, de data asta pentru Senat, au ajuns în patrimoniul lui Marinică pentru domnul senator Panţuru. Să fi fost cetăţenii din Platoneşti atât de culţi încât să fi votat complex pentru realizarea unui echilibru politic în PARLAMENT? Să fi devenit asistaţii din comună adepţii dreptei peste noapte? Nici vorbă. Florinel a distribuit voturile perfect prin mijloace specifice, iar boşii de la PD-L n-au avut ce să facă decât să se încline în faţa măiestriei sale. Deci, de reţinut este schema de distribuire. Adică 1000 la PNL şi 1000 la PD-L. Exact din aceste două tabere avea să vină recompensa sub forma unor contracte cu statul.

Recunoştinţă de la stat pentru Florinel

Băiat orientat, cum spuneam, Florinel a pregătit cu atenţie infrastructura. În februarie 2008 el a fondat firma Exclusiv Security, specializată în servicii pază şi protecţie. Imediat după alegeri, firma lui Florinel a primit un contract de pază de la Direcţia Agricolă, deconcentrată condusă de PD-L. Deşi instituţia avea un contract de acest tip cu o altă firmă, firma lui Florinel a fost introdusă cu japca în cărţi. Şi a facturat la greu pază pentru 24 de ore cu vreo 5 posturi, deşi singurul post era la intrarea în instituţie. Dacă mai spunem că paza de noapte, adică vreo 12 ore, era asigurată de firma concurentă avem o reprezentare exactă a tipului de servicii oferite de Negraru. Surse care doresc să-şi păstreze locul de muncă spun că pe ştatele firmei lui Florinel figurau şi membrii PD-L care nu aveau şi ei loc de muncă şi că acceptarea facturilor umflate la plată de către şefii instituţiei era ordin de la partid. Informaţia, chiar reală fiind, este oricum neesenţială. Esenţial este faptul că plata pentru eforturile electorale ale lui Florinel se făcuse. Din perspectiva PNL, lucrurile au stat cam la fel. În iulie 2009 Exclusiv Security primeşte un contract de “pază şi protecţie” în comuna Făcăeni. Valoarea contractului este de 187.000 de lei iar atribuirea s-a făcut în urma unei licitaţii la care compania din Platoneşti a participat singură. Primarul comunei Făcăeni este membru PNL. Şi dincolo de asta, doamna primar are relaţii cordiale cu fosta domnişoară Pocora. Ceea ce înseamnă că cele 1000 de voturi adunate de Florinel şi-au primit răsplata. În 2009, firma lui Negraru a realizat o cifră de afaceri de 725.028 lei şi un profit net de 219.886 lei. Ceea ce nu-i rău deloc. Din păcate, declaraţia de avere a micului magician conţine referiri la alocaţia copilului, nu şi la dividendele de la firma de pază. Poate nu le-o fi luat.

Toată lumea urlă pe tema crizei. Totul se întâmplă datorită ei. Criza a golit bugetele, a făcut să dispară locurile de muncă şi a adus companiile în sapă de lemn. Iar asta s-a întîmplat datorită prostiei proverbiale a lui Boc şi pentru că aştia de la PD-L sunt nişte hoţi. Este placa standard pe care o auzim de vreo doi ani. În realitate însă, România a ieşit din criză iar guvernanţii de acum nu-s nici mai proşti şi nici mai hoţi ca predecesorii lor de la PNL ŞI PSD. Realitatea este că după ce ne-am dopat cu credite şi am prizat bani de la bănci în doze care ne-au oferit iluzia unui paradis economic, ne-am întors în mocirla economică în care ne-a lăsat guvernul Năstase. Companiile româneşti au aterizat dur după ce profiturile lor au fost umflate cu pompa iar activele şi-au dublat valoarea contabilă peste noapte datorită creditării necontrolate care a aruncat în aer preţurile şi a dereglat mecanismul de cere şi ofertă. Cea mai bună comparaţie ne-o oferă averea lui Becali. Dacă în 2007 valoarea activelor sale sărea de 1 miliard de euro, şi vorbim aici strict de terenuri, astăzi acelaşi patrimoniu imobiliar abia dacă mai atinge 2-300 de milioane. Diminuare are ca efect dispariţia creditării, singura care a umflat cererea şi a favorizat creştere preţurilor. De îndată ce creditarea a revenit la starea de normalitate, valoarea activelor s-a contractat drastic ajungând la cote normale. Nici un moment economia românească a nu a avut creştere bazată pe productivitate şi randament, ci pe speculaţie şi credit. În 2004, când toată această nebunie a început, în România s-au declanşat două fenomene. Primul a fost un exod masiv al forţei de muncă. Peste 3 milioane de cetăţeni au plecat în pribegie, mulţi dintre ei meseriaşi pe diverse domenii. Asta a generat o puternică criză a forţei de muncă acutizată şi de concurenţa statului pe această piaţă. În perioada 2005-2007 numărul angjaţilor din sectorul public a a crescut cu peste 400.000 iar salariile bugetarilor au fost majorate artificial prin tot felul de legi speciale. În aceste condiţii, sectorul privat a fost obligat să pluseze la salarii cu sume care nu aveau nicio legătură cu productivitate muncii. Cu alte cuvinte, patronii au fost nevoiţi să inventeze bani pe care salariaţii nu-i produceau pentru a nu rămâne cu sediile goale şi a-şi putea derula actrivitatea. Cel de-al doilea fenomen a fost o consecinţă a primului. Creşterea de venituri a salariaţilor şi relaxarea normelor de creditare generată de excesul de capital ieftin de pe piaţă a condus la descătuşarea împrumutului. Febra a cuprins întreaga economie. Strungarul şi-a tras plasmă şi maşină în leasing iar angajatul de multinaţională vilă cu picină şi jeep. Asta a condus la creşterea exponenţială a tuturor preţurilor, în special în sectorul imobiliar şi în construcţii. Cine cumpara un teren cu 1000 de euro azi, mîine avea un patrimoniu care valora de 5 ori mai mult. Care patrimoniu mergea în garanţie la bănci pentru alte credite. Salariatul care abia îşi achita facturile de la o lună la alta devenise brusc important pentru că apartamentul lui nu numai că valora de 2-3 ori mai mult peste noapte, dar se şi putea vinde la acest preţ umflat. Aşa a început să duduie economia iar guvernul de atunci, atins şi el de febra creditelor, a reuşit performanţa să închidă anul 2008 cu deficit deşi avea creştere economică. A fost suficient să se stopeze infuzia de bani ieftini şi să pice creditarea ca toată această spirală să se oprească brusc. Companiile mai mult şi statul mai puţin au realizat că salaraiile oferite cu generozitate angajaţilor nu au acoperire în condiţiile în care băncile au devenit extrem de rigide la acordarea de credite. Activele au ajuns la valoarea reală iar brusc firmele profitabile s-au trezit în postura lui Gigi Becali. Păcălisem economia de piaţă vreo 2-3 ani, iar coborîrea a fost prăbuşire. După un an de răcire accelerată, motoarele economice au pornit. Şi au ajuns la turaţia normală din 2004. Cîştigul este fiscalitatea rezonabilă şi revenirea la prudenţă, măcar din partea companiilor private. Pierderea este cauzată de faptul că deşi ar fi avut posibilitatea să-şi crească performanţa prin retehnologizare şi optimizarea costurilor, economia este nevoită se se ajusteze cu costuri mult mai mari şi pe rate de profit mici. Condiţia necesară şi suficientă ca economia să poate creşte sănătos este aceea ca statul se se retragă în felia lui, să renunţe la servicii pe care nu este capabil să le ofere şi să lase banii acolo unde ei pot fi gestionaţi eficient. Cu statul în cârcă, mediul privat nu se poate ridica pe propriile picioare, ci doar se va tîrâ pe genunchi. Abia asta va fi cea mai gravă criză de care ne apropiem vertiginos.

Aflăm pe surse bine informate cum că generalul Stavăr, cumătru de verisoară cu Marinică de la Poştă, deţine date şi informaţii, vorba lui nea Gică Savu, despre un primărel pesedist care birjereşte cu nesimţire microbuzul şcolar. Mai exact spus, nea Stavăr are diagramele de la tahograful respectivului microbuz care demonstrează că între orele 05-07.00 in lunile de vară-toamnă, microbuzul a făcut regulat curse la Bucureşti. Având în vedere că în comuna respectivă se cultivă în draci legume nea Stavăr a tras concluzia, corect de altfel, că maşinuţa era folosita la transportul gogosarilor la Obor. Partea nasoală este că informaţia nu a fost valorificată prin plasarea către miliţie, ci este valorificată superior în scopul şantajului. Cumătrul lui Marinică speră ca pe baza acestei constatări primarul pesedist să schimbe barca la viitoarele alegeri. Iar selşecţionerul Marinică este recunoscut că oprează astfel de transferuri spectaculoase transformând PD-L, dacă mai era nevoie, într-o selecţionată de puşcăriabili numai buni de legat.

Comuna Fierbinti apartine colegiului primit de la alegatorii beti de catre deputatul creTinel. Ca orice pedelist nervos, creTinel a primit de la micul Boc un calmant de 3 miliarde de lei vechi pentru a vota bugetul pe anul viitor. Alocarea bugetara s-a directionat, tot din ordinul lui Boc, catre biserica din Fierbinti. Scopul este dublu: sa cumpere votul lui creTinel pentru proiectul de buget si sa inchida gura patriarhului care urla dupa bani non stop. Ce castiga creTinel dupa capul sec al lui Boc este evident: voturi de la enoriasii evlaviosi care, desi au burtile goale, vor da pe spate de placere atunci cand vor vedea cum se inalta biserica la ei in site! Aceste calcule insa sunt date peste cap de un mic amanunt. Desi prefectul judetului asteapta cu ochii in soare o nota de fundamentare(n-am gasit alta rima!), primarul otoman din Fierbinti nu prea poate sa o scrie deoarece biserica este cam terminata, iar banetul alocat cam aiurea-n tramvai. Cica ceva de lucru ar mai fi la casa parohiala dar este clar ca finaliazarea ei nu aduce voturi, ci foarte M.ulte U.rari si I.ubire E.terna de la alegatori catre popa si autoritati, cum e si firesc. La fel au procedat si Tariceanu, Boc, Nastase. Deci, care e diferenta? Nici macar de gen, desi la Nastase nu bagam mana in foc.

PS (d)

Cel mai castigat este deputatul creTinel, care la motiune a primit de la Boc o deconcentrata, respectiv Directia Silvica, iar acum la buget a umflat 3 miliarde probabil cu un comision aferent de numai 30%. De aceea politica ramane cea mai profitabila afacere. Nu se cere carte multa, ci doar nitel tupeu.