În preziua conferinței de presă în care reprezentanții PSD și PNL și-au anunțat oficial mariajul, un scăndăluț simpatic a bufnit între supușii lui Antonescu din Ialomița. Potrivit unui ziar local, președintele PNL Slobozia domnul Emilian Mihai și-a analizat partenerii din partid cărora le-a reproșat punctual lipsa de performanțe electorale. Scurt și la obiect domnul Mihai i-a reproșat șefului PNL Ialomița că singura realizare (pentru partid, evident) pe care a avut-o în patru ani a fost că și-a construit două viloaie la Pepinieră și și-a cumpărat un VW Passat din leafa lui de inspector șef la ISJ. Despre ceilalți colegi de partid domnul Mihai a afirmat că sunt doar vânători de funcții aterizați la PNL pentru funcții de directori. Părțile implicate în conflict au avut reacții diferite. Domnul Mihai n-a comentat incidentul când a fost întrebat de jurnaliști despre el, iar Gogu Petre și Ștefan de la Casa de Pensii au confirmat conflictul. Două concluzii se desprind clar. Domnul Mihai are perfectă dreptate. Asta ar fi prima. Având în vedere recenta alianță PNL-PSD, cea e-a doua concluzie este, de fapt, un proverb: cine se aseamănă se adună. Să votați bine!
Reputata jurnalistă Rodica Culcer publică în ultima ediţie de revistei 22 un editorial senzaţional în care explică motivele pentru care un nou mandat al lui Traian Băsescu ar deranja oligarhii din spatele coaliţiei PSD-PNL-UDMR. Reproducem integral textul graţie bunăvoinţei colegilor de la redactia revistei 22.
Din perspectiva oligarhilor-moguli – Patriciu, Voiculescu şi SOV –, mandatul lui Băsescu a fost o perioadă nefastă, fie pentru că nu au mai prosperat ca înainte, fie pentru că au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT şi DNA.
Dinu Patriciu, probabil cel mai bogat român, a fost confruntat nu numai cu o noapte în arest în mai 2005, ci şi cu finalizarea la 8 septembrie 2006 a dosarului „Rompetrol“ în care este învinuit, printre altele, de delapidare, înşelăciune, spălare de bani şi manipularea pieţei, soldate cu un prejudiciu de 7 milioane de dolari, conform procurorilor. În acelaşi dosar figurează şi „creanţa Libia“, în legătură cu care Dinu Patriciu este acuzat că în 1998 şi-a însuşit 85 de milioane de dolari, care ar fi trebuit să revină de drept statului român, în virtutea afacerilor derulate de Rompetrol în Libia, înainte de 1989. Judecarea pe fond a dosarului „Rompetrol“ începe în mai 2009, după trei ani de tergiversări. Vom mai aminti că, în octombrie 2005, Monica Macovei, pe atunci ministrul Justiţiei, a blocat privatizarea CET Midia în favoarea Rompetrol, cerând „clarificarea… modului în care a fost stabilit preţul de vânzare al acţiunilor“ şi a rolului de „mână moartă“ al Energy Holding, controlată de Buzăianu, la licitaţie.
Dan Voiculescu, patronul de facto al Grivco şi al trustului Intact, a fost timis în judecată de DNA la 4 decembrie 2008, împreună cu alte 12 persoane, pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii îl acuză că s-a folosit de funcţia de lider al unui partid politic pentru a câştiga privatizarea, care i-a adus un teren de peste 36.000 de metri pătraţi în zona rezidenţială a lacului Băneasa, la un preţ „de 94,5 ori mai mic decât valoarea sa reală“, ceea ce a produs statului un prejudiciu de aproape opt milioane de euro. În ianuarie 2009, începe procesul „Loteria II“, în care fiica sa Camelia este învinuită, alături de fostul vicepremier George Copos, de manipulare a pieţei de capital. Pe de altă parte, încă din 2006, Traian Băsescu a denunţat public contractele obţinute de Grivco în domeniul energiei, în virtutea cărora compania lui Dan Voiculescu achiziţiona de la Rovinari şi Turceni energie la preţ de chilipir, pe care apoi o revindea la un preţ mare.
În paralel, în ultimii trei ani, Dan Voiculescu s-a luptat cu CNSAS pentru a infirma verdictul emis definitiv în august 2006 privind calitatea sa de colaborator al Securităţii. Susţinut de avocaţii săi Sergiu Andon şi Călin Zamfirescu, socrul actualului ministru al Justiţiei, Dan Voiculescu tergiversează procesul printr-un lung şir de contestări şi excepţii de neconstituţionalitate, în ciuda probelor devenite publice (note informative în care Dan Voiculescu şi-ar fi turnat rude care voiau să fugă din ţară, colegi de studenţie şi, mai apoi, colegi de serviciu). La 31 ianuarie, 2008, Curtea Constituţională îi aruncă un colac de salvare şi declară neconstituţională Legea CNSAS. Guvernul Tăriceanu reduce apoi drastic atribuţiile CNSAS printr-o ordonanţă de urgenţă, dar CNSAS nu renunţă şi, în iunie 2008, cere instanţei să certifice calitatea de colaborator al poliţiei politice în cazul lui Dan Voiculescu.
Dacă al treilea mogul, Sorin Ovidiu Vântu, şi-a rezolvat în timpul mandatului lui Traian Băsescu problemele din justiţie – căci procesul privind BID a fost suspendat graţie termenului de prescriere a faptelor, reţetă aplicată şi în alte procese ale patronului Realităţii –, în schimb, afacerile sale au fost serios afectate. Proiectul său de a achiziţiona cele 8% din acţiunile Petrom alocate pentru salariaţi prin intermediul asociaţiei salariaţilor conduse de şeful FSLI Petrom, Liviu Luca, a fost constant blocat de Traian Băsescu, pe motiv că tranzacţia concepută de domnii Luca şi Vântu (vezi Cotidianul din 16 noiembrie, 2005) i-ar fi privat pe salariaţi de posibilitatea de a beneficia de acţiunile Petrom. De altfel, în 2009, mai multe grupări de sindicalişti depun o plângere penală împotriva conducerii FSLI Petrom, din care rezultă că, deşi Asociaţia Salariaţilor Petrom nu mai avea dreptul legal să cumpere acţiuni în numele salariaţilor, ea continua să administreze un patrimoniu creat în acest scop prin încasarea de dividende de la societăţile comerciale unde deţine părţi sociale sau acţiuni şi prin adiţionarea cotei-părţi de 25% în cuantum de 82 de milioane de euro din suma cu care se vânduse Petromservice către SC Petrom. În final, sindicaliştii îşi exprimau temerea că „aceste cote-părţi au fost însuşite fraudulos de cei din conducerea asociaţiei ori li s-au dat alte destinaţii fără acordul Adunării Generale a membrilor“.
Numeroase societăţi comerciale, dar şi INSOMAR sau AlphaTV, sau Editura Ziua sunt enumerate de sindicalişti ca fiind achiziţionate cu banii PAS. De altfel, patrimoniul sindicatelor a constituit un obiectiv constant pentru sindicaliştii asociaţi cu SOV, fapt recunoscut în octombrie 2009 de liderul BNS, Dumitru Costin, membru al CA al Realitatea-Caţavencu, care evalua patrimoniul fostului UGSR, la care râvnesc sindicatele, la 2 miliarde de euro. Nici această preluare nu s-a finalizat însă, cum nu s-a finalizat nici privatizarea Poştei, „aşteptată“ de domnul Vântu, după cum declara Traian Băsescu în august 2009, explicând că el însuşi a blocat privatizările strategice în 2006 în CSAT pentru a avea timp să evalueze mai întâi impactul privatizării Petrom.
Totodată, la 30 iulie 2009, Traian Băsescu acuza societatea PetromService că, în 2008, „a păcălit statul cu vreo 60 de milioane de euro printr-o returnare ilegală de TVA… cu care s-a făcut mărire de capital la Realitatea TV“ şi că „a dat publicitate la Realitatea pentru a transfera banii încasaţi în relaţia cu Petromul“. Prin această „sifonare de bani“, PetromService ar fi păgubit statul român cu alte 30-40 de milioane de euro.
De altfel, din 2006 trustul Realitatea-Caţavencu a funcţionat în pierdere, acumulând datorii la stat de peste un milion de euro şi făcând obiectul mai multor cereri de insolvenţă din partea creditorilor. În 2009, în urma crizei economice, salariile angajaţilor au fost reduse cu 30-50%. Altă lovitură primită indirect de domnul Vântu în 2009 a fost cauzată de ieşirea PSD de la guvernare, care s-a soldat şi cu demiterea fostului său angajat Gelu Mărăcineanu din fruntea Agenţiei pentru Resurse Minerale, unde fusese numit după scandalul „Sterling“, scandal care a izbucnit în studiourile Realitatea TV.
Având în vedere toate cele de mai sus, nu este greu de înţeles de ce, în viziunea „oligarhilor“, un nou mandat al lui Traian Băsescu ar putea fi de-a dreptul periculos.( Rodica Culcer- Revista 22)
Peste 25 de miliarde de lei au luat calea conturilor firmelor pesediste printr-o inginerie penală dezvăluită săptămâna trecută de colegii de la Informația. Este vorba despre asfaltarea unor străzi din Albești și Marsilieni, unde primar este pesedistul Marin Constantin. Lucrarea valora potrivit studiului de fezabilitate, circa 25 de miliarde de lei vechi. Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Project Construct SRL. La licitația organizată în iulie 2009 s-a prezentat un singur ofertant. Este vorba despre O ASOCIERE DINTRE FIRMELE Cargo SA și SAM GPL, ambele din Slobozia, lucrările fiind adjudecate la valoarea de 24,9 miliarde de lei. Golănia imorală ne este relevată în toată splendoarea ei de Registrul Comerțului. Firma care a întocmit studiul de fezabilitate este controlată de o oarecare Sneatinschi Alice Maria. Aceeași persoană este administrator la firma SAM GPL, unde acționar unic este vicepreședintele CJI Ștefan Mușoiu. În cadru asocierii, SAM GPL a executat proiectarea iar Cargo asfaltarea. Și ca să punem, capacul, banii umflați de famiglia Mușoiu (personajul feminine din afacere este partenera casnică a vicelui pesedist) vin de la cinstitul și competentul Silvian Ciupercă, care habar nu are ce inginerii execută băiatul lui de mingi de la CJI. Ceea ce de demonstrat!
CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA se convoacă în şedinţă extraordinară în data de 26.11.2009, ora 14.00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa, având următoarea ordine de zi:
Discutarea şi adoptarea următoarelor proiecte de hotărâre :
a) privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din cedarea folosinţei bunurilor prin arendare, pe anul 2009;
b) privind modificarea hotărârii Consiliului Judeţean Ialomiţa nr. 20/28.03.2005 privind reorganizarea Comisiei Judeţene de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Ialomiţa şi stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru membrii acesteia;
c) privind aprobarea documentaţiei de atribuire şi numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări la obiectivul „Consolidare Spital Judeţean de Urgenţă Slobozia – corp C, D, E, etapa I”;
d)privind aprobarea documentaţiei de atribuire şi numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de servicii de proiectare şi execuţie lucrări la obiectivul „Modernizare DJ 101 B km 55+700 – km 60 + 200, tronson Maia – Adâncata”;
e)privind aprobarea documentaţiei de atribuire şi numirea comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de prestări servicii pentru elaborarea „Strategiei de dezvoltare a judeţului Ialomiţa, perioada 2009 – 2020”;
f) privind elaborarea unui proiect cu titlul „Creşterea eficienţei serviciilor publice din judeţul Ialomiţa, prin profesionalizarea personalului administrativ” cu finanţare din Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, Axa prioritară 1- „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul major de intervenţie 1.3.- „Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale, Operaţiunea “Module de pregătire în domenii ca achiziţiile publice, ECDL, limbi străine, dezvoltare de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor etc.”
g)privind aprobarea parteneriatului judeţului Ialomiţa, prin Consiliul Judeţean Ialomiţa, cu Asociaţia Directorilor Economici şi a Contabililor din judeţele din România pentru implementarea proiectului „Management financiar performant al fondurilor structurale – Instrument de dezvoltare durabilă a unităţii administrativ – teritoriale”;
h) privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului Ialomiţa, pe anul 2009.
Şedinţa este publică.
PREŞEDINTE,
Vasile Silvian CIUPERCĂ
În Ialomița PSD a obținut peste 40% din voturi. Ca în mai toate județele roșii administrate de gașca lui Iliescu și în Ialomița electoratul asistat de stat a decis președintele. Din 1990 PSD, sub diversele sale înfățișări, a controlat Consiliul Județean. Rezultatul? Un județ subdezvoltat, cu o populație rurală săracă care votează cu ochii la ajutoarele de stat și la pomenile electorale. Interesul electoral al comuniștilor din PSD este ca județele administrate de ei să rămână județe de asistați, care trăiesc din redistribuirea taxelor iar populația din pomana de la stat. Pentru că o astfel de populație votează cu stomacul și este dusă la urne cu mici, bere și pachete cu alimente distribuite de partidul tătucului din 4 în 4 ani. Moștenirea lui Savu a fost preluată de Ciupercă, conservată și dă rezultate. Prin comparație, la Călărași lucrurile au luat-o din loc după ce baronul Tărăcilă a fost trimis la plimbare. Sub administrarea PNL, județul vecin a ieșit de pe harta roșie a subdezvoltării. La fel în Ardeal, unde voturile s-au dus către Băsescu și Antonescu pentru că electoratul nu poate fi cumpărat cu o sacoșă de mâncare sau cu ajutorul social. Când și ialomițenii vor arunca peste bord hidra bolșevică reprezentată de PSD abia atunci județul o va lua în sus. Iar oamenii vor vota cu neuronii și nu cu stomacul. Până atunci nu ne rămâne decât să ascultăm demagogia lui Ciupercă și cuvântările sale despre cinste dublate de golăniile cu banii publici drenați în conturile vicelui SAM GPL sau în conturile fără fund ale Constrif. Ciupercă este noul cancer al Ialomiței. Un demagog demn de dispreț care asemenea lui Iliescu clamează cinstea dar permite și susține hoții de zeci de miliarde derulate de mafioții din partidul său. Un pas către schimbare s-a făcut totuși și la noi. Vicepreședintele PNL Ioan Martin a demonstrat că pot fi atrase investiții profitabile fără șpăgi, că licitațiile pot fi corecte și că investitorii nu trebuie neapărat să treacă prin birourile șefilor ci doar pe la trezorerie să achite taxele. În mocirla de la Consiliul Județean există o breșă care demonstrează că fără PSD Ialomița poate avea altă traiectorie. Și anumite primării tradițional sărace au prosperat după ce la conducere au ajuns oameni capabili din NL și PD-L. Este vorba despre Bucu sau Mihail Kogălniceanu, ca să dau numai două exemple de localități unde se respiră altfel după ce pesediștii le-au pierdut de sub tutela lor toxică. La asta trebuie să medităm cu toții. Sigur că lichele sunt în toate partidele, inclusiv în PNL și PD-L. Dar parcă de aici mai răzbate câte un model de bună practică. De la PSD în schimb, nu răzbate nimic în afară de rânjetul aducător de sărăcie al lui Ion Iliescu.
Ca urmare a unui denunţ formulat de un poliţist din cadrul Poliţiei Oraş Ţăndărei, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa în colaborare cu lucrători din cadrul IPJ Ialomiţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa l-au prins în flagrant, ieri, 19 noiembrie a.c., pe L.Ş., din judeţul Vrancea, care a încercat să-l mituiască pe ofiţerul de poliţie pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau.
În fapt, în jurul orelor 14.00, L.Ş. a fost depistat pe raza localităţii Gura Ialomiţei, judeţul Ialomiţa în timp ce comercializa material lemnos cu încălcarea legii. Pentru a nu fi sancţionat şi a nu i se confisca cantitatea de material lemnos L.Ş. i-a oferit poliţistului suma de 200 lei.
Ofiţerul de poliţie a refuzat să se lase mituit şi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Ialomiţa.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a dispus cercetarea în stare de libertate a învinuitului L.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255, alin. 1 şi 3 din Codul penal, rap. la art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
E-mail: presa@politiaromana.ro
Telefon: / Fax: 021-316.66.65
PS Oare de ce nu avem un asemenea caz si atunci cand politistii sunt mituiti cu zeci de milioane de lei? Va spun eu. Pentru ca atunci nu se desisteaza nimeni. Totul se rezuma la suma. Restul e gargara.
Deși nu mai aveam nevoie de elemente suplimentare care să-i definim personalitatea președintele PSD Silvian Ciupercă ne-a făcut un cadou și și-a dat săptămâna trecută întreaga aramă pe față. Cu ocazia scandalului declanșat de GSE la Spitalul Județean (de GSE și nu de organele de control de la CJI care la ordinul Nașului tolerează hăcuirea patrimoniului public) marele demagog din fruntea județului și-a administrat singur un sut în dorsal. Prins cu spatele la zid, Ciupercă era obligat să sesizeze poliția și Parchetul cu privire la fapta lui Olaru, care folosindu-se de înscrisuri false a determinat închirierea unui teren din patrimonial public către firma cumnatului juristului de la Spital, a indus în eroare primăria Slobozia, care a autorizat ilegal o construcție și a păcălit o bancă. În loc să facă ceea ce orice om de bun simț ar fi făcut, Ciupercă a preferat să pună batista pe țambal. Nici după publicarea articolului nostru, marele om politic născut din concubinajul vinovat al corectitudinii cu cinstea (ambele fiind de gen feminin procesul de naștere a omului politic a fost evident influențat) n-a mișcat un deget măcar pentru restabilirea legalității la Spital. Abia după 16 zile, timp în care s-a ascuns pe sub birourile subordonaților, marele om politic a emis un comunicat de presă în care nici măcar nu a avut bunul simț să explice detaliat cum s-a descoperit golănia de la spital. A stabilit el că actuala conducere a spitalului trebuie să dreagă busuiocul penal al lui Olaru și a închis cazul. Urmează să vedem ce va spune ancheta penală declanșată la sesizarea GSE și în care Ciupercă este vedeta de necontestat. Demagog de excepție, Ciupercă nu s-a limitat însă doar la a ține de șase la managementul penal al lui Olaru. Zgâriat pe obrazul său curat dar gros de faptul că i-am readus aminte de afacerea Boromir, domnul Ciupercă a sărit de 7 metri în sus și ne-a remis un drept la replică nesimțit de-a binelea. Mizând greșit pe lipsa noastră de memorie, Ciupercă susține că n-a avut nicio treabă în afacerea Boromir, când elevii ialomițeni au primit vreo 60 de grame de biscuiți în loc de 80 de grame cum le dădea dreptul legea. Că domnul Ciupercă minte ordinar, demonstrăm în pagina 3. Și precizăm că Marele Cinstit și Competent din fruntea PSD mizează pe faptul că în 2005 a secretizat cu voie de la bec documente care ar fi trebuit să-l trimită după gratii și pe el și funcționarii din subordinea sa care au mânărit contractul cu Boromir și caietul de sarcini aferent licitației. Mizează prost. Dacă Cazacu, pe atunci prefect și autor al sesizării penale a înghițit ca pelicanul o rezoluție ticăloasă a unui procuror naiv și n-a atacat-o în instanță, GSE nu va înghiți așa ceva. Așa că tocmai ce ne pregătim ca în calitate de contribuabili să-l scoatem pe profesorul de demagogie Silvian Ciupercă la tablă. Nu de alta, dar încă patru ani cu el la CJI nu știm dacă mai înghițim. Ne-ar trebui prea multă lămâie.
După ce au rezolvat toate problemele din învățământul ialomițean, oamenii plantați politic în fruntea educației au trecut la o nouă etapă de dezvoltare multilaterală a școlii. La adăpostul unei realități care spune că managerii de școli nu pot fi trași de mânecă de nimeni pentru deciziile care nu au legătură cu procesul de învățământ, anumiți directori au trecut la uniformizarea elevilor cu forța. Mai exact spus, diverse firme adunate de aiurea au fost mandatate de managerii școlari să confecționeze uniforme la tot cartierul.
Mihai Viteazul se îmbracă de la Constanța
Directorul interimar al Colegiului Mihai Viteazul a ales cu de la sine putere o firmă din Constanța pe care a mandatat-o să confecționeze uniforme pentru elevi. După ce pe vremea când era doar un profesor respectabil s-a opus din răsputeri uniformei, domnul Paul Frâncu și-a dat seama în calitate de director că uniforma este bună. Mai ales când o face o singură firmă desemnată după criterii doar de domnia sa știute. Astfel, după câteva parade de modă și câteva ședințe în care anumiți profesori și părinți și-au dat acordul, domnul Frîncu a implementat costumația. Care a devenit obligatorie pentru toată lumea, deși nicio lege nu-i dă dreptul să procedeze discreționar pe banii părinților. Pentru că în liceu există destule clase și destui părinți care se opun uniformei din motive obiective, domnul director a introdus obligativitatea țoalelor de la Constanța în regulamentul de ordine interioară. Apoi a trimis reprezentanții firmei despre care nimeni nu știe nimic să adune banii de la elevi. Costul unei astfel de costumații este de 160 de lei. Pentru banii dați părinții nu primesc nici un fel de document fiscal, deși acest lucru este obligatoriu prin lege. Prin introducerea acestei aberații în regulament, Frîncu îi obligă practic pe părinți să cumpere haine de unde vrea domnia sa. Afacerea sare de două miliarde de lei, bani pe care directorul îi smulge practic din buzunarele părinților . Și dacă multe manuale nu se găsesc chiar dacă părinții scot bani grei din buzunare pentru ele, iată că pentru niște cârpe ordinare s-a găsit soluția. Întrebările la care domnul Frîncu trebuie răspundă în caz că i le-ar pune cineva ar fi următoarele:
- Ce-l mână așa de aprig în luptă dacă a ajuns să își impună propria-i lege pe buzunarul părinților?
- Pe ce criterii a ales firma din Constanța, cum se numește această firmă și ce alte oferte a mai avut domnul Paul Frîncu atunci când a luat această decizie?
- În baza cărei legi poate obliga un director de școală un elev CU CE SĂ SE ÎMBRACE? Nu discutăm aici de obligația elevilor de a se îmbrăca decent atunci când vin la cursuri.
- Cine are relația contractuală cu această firmă? Școala sau părintele? În baza cărei relații contractuale părintele poate reclama calitatea proastă a uniformei sau eventualele defecte de fabricație?
- De când este atributul directorului de școală să stabilească astfel de relații contractuale pe banii părinților?
- Ce se va întâmpla cu elevii care vor refuza uniforma din diverse motive: comoditate, lipsa resurselor financiare, divergențe de ordin estetic sau pur și simplu pentru faptul că unii vor refuza să se integreze într-o ținută vestimentară stabilită arbitrar de cineva?
- Pe când și o uniformă pentru profesori?
Este evident că există și părinți care agreează ideea uniformei. O soluție rațională ar fi fost aceea ca să se stabilească cumva un model iar cei care doresc să poată să își confecționeze uniforma acolo unde doresc. Orice impunere stabilită din burtă sau “prin vot”(culmea democrației, să voteze alții cu ce să mă îmbrac eu și de unde să-mi cumpăr hainele!) nu este decât un abuz. Și poate fi tratat ca atare.
Ingineria imobiliară prin care fostul manager al Spitalului Județean a închiriat ilegal 50 mp de teren din curtea instituției pentru construirea unui fast food a ajuns în atenția poliței. GSE a formulat o sesizare penală împotriva celor doi după ce dezvăluirile legate de această inginerie au fost trecute sub tăcere de președintele Consiliului Județean Ialomița, administratorul de drept al terenului. Ciupercă și Olaru vor fi cercetați pentru abuz în serviciu și înșelăciune. Nici în ceasul al 12-lea Ciupercă nu a găsit de cuviință să sesizeze Parchetul pentru abuzul grosolan și falsurile comise de subordonatul său pe linie politică, devenind astfel complice la golăniile lui Olaru.

Motivația demersului
Gazeta de Sud Est a publicat prima anchetă jurnalistică legată de închirierea ilegală a unui teren din curtea Spitalului Județean la data de 27 octombrie 2009. Investigația noastră demonstra cu documente că Olaru a comis mai multe falsuri inducând în eroare serviciul de Urbanism al Primăriei Slobozia unde a trimis două documente prin care dorea să ateste că are dreptul să dispună de terenul Spitalului Județean și că își exprimă în fața notarului ACORDUL EXPLICIT cu privire la construirea unui fast food în incinta instituției. Deși i-am cerut domnului președinte să exprime un punct de vedere cu privire la acest abuz al lui Olaru, vreme de 16 zile funcționarii instituției s-au făcut că verifică. În a 16-a zi am primit un răspuns senat de Ciupercă prin care ni se explica faptul că respectiva construcție este construită ilegal și că s-a cerut conducerii spitalului să rezilieze contractul. Atât. Nici o vorbă despre abuzul cras în serviciu al politrucului PSD, nici vorbă de sesizarea penală la care articolul 263 din Codul Penal îl obliga pe cinstitul șef al Consiliului Județean. Mai mult, vreme de 16 zile Ciupercă a refuzat să răspundă la telefon ascunzându-se pur și simplu. Din acest motiv dar și pentru că întreg plenul consiliului județean s-a făcut că nu vede golăniile am ales să sesizăm noi organele de cercetare penală pentru care instituția sesizării din oficiu când e vorba de politruci nu există.
Afacerile lui Olaru au intrat sub lupă, Ciupercă a intrat în penal din nou
Revoltat de reacția noastră Ciupercă ne-a trimis la redacție un drept la replică prin care susține că in afacerea din 2006 când a permis firmei Boromir să fure la gramaj și să distribuie 40 de grame de biscuiți în loc de 80 de grame așa cum cerea legea nu a avut nici un amestec. Lucrurile nu stau nici pe departe așa și vom demonstra asta în ediția viitoare a ziarului, când vom publica adiționalul semnat de Ciupercă. Până atunci trebuie să spunem că Olaru ar trebui întrebat de mai multe obiecte din patrimoniul spitalului care au dispărut. Este vorba despre fosta gospodărie anexă a spitalului demolată fără acordul CJI, de plăcile de gard care au fost schimbate sau de ferestrele schimbate evaporate din magazie. Vom reveni.
Bătălia politică pe care partidele politice o duc în alegeri nu are drept scop implementarea unor programe izvorâte din doctrine sau realizarea interesului public! Este vorba despre acces la resurse, înavuțire și control asupra instituțiilor publice în scopuri de protejare a unei mafii de partid. Din acest motiv, partidele se sfâșie între ele pentru a pune mâna pe instituțiile cu atribuții de control și cercetare penală. Demonstrația este simplu de făcut.
Ciupercă tânjea după poliție
După realizarea marii coaliții de stânga-dreapta dintre PSD și PD-L s-a trecut cu mult sârg la împărțirea ciolanelor în teritoriu. În Ialomița, Ciupercă a tras cu dinții de Garda Financiară și Poliție, unde și-a vrut plantați oamenii cu orice preț. La poliție Ciupercă l-a vrut pe Călin Măndică. Nu comentăm aici calitățile sau defectele domniei sale. Spunem doar că domnul Măndică era implicat într-o afacere dubioasă alături de un bișnițar de mașini second hand care trăsese numeroase țepe inclusiv unor polițiști, cărora le-a vândut mașini ce nu mai puteau fi înmatriculate sau le-a încasat banii fără a le livra mașinile promise. Între timp firma a intrat în faliment iar domnul Călin Măndică a fost declarat curat de o cercetare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Dar suspiciunea a rămas și măcar pe linie de conduită domnul Măndică, în biroul căruia se făceau tranzacțiile, tot putea fi tras de epoleți. De ce ar fi vrut Ciupercă un asemenea ofițer la conducerea IPJ? Pentru că un astfel de om ar putea răspunde la telefoane atunci când un membru de vază al PSD ar fi intrat în rahat. Ceea ce avea să se întâmple 9 luni mai târziu.
Șmenurile imobiliare ale lui Olaru- batista pe țambal!
GSE a publicat pe larg amănunte despre o inginerie imobiliară de sorginte penală a fostului manager al Spitalului Județean, Vasile Olaru, care a închiriat ilegal un teren în curtea spitalului unei firme. Fapta este evident o infracțiune, câtă vreme exista o hotărâre a Consiliului Județean prin care se interzicea încheierea unor astfel de contracte. În loc să sesizeze din proprie inițiativă Parchetul pentru această infracțiune, domnul Ciupercă pune batista pe țambal într-un mod incredibil. Domnia sa refuză să exprime public un punct de vedere asupra acestei golănii, deși i-am cerut insistent acest lucru. A ales cu lașitate să nu răspundă la telefon deși promisese că va exprima un punct de vedere. Deși faptele sunt grave nimeni nu s-a autosesizat. Pentru că organe există reflexul. Nu ne agățăm de băieții de la partidul care ne-a pus în funcție. În cazul Olaru, este clar ca lumina zilei că domnul președinte încearcă să acopere mizeria. Un polițist “de-al casei” ar fi rezolvat și problema unui denunț venit din afară. S-a mai întâmplat în 2005-2006, când domnul Ciupercă a fost beneficiarul sistemului ticăloșit, fiind scos basma curată de Parchet după ce cu de la sine putere, printr-un adițional la contractual de distribuție a cornului pentru elevi a permis firmei Boromir să introducă în program 40 de grame de biscuiți și nu 80 așa cum aprobase plenul Consiliului Județean. Nici atunci autosesizarea nu s-a produs. Și atunci anchetatorii din Poliție și Parchet au mușamalizat pur și simplu infracțiunea. Acum suntem în aceeași situație. Cu deosebirea că domnul Ciupercă nu este în postura de a da un telefon cu 100% șanse de reușită. Ține totuși amenințarea cu rezultatul alegerilor, când măcar teoretic PSD are șanse să pună gheara pe Justiție și Ministerul de Interne. Tocmai de aceea am decis să facem încă un experiment. Vom sesiza noi Poliția în legătură cu cazul Olaru. Și punem și un pariu: dosarul nu va fi înregistrat la penal decât după alegeri și dacă PSD va pierde. Să auzim numai de bine!

